joi, 11 februarie 2016

Un vis implinit...

Experienta Fed Cup a fost una fantastica, dar ce s-a intamplat pe urma a fost FA-BU-LOS. Pentru ca nu am apucat sub nicio forma sa fac o poza cat de mica sau sa iau un autograf de la Simo la Cluj, Dumnezeu mi-a pregatit o surpriza uriasa. Ieri, o cunostinta de-a mea, sunandu-ma sa discutam cu totul altceva, ma intreaba asa, intr-o doara, daca nu vreau sa merg azi la o conferinta de presa la care este invitata Simona Halep. Serios ? Pe bune ? Se poate ??? Da, vrreeeaaaau, tipam in gand cu toata fiinta mea... Si s-a putut.
M-am trezit de dimineata pregatindu-ma intens, febril, pentru MAREA INTALNIRE: adidasii smecheri red de la adizero, sosete wilson, blugi albi, hanorac alb cu Simo, ce mai, eram fan Halep din cap pana-n picioare.
La 12 incepea conferinta de presa. Am ajuns, mi-am luat o apa plata si m-am asezat pe primul scaun din primul rand. La 12.00 punct apare langa mine. Brusc. Saluta amabila "Buna ziua" si-i raspund cu jumatate de gura din cauza emotiilor... Sta de vorba cu doamna Ruzici apoi se aseaza langa mine. Ne despartea doar un scaun. Efectiv i-am sorbit reactiile in timpul evenimentului. Cum arata: adidasi argintii, pantalon negru cu curea argintie asortata, camasa alba cu vesta neagra, parul lasat pe spate, bretonelul ala frumos prins cu o clama intr-o parte. Ii dau buchetul de ghiocei, imi multumeste timida. Ii spun ca eu sunt autoarea Plugusorului. N-are nicio reactie... Ma asez. Toate camerele de luat vederi sunt pe noi. Ii intind mingea de la Cluj pentru autograf. Imi zambeste retinut si-mi scrie pe minge. O las in pace, imi dau seama ca se simte putin stanjenita... Astept rabdatoare. Se urca pe scena si vorbeste despre campania Dorna in care este implicata, sustinand cauza copiilor nascuti prematur. II sorb cuvintele. Habar n-am ce spune... O studiez atenta si trec pe langa mine toate cuvintele... Se termina evenimentul. Suntem invitati in foaier pentru interviuri, poze si autografe. Trece pe langa mine. Din nou. Imi tin respiratia. Ma duc si eu in foaier repede. Fac poze multe, multe, multe... Ii respir aerul, o sorb din priviri, da, sunt fascinata de ea. Termina cu interviurile si da sa plece, o ia organizatoarea de langa noi. O ating sfioasa pe mana "Simonica, putem sa facem o poza impreuna ?". "Da, cum sa nu". "Cu cea mai mare fana a ta". "Da, da, da". Rade. Nu iese bine prima, asteapta rabdatoare, urmeaza indicatiile fetei care ne face poza. Ne schimbam locul de doua ori pana iese poza cum trebuie. Terminam. Ma intind s-o pup. Numai eu, nebuna, din toata marea aia de oameni. Nu ma refuza. Ne pupam reciproc. Ma indepartez. Iar poze, poze, poze... Si pleaca... O las. Plec si eu. Cu sufletul plin si cu lacrimi in ochi ca s-a terminat asa repede... Si totusi visul meu s-a implinit. In cu totul alt mod, dar s-a implinit. Multumesc, scumpa mea Simonica! O zi unica...

Niciun comentariu: