duminică, 24 aprilie 2016

"Vina"

Pe autoarea Camelia Cavadia o "cunosc" de cand lucram in presa amandoua. Eu la "Taifasuri" si ea la Pro Tv ca PR. Era salvarea mea de fiecare data, cand o sefa vesnic ciufuta si obsedata de dealine-uri punea presiune imensa pe mine, de fiecare data mai mult, mai mult si mai mult.
Cand am citit ca si-a lansat cartea "Vina", recunosc ca m-a imboldit o curiozitate bolnavicioasa s-o parcurg. Nu stiam decat vocea dulce de la telefon, voiam sa cunosc si o alta fateta a lui Cami. Mi-am tot propus s-o cumpar, dar nu stiu de ce, nu i-a venit randul niciodata. Concursul "Femeia" a picat taman la fix: in urma postarii unui comentariu pe o tema data, urma sa intru in cursa pentru cele 10 carti "Vina". Am participat, dar uitasem cu desavarsire de asta, cand am primit un mail zilele trecute de la "Femeia" in care eram anuntata ca ma aflu printre castigatori. Am primit cartea la doar o zi dupa acel mail, asa ca m-am apucat cu nesat sa o parcurg.
Intotdeauna incerci sa-ti formezi o idee inainte de a te apuca de citit, sa anticipezi cumva actiunea inspirandu-te din titlu, insa realitatea mea nu a coinicis nici pe departe cu ceea ce urma sa citesc. Ma pregatisem de o carte plictisitoare, pe care ma gandeam ca o voi abandona dupa primele pagini si m-am trezit in mana cu un roman savuros, plin de dialoguri, de descrieri idilice, cu actiune concentrata, scrisa intr-un ritm alert, pe care n-am mai putut efectiv s-o las din mana.
Tomas H este un personaj macinat de vina permanenta de a purta pe umeri povara mortii propriului copil si care, in final, isi ispaseste vina in singurul mod posibil: acela de a salva o alta viata cu pretul propriei vieti, rascumparand astfel, viata fetitei sale iubite, Clara.
Multitudinea de stari care te incearca inspre finalul atipic al romanului te zapaceste, te consuma, te epuizeaza de plans, te secatuieste de energie si te urmareste, categoric, mult timp dupa aceea, lasandu-te sa analizezi, sa diseci, sa te regasesti, sa descoperi in personaje un eu ce are de infruntat teama, disperare, vina permanenta, angoasa, neliniste si, in final, abandon, durere, dezamagire.
"Vina" este o carte ce propune variate si multiple modalitati narative, ce aduce in fata cititorului o carte exceptional scrisa, cu nerv, cu talent, cu traire, cu pasiune si care are o singura menire: aceea de a fi citita urgent.
Daca esti cititor pasionat ca mine, nu poti rata "Vina"!
Multumesc, Cami, ca intr-o perioada extrem de aglomerata in viata mea, mi-ai oprit timpul in loc cateva ore pe zi, pentru a parcurge aceasta bijuterie literara si mi-ai adus aminte de mine, cea care citea facand abstractie de tot ce o inconjoara...
Astept cu nerabdare urmatoarea carte!

joi, 11 februarie 2016

Un vis implinit...

Experienta Fed Cup a fost una fantastica, dar ce s-a intamplat pe urma a fost FA-BU-LOS. Pentru ca nu am apucat sub nicio forma sa fac o poza cat de mica sau sa iau un autograf de la Simo la Cluj, Dumnezeu mi-a pregatit o surpriza uriasa. Ieri, o cunostinta de-a mea, sunandu-ma sa discutam cu totul altceva, ma intreaba asa, intr-o doara, daca nu vreau sa merg azi la o conferinta de presa la care este invitata Simona Halep. Serios ? Pe bune ? Se poate ??? Da, vrreeeaaaau, tipam in gand cu toata fiinta mea... Si s-a putut.
M-am trezit de dimineata pregatindu-ma intens, febril, pentru MAREA INTALNIRE: adidasii smecheri red de la adizero, sosete wilson, blugi albi, hanorac alb cu Simo, ce mai, eram fan Halep din cap pana-n picioare.
La 12 incepea conferinta de presa. Am ajuns, mi-am luat o apa plata si m-am asezat pe primul scaun din primul rand. La 12.00 punct apare langa mine. Brusc. Saluta amabila "Buna ziua" si-i raspund cu jumatate de gura din cauza emotiilor... Sta de vorba cu doamna Ruzici apoi se aseaza langa mine. Ne despartea doar un scaun. Efectiv i-am sorbit reactiile in timpul evenimentului. Cum arata: adidasi argintii, pantalon negru cu curea argintie asortata, camasa alba cu vesta neagra, parul lasat pe spate, bretonelul ala frumos prins cu o clama intr-o parte. Ii dau buchetul de ghiocei, imi multumeste timida. Ii spun ca eu sunt autoarea Plugusorului. N-are nicio reactie... Ma asez. Toate camerele de luat vederi sunt pe noi. Ii intind mingea de la Cluj pentru autograf. Imi zambeste retinut si-mi scrie pe minge. O las in pace, imi dau seama ca se simte putin stanjenita... Astept rabdatoare. Se urca pe scena si vorbeste despre campania Dorna in care este implicata, sustinand cauza copiilor nascuti prematur. II sorb cuvintele. Habar n-am ce spune... O studiez atenta si trec pe langa mine toate cuvintele... Se termina evenimentul. Suntem invitati in foaier pentru interviuri, poze si autografe. Trece pe langa mine. Din nou. Imi tin respiratia. Ma duc si eu in foaier repede. Fac poze multe, multe, multe... Ii respir aerul, o sorb din priviri, da, sunt fascinata de ea. Termina cu interviurile si da sa plece, o ia organizatoarea de langa noi. O ating sfioasa pe mana "Simonica, putem sa facem o poza impreuna ?". "Da, cum sa nu". "Cu cea mai mare fana a ta". "Da, da, da". Rade. Nu iese bine prima, asteapta rabdatoare, urmeaza indicatiile fetei care ne face poza. Ne schimbam locul de doua ori pana iese poza cum trebuie. Terminam. Ma intind s-o pup. Numai eu, nebuna, din toata marea aia de oameni. Nu ma refuza. Ne pupam reciproc. Ma indepartez. Iar poze, poze, poze... Si pleaca... O las. Plec si eu. Cu sufletul plin si cu lacrimi in ochi ca s-a terminat asa repede... Si totusi visul meu s-a implinit. In cu totul alt mod, dar s-a implinit. Multumesc, scumpa mea Simonica! O zi unica...

marți, 9 februarie 2016

Simonica din realitatea mea...

