vineri, 30 decembrie 2011

Un An Nou frumos si plin de succese, va doresc!



Un 2012 frumos, plin de tot ce va doriti! Tuturor cunoscutilor, prietenilor, admiratorilor Malinei va doresc sa va pastrati frumusetea sufleteasca, lumina din sufletul vostru sa nu fie umbrita de niciun nor, sa va bucurati asa cum stia Mali sa se bucure ca un copil, sa va incarcati cu energie si cu speranta din cantecele ei atat de frumoase!
Va imbratisez pe toti!

vineri, 16 decembrie 2011

Malina - prietenia noastra...






Am avut deosebitul privilegiu s-o cunosc pe Malina Olinescu pe 15 august 2006, o zi cu incarcatura emotionala puternica pentru mine si cu o deosebita semnificatie religioasa: Sf. Maria Mare.
Ne-am cunoscut datorita unei conjuncturi fericite, cum imi place mie s-o numesc. In acea perioada, Malina radia de fericire si-i desfid pe toti cei care ar incerca sa afirme contrariul.
Eram cazuta in extaz dupa vocea ei de catifea. Ii repetam asta deseori si ea radea modesta si ingaduitoare. Intotdeauna am avut senzatia ca prietena mea, prea fragila pentru lumea asta, nu era perfect constienta de DARUL minunat ce i se facuse. Era de o modestie coplesitoare...
Iti transmitea un soi de emotie pulsatila ce te facea invariabil sa vibrezi in preajma ei. Mi-a trebuit mult timp ca s-o scot pe Malina din aura de divinitate, din contextul mistic in care o ridicasem si sa o asez pe Pamant, alaturi de mine...
As vrea sa scriu aici despre toate clipele minunate pe care le-am petrecut alaturi de ea, de momentele cand ieseam in parc sa ne plimbam, de serile lungi cand ne faceam sute de confidente. Malina era cea mai sociabila fiinta din lume. Ne-am lipit instantaneu una de cealalta. Noi nu am avut nevoie de niciun moment de acomodare. Cand am vorbit prima data la telefon, conversatia noastra a durat o ora si ceva. Am inceput discutand despre muzica si despre soarta artistilor romani si am inchis ca cele mai bune prietene, promitand sa ne intalnim cu prima ocazie la o cafea. Nu uit nici acum ziua aceea superba cand a venit cu sotul ei la Universitate si cand am mers cu ei doi si cu Iulia, o alta prietena de-a mea, la Cafeneaua Actorilor. Daca as fi talentata la pictura, as desena in cele mai vii culori intalnirea aceea.
Pentru mine Malina a fost cea mai frumoasa si senina raza de soare. Am vrut de atatea ori sa scriu despre ea, despre noi pe blogul meu, insa nu dorea acest lucru. Mi-a promis ca intr-o buna zi, vom cuprinde in cartea despre viata ei totul: si viata ei asa cum a fost, cu bune si cu rele, si prietenia noastra. Imi pare asa de rau ca nu am apucat sa scriu cartea in timpul vietii ei, insa ii promit, de acolo de unde este, ca o voi face si ca voi arata tuturor ce OM minunat a fost ea!
Sunt atatea lucruri de povestit...
Mi-e dor de tine in fiecare zi, scumpa mea! Sper sa fii linistita acolo unde te afli acum! Ai fost minunea mea, prietena mea draga si dulce, iar acum esti si vei ramane ingerul meu, al nostru, al tuturor!
Lumina sfanta sa-ti insoteasca zborul spre ingeri, draga mea!


luni, 12 decembrie 2011

Malina




O poza facuta acum 5 ani, in vara lui 2006, in Parcul Tineretului


Malina, m-ai devastat. Mi-ai promis ca n-o s-o faci si totusi ai facut-o. De ce, iubita mea ? Tocmai acum, cand iti terminasei casa, cand stabilisem ca ne vom vedea in sfarsit...
Malinuca, m-ai lasat fara vlaga, prietena mea draga!
O sa-mi fie dor de tine in fiecare secunda!
Te iubesc infinit si te rog sa ai grija de mami a ta, de Codruta si de toti cei care te-am iubit asa de mult, dar n-am putut sa te ajutam sa ramai cu noi!

