Hmmmm, mai bine as incepe cu ce mi-a placut fiindca sunt mai putine...
Ce mi-a placut?
Ei bine:
- ca m-am inscris in PNL
- ca l-am votat pe Crin
- ca am cunoscut-o pe Alina
- ca sunt copiii sanatosi (Silviutza, Lucian - Andu si Miruna asteapta transplantul)
- ca am obtinut premiul acela superb
- ca am citit o gramada de carti misto
- ca nu am pierdut niciun prieten, ba dimpotriva, am dobandit cativa
- ca sunt ai mei sanatosi
- ca am obtinut o nota buna la Titularizare
- ca la sfarsitul anului asta nu bifez datorii
- ca am fost si sunt alaturi de E.M.M.A.
- ca m-am plimbat de nu-i adevarat
- ca nu m-a parasit inteligenta si nici creativitatea :-)
- ca am reusit sa contribui la realizarea evenimentului "Eu nu te-am uitat" - 20 de ani de la moartea Mihaelei Runceanu
- ca am adunat in cartea "Cand albastrul devine cuvant" cele mai frumoase ganduri pentru Bi
- ca am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu
Ce m-a intristat cumplit:
- moartea Ralucai
- moartea mamei Cica
- moartea lui Michael
Ce m-a enervat:
- ca nu-mi sta si mie o singura data macar parul cum ii sta lui Bi; sa fiu si eu macar o data in viata asta perfecta... :-))
- ca nu reusesc si eu sa plec o singura data impecabila de acasa si sa ma intorc asijderea :-)
- ca a iesit Basu' iar Presedinte!
Aaaaaaa, apropos! Sa va zic ultimul banc pe care l-am auzit.
Naufragiaza pe o insula pustie Crin Antonescu, Traian Basescu si Mircea Geoana. Raman fara mancare si Crin pleaca sa faca rost de potol. Nu gaseste si se intoarce. Intr-o poienita, Basescu facea gratar:
- Pfuuuuuui, mai Traiane, ce baiat destept esti tu... zice Crin. Stiam eu ca marinarii au instinctul supravietuirii, ca se descurca intotdeauna... Si de fapt, vrei sa-ti zic un secret? Nu-mi place Geoana!
- Nu-ti place, nu mananci! :-))))
Eeeeeeeeeeeeh, si uite asa, le-am inversat! Si tot am scos mai multe bune decat rele. Sac!
Va pupacesc de nu va vedeti, adica Suchardineste! Maine plec in vacanta! Ne vedem la anu'!
Muaaaaaaaaaaaaaaaaaah!
luni, 21 decembrie 2009
sâmbătă, 19 decembrie 2009
Cand cerul devine suras...
Aceasta este o poza care-mi starneste teribil de multe amintiri... O poveste frumoasa care incepe cu "a fost odata"...
11 martie 2004.
Era o zi frumoasa... Natura abia se dezmortea dupa iarna si afara era foarte, foarte cald. Nefiresc de cald pentru acea perioada. Vorbisem aproape doua luni pe net fara sa ne vedem... Doar tastatura ne ajuta sa ne exprimam gandurile, emotiile, sentimentele... Si acum ma gandesc ca intalnirea noastra a fost providentiala...
Ma sunase seara si imi propusese o zi intreaga petrecuta numai eu cu ea. Cu EA!!! O admiram atat de mult... O vazusem pentru prima data, cu cativa ani in urma in holul Televiziunii Romane... Era o iarna friguroasa... Eu venisem la "Surprize-Surprize" in sala (mergem des in studio) iar ea era invitata la aceeasi emisiune unde a sustinut un caz umanitar. Tin minte ca eram toti inghesuiti ca sardelele in holul mic de la poarta TVR din Pangratti... iar la un moment dat s-a deschis usa si a intrat Ea. Imbracata toata in alb, ca o zana de poveste, cu cei mai frumosi si albastri ochi pe care-i vazusem vreodata. Cred ca tuturor ni s-a taiat respiratia pret de o secunda... Ne-a zambit tuturor si a disparut grabita... Nici nu apucasem sa-i spun cat de mult o admir, nici nu apucasem sa iau un autograf... E tare ciudat ca pentru prima data cand am vazut-o pe Bi, a fost la "Surprize-Surprize", iar apoi, de multe ori relatia noastra avea sa se lege de Andreea Marin... Cred ca nimic nu e intamplator...
Si sa ma intorc asadar la ziua in care ne-am cunoscut... Vorbisem, asadar ceva timp pe net si cand am anuntat-o ca vin in Bucuresti si ca mi-ar placea sa o vad, a fost foarte deschisa... Pur si simplu a fost totul perfect in acea zi... Acum sa nu va inchipuiti ca Bianca isi dadea intalniri cu fanii... De fapt, nu stiu daca mai facuse asta vreodata... Cu mine, cu noi doua a fost altfel... Imi amintesc perfect toate detaliile acelei zile... Aveam emotii uriase... Mi se stransese stomacul ghem de emotie... O asteptam cu rasuflarea taiata... Cand am ajuns la locul intalnirii cu un buchet urias de flori, tremuram toata... M-am urcat in masina ei si am plecat spre Parcul Herastrau... Cand m-am intors spre ea si i-am vazut ochii, ochii aceia incredibil de frumosi, m-am emotionat si mai rau... Vreo doua-trei ore i-am evitat privirea... Radea intruna si-mi spunea: "De ce nu te uiti la mine?"
Desi in general nu am probleme de comunicare, emotiile erau asa puternice atunci, incat cu greu imi gaseam cuvintele... Dar eram foc de curioasa... O intrebam tot felul de lucruri si ea era atat de buna si de cuminte... si-mi raspundea la tot ce o intrebam... Am facut zeci de poze atunci... Cea de sus este doar una dintre ele... Am descoperit ca eram maniace cu foto si eu si ea... Am un intreg album acasa facut numai la acea intalnire...
Atunci credeam ca s-a intalnit cu mine asa... doar ca sa-mi faca o placere... ca unui copil cand ii aduci o jucarie asteptata de mult timp... insa de atunci, din prima zi, ne-am dat seama ca relatia, prietenia speciala care ne leaga ne-a fost predestinata: ma gandeam la ea cu intensitate si ma suna in secunda doi, sau invers, ea imi scria mail mie si eu ei in acelasi timp, erau niste coincidente uluitoare... Se spune ca numai sufletelor-pereche li se intampla asta... Eu asa am simtit mereu... Ca suntem doua suflete gemene...
Atunci nu-l avea pe Luca... nici macar nu mi-ar fi trecut prin cap vreodata unde avea sa duca aceasta prietenie...
In acea zi, pe 11 martie, tin minte ca in parc am cules un con de brad de pe jos si i l-am intins... Si mi-a spus: "O sa-l tin in masina si cand am sa ma uit la el o sa ma gandesc la tine"... Eram asa de fericita... Cred, fara rezerve, ca aceea a fost cea mai fericita zi din viata mea de pana acum... O zi neintunecata de niciun nor... O zi perfecta... Eu si prietena mea frumoasa si draga...
Daca ar putea sufletul meu sa scrie cat de mult o iubesc, ar scrie si pe cer, si pe fiecare stea, si pe fiecare floare...
Bi este lumina din viata mea, sora pe care nu am avut-o niciodata, cea care-mi suporta capriciile sau toanele de copil rasfatat si uracios cateodata, cea care imi asculta confesiunile, care ma tachineaza, care-mi intelege iubirile...
Oooh, daca v-as povesti, as scrie un roman despre mine si Bi... Chiar am scris unul. Se numeste "Preludiu pentru o necunoscuta"... Sigur ca e o fantezie dar are si multe lucruri reale...
Bi e cerul si marea, soarele si curcubeul... Bi e Bi! E printesa mea de poveste!
joi, 17 decembrie 2009
Testul meu de rezistenta: UHA!
Pe vremea cand lucram la "Taifasuri", ma roaga sefa sa fac rost de niste retete de la vedete. Si dupa ce epuizasem tot Bucurestiul, (credeti-ma, nu sunt asa multi!) m-am gandit sa o sun si pe doamna Draga Olteanu Matei, care de ani buni s-a mutat la Piatra Neamt. Si cum ne cunosteam de cand fusesem la dumneaei in vizita, misiunea mea n-a fost foarte dificila! O sun eu pe distinsa doamna, desigur ca-si aduce aminte de mine, ii spun de intentia mea si fooaaaaaaaaarte amabila imi spune: "Iti dau o reteta, dar trebuie sa ai rabdare ca e cam lunga. Ce zici? Te incumeti?". Eu, care sunt adepta provocarilor, spun pe loc: DA! si apoi ar fi fost urat s-o refuz, nu?
Si-mi iau pixul si incep sa scriu... Si sa scriu... Si sa scriu... Si sa scriu... Cred ca doua ore am scris continuu... Ce a rezultat?
Cititi si minunati-va! Asta a fost testul meu de rezistenta! UHA! :-)
UHA
Cam pe la sfarsitul verii,
Cand de rod se indoaie merii,
Pe cand struguri aurii
Te ademenesc din vii,
Prin gradini si prin bostane,
Prelungi raze diafane
Prind a bate intr-o dunga,
Prevestind o toamna lunga
Cu pere ascunse-n fan
Si cu nuci furate-n san,
Ne plimbam c-un vas pe Volga
Cu translatorita Olga
(ce ne-nsotea oficial)
Un director general din cinematografie
Barbat plan de curtoazie,
Cultivat, spiritual, fin
Pivniceru Constantin,
Margarita Pogonat,
Eu si-un “nene” cam ciudad
Cu infatisare sumbra,
Ce ne-nsotea ca o umbra.
Ne zambea din cand in cand,
Dar un scotea un cuvant –
Nici macar pe limba lor
(vreau sa spun, a gazdelor)
Se cuvine-o explicatie:
Noi eram in delagatie.
Prezentam, imi amintesc,
In cadru sarbatoresc,
O editie speciala
Cu trei filme intr-o gala.
Gazde pline de maniera
Ne duceau in croaziera
Sa vedem cum arata
O centrala programata:
Un colos “ultimul racnet”
Dupa parametrii “traznet”!
.....
Maluri blande, cer senin,
Paduri rare de arin,
Volga ne purta domoala
Catre o hirdrocentrala.
Noi, din cate am “oblicit”
Nu ne-am prea fi... “ofilit”
Daca nu o vizitam;
Dar, programul e program,
Si cand esti primit frumos
Nu prea mai ai loc de intors.
Deci, dupa ce ne-am uitat,
Peste tot si... “ne-am mirat”
De turbogeneratoare
Si de hidroizolare,
Pompe, fluizi hidraulici...
Ne-am intors pe vas abulici!
Satui de superprograme
Insa lesinati... de foame
Dar gazdele dupa semne
Nu prea pareau sa se indemne
In iubirea lor frateasca
A fi vrut sa ne hraneasca.
Si cum vorbeam noi incet,
Rezemati de parapet,
Caci Olga plecata-n pripa
Ne abandonase-o clipa
Pentru o treaba ce, se pare,
Nu suferea amanare.
Cand ne-am vazut singurei,
Scapati de sub paza ei,
Ne-am pornit a face haz de...
Prea “amabilele” gazde
Si a-ntreba plini de “rabdare”
“Astia... nu dau de mancare?”
Omul cu gura cusuta,
Luand un aer nonsalant
Se-ndreapta spre comandant
Si vorbindu-i sustinut,
Dovedi ca nu e mut.
............
Nu mai intru-n amanunte,
Ne-am trezit poftiti sub punte,
Unde ne-astepta o masa,
Pur si simplu maiestuoasa,
Lunga cat tine vaporul
(De te cuprindea fiorul)
De un alb stralucitor,
Decorata-ncantator
Cu ghirlande delicate,
Din flori albe, sidefate,
Ce-aveau frunza lunguiata
Si subtire ca o ata
Curbandu-se gratios
Cu varfu-ndreptat in jos,
Conferindu-le discret,
Un distins aspect cochet;
Ele cresc, din spusa Olgai,
Doar pe malurile Volgai.
Ce tacamuri, portelanuri!
Ce cristaluri, ce pocaluri
De Georgia, din corn de vita,
Cu marginea aurita!
Fructe cu gust minunat
Din Orientul apropiat
Mustind de seve suave
Rodii, kivi si guiave,
Mere, nuci de cocos, pere
Lafaindu-se in fructiere;
Struguri – cat niste purcei –
Cu frunze si cu carcei
Inveseleau ambienta,
Completandu-i elegante.