In sfarsit am vazut-o pe Simona. La Fed Cup am trait un regal al tenisului de proportii, datorat in mare parte splendidelor noastre fete Simona Halep si Monica Niculescu. Sambata, cand am ajuns in Sala Polivalenta, am avut sansa sa vorbesc cu mamica Simonei si sa-i dau cadoul pentru ea. Cumva intuiam ca nu am sa pot ajunge direct la Campioana. Nu aveam cum. Regulile de securitate erau foarte stricte, iar programul fetelor DRACONIC. Nu mi-am imaginat, dar asa este: totul este calculat la milimetru, antrenamentul, interviurile, participarea la conferintele de presa, vestiarul, nimic nu este lasat la voia intamplarii. Cuvantul de ordine este: DISCIPLINA. Rareori, fetele au un moment de respiro la astfel de competitii. Evident ca toata lumea voia sa o vada pe Simona, sa o atinga pe Simona, insa Simona nu a stat sa dea autografe si sa faca poze in cele doua zile de competitie decat foarte putin. Era o varianta mai buna participarea la antrenamente in zilele premergatoare evenimentului, atunci fiind mai relaxata.
Ce-am vazut eu ? O Simona foarte diferita de modul in care este perceputa la televizor. Nu este foarte mica, asa cum se spune, adica are o statura medie, in schimb este foarte fragila: maini si picioare foarte subtiri, nici nu ma mai mir acum ca se imbolnaveste atat de des. Apasa foarte multa presiune pe organismul ei. In meciul de sambata, cel cu Plishkova se vedea ce efort incredibil face ca sa tina pasul cu adversara. Trebuie sa alerge enorm ca sa nu scape mingiile servite atat de usor de oponenta. Cand se inalta de la pamant, deplasarea deasupra solului este de aproape 1 m, daca nu si mai bine. Uneori ai senzatia ca zboara, efectiv. Alteori, o vezi bine ca-si doreste mai mult, insa organismul ii impune o anumita limita. Si asta o frustreaza. Efortul ei este de 20 de ori mai mare decat al altor jucatoare, iar asta nu poate decat sa ne faca inca o data teribil de mandri si de fericiti ca aceasta manuta de om a reusit sa ajunga in varful ierarhiei mondiale.
Este incredibil de timida. In sala aceea era adulata efectiv. Un val de simpatie urias venea spre ea, insa am avut senzatia cumva ca asta o sperie, mai mult decat sa o incurajeze. Nu are aere de superstar, nu-i place sa iasa in evidenta cu nimic. In loja echipei, a stat pe randul din spate de scaune, alaturi de Theo Cercel, nu in fata, alaturi de fete, in obiectivul camerelor. Nu este deloc expansiva, nu vorbeste foarte mult, n-am vazut-o discutand nici cu familia ei, nici cu echipa, decat foarte putin. Este extrem de serioasa si de responsabila, isi vede strict de viata ei si de programul riguros pe care il are. Ii trateaza pe cei din jurul ei in mod egal: nu imparte zambete confidentiale cu nimeni, nu se joaca, nu e ghidusa ca Monica Niculescu, nu are afinitati pentru un anume tip de fani sau de sustinatori. Am avut chiar impresia ca e cumva prea mult pentru ea tot ce se intampla. Nu pare sa-si doreasca sa stea in lumina reflectoarelor, nu-i place, se vede asta cu ochiul liber. Si atunci cand se bucura, o face retinut fata de public. Timiditatea ei inca este o caracteristica dominanta si-si pune amprenta definitiv pe tot ce face. Sambata seara, dupa ce a pierdut meciul cu Plishkova, am asteptat-o la iesire, langa masina ei, insa era plansa si trista. Nici nu a ridicat privirea din pamant. Nu a reactionat in niciun fel cand i-am strigat ca o iubim, iar cand s-a uitat pe geamul masinii si i-am facut semn cu mana si-a lasat din nou capul in jos. Se vedea ca nu-si dorea decat sa fuga, sa plece cat mai repede de acolo. Isi traia nefericirea cu aceeasi intensitate interioara cu care-si consuma si frustrarile si durerile personale. Simona are un consum emotional imens, iar asta-i fura din energie.
E frumoasa si dulce... Asta atrage cel mai mult la ea. Copilaria nu pare sa fi fugit definitiv din sufletul si din fiinta ei. Nu-i dai sub nicio forma 24 de ani. Cu thermobagul in spate ai senzatia ca e si mai mica. Si totusi este foarte matura... Parca in fiinta ei sunt doua Simonici aflate intr-o lupta permanenta: una timida, introvertita, blanda si alta impetuoasa, razvratita. In permanenta, una din ele vrea sa o domine pe cealalta... de-asta e si Balanta probabil. Pentru ca fiecare din aceste doua firi o pune in echilibru pe cealalta. Zambetul, optimismul, delicatetea, frumusetea interioara, toate le are de la mamica ei, o doamna deosebita cu care am avut ocazia sa stau de vorba. Calda, naturala si sincera. E cea mai dulce mamica din lume. O protejeaza cu multa blandete pe Simona, o atinge fin, o adora efectiv, o pierde din ochi, se vede limpede cat de mult pretuieste momentele cu ea.
Una peste alta, am trait si acel moment sa ma intalnesc cu parintii Simonei, s-o vad si pe ea de foarte aproape si nu pot decat sa ma simt si mai privilegiata acum, avand dedicatia aceea superba de la ea, mailurile, Plugusorul publicat pe pagina ei, acum, cand stiu ca aceste gesturi nu le face zilnic si nu fata de oricine...
ITI MULTUMESC, SIMONA, PENTRU CLIPELE MAGICE PE CARE NI LE-AI OFERIT! Acum pretuiesc de 10 ori mai mult munca ta, valoarea ta si tot ceea mi-ai daruit in timp... Esti o parte importanta din sufletul meu!






vineri, 1 ianuarie 2016

Asaaaa surprizaaaa!

Draga mea Simonica mi-a facut o surpriza incredibila in ultima zi din 2015 si in prima din 2016. Dupa ce i-am trimis pe mail Plugusorul scris de mine special pentru ea si mi-a raspuns ca i-a placut foarte mult si a amuzat-o, azi-noapte la 00.30 l-a postat pe pagina ei de Facebook. Sunt inca uimita si ma bucur enorm ca a atins-o in mod placut gestul meu. Ce noapte increbila, Doamne! Multumesc, draga mea draga! #mychampmyhero








joi, 31 decembrie 2015

Plugusor pentru halepenos!

