marți, 12 ianuarie 2010

Un vis frant...


Aveam 4 ani... Nu stiu cum am ajuns prima data intr-o sala de balet, dar stiu ca imi placea foarte mult. 2-3 ore pe zi, intr-o sala prost incalzita, intr-un costum de gimnastica rosu, pe care l-am purtat ani... Antrenamente... Fara sa simt oboseala... Fara sa simt efortul fizic... Demiplie... Pozitia un, deux, trois, quatre, cinq, six... Passe... Si tot asa... Bara... Cosulet... Spagat... Sfoara... Saculetii cu nisip pe genunchi, pe varfurile picioarelor... Poante... Totul cu o daruire imensa...
Si apoi... o alta zi... sa fi fost clasa a II-a? A III-a? Un barbat aparut nu se stie de unde... Un monstru cu chip de om care m-a tras deoparte, m-a amenintat... Si apoi lucrul acela groaznic despre care nu pot sa vorbesc... cand m-a fortat sa-l mangai pe... Tremuram... Mi-era scarba si groaza si frica... Amenintari ca daca spun o sa-mi faca ceva si mai rau... Si apoi.... o prietena de-a mamei... Salvatoarea mea... Care i-a spus totul mamei... Politie... Intrebari... Un album cu infractori:
"- Asta e?"
Nu stiam... Nu stiam... Totul era ceata... Atat de paralizata de frica de fiecare data incat nu-i retinusem fata...
Apoi, cumva, nu stiu cum... cosmarul s-a sfarsit...
O alta clasa de balet, alta profesoara...
"Fetita asta e un fenomen! Trebuie sa faca mai mult!"
Ai mei au zambit sceptici:
"Ana? O mototoala..."
Dar profesoara a insistat: trebuie sa incerce la Liceul de coregrafie!
Sfarsitul clasei a IV-a... Examen la Liceul de coregrafie...
Ora 8 dimineata. Frig ingrozitor... Vestiar... M-am schimbat...
"Stati aici! Va chemam pe fiecare!"
O ora, doua... Fetitele isi scoteau pachetelul cu mancare dar eu nu aveam ce sa scot fiindca parintii mei nu se gandisera ca as putea sa mai si mananc... Plans...
"- Mami, mi-e foame!"
O strangere de cleste a tatei:
"- Taci din gura, n-ai venit aici sa mananci!"
Apoi s-au indurat. Un sandvich, mancat cu sughituri...
In sfarsit, m-au chemat in sala de examen...
Aproape 30 de candidati intr-o serie... Exercitii la bara... Impuse... Improvizatie... Masurarea ritmului prin batai de palme... Totul executat cu cea mai mare precizie...
Dar... deziluzie... am picat...
Reprosuri... Vocea tatalui meu:
"- Vezi? Daca nu cereai de mancare, poate ai fi intrat!"
Multi ani mai tarziu am aflat ca de fapt erau doar 3 locuri si se intrase pe "pile"...
Multi ani dupa aceea am mers in sala de balet sa ma antrenez... Cu aceeasi daruire... Pana cand, incet-incet, visul s-a stins...
Si acum mai visez noaptea ca ma aflu in sala de balet...

4 comentarii:

Anonim spunea...

Aceasta tema este pur si simplu fara pereche:), este foarte interesant pentru mine:P Bravo !! vreau sa mai vad in continuare discutii pe tema asta!

Ana Maria spunea...

Ce inseamna discutii pe tema asta? Sau ce ai extras tu din toata povestea asta? Daca te excita suferinta altora, sa stii ca exista destule site-uri de profil unde-ti poti revarsa frustrarile! Te mai astept aici daca vii cu alte ganduri! Pana atunci, regret, nu iti voi mai publica niciun comentariu. Pe acesta l-am publicat pentru ca eu consider ca este echitabil ca fiecare sa aiba dreptul la o opinie. Si daca ai verticalitate si curaj, frumos este sa-ti dezvalui identitatea! Altfel, repet, este ultima data cand esti prezent/a aici.

Anonim spunea...

Te admir pentru curajul de a povesti episoade atat de dureroase din viata ta. Cred ca anonimul dinainte nu a avut intentii rele, dar n-a stiut sa-si exprime parerea clar. Suferinta celorlalti nu e prilej de bucurie pentru nimeni, e adevarat. Sau cel putin, n-ar trebui sa fie...Mi s-a strans inima cand am citit intamplarea asta din viata ta...Cred ca banuiesti de ce...Important este, Ana, sa mergem mai departe dupa fiecare episod urat din viata noastra indiferent de varsta. Erai doar un copil, din pacate...Dar Dumnezeu te-a ajutat sa treci peste...intr-un final. Si nu uita: ESTI PUTERNICA! Te pup. Sweet.

Ana Maria spunea...

Sincer? Ma mir si eu ca am atata curaj sa povestesc, dar consider ca macar altii sa invete din ce scriu eu si sa-si iubeasca copiii, sa-i ajute, sa-i protejeze... Ma onoreaza increderea ta in mine si-ti multumesc pt ea Sweety. Cat despre "clientii" mei la comentarii rautacioase, crede-ma ca-i cunosc. Doua pupeze, pe care le-am depistat ulterior, pe care le-am considerat prietene, mi-au scris ca vor sa mor, fiindca sunt urata! :-))))))))))))))))))))) Asa ca acum iti dai seama ce poate sa zaca in unele suflete. Dar eu imi vad mai departe de drumul meu, cu prietenii mei adevarati, putini dar BUNI, asa ca tine si ca altii. Te pup draga mea draga si te astept pe la mine ori de cate ori simti nevoia. Ma incalzeste prezenta ta.