Nu mai vorbesc de gustari
Dintre cele patru zari:
Icre moi, bureti murati,
Somoni, pastravi afumati,
Laba de urs siberian
Si piept file de fazan,
Icre rosii si homari,
Langusta, creveti, calmari,
Pastramuri de sturz si gotca
Printre carafe cu vodca,
Icre negre si becata,
Boluri cu stridii in gheata,
Oua cu hrean si smantana,
Armagnac, tuica batrana,
Whisky, shnapsuri bavareze,
Gin si romuri cubaneze…
Ce aspicuri, ce pateuri,
Toate numai la antreuri!
Vermuturi italienesti
Si sampanii frantuzesti,
Caprioara impanata,
Si anghila marinata,
Vin dulce si gros de Gruzia,
Si Xeres de Andaluzia.
Vrand sa “ni se rupa gura”,
Era – ce mai tura-vura –
Revarsat pe masa aceea
Cornul caprei Amaltheea!
O masa asa bogata
Ajungea pentru o armata
De gepizi infometati...
Noi eram trei, mari si lati!
Blonda noastra de Olguta
Cam speriata si micuta,
Gazdele din Stalingrad
Pan’ la cel mai inalt grad
In cinematografie
Care incercau sa fie,
Desi vizibil crispati,
Cat puteau mai degajati.
Capitanul cel integru
Si – evident – “omul negru”.
Nici un ne asezasem bine
Sperand sa mancam, in fine,
Cand… gazdele s-au sculat
Si s-au pus pe toastat
Pentru tot ce ei socot ca…
Merita sa bei o vodka!
Am inchinat si am baut
Trei pahare la-nceput.
Un proverb vrand sa ne-nvete:
“Dumnezeu are trei fetze!”
Si esti obligat sa bei,
Caci asa este la ei!
Noi ciocneam dupa tipic
Dar sorbeam doar cate un pic
Ca sa bem si mai apon,
Caci... asa este la noi,
Protocolu-i protocol,
Dar un pe stomacul gol!
In sfarsit! Ne-am asezat
Si am purces la mestecat.
Din cate vodci am golit,
Fratii s-au mai incalzit
Si atat am “fraternizat”…
Pana ni s-au dezlegat
Limbile. Si am inceput
Sa povestim ce-am vazut,
Pe unde ne-am preumblat,
Ce tari am mai vizitat…
Pana s-a ajuns la vin.
Am vorbit despre Berlin,
Despre Praga, despre tancuri
Apoi… am trecut la bancuri.
“Omul negru” asculta
Si… ca de obicei… zambea!
Atunci eu, ca sa nu tac,
N-am de lucru si atac:
“Deci! La Bucuresti... ”- zic eu
“Se gaseste un muzeu
De istorie naturala,
Cu reputatie mondiala.
Intr-o iarna, pe la noi,
Imediat dupa razboi,
La muzeu au fost adusi
Mai multi vizitatori rusi,
Printre care trei soldati
Tineri, proaspat decorati.
Cand ajunsera-n aripa
Unde Grigore Antipa
Conservase prin borcane
Tot felul de lighioane,
Unu-ntreaba: “In formol?”
- Nu, in cel mai pur alcool!”
Spune ghidul. Si in pripa,
Trece-n cealalta aripa!
Soldatii raman in urma,
Razletindu-se de turma,
Si cuprinsi de frenezie,
Golesc intr-o veselie
Spirtul – fara nicio sila
De-i batracian sau reptila –
Dandu-l pe gat cu élan
Si… borcan dupa borcan.
Cand, aproape de iesire,
Ghidul vede cu uimire
Ca din grup lipsesc cei trei.
Dand sa plece dupa ei,
Fin’ca un ieseau la numar
Se trezi ca-l bat pe umar
Si-abia mai stand pe picioare,
Il saruta cu ardoare,
Intreband cat mai discret:
- “Slusai, ti... krokodil niet?”
.....
Dar in loc sa se amuze,
Gazdele-au priviri obtuze
Si observ cu stupefactie
Ca nu au nicio reactie –
Drept care trag o concluzie
- Nu vreau sa fac vreo aluzie,
Dar – de nu-i spui dinainte
Ca e banc sa ia aminte,
Rus, neamt ori american,
Ti l-ai si facut dusman!
Atunci, iute, sa schimb vorba
Arunc in discutie “ciorba”.
Si zic: “- Cand plec “in afara”
Indiferent in ce tara.
Plina de curiozitate,
Vreau sa vad tot ce se poate
Si sa gust – fara-ndoiala
Sau mancare nationala.
Am fost si la Moscova,
Insa n-am mancat “UHA”!
Ne-au privit plini de mirare
Intreband plini de incantare
De unde stim cum se cheama
Aceasta vestita “zeama”?!!
Raspunseram napistram:
- Din fiertura lui Demian!”
Caci tipisem “de istov”
Fabulele lui Krlov,
Intr-o talmacire rara,
Transformate-ntr-o comoara
De un imens poet peren
Ce-a tradus din La Fontaine,
“Eclatant” cum spun francezii
Marele Tudor Arghezi
.......
Nu spun c-am vorbit doar eu,
Feritu-ne-a Dumnezeu!
Margareta “la urari”
Le-a tras vreo 3 cuvantari
Ca la carte drept dovada
Ca… le-a stat pisoiu-n coada!
Don’ Director General
Le-a vorbit mai substancial
Despre chestii tehnice
Romano-sovietice ( ! )
Si-uite asa, din vorba-n vorba,
Eu tragand mereu spre ciorba,
Zice unu-n gura mare:
“- Nu ne-ar strica o plimbare!”
Asa ca ne-au invitat,
Sa coboram pe uscat.
Bineinteles, ne-am supus,
Mai era ceva de spus?
.......
Am intrat ca-n Paradis
In niste gradini de vis!...
Cultivate de-un colhoz
Ca-n “Vrajitorul din Oz” (!)
Pe sub pomi si printre haturi
Pepeni tolaniti pe straturi
Galbeni de chihlimbar
Si mari cat roata de car!
N-ati vazut asa ceva!...
Poate, doar, la cinema.
Apunand soarele faur,
Imbaia merele-n aur...
Eram parca-ntr-o gradina
(De origine divina
Dintr-un mit incantator
Cea a hesperidelor)
Cum umblam noi laolalta
Privind cu gura cascata,
Se si ivira doi ghiuji
Sa ne aleaga “harbuzi”...
Trei codane frumusele
Cu panere de nuiele
Se atineau prin apropiere,
Sa-avem in ce strange mere.
Don’ Director, fara veste,
Observa ca nu mai este
Vaporul la locul lui
Nici de-a lungul raului.
Nu stiu cand s-a petrecut,
Pur si simplu a disparut…
Noi ne-am cam descumpanit,
Dar el zice-nveselit:
“- Nu prea vad situatia-n roz
Cred ca-nnoptam la colhoz.”
Si se uita lung la noi:
“- Eu am 5! … ce faceti voi?!”
........
Bref! La ce s-o mai lungesc?
Nu vreau sa va plictisesc...
Numai cat ai zice “peste”
Vaporu’ se si iveste,
Iar cat ai zice “libarca”,
Vine dupa noi o barca
In care, cu voie-buna,
Cu incaltarile in mana
Ne si cataram de zor
Sa ne vedem pe vapor.
Soarele pe bolta, sus,
Murgii-si mana spre apus;
SI pe noi, oaspeti “de casa”…
Ne poftira iar la masa…
Pana cand ne-a luat vaporul
Masa si-a schimbat decorul.
Dar acum avea pe ea,
Doar o simpla musama
Inflorata, peste care
Chelnerii - cu indemanare –
Asezau, fara sa dea-n branci,
Strachini de lemn mari si adanci,
Printre ele-n intervale
In strachini de lut ovale
Puneau piper macinat
Si ardei rosu pisat
Noi, fara s-o aratam
Nu-ncetam sa ne miram
Intrebandu-ne in soapta
“- Oare ce ne mai asteapta?”
In curand, ne-am lamurit
Caci indata s-au ivit
Cinci sau sase marinari
Aducand castroane mari
Pline cu-o zeama fierbinte
Si ni le-au pus dinainte.
………
Dumnealor, cat am lipsit
Au plecat la pescuit…
Noi, pe malul plin de glod
Ei, in Volga cu-n navod.
Si ne-au spus:
“- N-ati vrut asa?
Iata, asta e UHA!”
O fiertura alburie,
Cum e cea pentru piftie
Cand o tii prea mult pe plita
Sau nu-i bine limpezita,
Doar ca peste ea pluteste
Un strat de ulei de peste
Auriu, cu o grasime
De un deget si mai bine!
Cat am fost copil, fireste
Mi-au dat untura de peste
Zilnic, o lindura plina,
Cu lamaie si maslina
Ins-acum nu-s ispitita
Sa mai beau si clocotita...
Prin urmare astept cuminte
Sa mi-o ia altul inainte
Si sa-si puna cat ii place
Ca sa vad si eu cum face.
Observand ca nu-indraznim
Din castron sa ne servim,
Isi pusera ei un strat
De piper si ardei pisat
Iar deasupra lui, in fine
Doua polonice pline.
Si s-au apucat sa soarba...
Lacrimi le curg in barba,
Dar nu se lasau deloc,
Chit ca le lua gura foc!
Palalaia s-o invinga
Turnau vodca-n ei s-o stinga!
Noi ne pregateam cuminti
Sa ne luam inima-n dinti,
Cand doi chelneri pe-ndelete
Dau usile de perete
Iar alti patru aduc ligheane
Cu peste rasol: mormane!!!
Morun, cega si nisetru,
Halci cam de vreun sfert de metru.
Somn, salau, pastruga, mreana
Bucati numai pe spranceana.
La trei insi cate-un lighean
Cu sos de otet si hrean!
Cu smantana… findca ei
N-au auzit de mujdei!
Atunci ne-am incumetat,
Si pe loc am constatat
Ca astfel de combinatie
E-o mancare de senzatie!!!
Nu mai pusesem in gura
O asemenea fiertura
Care-n plus, te uluieste
Cat de simplu se gateste:
Pui la fiert, in multa apa
La un loc, morcov cu ceapa
Telina verde-n buchet
Piper, dafin si otet.
Cate-un strop din fiecare.
Dupa gust, si-un pic de sare.
Cand au fiert, de buna seama,
Le scoti afara din reama,
Pui bucatile de peste
Si astepti pana clocoteste
La o flacara plapanda
Sa fiarba in unda blanda
Si cu valuri cat mai line
Ca sa se patrunda bine
(O mancati precum v-am spus
Cateva versuri mai sus)
……
Sa va spun ce a mai urmat?
Dupa ce ne-am indopat,
Tot eu le zic: - “mai baieti,
Dar vin romanesc aveti?”
“Cum sa nu?” Si incep sa care
Vinuri din podgorii rare:
Jghihara, Riesling, Feteasca
De productie romaneasca.
Si… a inceput o parade
Cu merele din livada
Pepeni uriasi “taieti”
Si cu munti de “porumbi fierti”
Am cantat, am recitat
Si desigur, ne-am pupat! J
Dupa ce le-am baut Feteasca
Am jucat si cazaceasca
Si-am mai golit cate-un rand
“Omul nostru” – a spus plangand
Dupa ce ne-a strans la san:
“- Tata’ meu era roman!”
…………
Iar cand ne-am incumetat
Sa ne intoarcem pe uscat
Pentru noi, noaptea cu fala
S-a investmantat de gala!
In miresme-mbatatoare
Si in... stele cazatoare!
Ar mai fi ceva de scris?
Am trait o zi de vis!
............
Un lucru nu mi-a placut:
N-aveau crocodil umplut! J
Si-mi iau pixul si incep sa scriu... Si sa scriu... Si sa scriu... Si sa scriu... Cred ca doua ore am scris continuu... Ce a rezultat?
Cititi si minunati-va! Asta a fost testul meu de rezistenta! UHA! :-)
UHA
Cam pe la sfarsitul verii,
Cand de rod se indoaie merii,
Pe cand struguri aurii
Te ademenesc din vii,
Prin gradini si prin bostane,
Prelungi raze diafane
Prind a bate intr-o dunga,
Prevestind o toamna lunga
Cu pere ascunse-n fan
Si cu nuci furate-n san,
Ne plimbam c-un vas pe Volga
Cu translatorita Olga
(ce ne-nsotea oficial)
Un director general din cinematografie
Barbat plan de curtoazie,
Cultivat, spiritual, fin
Pivniceru Constantin,
Margarita Pogonat,
Eu si-un “nene” cam ciudad
Cu infatisare sumbra,
Ce ne-nsotea ca o umbra.
Ne zambea din cand in cand,
Dar un scotea un cuvant –
Nici macar pe limba lor
(vreau sa spun, a gazdelor)
Se cuvine-o explicatie:
Noi eram in delagatie.
Prezentam, imi amintesc,
In cadru sarbatoresc,
O editie speciala
Cu trei filme intr-o gala.
Gazde pline de maniera
Ne duceau in croaziera
Sa vedem cum arata
O centrala programata:
Un colos “ultimul racnet”
Dupa parametrii “traznet”!
.....
Maluri blande, cer senin,
Paduri rare de arin,
Volga ne purta domoala
Catre o hirdrocentrala.
Noi, din cate am “oblicit”
Nu ne-am prea fi... “ofilit”
Daca nu o vizitam;
Dar, programul e program,
Si cand esti primit frumos
Nu prea mai ai loc de intors.
Deci, dupa ce ne-am uitat,
Peste tot si... “ne-am mirat”
De turbogeneratoare
Si de hidroizolare,
Pompe, fluizi hidraulici...
Ne-am intors pe vas abulici!
Satui de superprograme
Insa lesinati... de foame
Dar gazdele dupa semne
Nu prea pareau sa se indemne
In iubirea lor frateasca
A fi vrut sa ne hraneasca.
Si cum vorbeam noi incet,
Rezemati de parapet,
Caci Olga plecata-n pripa
Ne abandonase-o clipa
Pentru o treaba ce, se pare,
Nu suferea amanare.
Cand ne-am vazut singurei,
Scapati de sub paza ei,
Ne-am pornit a face haz de...
Prea “amabilele” gazde
Si a-ntreba plini de “rabdare”
“Astia... nu dau de mancare?”
Omul cu gura cusuta,
Luand un aer nonsalant
Se-ndreapta spre comandant
Si vorbindu-i sustinut,
Dovedi ca nu e mut.
............
Nu mai intru-n amanunte,
Ne-am trezit poftiti sub punte,
Unde ne-astepta o masa,
Pur si simplu maiestuoasa,
Lunga cat tine vaporul
(De te cuprindea fiorul)
De un alb stralucitor,
Decorata-ncantator
Cu ghirlande delicate,
Din flori albe, sidefate,
Ce-aveau frunza lunguiata
Si subtire ca o ata
Curbandu-se gratios
Cu varfu-ndreptat in jos,
Conferindu-le discret,
Un distins aspect cochet;
Ele cresc, din spusa Olgai,
Doar pe malurile Volgai.
Ce tacamuri, portelanuri!
Ce cristaluri, ce pocaluri
De Georgia, din corn de vita,
Cu marginea aurita!
Fructe cu gust minunat
Din Orientul apropiat
Mustind de seve suave
Rodii, kivi si guiave,
Mere, nuci de cocos, pere
Lafaindu-se in fructiere;
Struguri – cat niste purcei –
Cu frunze si cu carcei
Inveseleau ambienta,
Completandu-i elegante.
Nu mai vorbesc de gustari
Dintre cele patru zari:
Icre moi, bureti murati,
Somoni, pastravi afumati,
Laba de urs siberian
Si piept file de fazan,
Icre rosii si homari,
Langusta, creveti, calmari,
Pastramuri de sturz si gotca
Printre carafe cu vodca,
Icre negre si becata,
Boluri cu stridii in gheata,
Oua cu hrean si smantana,
Armagnac, tuica batrana,
Whisky, shnapsuri bavareze,
Gin si romuri cubaneze…
Ce aspicuri, ce pateuri,
Toate numai la antreuri!
Vermuturi italienesti
Si sampanii frantuzesti,
Caprioara impanata,
Si anghila marinata,
Vin dulce si gros de Gruzia,
Si Xeres de Andaluzia.
Vrand sa “ni se rupa gura”,
Era – ce mai tura-vura –
Revarsat pe masa aceea
Cornul caprei Amaltheea!
O masa asa bogata
Ajungea pentru o armata
De gepizi infometati...
Noi eram trei, mari si lati!
Blonda noastra de Olguta
Cam speriata si micuta,
Gazdele din Stalingrad
Pan’ la cel mai inalt grad
In cinematografie
Care incercau sa fie,
Desi vizibil crispati,
Cat puteau mai degajati.
Capitanul cel integru
Si – evident – “omul negru”.
Nici un ne asezasem bine
Sperand sa mancam, in fine,
Cand… gazdele s-au sculat
Si s-au pus pe toastat
Pentru tot ce ei socot ca…
Merita sa bei o vodka!
Am inchinat si am baut
Trei pahare la-nceput.
Un proverb vrand sa ne-nvete:
“Dumnezeu are trei fetze!”
Si esti obligat sa bei,
Caci asa este la ei!
Noi ciocneam dupa tipic
Dar sorbeam doar cate un pic
Ca sa bem si mai apon,
Caci... asa este la noi,
Protocolu-i protocol,
Dar un pe stomacul gol!
In sfarsit! Ne-am asezat
Si am purces la mestecat.
Din cate vodci am golit,
Fratii s-au mai incalzit
Si atat am “fraternizat”…
Pana ni s-au dezlegat
Limbile. Si am inceput
Sa povestim ce-am vazut,
Pe unde ne-am preumblat,
Ce tari am mai vizitat…
Pana s-a ajuns la vin.
Am vorbit despre Berlin,
Despre Praga, despre tancuri
Apoi… am trecut la bancuri.
“Omul negru” asculta
Si… ca de obicei… zambea!
Atunci eu, ca sa nu tac,
N-am de lucru si atac:
“Deci! La Bucuresti... ”- zic eu
“Se gaseste un muzeu
De istorie naturala,
Cu reputatie mondiala.
Intr-o iarna, pe la noi,
Imediat dupa razboi,
La muzeu au fost adusi
Mai multi vizitatori rusi,
Printre care trei soldati
Tineri, proaspat decorati.
Cand ajunsera-n aripa
Unde Grigore Antipa
Conservase prin borcane
Tot felul de lighioane,
Unu-ntreaba: “In formol?”
- Nu, in cel mai pur alcool!”
Spune ghidul. Si in pripa,
Trece-n cealalta aripa!
Soldatii raman in urma,
Razletindu-se de turma,
Si cuprinsi de frenezie,
Golesc intr-o veselie
Spirtul – fara nicio sila
De-i batracian sau reptila –
Dandu-l pe gat cu élan
Si… borcan dupa borcan.
Cand, aproape de iesire,
Ghidul vede cu uimire
Ca din grup lipsesc cei trei.
Dand sa plece dupa ei,
Fin’ca un ieseau la numar
Se trezi ca-l bat pe umar
Si-abia mai stand pe picioare,
Il saruta cu ardoare,
Intreband cat mai discret:
- “Slusai, ti... krokodil niet?”
.....
Dar in loc sa se amuze,
Gazdele-au priviri obtuze
Si observ cu stupefactie
Ca nu au nicio reactie –
Drept care trag o concluzie
- Nu vreau sa fac vreo aluzie,
Dar – de nu-i spui dinainte
Ca e banc sa ia aminte,
Rus, neamt ori american,
Ti l-ai si facut dusman!
Atunci, iute, sa schimb vorba
Arunc in discutie “ciorba”.
Si zic: “- Cand plec “in afara”
Indiferent in ce tara.
Plina de curiozitate,
Vreau sa vad tot ce se poate
Si sa gust – fara-ndoiala
Sau mancare nationala.
Am fost si la Moscova,
Insa n-am mancat “UHA”!
Ne-au privit plini de mirare
Intreband plini de incantare
De unde stim cum se cheama
Aceasta vestita “zeama”?!!
Raspunseram napistram:
- Din fiertura lui Demian!”
Caci tipisem “de istov”
Fabulele lui Krlov,
Intr-o talmacire rara,
Transformate-ntr-o comoara
De un imens poet peren
Ce-a tradus din La Fontaine,
“Eclatant” cum spun francezii
Marele Tudor Arghezi
.......
Nu spun c-am vorbit doar eu,
Feritu-ne-a Dumnezeu!
Margareta “la urari”
Le-a tras vreo 3 cuvantari
Ca la carte drept dovada
Ca… le-a stat pisoiu-n coada!
Don’ Director General
Le-a vorbit mai substancial
Despre chestii tehnice
Romano-sovietice ( ! )
Si-uite asa, din vorba-n vorba,
Eu tragand mereu spre ciorba,
Zice unu-n gura mare:
“- Nu ne-ar strica o plimbare!”
Asa ca ne-au invitat,
Sa coboram pe uscat.
Bineinteles, ne-am supus,
Mai era ceva de spus?
.......
Am intrat ca-n Paradis
In niste gradini de vis!...
Cultivate de-un colhoz
Ca-n “Vrajitorul din Oz” (!)
Pe sub pomi si printre haturi
Pepeni tolaniti pe straturi
Galbeni de chihlimbar
Si mari cat roata de car!
N-ati vazut asa ceva!...
Poate, doar, la cinema.
Apunand soarele faur,
Imbaia merele-n aur...
Eram parca-ntr-o gradina
(De origine divina
Dintr-un mit incantator
Cea a hesperidelor)
Cum umblam noi laolalta
Privind cu gura cascata,
Se si ivira doi ghiuji
Sa ne aleaga “harbuzi”...
Trei codane frumusele
Cu panere de nuiele
Se atineau prin apropiere,
Sa-avem in ce strange mere.
Don’ Director, fara veste,
Observa ca nu mai este
Vaporul la locul lui
Nici de-a lungul raului.
Nu stiu cand s-a petrecut,
Pur si simplu a disparut…
Noi ne-am cam descumpanit,
Dar el zice-nveselit:
“- Nu prea vad situatia-n roz
Cred ca-nnoptam la colhoz.”
Si se uita lung la noi:
“- Eu am 5! … ce faceti voi?!”
........
Bref! La ce s-o mai lungesc?
Nu vreau sa va plictisesc...
Numai cat ai zice “peste”
Vaporu’ se si iveste,
Iar cat ai zice “libarca”,
Vine dupa noi o barca
In care, cu voie-buna,
Cu incaltarile in mana
Ne si cataram de zor
Sa ne vedem pe vapor.
Soarele pe bolta, sus,
Murgii-si mana spre apus;
SI pe noi, oaspeti “de casa”…
Ne poftira iar la masa…
Pana cand ne-a luat vaporul
Masa si-a schimbat decorul.
Dar acum avea pe ea,
Doar o simpla musama
Inflorata, peste care
Chelnerii - cu indemanare –
Asezau, fara sa dea-n branci,
Strachini de lemn mari si adanci,
Printre ele-n intervale
In strachini de lut ovale
Puneau piper macinat
Si ardei rosu pisat
Noi, fara s-o aratam
Nu-ncetam sa ne miram
Intrebandu-ne in soapta
“- Oare ce ne mai asteapta?”
In curand, ne-am lamurit
Caci indata s-au ivit
Cinci sau sase marinari
Aducand castroane mari
Pline cu-o zeama fierbinte
Si ni le-au pus dinainte.
………
Dumnealor, cat am lipsit
Au plecat la pescuit…
Noi, pe malul plin de glod
Ei, in Volga cu-n navod.
Si ne-au spus:
“- N-ati vrut asa?
Iata, asta e UHA!”
O fiertura alburie,
Cum e cea pentru piftie
Cand o tii prea mult pe plita
Sau nu-i bine limpezita,
Doar ca peste ea pluteste
Un strat de ulei de peste
Auriu, cu o grasime
De un deget si mai bine!
Cat am fost copil, fireste
Mi-au dat untura de peste
Zilnic, o lindura plina,
Cu lamaie si maslina
Ins-acum nu-s ispitita
Sa mai beau si clocotita...
Prin urmare astept cuminte
Sa mi-o ia altul inainte
Si sa-si puna cat ii place
Ca sa vad si eu cum face.
Observand ca nu-indraznim
Din castron sa ne servim,
Isi pusera ei un strat
De piper si ardei pisat
Iar deasupra lui, in fine
Doua polonice pline.
Si s-au apucat sa soarba...
Lacrimi le curg in barba,
Dar nu se lasau deloc,
Chit ca le lua gura foc!
Palalaia s-o invinga
Turnau vodca-n ei s-o stinga!
Noi ne pregateam cuminti
Sa ne luam inima-n dinti,
Cand doi chelneri pe-ndelete
Dau usile de perete
Iar alti patru aduc ligheane
Cu peste rasol: mormane!!!
Morun, cega si nisetru,
Halci cam de vreun sfert de metru.
Somn, salau, pastruga, mreana
Bucati numai pe spranceana.
La trei insi cate-un lighean
Cu sos de otet si hrean!
Cu smantana… findca ei
N-au auzit de mujdei!
Atunci ne-am incumetat,
Si pe loc am constatat
Ca astfel de combinatie
E-o mancare de senzatie!!!
Nu mai pusesem in gura
O asemenea fiertura
Care-n plus, te uluieste
Cat de simplu se gateste:
Pui la fiert, in multa apa
La un loc, morcov cu ceapa
Telina verde-n buchet
Piper, dafin si otet.
Cate-un strop din fiecare.
Dupa gust, si-un pic de sare.
Cand au fiert, de buna seama,
Le scoti afara din reama,
Pui bucatile de peste
Si astepti pana clocoteste
La o flacara plapanda
Sa fiarba in unda blanda
Si cu valuri cat mai line
Ca sa se patrunda bine
(O mancati precum v-am spus
Cateva versuri mai sus)
……
Sa va spun ce a mai urmat?
Dupa ce ne-am indopat,
Tot eu le zic: - “mai baieti,
Dar vin romanesc aveti?”
“Cum sa nu?” Si incep sa care
Vinuri din podgorii rare:
Jghihara, Riesling, Feteasca
De productie romaneasca.
Si… a inceput o parade
Cu merele din livada
Pepeni uriasi “taieti”
Si cu munti de “porumbi fierti”
Am cantat, am recitat
Si desigur, ne-am pupat! J
Dupa ce le-am baut Feteasca
Am jucat si cazaceasca
Si-am mai golit cate-un rand
“Omul nostru” – a spus plangand
Dupa ce ne-a strans la san:
“- Tata’ meu era roman!”
…………
Iar cand ne-am incumetat
Sa ne intoarcem pe uscat
Pentru noi, noaptea cu fala
S-a investmantat de gala!
In miresme-mbatatoare
Si in... stele cazatoare!
Ar mai fi ceva de scris?
Am trait o zi de vis!
............
Un lucru nu mi-a placut:
N-aveau crocodil umplut! J
Visul din noaptea de Craciun
Am avut un vis in noaptea de Craciun. Mergeam pe o plaja, iar Domnul pasea alaturi de mine . Pasii mi se imprimau pe nisip, lasand o urma dubla. Una era a mea, cealalta a Lui. Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostri reprezinta o zi din viata mea. M-am oprit sa privesc in urma si am vazut pasii nostri care se pierdeau in departare. Dar am observat, ca in anumite locuri, in loc de doua urme, nu mai era decat una singura. Am revazut filmul vietii mele. Ce surpriza! Locurile in care nu se vedea decat o singura urma corespundeau cu zilele cele mai intunecate ale existentei mele sau de proasta dispozitie, zile de incercari si de indoiala, zile de neliniste si de rea vointa, zile de egoism, zile de nesuportat, zile in care eu fusesem de nesuportat. Atunci, intorcandu-ma catre Domnul, am indraznit sa-I reprosez:
- Totusi, ne-ai promis ca vei fi cu noi in toate zilele! De ce nu Ti-ai pastrat promisiunea? De ce m-ai lasat singur in cele mai grele momente din viata mea, in zilele in care aveam cea mai mare nevoie de Tine?
Iar Domnul mi-a raspuns:
- Iubitul meu, zilele in care n-ai vazut decat o singura urma de pasi, sunt zilele in care Eu te-am purtat in brate!
(Ademar Barros - poet brazilian)
- Totusi, ne-ai promis ca vei fi cu noi in toate zilele! De ce nu Ti-ai pastrat promisiunea? De ce m-ai lasat singur in cele mai grele momente din viata mea, in zilele in care aveam cea mai mare nevoie de Tine?
Iar Domnul mi-a raspuns:
- Iubitul meu, zilele in care n-ai vazut decat o singura urma de pasi, sunt zilele in care Eu te-am purtat in brate!
(Ademar Barros - poet brazilian)
20 de ani
Va amintiti?
Mureau eroi...
Era in decembrie 22
Atunci... de luni si pana vineri
Mureau eroii cei mai tineri...
Vineri de vineri ne-om duce
Acolo unde ei se odihnesc sub cruce
Si-om ruga tarana ce-i apasa,
Sa le fie strai usor si casa...
Am simtit nevoia sa scriu despre Eroii Revolutiei, pentru ca acum 20 de ani, pe 17 decembrie, incepea la Timisoara eliberarea, descatusarea Romaniei de sub jugul comunist... Niste pusti rebeli si frumosi si insetati de libertate au iesit in strada cu piepturile goale ca se ne fie noua mai bine.
Dar oare ne este mai bine? Oare nu au murit in zadar acei copii?
Cimitirul Eroilor Revolutiei este vis-a-vis de blocul meu... Trec aproape zilnic pe acolo... Vad cum parintii impodobesc an de an bradutul pentru copiii lor... Au imbatranit cu lacrimile pe obraz... Vad primavara cum inmuguresc primele flori pe mormantul lor, cum cad lacrimile de ploaie reci si le uda obrazul rece, devenit amintire, vad vara cum soarele saruta lespedea de marmura si toamna cum frunzele plutesc soptit, amar, deasupra celor care ne-au daruit libertatea...
Imi vine sa plang mereu... Cu greu ma abtin... Si poate cea mai emotionanta imagine pe care o pastrez in memorie, este cea de acum 3 ani, cand, in 22 decembrie, fiecare mormant avea la capatai o candela, iar garduletul era plin de candele care ardeau stins, aproape soptit in miez de noapte...
Vegheaza-le Doamne, drumul si noua da-ne intelepciunea de a pastra si de a pretui ceea ce ne-au daruit cu jertfa lor curata!
miercuri, 16 decembrie 2009
Scrisoare pentru parinti
de Romulus Chelbegean
Daca ar avea parintii ochi sa vada
Si sufletul le-ar fi mereu atent,
In ochii pruncilor cu viata fada
Ar descifra mesajul cel urgent:
“Va rog, iubiti-ma inteligent!”
Nu vreau bunici si nici televizor,
Nu-mi trebuie nici lux, nici imbuibare.
Putin imi pasa de traiesc sau mor,
Dar vreau sa fiu al vostru, nu al lor!
Eu stiu c-aveti profesii elevate
Ca sunteti la curent cu date noi,
C-aveti servici ca eu sa am de toate,
Dar fiindca va iubesc pe amandoi
Va spun: “Eu am nevoie doar de voi!”
As vrea ca jucarie ochii mamei
Nu ochii-indepartati ai vreunui unchi
Cand ne-ntalnim atrasi de glasul foamei
Si nu pot sta la tata pe genunchi
Ma simt ca o mladita fara trunchi.
Nu vreau sa fiu un deget ce acuza,
Gasind olarul singur vinovat
Am gand curat si inima refuza
O bomba cu efect intarziat.
Vreau sa devin un om adevarat!
De-aceea, vreau parintii mei sa vada,
Sa aiba sufletul mereu atent,
Ca-n ochii mei umbriti de viata fada
Sa descifreze strigatul urgent:
“- Va rog, iubiti-ma inteligent!”
Daca ar avea parintii ochi sa vada
Si sufletul le-ar fi mereu atent,
In ochii pruncilor cu viata fada
Ar descifra mesajul cel urgent:
“Va rog, iubiti-ma inteligent!”
Nu vreau bunici si nici televizor,
Nu-mi trebuie nici lux, nici imbuibare.
Putin imi pasa de traiesc sau mor,
Dar vreau sa fiu al vostru, nu al lor!
Eu stiu c-aveti profesii elevate
Ca sunteti la curent cu date noi,
C-aveti servici ca eu sa am de toate,
Dar fiindca va iubesc pe amandoi
Va spun: “Eu am nevoie doar de voi!”
As vrea ca jucarie ochii mamei
Nu ochii-indepartati ai vreunui unchi
Cand ne-ntalnim atrasi de glasul foamei
Si nu pot sta la tata pe genunchi
Ma simt ca o mladita fara trunchi.
Nu vreau sa fiu un deget ce acuza,
Gasind olarul singur vinovat
Am gand curat si inima refuza
O bomba cu efect intarziat.
Vreau sa devin un om adevarat!
De-aceea, vreau parintii mei sa vada,
Sa aiba sufletul mereu atent,
Ca-n ochii mei umbriti de viata fada
Sa descifreze strigatul urgent:
“- Va rog, iubiti-ma inteligent!”
vineri, 11 decembrie 2009
Fatza nevazuta a dumnezeirii
De foarte multe ori m-am intrebat, de ce-mi scoate mie Dumnezeu in cale numai oameni frumosi, speciali, deosebiti prin continutul lor sufletesc... Nu am aflat inca raspunsul... In timp ce cei mai multi dintre noi se tarasc prin viata plangandu-se de miicimea sufleteasca a celui de langa el, eu imi petrec viata invatand cate ceva frumos sau vazand ceva frumos aproape zilnic.
Astazi, am avut o discutie pe messenger cu o fetita de clasa a V-a. O fetita cuminte, pe nume Alexandra care a avut nesansa sa aiba o surioara bolnavioara, care s-a nascut cu jumatate de inimioara. Micutza, care a suferit 4 interventii chirurgicale pe cord, se simte bine in prezent, Slava Domnului! Pana acum, Alexandra s-a purtat cu foarte multa grija de surioara mai mare fata de sora ei bolnavioara. A ocrotit-o, a iubit-o si a fost de multe ori pentru ea, o mama-surogat, atunci cand mama lor era prea coplesita de treburile cotidiene, neglijandu-si propria copilarie. Sufletul ei mic nu stie ce e egoismul. Doar ca Alexandra avea o strangere de inima cand toata lumea o umplea pe cea mica cu cadouri, iar ei i se aducea mai putin. Dar nu s-a plans niciodata. Si nici n-a spus nimanui nimic.
In seara asta, am avut o discutie cu ea pe messenger. Alexandra e in clasa a V-a, asa cum v-am spus, si la inceputul acestui an scolar s-a transferat de la scoala din mediul rural in mediul urban. Nu vreti sa va imaginati ce inseamna pentru un copil un astfel de transfer. Este un volum incomparabil de munca, de vointa, de ambitie, pentru a te mentine printre primii copii din clasa. Dar Alexandra a reusit. Maine va participa la Olimpiada de limba romana. Am intrebat-o ce-si doreste ea sa ii aduca Mos Craciun. I-a scris vreo scrisoare? Da... a spus timid, dupa lungi insistente! "O pereche de ghete"... Mi s-a strans sufletul. I-am spus ca Mosul asta de la Bucuresti nu ii poate aduce ghete ca nu-i stie masura si nu poate lua asa, dupa ureche, insa poate sa-i implineasca alta dorinta. Altceva nu-si doreste? Nimic. Dupa indelungi insistente cu amenintari ca nu mai vin la ea, ca ma supar, etc, Alexandra mi-a marturisit dorinta ei "secreta": o culegere de limba romana!!!!!
Cu greu mi-am putut reveni. Mi-au dat lacrimile... Un copil de 12 ani, care traieste intr-o lume mercantila isi doreste o culegere de limba romana! Nu dulciuri, nu jucarii, nu haine! O culegere de limba romana!
Si de altii te rogi sa invete sau sa citeasca o carte si nu reusesti sa-i convingi.
Asa ca am o misiune foarte importanta: sa-l conving pe Mosul, sa-i aduca Alexandrei cea mai buna culegere de limba romana pentru clasa a V-a!
Iti multumesc pentru lectia oferita, Alexandra!
Astazi, am avut o discutie pe messenger cu o fetita de clasa a V-a. O fetita cuminte, pe nume Alexandra care a avut nesansa sa aiba o surioara bolnavioara, care s-a nascut cu jumatate de inimioara. Micutza, care a suferit 4 interventii chirurgicale pe cord, se simte bine in prezent, Slava Domnului! Pana acum, Alexandra s-a purtat cu foarte multa grija de surioara mai mare fata de sora ei bolnavioara. A ocrotit-o, a iubit-o si a fost de multe ori pentru ea, o mama-surogat, atunci cand mama lor era prea coplesita de treburile cotidiene, neglijandu-si propria copilarie. Sufletul ei mic nu stie ce e egoismul. Doar ca Alexandra avea o strangere de inima cand toata lumea o umplea pe cea mica cu cadouri, iar ei i se aducea mai putin. Dar nu s-a plans niciodata. Si nici n-a spus nimanui nimic.
In seara asta, am avut o discutie cu ea pe messenger. Alexandra e in clasa a V-a, asa cum v-am spus, si la inceputul acestui an scolar s-a transferat de la scoala din mediul rural in mediul urban. Nu vreti sa va imaginati ce inseamna pentru un copil un astfel de transfer. Este un volum incomparabil de munca, de vointa, de ambitie, pentru a te mentine printre primii copii din clasa. Dar Alexandra a reusit. Maine va participa la Olimpiada de limba romana. Am intrebat-o ce-si doreste ea sa ii aduca Mos Craciun. I-a scris vreo scrisoare? Da... a spus timid, dupa lungi insistente! "O pereche de ghete"... Mi s-a strans sufletul. I-am spus ca Mosul asta de la Bucuresti nu ii poate aduce ghete ca nu-i stie masura si nu poate lua asa, dupa ureche, insa poate sa-i implineasca alta dorinta. Altceva nu-si doreste? Nimic. Dupa indelungi insistente cu amenintari ca nu mai vin la ea, ca ma supar, etc, Alexandra mi-a marturisit dorinta ei "secreta": o culegere de limba romana!!!!!