Aho, aho, copii si frati,
Stati putin si nu manati!
Halepenos, nu dormiti!
Plugusoru-mi auziti ?
Brisbanul acum soseste
Campioana ne trezeste,
Iar pe toti in miez de noapte.
Asadar, cu mic cu mare,
Azi sa-i facem o urare:
Acum la-nceput de an
Openul Australian
Si Fed-Cup-ul cel clujean
Pe toti sa ne reuneasca,
Simo ca sa reuseasca
Meciuri mari sa cucereasca!
Locul I al ei sa fie,
Grand Slam si titluri o mie,
De toate sa aiba parte,
Glorie, succes, multi bani,
La anu' si la multi ani!
Staaaati asaaa, nu va grabiti,
Inca una s-auziti!
Sa-i uram de Sorcova
S-o bata pe Sharapova,
Darren antrenor sa-i fie,
De acum pana-n vecie!
Teo mai des sa zambeasca,
Echipa sa o-nsoteasca,
Peste tot, in lumea larga,
Tuturor sa fie draga,
Pe teren sa straluceasca,
Gandul nostru s-o insoteasca
Neincetat, mereu sublim,
Simonicaaaaaaaaaa, te iubim! 

duminică, 25 octombrie 2015

Portret de campioana

Inima imi bate cu putere. Pulsul se accelereaza spre finalul meciului... Cand o vad pe teren mi se pare ca in ea vibreaza tot sangele stramosilor sai greci. Inca o minge trimisa in out de adversara si gata, meciul s-a terminat. Victoria e a ei. Din nou. Pentru a cata oara ? Isi face cruce si ridica ochii spre cer. Un ritual care o aduce mai aproape de dumnezeire. Pentru ca Simona are miez de stea, asa cum afirma CTP, are divinitatea in ea. S-a nascut cu acest dar incredibil de-a fi atat de protejata si de iubita de Dumnezeu.
Se indreapta spre fileu, strange cu fermitate mana adversarei, apoi se intoarce cu fata spre public, rade cu sufletul si trimite pupici spre sustinatori si spre camera. Reporterul WTA se indreapta spre ea si-i ia interviu. Aceleasi intrebari... Din gradena sustinatorilor il vedem pe tatal ei care este in picioare, aplaudand euforic. Mama, serioasa si nelinistita, nu are nicio reactie. Probabil asteapta sa mearga sa o vada, sa o mangaie, sa puna mana pe ea, sa se asigure ca este in regula cu sanatatea. Singura ei grija. Sa se intoarca sanatoasa de pe teren. Ooof, numai mama de Simona Halep sa nu fii.
Romanii sunt in extaz. O iubesc toti de mor pe asta mica... Da, pentru ca este un contrast izbitor intre fiinta puternica si determinata de pe teren si fata micuta, modesta si cuminte din afara lui. Intre ochii de vultur care fulgera cu privirea orice minge returnata cu o viteza incredibila si privirea senina, de copil inocent ce inca priveste lumea cu mirare. Intre mainile ce tin racheta cu fermitate si degetele delicate, ce se fastacesc uneori si incearca sa mascheze timiditatea de care nu a scapat in totalitate. Intre sportiva imbracata mereu in trening si superba domnisoara eleganta, feminina, de la petrecerile de inceput sau final de turneu. Intre energia inepuizabila de pe teren si calmitatea angelica din afara lui. O combinatie delicioasa, mostenire de la ambii parinti probabil...
Simona a aparut ca o gura de aer proaspat in aerul imbacsit de asa-zisele vedete autohtone. O gura de oxigen de care oamenii din Romania asta aveau mare nevoie. A redirectionat atentia romanilor spre sportul de calitate, de performanta, a deturnat atentia de la stirile de la ora 5, pitipoance si alte mizerii de care e plina media.
Orice aparitie a ei este asteptata cu nerabdare, absorbita, analizata, comentata. Ea este cea mai iubita vedeta din Romania la ora actuala. Pentru cat timp oare ? Fiindca mintea romanului e scurta. Se concentreaza numai pe ce-i convine si uita repede lucrurile frumoase, fiind avid de senzational.
Simona mentine atentia treaza. Pentru ca nu se exhiba in revistele de scandal. E discreta si mentine o distanta in relatia cu ceilalti. Iar asta fascineaza si intriga deopotriva. Are cercul ei de prieteni (acelasi de ani de zile) si-i este suficient. Toata atentia de care se bucura nu a facut-o sa fie nici mai fitoasa, nici mai plina de sine. Isi pastreaza capul pe umeri si picioarele pe pamant.
E sincera. Brutal de sincera si incredibil de transanta in interviuri. Iar asta place. S-au cam saturat romanasii de raspunsuri de circumstanta, de clisee despre viata frumoasa si de masti in spatele carora se afla multa putreziciune. Aveau nevoie de Simona ca sa se trezeasca la realitate.
Naturaletea si inocenta intruchipate in cea mai frumoasa forma posibila. Cam asta e Simona Halep.
Fara cuvinte... Lumina multiplicata la infinit.

vineri, 3 aprilie 2015

O infrangere cat o victorie uriasa!