duminică, 11 decembrie 2011

ILINCA







Pe Ilinca Goia o cunosc de ceva timp. Era Nikita al ei prin clasa a III-a cand am cunoscut-o. Am fost de cateva ori la ea acasa pentru a realiza materiale pentru publicatiile cu care colaboram si perceptia pe care o am eu despre ea este una deosebit de calda si de domestica totodata. Mi-e draga cand vad cu cata dragoste il priveste pe Nikita (fiul ei) si incearca sa-i fure un pupic adolescentului ce pare ca l-a inghitit brusc pe copilul inocent de odinioara. Doar fata il tradeaza pe Nikita. Fata aia de ingeras dulce chiar si in clasa a IX-a.
O vad langa Dominik, sotul ei, si iarasi am acea reprezentare in minte. De femeie calina, calda si iubitoare. Am in fata ochilor privirea ei plina de luminite cand vorbeste despre mama ei, despre tatal ei si despre Calin, fratele ei.
Si totusi, undeva, dincolo de privirea ei luminoasa incadrata de fatzuca aia in forma de inimioara, vad zbucium, pasiune, un foc launtric ce se zbate necontenit sa iasa la suprafata.
Am vazut-o in nenumarate piese. E fascinanta ca actrita.
Dincolo de alura ei fragila, forta si inegalabila fascinatie pe care o exercita asupra-mi, vad o actrita complexa si completa.
De aseara sunt muta! Inca ma aflu sub efectul incandescent al cuvantului rostit de ea. Am vazut-o in "Tectonica sentimentelor", o piesa pe care-mi doream de mult sa o vad, dar nu am reusit pana acum. Piesa lui Eric-Emmanuel Schmitt aduce in fata iubitorului de teatru, in afara subiectului deosebit de tentant ce misca pana si cele mai incrancenate inimi si in care te regasesti cu emotie vizibila, cu incantare, cu frica, o alta Ilinca Goia. Una care reuseste sa se reinventeze de fiecare data.
Tumultul de senzatii pe care ti-l inspira personajul Diane, personaj in care gasesti forta, impetuozitate, pasiune, orgoliu, incapatanare te face sa te reintorci in tine si sa diseci cu de-amanuntul tot ceea ce aceasta mare actrita iti inspira. Te face sa ajungi la introspectie, sa te intorci cu lacrimi in ochi la sufletul tau si sa te intrebi daca ceea ce ai vazut este vis sau realitate.
Nu mi s-a intamplat de multe ori, daca stau sa ma gandesc bine cred ca niciodata, sa plec tremurand din toate incheieturile de la teatru. Nu mi s-a intamplat ca o piesa, o interpretare unica asa cum a fost a Ilincai Goia sa starneasca in mine un tumult de senzatii antagonice: divin, fragilitate, emotie pulsatila, efervescenta, miracol, durere, pasiune, intensitate a emotiilor... Nu mi s-a mai intamplat sa plec asa secatuita de la teatru... Fara forta...
Tema piesei, eternul orgoliu in relatiile de cuplu, ego-ul pe care il propovaduieste Tolle in al sau "Un pamant nou" si pe care-l identifica drept sursa tuturor nefericirilor noastre, ii da spectatorului care pleaca de la teatru teme de reflectie.
Am reusit cu greu sa ma reintegrez in atmosfera cotidiana. Visul si emotiile au persistat insa mult timp. Cred ca mai persista si acum.
Sunt incapabila si muta. Nu stiu cum sa numesc interpretarea Ilincai Goia. Doar cu umila parere ca, probabil, orice rol si-ar propune sa interpreteze ar fi capabila sa o faca.
Felicitari din suflet si-ti multumesc, draga mea!