Cu greu mi-am putut reveni. Mi-au dat lacrimile... Un copil de 12 ani, care traieste intr-o lume mercantila isi doreste o culegere de limba romana! Nu dulciuri, nu jucarii, nu haine! O culegere de limba romana!
Si de altii te rogi sa invete sau sa citeasca o carte si nu reusesti sa-i convingi.
Asa ca am o misiune foarte importanta: sa-l conving pe Mosul, sa-i aduca Alexandrei cea mai buna culegere de limba romana pentru clasa a V-a!
Iti multumesc pentru lectia oferita, Alexandra!
miercuri, 9 decembrie 2009
Intamplarea de la coltul strazii
O zi ploioasa, la fel ca toate care bantuie Capitala in ultimul timp... O dimineata obisnuita, fara a anunta nimic special, ba dimpotriva, drumuri istovitoare, comisioane 1000 suprapuse peste o raceala rebela care nu-mi da pace de cateva zile.
Merg la Prefectura sa-mi ridic indemnizatia de la alegeri, apoi fac un drum la Banca Transilvania sa vad daca au intrat banii de la fete pentru actiunea "Un gest din suflet"... Doar o parte... Plec spre alta destinatie si pe drum vorbesc cu expeditorul banilor care n-au ajuns. "I-am pus" imi spune. "Cere un extract de cont. E imposibil sa nu fi ajuns"... Bolborosesc in gand cateva cuvinte de-alea nu tocmai ortodoxe ca cine naiba m-a pus sa ma implic si etc... etc... si zic totusi sa merg la banca sa vad care-i treaba. Treaba era f simpla ca imi oprisera aia niste bani de cand platisem odata cu cardul si i-am pus la loc pe card ca sa scot suma fixa. In timp ce stateam la coada la casierie sa platesc suma respectiva, casierita o intreaba pe doamna varsta din fata mea: "Sunteti doamna Vulpescu Ileana Florica?". Eu inghet. Scriitoarea mea preferata? Ea sa fie? M-am uitat mai bine. Ea era. Mi-am rezolvat repede-repede treaba si fuga in coltul strazii la o florarie de unde am cumparat 3 fire de gerbera ca doar nu era sa las intamplarea sa treaca pe langa mine si eu sa nu fac nimic. Iau florile si ma intorc la banca. Ma uit pe geam si rasuflu usurata. Nu plecase. Doamne, de cand imi doream sa o cunosc... Revedeam cu ochii mintii toate personajele, pasaje intregi din cartile ei, eh... cititoare infocata, ce mai...Trec 5-10 minute, un sfert de ora, 20 de minute... Nu mai iesea. Zic in gand o rugaciune: "Fa Doamne o minune sa iasa mai repede". Si evident, Dumnezeu a facut minunea: s-a intrerupt curentul la banca si doamna mea a iesit imediat. Rasuflu usurata si cu sufletelul mic-mic de emotie ii ofer florile si schimbam cateva cuvinte. Ea impresionata de intamplare, eu emotionata ca o vad. Mi-a lasat numarul de telefon si m-a invitat acasa la dumneaei sa-mi ofere un autograf pe cartile dumneaei.
Bucurie mare, ce mai!
A fost o zi foarte speciala. As lua-o si pe Isabelle cu mine la doamna Vulpescu daca n-ar fi asa inversunata...
Merg la Prefectura sa-mi ridic indemnizatia de la alegeri, apoi fac un drum la Banca Transilvania sa vad daca au intrat banii de la fete pentru actiunea "Un gest din suflet"... Doar o parte... Plec spre alta destinatie si pe drum vorbesc cu expeditorul banilor care n-au ajuns. "I-am pus" imi spune. "Cere un extract de cont. E imposibil sa nu fi ajuns"... Bolborosesc in gand cateva cuvinte de-alea nu tocmai ortodoxe ca cine naiba m-a pus sa ma implic si etc... etc... si zic totusi sa merg la banca sa vad care-i treaba. Treaba era f simpla ca imi oprisera aia niste bani de cand platisem odata cu cardul si i-am pus la loc pe card ca sa scot suma fixa. In timp ce stateam la coada la casierie sa platesc suma respectiva, casierita o intreaba pe doamna varsta din fata mea: "Sunteti doamna Vulpescu Ileana Florica?". Eu inghet. Scriitoarea mea preferata? Ea sa fie? M-am uitat mai bine. Ea era. Mi-am rezolvat repede-repede treaba si fuga in coltul strazii la o florarie de unde am cumparat 3 fire de gerbera ca doar nu era sa las intamplarea sa treaca pe langa mine si eu sa nu fac nimic. Iau florile si ma intorc la banca. Ma uit pe geam si rasuflu usurata. Nu plecase. Doamne, de cand imi doream sa o cunosc... Revedeam cu ochii mintii toate personajele, pasaje intregi din cartile ei, eh... cititoare infocata, ce mai...Trec 5-10 minute, un sfert de ora, 20 de minute... Nu mai iesea. Zic in gand o rugaciune: "Fa Doamne o minune sa iasa mai repede". Si evident, Dumnezeu a facut minunea: s-a intrerupt curentul la banca si doamna mea a iesit imediat. Rasuflu usurata si cu sufletelul mic-mic de emotie ii ofer florile si schimbam cateva cuvinte. Ea impresionata de intamplare, eu emotionata ca o vad. Mi-a lasat numarul de telefon si m-a invitat acasa la dumneaei sa-mi ofere un autograf pe cartile dumneaei.
Bucurie mare, ce mai!
A fost o zi foarte speciala. As lua-o si pe Isabelle cu mine la doamna Vulpescu daca n-ar fi asa inversunata...
luni, 7 decembrie 2009
Dor de tine
Te-am cautat in stele,
Si am gasit o sclipire mica de argint…
Te-am cautat in floare,
Si am gasit doar cristale de alint in petale
Te-am cautat pe cer,
Dar cerul avea surasul tau: un curcubeu
Te-am cautat in soare,
Iar raza mi-a rostit numele tau…
Esti zambet, lacrima si dor
Minune diafana de iubire
Mi-e dor de tine, blanda nalucire
Azi iti soptesc doar:
La Multi Ani, Emma-Nicole!
sâmbătă, 28 noiembrie 2009
Franturi din copilaria mea...
Inima imi batea sa-mi sparga pieptul. Ajunsesem la scoala (eram in clasa a V-a), ma asezasem in banca si am constatat ca cizmele doamnei diriginte nu erau. Mi le daduse cu ceva timp in urma ca sa le puna mami flecuri de metal la fabrica unde lucra. Si-n dimineata aceea mersesem cu tot cu cizmele doamnei diriginte la un spectacol la Casa de Cultura. La sfarsit, in invalmaseala si larma aceea de nedescris, le uitasem langa scaun. si la scoala ma trezisem ca nu erau. Am fugit disperata inapoi la Casa de Cultura dar cizmele nu mai erau la Casa de Cultura, langa scaun. Plangeam cand am ajuns... Dar doamnele de acolo (una dintre ele mi le luase) mi-au spus ca nu exista nicio sacosa. Nicio pereche de cizme. M-am intors la scoala tremurand ca o frunza... Stiam bine ce ma astepta acasa. Luam palme peste fata si eram trasa de par de tatal meu pentru cea mai mica greseala. Eram sigura ca ma va costa scump aceasta neatentie. La scoala am fost abatuta tot timpul orelor... Am plecat acasa cu sufletul mic... Nu am spus... Mi-era frica... De cate ori suna telefonul imi era teama sa nu fie doamna diriginta sa-i intrebe pe ai mei de cizme... Traiam intr-o frica continua... Pana intr-o zi, cand doamna diriginta m-a somat sa-i aduc cizmele oricum ar fi (facute sau nefacute). Eram sigura ca venise Ziua Judecatii. Am ajuns acasa in jurul orei 13.30. Ciudat... Usa era deschisa... S-o fi uitat-o deschisa??? Ai mei trebuiau sa se intoarca la 16.30 de la serviciu... Nu. Tata se intorsese mai devreme. Era la birou, intors cu spatele, scria... Am intrat incet, cu teama sa nu deranjez...
"- Buna, tati!
- Ce faci? Te-ai intors de la scoala? Ce-ai facut?
- Am facut bine... (si i-am relatat ce facusem la scoala in acea zi)"
Aceeasi privire in ochii lui... Ma privea ca pe un catel de care ti-e mila sau pe care-l tolerezi numai cand ai chef...
"- Tata, trebuie sa-ti spun ceva.
- Ce-ai mai facut???"
De parca eram un copil care facea numai tampenii... Eram atat de cuminte... Culegeam cate o sacosa de castane din parc si faceam din ele clase de copii cu care ma jucam ore intregi in camera. De fapt, asta era sintagma lui preferata cand ma rugam cu lacrimi in ochi sa ma mai lase cu ei cate putin: "Mars in camera ta!" Mergeam cu capul in jos...
"- Tata, am pierdut cizmele tovarasei diriginte...
- Ce-ai facuuuut?"
L-am vazut cum s-a ridicat si cum se albise la fata... Am cazut in genunchi:
"- Taticule, nu ma bate! Te rog nu ma bate! Jur ca nu mai fac!
- Nu mai faci??? De unde scot eu bani acum sa-i platesc cizmele nenorocito???"
A venit spre mine cu toata statura lui infioratoare de 1.84 m si m-a tras de par:
"- Ridica-te in picioare!"
"- Tati, ma doare! Tata, fie-ti mila...
- Mila??? Dar tie nu ti-e mila de mine???"
Si ai mei aveau bani, Slava Domnului!
Am vazut cum s-a dus glont in dormitor... Ma rugam sa fie rigla de lemn... Dar nu... Avea sa fie ceva mult mai rau... Ceva pastrat pentru ocazii "speciale": un cauciuc de lemn, gros, cu circumferinta de 5 cm cel putin...
"- Stai ca-ti arat eu tie. Las' ca te aranjez eu!"
Si a inceput sa-mi care furtune... Pe spate, pe maini, dar in special pe fese si pe picioare... Urlam ca un animal injunghiat... Aveam 11 ani.. Doar 11 ani...
Nu-mi mai amintesc nimic... Doar ploaia de lovituri care cadea cu nemiluita... Am cazut intr-un lesin dulce... unde nu mai simteam nimic... si o voce blanda:
"- Ama, trezeste-te! Ama, esti bine???" Era vocea vecinei mele, tanti Ileana.
M-am trezit din dulcea izbavire de durere si m-am agatat de ea cu disperare:
"- Nu ma duce inapoi, tanti Ileana! Te rog frumos! Vreau sa stau aici pana vine mamica mea!" hohoteam eu...
"- Nu te duc. Stai linistita! Nu te duc... Stai cuminte..."
Simteam comprese reci pe trupul meu tumefiat... De la brau in jos nu mai aveai unde sa pui un deget...
Au trecut repede orele... Si mama a venit si m-a luat:
"- Ce s-a intamplat?" a intrebat-o mama pe vecina mea.
"- A batut-o Gabi... Nu e posibil sa bati in halul asta un copil! Nela, ai grija de ea!"
Tanti Ileana isi dorea cu disperare un copil si nu putea face.
Mama m-a luat acasa. Ma linistisem putin cate putin...
O discutie scurta intre ei doi peste care au trecut ca peste un fapt banal, oarecare... Mama ne-a pus sa mancam si dupa aceea curgea apa calda (stiti cum era pe vremea lui Ceausescu, cu apa rationalizata de 2 ori pe saptamana)... Mama m-a luat in baie, m-a dezbracat sa ma bage in baie... si un urlet... ca un animal injunghiat... Nu-i venea sa creada... Eram neagra de la brau in jos... Nu aveai unde sa pui un deget...
Stiu ca s-au certat rau in seara aia... ca mama a plans... ca a adormit cu mine in brate...
Degeaba... Degeaba...
Doamne, cat de greu mi-a fost sa retraiesc acele clipe pe care le tin minte cu fidelitate.... Cat de dureros.... Insa am scris ca sa intelegeti, ca sa fiti mai atenti la copiii vostri! Nu lasati pe nimeni sa-i bata! Nu-i bateti! Totul, totul se poate rezolva cu vorba buna, totul consta in comunicare!