Draga Simona Halep,

Probabil ca nu vei citi niciodata scrisoarea mea si o sa raman oricum un fan dintre sutele de mii din toata lumea, insa vreau sa-ti spun ceva, micuto: esti singura tenismena care m-a determinat sa ma uit la meciurile de tenis, un sport caruia i-am descoperit splendoarea datorita TIE!!! M-am trezit din amorteala, brusc, intr-o zi a anului trecut, in micuta cancelarie din scoala noastra, cand toti colegii mei discutau despre ascensiunea ta fulminanta si despre jocul tau senzational. Am devenit atenta si m-am tras singura de urechi. Ma simteam stupida, ignoranta, in afara unei discutii ce parea inteleasa de toti, mai putin de mine. Colegii mei iti stiau si adversarele si jocul si meciurile. Numai eu eram de pe alta planeta. Mi-am reevaluat atitudinea si am inceput sa fiu atenta. Din ce in ce mai atenta. Chiar daca nici acum nu inteleg prea mult din termenii specifici, macar pot sa particip si eu onorant la o discutie cu colegii.
Cu turneul Indian Wells am avut emotii uriase. Mi-a batut inima puternic si ma rugam Domnului sa iti dea putere, sa revii, sa invingi. Si Dumnezeu m-a ascultat. Pentru ca Dumnezeu iubeste invingatorii, copiii ambitiosi ca tine. Am deschis fereastra de cateva ori, am respirat adanc, am urlat de nervi, am sarit in sus de bucurie, am jubilat si am plans de emotie cand am vazut ca ai castigat.
M-a deranjat putin nepotrivirea asta de orar de la Miami, insa am tras de mine, m-am trezit de cate ori am putut si am vrut sa fiu acolo, de fiecare data, fiindca stiam ca ai nevoie de fiecare gand bun indreptat catre tine, de fiecare lumina din sufletul nostru, de toata energia pozitiva care s-o incarce pe-a ta si care sa-ti impulsioneze racheta spre victoria finala.
Meciul cu Serena a fost uluitor. O fi ea mult mai puternica, mai mare cu 10 ani decat tine si mai experimentata, dar nici tu nu esti mai prejos, copil frumos! Mi-a batut inima la fiecare minge pierduta sau castigata si am admirat spectaculozitatea cu care ai scos mingi imposibil de scos pentru o alta jucatoare, am iubit felul in care ai facut-o pe Serena sa-si merite victoria si sa munceasca strangand din dinti pentru ea.
Tu nu ai pierdut, Simona! Tu esti, de fapt, marea castigatoare a sufletelor noastre. Pentru ca finala de la Miami s-a desfasurat azi-noapte. Restul e simplu de prevazut...
Jana Novotna s-a inselat! ESTI WOW! A recunoscut-o si Serena care-ti admira stilul si s-a declarat fanul tau! Iti dai seama ? The Queen. Pentru ca tu ai scris istorie.
Pentru ca nu am mai plans de cand se cocota echipa de gimnastica pe podium si uita sa plece de acolo ani la rand.
Am senzatia ca acesta este doar inceputul, ca turneul de la Miami va fi al tau candva si ca vei castiga tot ce-ti propui tu. Fiindca tu esti o INVINGATOARE NATIVA! Esti ambitia si determinarea intruchipata intr-un corp mic, dar atat de eficient.
Daca as avea posibilitatea, as fugi la toate meciurile tale, peste tot in lume. Insa o sa-ti fiu alaturi cu tot sufletul meu si STIU ca si rugaciunile mele te vor ajuta sa invingi.
A, si inca ceva: gestul tau de a te inchina dupa fiecare meci si de a-i multumi lui Dumnezeu mi-a mers drept la inima.
Succes, Simona Halep! O fi Serena Regina, dar tu esti PRINTESA, si intr-o buna zi, printesele succed in ierarhie la tron. Abia astept sa devii NUMBER ONE!