Si nu, nu am nevoie de compatimire! A fost de mult timp, foarte de mult.... Aveti doar grija de copiii vostri si voi, cei care ma judecati, cei care nu aveti loc sa va traiti viata voastra meschina, poate veti intelege mai mult, poate va veti ridica ochii spre cer... Desi mi-e greu sa cred asta!
Si nu, nu va ganditi ca-mi urasc tatal! Dimpotriva, mi-e mila de el ca n-a inteles ce inseamna un copil, ce inseamna dragostea de parinte... Nu-l urasc si nici nu-l dispretuiesc... Dimpotriva, daca mi-ar cere ajutorul, cu siguranta as alerga la el... Insa am mandria ca astazi pot sa-l infrunt fara sa-mi fie teama!
Vreau sa cred ca m-am nascut un om bun, insa cred ca toate aceste episoade succesive de violenta mi-au intarit increderea si curajul in mine, m-au fortat sa ma autodepasesc, sa-mi ating limitele, sa imi redescopar adevaratele valori, sa cred in mine, sa ajut, sa iubesc, sa ofer...
"- Buna, tati!
- Ce faci? Te-ai intors de la scoala? Ce-ai facut?
- Am facut bine... (si i-am relatat ce facusem la scoala in acea zi)"
Aceeasi privire in ochii lui... Ma privea ca pe un catel de care ti-e mila sau pe care-l tolerezi numai cand ai chef...
"- Tata, trebuie sa-ti spun ceva.
- Ce-ai mai facut???"
De parca eram un copil care facea numai tampenii... Eram atat de cuminte... Culegeam cate o sacosa de castane din parc si faceam din ele clase de copii cu care ma jucam ore intregi in camera. De fapt, asta era sintagma lui preferata cand ma rugam cu lacrimi in ochi sa ma mai lase cu ei cate putin: "Mars in camera ta!" Mergeam cu capul in jos...
"- Tata, am pierdut cizmele tovarasei diriginte...
- Ce-ai facuuuut?"
L-am vazut cum s-a ridicat si cum se albise la fata... Am cazut in genunchi:
"- Taticule, nu ma bate! Te rog nu ma bate! Jur ca nu mai fac!
- Nu mai faci??? De unde scot eu bani acum sa-i platesc cizmele nenorocito???"
A venit spre mine cu toata statura lui infioratoare de 1.84 m si m-a tras de par:
"- Ridica-te in picioare!"
"- Tati, ma doare! Tata, fie-ti mila...
- Mila??? Dar tie nu ti-e mila de mine???"
Si ai mei aveau bani, Slava Domnului!
Am vazut cum s-a dus glont in dormitor... Ma rugam sa fie rigla de lemn... Dar nu... Avea sa fie ceva mult mai rau... Ceva pastrat pentru ocazii "speciale": un cauciuc de lemn, gros, cu circumferinta de 5 cm cel putin...
"- Stai ca-ti arat eu tie. Las' ca te aranjez eu!"
Si a inceput sa-mi care furtune... Pe spate, pe maini, dar in special pe fese si pe picioare... Urlam ca un animal injunghiat... Aveam 11 ani.. Doar 11 ani...
Nu-mi mai amintesc nimic... Doar ploaia de lovituri care cadea cu nemiluita... Am cazut intr-un lesin dulce... unde nu mai simteam nimic... si o voce blanda:
"- Ama, trezeste-te! Ama, esti bine???" Era vocea vecinei mele, tanti Ileana.
M-am trezit din dulcea izbavire de durere si m-am agatat de ea cu disperare:
"- Nu ma duce inapoi, tanti Ileana! Te rog frumos! Vreau sa stau aici pana vine mamica mea!" hohoteam eu...
"- Nu te duc. Stai linistita! Nu te duc... Stai cuminte..."
Simteam comprese reci pe trupul meu tumefiat... De la brau in jos nu mai aveai unde sa pui un deget...
Au trecut repede orele... Si mama a venit si m-a luat:
"- Ce s-a intamplat?" a intrebat-o mama pe vecina mea.
"- A batut-o Gabi... Nu e posibil sa bati in halul asta un copil! Nela, ai grija de ea!"
Tanti Ileana isi dorea cu disperare un copil si nu putea face.
Mama m-a luat acasa. Ma linistisem putin cate putin...
O discutie scurta intre ei doi peste care au trecut ca peste un fapt banal, oarecare... Mama ne-a pus sa mancam si dupa aceea curgea apa calda (stiti cum era pe vremea lui Ceausescu, cu apa rationalizata de 2 ori pe saptamana)... Mama m-a luat in baie, m-a dezbracat sa ma bage in baie... si un urlet... ca un animal injunghiat... Nu-i venea sa creada... Eram neagra de la brau in jos... Nu aveai unde sa pui un deget...
Stiu ca s-au certat rau in seara aia... ca mama a plans... ca a adormit cu mine in brate...
Degeaba... Degeaba...
Doamne, cat de greu mi-a fost sa retraiesc acele clipe pe care le tin minte cu fidelitate.... Cat de dureros.... Insa am scris ca sa intelegeti, ca sa fiti mai atenti la copiii vostri! Nu lasati pe nimeni sa-i bata! Nu-i bateti! Totul, totul se poate rezolva cu vorba buna, totul consta in comunicare!
Si nu, nu am nevoie de compatimire! A fost de mult timp, foarte de mult.... Aveti doar grija de copiii vostri si voi, cei care ma judecati, cei care nu aveti loc sa va traiti viata voastra meschina, poate veti intelege mai mult, poate va veti ridica ochii spre cer... Desi mi-e greu sa cred asta!
Si nu, nu va ganditi ca-mi urasc tatal! Dimpotriva, mi-e mila de el ca n-a inteles ce inseamna un copil, ce inseamna dragostea de parinte... Nu-l urasc si nici nu-l dispretuiesc... Dimpotriva, daca mi-ar cere ajutorul, cu siguranta as alerga la el... Insa am mandria ca astazi pot sa-l infrunt fara sa-mi fie teama!
Vreau sa cred ca m-am nascut un om bun, insa cred ca toate aceste episoade succesive de violenta mi-au intarit increderea si curajul in mine, m-au fortat sa ma autodepasesc, sa-mi ating limitele, sa imi redescopar adevaratele valori, sa cred in mine, sa ajut, sa iubesc, sa ofer...
vineri, 27 noiembrie 2009
Lansare de carte Andreea Marin
Sambata, 28 noiembrie, ora 15.00, va avea loc la Standul Tritonic de la Targul Gaudeamus (Romexpo), lansarea cartii "Pretuieste viata" scrisa de Andreea Marin Banica dar avand si coautori celebri. Mai multe detalii gasiti pe http://www.pretuiesteviata.ro/
Va asteptam la lansare!
miercuri, 18 noiembrie 2009
Copiii spun lucruri traznite!
La ce folosesc sprancenele?
Sprancenele folosesc ca sa tina fruntea sus, sa nu-i vina fruntea pe ochi.
Ce sunt amprentele?
Amprentele e cand punem mana pe o clanta si raman degetele acolo si le gaseste politia.
Ce este sufletul?
Sufletul e cand iti pune mama prajituri pe farfurie si tu ii lasi prajituri si lu' ala mic.
Ce este tristetea?
Tristetea e cand un om vine la altul si bea mult.
Ce inseamna cuvantul "modern"?
Modern e cand vezi ceva frumos si e scump si n-ai bani.
Ce este igiena?
Igiena este cand vin neamurile si vad ce curat e in casa.
De ce isi fac oamenii cadouri?
Oamenii isi fac cadouri ca sa nu fie nesimtiti.
De ce gaina nu zboara pe sus ca celelalte pasari?
Gaina nu zboara pe sus ca celelalte pasari, pentru ca ii este frica sa nu scape oul cand ii vine sa-l faca.
De ce se pun potcoave la cai?
La cal se pun potcoave ca sa nu cada calul pe spate cand pune frana.
Sprancenele folosesc ca sa tina fruntea sus, sa nu-i vina fruntea pe ochi.
Ce sunt amprentele?
Amprentele e cand punem mana pe o clanta si raman degetele acolo si le gaseste politia.
Ce este sufletul?
Sufletul e cand iti pune mama prajituri pe farfurie si tu ii lasi prajituri si lu' ala mic.
Ce este tristetea?
Tristetea e cand un om vine la altul si bea mult.
Ce inseamna cuvantul "modern"?
Modern e cand vezi ceva frumos si e scump si n-ai bani.
Ce este igiena?
Igiena este cand vin neamurile si vad ce curat e in casa.
De ce isi fac oamenii cadouri?
Oamenii isi fac cadouri ca sa nu fie nesimtiti.
De ce gaina nu zboara pe sus ca celelalte pasari?
Gaina nu zboara pe sus ca celelalte pasari, pentru ca ii este frica sa nu scape oul cand ii vine sa-l faca.
De ce se pun potcoave la cai?
La cal se pun potcoave ca sa nu cada calul pe spate cand pune frana.
Cornulete simple si gustoase!
Ieri am facut cornulete pentru prima data in viata mea dupa o reteta de la mama mea. V-o impartasesc si voua fiindca sunt delicioaaaaaaaaaase si foarte simplu de facut.
Ingrediente:
Un pachet de margarina "Unirea".
O cana cu ulei.
O cana cu lapte batut.
Un cub de drojdie.
Faina cat cuprinde.
Dulceata, rahat sau nuca (dupa preferinta)
Un pachet cu zahar pudra de la Coronita.
Mod de preparare: Faina se pune intr-un lighean. Se face o gaura in mijloc. Drojdia se dizolva in apa calduta dupa care se toarna in mijlocul fainei. Se adauga margarina (dupa ce-a fost faramitata in prealabil), uleiul si laptele batut. Se amesteca toate si lasati aluatul sa-si ia cata faina are nevoie. Dupa ce ati facut aluatul (atentie! acesta nu trebuie sa fie elastic ci putin sfaramicios dar sa se poata intinde), intindeti o foaie de aluat pe o planseta din lemn, de preferat cat se poate de subtire. Aluatul nu va fi lasat la crescut! Eventual, iti puteti lasa vreo ora la frigider. Buuuuuuuun! Revenim la aluat. Il intindeti asadar pe planseta in foaie cat mai subtire, apoi puneti o farfurie cat aluatul de mare si taiati de jur-imprejur. Acum aveti in fata aluatul rotund. Taiati rotundul in 4, apoi fiecare parte in 3, in raze care pornesc de la baza spre centrul cercului. Puneti umplutura (rahat, dulceata sau nuca) ce doriti voi, la baza aluatului rotund si rotiti de la baza spre interior, astfel incat varful cornuletului sa vina spre exterior. Trebuie sa faceti vreo 2-3 foi de aluat ca sa umpleti o tava. Eu coc in tava de la aragaz. Asezati cornuletele in tava fara sa ungeti tava cu nimic (are aluatul si ulei si margarina si nu se lipesc), dupa ce ati incins cuptorul in prealabil. Bagati tava la cuptor. In primele 5 minute de coacere lasati focul mic, dupa care il puteti da la mediu. In mod normal, o tava ar trebui sa se coaca in 15-20 de minute, depinde de aragaz. Dupa ce ati copt toate cornuletele, le asezati pe o hartie mare, asa, cat sa incapa toate. Turnati peste ele zahar pudra de la Coronita si le tavaliti bine-bine. Le asezati apoi pe platou si le puteti servi langa o cafelutza sau un ceai! Pofta buna!
Ingrediente:
Un pachet de margarina "Unirea".
O cana cu ulei.
O cana cu lapte batut.
Un cub de drojdie.
Faina cat cuprinde.
Dulceata, rahat sau nuca (dupa preferinta)
Un pachet cu zahar pudra de la Coronita.
Mod de preparare: Faina se pune intr-un lighean. Se face o gaura in mijloc. Drojdia se dizolva in apa calduta dupa care se toarna in mijlocul fainei. Se adauga margarina (dupa ce-a fost faramitata in prealabil), uleiul si laptele batut. Se amesteca toate si lasati aluatul sa-si ia cata faina are nevoie. Dupa ce ati facut aluatul (atentie! acesta nu trebuie sa fie elastic ci putin sfaramicios dar sa se poata intinde), intindeti o foaie de aluat pe o planseta din lemn, de preferat cat se poate de subtire. Aluatul nu va fi lasat la crescut! Eventual, iti puteti lasa vreo ora la frigider. Buuuuuuuun! Revenim la aluat. Il intindeti asadar pe planseta in foaie cat mai subtire, apoi puneti o farfurie cat aluatul de mare si taiati de jur-imprejur. Acum aveti in fata aluatul rotund. Taiati rotundul in 4, apoi fiecare parte in 3, in raze care pornesc de la baza spre centrul cercului. Puneti umplutura (rahat, dulceata sau nuca) ce doriti voi, la baza aluatului rotund si rotiti de la baza spre interior, astfel incat varful cornuletului sa vina spre exterior. Trebuie sa faceti vreo 2-3 foi de aluat ca sa umpleti o tava. Eu coc in tava de la aragaz. Asezati cornuletele in tava fara sa ungeti tava cu nimic (are aluatul si ulei si margarina si nu se lipesc), dupa ce ati incins cuptorul in prealabil. Bagati tava la cuptor. In primele 5 minute de coacere lasati focul mic, dupa care il puteti da la mediu. In mod normal, o tava ar trebui sa se coaca in 15-20 de minute, depinde de aragaz. Dupa ce ati copt toate cornuletele, le asezati pe o hartie mare, asa, cat sa incapa toate. Turnati peste ele zahar pudra de la Coronita si le tavaliti bine-bine. Le asezati apoi pe platou si le puteti servi langa o cafelutza sau un ceai! Pofta buna!
luni, 16 noiembrie 2009
S-a dus maturatorul de praf de stele...
Si s-a dus... Lumea a ramas mai saraca si scena mai goala fara Maestrul Dinica. Trinitasul scenei romanesti (Dinica, Moraru, Beligan) a ramas fara Sfantul Duh (iertata-mi fie comparatia!).
Aseara, TVR a difuzat "Take, Ianke si Cadar" cu o distributie de exceptie: Radu Beligan (Ianke), Marin Moraru (Take), Gheorghe Dinica (Cadar), Monica Davidescu (Ana), Mihai Calin (Ionel), Valentin Uritescu (Itic/Ilie)... Am ras cu lacrimi de umorul flegmatic, abordat cu cea mai serioasa expresie de Radu Beligan... Am iubit tacerile lui Dinica... Si tacerile lui aveau farmec... Te privea cu subinteles, grav si serios, dar ochii lui spuneau atat de multe...
Piesa de aseara mi-a adus aminte de un moment haios, de cand aveam vreo 7-8 ani si locuitor al unui orasel de provincie, cand abia desluseam literele de-o schioapa de pe afise, am inteles ca la Casa de Cultura din Ramnicu-Sarat era teatru. Si am fugit la teatru, direct din piata, de unde mersesem sa-mi cumpar o inghetata de-aia cu fistic cat un pachet de unt de mare. Imbracata in salvari si cu un tricou murdar pe mine, cu "broastele" in picioare (niste pantofi buni de joaca, ce nu mai aveau nici flecuri), cu inghetata siroind pe mine si dupa mine, am fugit sa vad "Take, Ianke si Cadar" la Casa de Cultura. Daca aveti impresia ca tinuta mea m-a facut sa stau in ultimul rand, va inselati! M-am postat fix pe primul rand, intre cucoane elegante si domni scortosi. Putea sa se uite chioras tot orasul la mine. Ce-mi pasa mie? Important era sa vad piesa. Nu mai stiu cat reusisem sa vad din spectacol, stiu doar ca la un moment dat am fost trasa de mama de mana care mi-a soptit printre dinti: "Ce cauti in halul asta la teatru? Nu puteai macar sa te schimbi???". Ma amuza acum cand realizez ca de fapt ceea ce o preocupa pe ea, nu era faptul ca am plecat fara sa anunt ci faptul ca eram murdara! :-))) A incercat sa ma traga de acolo dar am inceput sa plang si toata lumea din jurul meu mi s-a aliat: "Lasati-o doamna! Ce conteaza cum e imbracata?"
Si m-a lasat. Si am vazut piesa. O piesa de care am fost fascinata toata viata mea. Prima mea amintire despre teatru.
Ma doare pierderea Maestrului Dinica. Vreau sa cred ca Dumnezeu l-a luat la Dreapta Sa si-i cere sfatul din cand in cand...
Ramas-bun, Maestre!
"Sunt vagabondul vietii mele,
Ca intr-un film cu Raj Kapoor,
Maturator de praf de stele,
Si cusurgiu fara cusur.
Iar cand adorm spre dimineata,
Imi reprosez de la-nceput,
Ca n-am luat totul de la viata
Si nu i-am dat cat as fi vrut ..."
Aseara, TVR a difuzat "Take, Ianke si Cadar" cu o distributie de exceptie: Radu Beligan (Ianke), Marin Moraru (Take), Gheorghe Dinica (Cadar), Monica Davidescu (Ana), Mihai Calin (Ionel), Valentin Uritescu (Itic/Ilie)... Am ras cu lacrimi de umorul flegmatic, abordat cu cea mai serioasa expresie de Radu Beligan... Am iubit tacerile lui Dinica... Si tacerile lui aveau farmec... Te privea cu subinteles, grav si serios, dar ochii lui spuneau atat de multe...
Piesa de aseara mi-a adus aminte de un moment haios, de cand aveam vreo 7-8 ani si locuitor al unui orasel de provincie, cand abia desluseam literele de-o schioapa de pe afise, am inteles ca la Casa de Cultura din Ramnicu-Sarat era teatru. Si am fugit la teatru, direct din piata, de unde mersesem sa-mi cumpar o inghetata de-aia cu fistic cat un pachet de unt de mare. Imbracata in salvari si cu un tricou murdar pe mine, cu "broastele" in picioare (niste pantofi buni de joaca, ce nu mai aveau nici flecuri), cu inghetata siroind pe mine si dupa mine, am fugit sa vad "Take, Ianke si Cadar" la Casa de Cultura. Daca aveti impresia ca tinuta mea m-a facut sa stau in ultimul rand, va inselati! M-am postat fix pe primul rand, intre cucoane elegante si domni scortosi. Putea sa se uite chioras tot orasul la mine. Ce-mi pasa mie? Important era sa vad piesa. Nu mai stiu cat reusisem sa vad din spectacol, stiu doar ca la un moment dat am fost trasa de mama de mana care mi-a soptit printre dinti: "Ce cauti in halul asta la teatru? Nu puteai macar sa te schimbi???". Ma amuza acum cand realizez ca de fapt ceea ce o preocupa pe ea, nu era faptul ca am plecat fara sa anunt ci faptul ca eram murdara! :-))) A incercat sa ma traga de acolo dar am inceput sa plang si toata lumea din jurul meu mi s-a aliat: "Lasati-o doamna! Ce conteaza cum e imbracata?"
Si m-a lasat. Si am vazut piesa. O piesa de care am fost fascinata toata viata mea. Prima mea amintire despre teatru.
Ma doare pierderea Maestrului Dinica. Vreau sa cred ca Dumnezeu l-a luat la Dreapta Sa si-i cere sfatul din cand in cand...
Ramas-bun, Maestre!
"Sunt vagabondul vietii mele,
Ca intr-un film cu Raj Kapoor,
Maturator de praf de stele,
Si cusurgiu fara cusur.
Iar cand adorm spre dimineata,
Imi reprosez de la-nceput,
Ca n-am luat totul de la viata
Si nu i-am dat cat as fi vrut ..."
sâmbătă, 14 noiembrie 2009
Poezii pentru copii
Nu stiu cum se numeste aceasta poezie, dar o tin minte de cand aveam vreo 3-4 anisori. Daca stie cineva autorul si titlul, chiar il rog sa-mi spuna! Pana atunci insa, v-o daruiesc cu mare drag pentru fetitele voastre.
La noi in bloc, o tanti rea
Mi-a spus ca mama nu e mama mea
Si ca m-ar fi gasit de mititica
Intr-un pachet, plangand ca o pisica!
Dar eu stiu ca nu-i adevarat!
Ce? Mamele au copii de aruncat?
Mamica mea este a mea si eu a ei,
Ca-mi cumpara papusi, fundite si cercei.
Cand am temperatura, mama-i trista
Si sta si-mi sterge fruntea c-o batista!
Tin minte ca-n bufet, aveam odata
Un pachetel intreg cu ciocolata!
Iar tata cand sa ia o faramita
Mama a zis:
"-Nu! E pentru fetita!
Ce, pentru tine am cumparat-o???"
Dar eu am impartit pachetu-n trei
Ca sa manance si parintii mei.
Eu ii iubesc cum nici nu se mai poate
Cand am sa cresc, am sa le aduc de toate!
Dar, cateodata... stiti? Nici nu as vrea sa cresc
Ca stiti ca ei atunci imbatranesc...
As vrea ca sa raman mereu asa
Sa merg cu ei la circ, la cinema.
La noi in bloc, o tanti rea
Mi-a spus ca mama nu e mama mea
Si ca m-ar fi gasit de mititica
Intr-un pachet, plangand ca o pisica!
Dar eu stiu ca nu-i adevarat!
Ce? Mamele au copii de aruncat?
Mamica mea este a mea si eu a ei,
Ca-mi cumpara papusi, fundite si cercei.
Cand am temperatura, mama-i trista
Si sta si-mi sterge fruntea c-o batista!
Tin minte ca-n bufet, aveam odata
Un pachetel intreg cu ciocolata!
Iar tata cand sa ia o faramita
Mama a zis:
"-Nu! E pentru fetita!
Ce, pentru tine am cumparat-o???"
Dar eu am impartit pachetu-n trei
Ca sa manance si parintii mei.
Eu ii iubesc cum nici nu se mai poate
Cand am sa cresc, am sa le aduc de toate!
Dar, cateodata... stiti? Nici nu as vrea sa cresc
Ca stiti ca ei atunci imbatranesc...
As vrea ca sa raman mereu asa
Sa merg cu ei la circ, la cinema.
Lacrima si raza
"O lacrima
Desprinsa dintre genele unei plapande amintiri
Ce sta ascunsa-n fundul unui suflet
Cazu
Pe albul unei fragede petale...
O raza dete peste ea
Si-i zise:
-Simt din caldura ta ca nu esti bob de roua...
De unde vii si ce esti?
In vreme ce se destrama in pulbere de soare,
Raspunse lacrima:
-Eu sunt un strop de suflet
Si sunt
Ca picurii izvoarelor fierbinti
Vin totdeauna din adancuri mari!"
-Lucian Blaga-
Desprinsa dintre genele unei plapande amintiri
Ce sta ascunsa-n fundul unui suflet
Cazu
Pe albul unei fragede petale...
O raza dete peste ea
Si-i zise:
-Simt din caldura ta ca nu esti bob de roua...
De unde vii si ce esti?
In vreme ce se destrama in pulbere de soare,
Raspunse lacrima:
-Eu sunt un strop de suflet
Si sunt
Ca picurii izvoarelor fierbinti
Vin totdeauna din adancuri mari!"
-Lucian Blaga-
vineri, 13 noiembrie 2009
Lansare de carte Andreea Marin si Mihaela Radulescu
Sambata, 28 noiembrie, la Targul Gaudeamus, divele isi lanseaza cartea. Pardon, cartile! Una la ora 13.00 (Raduleasca) si alta la ora 15.00 (Andreea Marin).
Oare si de data asta este o coincidenta?
Posibil.
Va las pe voi sa trageti concluziile.
Cartea Andreei se numeste "Pretuieste viata". Cartea Mihaelei se numeste "Niste raspunsuri".
Oare si de data asta este o coincidenta?
Posibil.
Va las pe voi sa trageti concluziile.
Cartea Andreei se numeste "Pretuieste viata". Cartea Mihaelei se numeste "Niste raspunsuri".
miercuri, 4 noiembrie 2009
DACA
de Joseph Rudyard Kipling
Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,
Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,
Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,
Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,
Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,
Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,
Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă rege umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,
Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!
Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,
Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,
Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,
Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,
Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,
Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,
Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă rege umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,
Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!
ANTI-DACA
de Kostas Varnalis
De poti sa faci pe prostul cand altul te repede-
Facand-o pe desteptul, si cu-n cuvant nu-l certi;
De nu te-ncrezi in nimeni, si nimeni nu te crede;
De-ti poti ierta pacatul, dar altora nu-l ierti;
De nu amani o clipa un rau sa-l implinesti
Si daca minti mai tare, cand altii nu spoun drept;
De-ti place in iubire cu ura sa izbesti
Si totusi iti pui masca de sfant si de-ntelept;
De te tarasti ca viermii si-n visuri nu-ti iei zborul
Si numai interesul il pui la rang de tel;
De parasesti invinsul si treci cu-nvingatorul
Si-i vinzi, fara sfiala, pe amandoi la fel;
De rabzi sa-ti afli scrisul si spusa talmacita
Drept adevar, sa-nsele multimea oarba, si
Cand vorbele si fapta in vant ti-s risipite,
Tu dandu-le la dracu poti altele scorni
De poti sa faci intr-una dintr-un castig o mie
Si patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;
De nu-ti platesti banutul luat ca datorie
Dar tu sa fi platitul gasesti ca-i drept si demn;
De poti sa-ti storci si gandul, si inima, si nervii
Imbatranite-n rele, sa faca rele noi
Si sub nehotarare plecandu-te ca servii
Cand toti striga-"'nainte !" , tu doar sa strigi "'napoi!";
Daca stand in multime te-mpaunezi semet,
Dar langa cel puternic ingenunchezi slugarnic
Si pe dusmani sau prieteni, tratandu-i cu dispret,
Te faci ca tii la dansii, dar ii inseli amarnic!
Daca nu pierzi momentul sa faci oriunde-un rau
Si-n umbra lui te-nlinisti, ca-n umbra unui pom
Al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau;
Vei fi-ntre Domni, Intaiul, dar niciodata OM ...
De poti sa faci pe prostul cand altul te repede-
Facand-o pe desteptul, si cu-n cuvant nu-l certi;
De nu te-ncrezi in nimeni, si nimeni nu te crede;
De-ti poti ierta pacatul, dar altora nu-l ierti;
De nu amani o clipa un rau sa-l implinesti
Si daca minti mai tare, cand altii nu spoun drept;
De-ti place in iubire cu ura sa izbesti
Si totusi iti pui masca de sfant si de-ntelept;
De te tarasti ca viermii si-n visuri nu-ti iei zborul
Si numai interesul il pui la rang de tel;
De parasesti invinsul si treci cu-nvingatorul
Si-i vinzi, fara sfiala, pe amandoi la fel;
De rabzi sa-ti afli scrisul si spusa talmacita
Drept adevar, sa-nsele multimea oarba, si
Cand vorbele si fapta in vant ti-s risipite,
Tu dandu-le la dracu poti altele scorni
De poti sa faci intr-una dintr-un castig o mie
Si patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;
De nu-ti platesti banutul luat ca datorie
Dar tu sa fi platitul gasesti ca-i drept si demn;
De poti sa-ti storci si gandul, si inima, si nervii
Imbatranite-n rele, sa faca rele noi
Si sub nehotarare plecandu-te ca servii
Cand toti striga-"'nainte !" , tu doar sa strigi "'napoi!";
Daca stand in multime te-mpaunezi semet,
Dar langa cel puternic ingenunchezi slugarnic
Si pe dusmani sau prieteni, tratandu-i cu dispret,
Te faci ca tii la dansii, dar ii inseli amarnic!
Daca nu pierzi momentul sa faci oriunde-un rau
Si-n umbra lui te-nlinisti, ca-n umbra unui pom
Al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau;
Vei fi-ntre Domni, Intaiul, dar niciodata OM ...
vineri, 30 octombrie 2009
miercuri, 28 octombrie 2009
Inconstienta celor pe care-i iubim
Vi s-a intamplat vreodata sa vi se para ca ceea ce faceti este perfect si totusi nu sunteti intelesi/ajutati/sprijiniti? Ati avut vreodata sentimentul ca cineva drag va raneste fara sa aiba de fapt un motiv real pentru acest lucru? Ca va doriti cu ardoare o clipa de atentie si de fapt sa fiti respinsi fara sa intelegeti de fapt cauza pentru care cel drag se comporta asa? Sunt sigura ca nimic din ce va spun, nu va este strain. Ieri am primit editorialul de mai jos de la o prietena. Cineva cu care seman perfect ca mod de traire. Un articol care mi-a dat raspunsul la multe dintre intrebarile mele. Merita sa-l cititi!
Multumesc din suflet, draga mea prietena, Georgeta M.!
Editorial - ziarul "National"
Initiatii, dar şi preotii crestini, ne spun ca, pe măsură ce suntem mai iubitori de Dumnezeu si pasim mai hotariti, mai cu putere spre El, fortele intunecate se rascolesc si ele. Nu le vedem ca pe niste entitati, care merg cu tramvaiul sau ne scuipa seminţe pe creştet, dar le putem resimti in tot ce navaleşte sub forma problemelor de viata ce ne apar in cale. Brusc, un prieten pe care-l iubim foarte mult poate incepe sa se comporte alandala. Un om iubit poate sa ne tradeze si sa ne franga inima. O boala poate navali peste noi. Un sef sau un subaltern – de ce nu? – isi poate manifesta Egoul, maltratandu-ne zi de zi cu vorbe si comportamente care ne pot trimite fiori. Pe masura ce devenim mai iubitori, mai toleranţi, mai blanzi si mai puternic conectaţi cu iubirea, se poate sa “deranjam” forte pe care nu le cunoastem indeajuns ori nu le cunoastem deloc. Cand decidem sa ne deschidem catre dragoste, tot ce nu este dragoste ne apare in cale. Opusul dragostei pare sa ni se arate prin oamenii dragi noua, prin cei de care depindem, prin toate lucrurile si fiintele ce ne pareau demne de a fi iubite. Marii initiati descriu aceasta etapă a vietii si insista sa ramanem in rugaciune si in decizia de a merge catre Dumnezeu, orice ar fi. Ei ne invata ca fortele intunecate “par sa ia minţile unora dintre oamenii apropiati” pentru un timp si sa ne atace prin ele. In acel timp, cei mai iubiţi oameni se pot comporta teribil de agresiv cu noi, aducand la suprafaţa constientei noastre trairi, emotii, ganduri si senzatii sfasietoare. Poate fi teama, poate fi ura, poate fi vinovatie ori nefericire intensa. Pot fi lacrimi si pot fi dureri de toate felurile. Oamenii pe care-i iubim par să ne creeze toate acestea si sa afiseze, in acelasi timp, un comportament complet inconstient. Cand ni se intampla astfel, se poate sa fim noi insine atat de absorbiti de tot ce ni se intampla incat sa nu observam “inconstienta” evidenta a celor implicati. Fortele inconstiente care “iau mintea” si o fac incapabila de discernamant, de responsabilitate, de intelepciune, de afectiune ori de frumusete ne acuza chiar pe noi de tot ce se intampla. Ele intind degetul acuzator si iresponsabil catre noi, incercand sa ne demonstreze ca suntem vinovati, ca am participat cumva la actiunile amintite, ca nu suntem demni de iubire, nici prea buni, nici prea inteligenti, nici merituosi. Aceste forte ocolesc logica, ratiunea, adevarul ori dragostea si lovesc cu o incrancenare ce ne poate opri din drumul nostru. Tot ele ne pot induce indoiala, teama si suferinta si – prin acestea – ne sugereaza ca Dumnezeu nu ne vine in ajutor. Inteleptii ne incurajeaza si insista sa ramanem in iertare, in dragoste si-n toleranta, caci raspunsurile de tip “atac” hranesc chiar irationalitatea si indarjesc exprimarea negativitatii in continuare. Daca treceti prin perioade dificile si aveti sentimentul ca sunteţi atacati ori ca totul pare fara speranta, intensificaţi rugaciunea si cereţi puterea de a ierta, de a accepta, de a avea rabdare si a le permite acestor forte inconstiente se-si consume energia.
Multumesc din suflet, draga mea prietena, Georgeta M.!
Editorial - ziarul "National"
Initiatii, dar şi preotii crestini, ne spun ca, pe măsură ce suntem mai iubitori de Dumnezeu si pasim mai hotariti, mai cu putere spre El, fortele intunecate se rascolesc si ele. Nu le vedem ca pe niste entitati, care merg cu tramvaiul sau ne scuipa seminţe pe creştet, dar le putem resimti in tot ce navaleşte sub forma problemelor de viata ce ne apar in cale. Brusc, un prieten pe care-l iubim foarte mult poate incepe sa se comporte alandala. Un om iubit poate sa ne tradeze si sa ne franga inima. O boala poate navali peste noi. Un sef sau un subaltern – de ce nu? – isi poate manifesta Egoul, maltratandu-ne zi de zi cu vorbe si comportamente care ne pot trimite fiori. Pe masura ce devenim mai iubitori, mai toleranţi, mai blanzi si mai puternic conectaţi cu iubirea, se poate sa “deranjam” forte pe care nu le cunoastem indeajuns ori nu le cunoastem deloc. Cand decidem sa ne deschidem catre dragoste, tot ce nu este dragoste ne apare in cale. Opusul dragostei pare sa ni se arate prin oamenii dragi noua, prin cei de care depindem, prin toate lucrurile si fiintele ce ne pareau demne de a fi iubite. Marii initiati descriu aceasta etapă a vietii si insista sa ramanem in rugaciune si in decizia de a merge catre Dumnezeu, orice ar fi. Ei ne invata ca fortele intunecate “par sa ia minţile unora dintre oamenii apropiati” pentru un timp si sa ne atace prin ele. In acel timp, cei mai iubiţi oameni se pot comporta teribil de agresiv cu noi, aducand la suprafaţa constientei noastre trairi, emotii, ganduri si senzatii sfasietoare. Poate fi teama, poate fi ura, poate fi vinovatie ori nefericire intensa. Pot fi lacrimi si pot fi dureri de toate felurile. Oamenii pe care-i iubim par să ne creeze toate acestea si sa afiseze, in acelasi timp, un comportament complet inconstient. Cand ni se intampla astfel, se poate sa fim noi insine atat de absorbiti de tot ce ni se intampla incat sa nu observam “inconstienta” evidenta a celor implicati. Fortele inconstiente care “iau mintea” si o fac incapabila de discernamant, de responsabilitate, de intelepciune, de afectiune ori de frumusete ne acuza chiar pe noi de tot ce se intampla. Ele intind degetul acuzator si iresponsabil catre noi, incercand sa ne demonstreze ca suntem vinovati, ca am participat cumva la actiunile amintite, ca nu suntem demni de iubire, nici prea buni, nici prea inteligenti, nici merituosi. Aceste forte ocolesc logica, ratiunea, adevarul ori dragostea si lovesc cu o incrancenare ce ne poate opri din drumul nostru. Tot ele ne pot induce indoiala, teama si suferinta si – prin acestea – ne sugereaza ca Dumnezeu nu ne vine in ajutor. Inteleptii ne incurajeaza si insista sa ramanem in iertare, in dragoste si-n toleranta, caci raspunsurile de tip “atac” hranesc chiar irationalitatea si indarjesc exprimarea negativitatii in continuare. Daca treceti prin perioade dificile si aveti sentimentul ca sunteţi atacati ori ca totul pare fara speranta, intensificaţi rugaciunea si cereţi puterea de a ierta, de a accepta, de a avea rabdare si a le permite acestor forte inconstiente se-si consume energia.
Castile care fac diferenta
Sunt o persoana cuminte si un cetatean civilizat. Cel putin asa imi place mie sa cred. Doar ca uneori ma apuca dracii si am si eu momentele mele de revolta spontana in fata mitocaniei, a nesimtirii, a lipsei de spirit civic.
Pana acum doua zile, mergeam pe strada ca oricare alt cetatean de varsta mea. Insa de cand cu moastele Sf. Dimitrie, m-am scarpinat dupa vechiul meu telefon care a ramas saracu' pe post de aparat de radio cu casti. Si asta ca sa ma protejez impotriva bruiajelor verbale de tot felul existente in mijloacele urbane. M-am saturat de barfa, de ipocrizie, de datul cu parerea despre toate si am hotarat, ca forma de protest sa-mi astup urechile cu castile care au meritul cel putin, ca-mi ofera muzica buna ca sa nu zic de faptul ca mai aflu si eu cat este euro ca sa stiu de cati lei ma scarpin luna viitoare pentru chirie.
Numai ca, surpriza!
Constat ca forma mea de protectie impotriva mitocaniei urbane se intoarce asemenea unui bumerang. In doua zile, cu toate ca fac exact acelasi gesturi firesti ca si pana acum (ma ridic de pe scaun cand vad un batran, ofer cu amabilitate informatii cand mi se solicita) constat cu stupoare cum parerea oamenilor de langa mine s-a schimbat la 180 de grade. De ce? Ce face diferenta? Castile din urechile mele. Oamenii in varsta cred ca daca ai casti in urechi nu vezi ca e un batran langa tine :-)! Si cand le cedezi politicos locul, se aseaza tacticos pe locul incalzit gata ca si cum erai obligat sa-l cedezi si uita sa-ti multumeasca. Mi-a stat pe limba de cateva ori sa le spun ca au locuri rezervate pe care stau barbati sau domnisoare de cele mai multe ori, dar bunul-simt m-a tras de urechi si n-am facut-o!
Nu inteleg ce au cu bietele casti? Chiar nu sunt surda. Chiar nu am volumul dat la maxim, incat sa ma rup definitiv de tot ceea ce este in jurul meu. Acele casti nu-mi schimba nici optica despre cei de langa mine, nu ma fac sa fiu nici mai buna, nici mai rea, nici mai mult sau mai putin civilizata decat am fost pana acum.
Cred ca pana la urma am sa renunt la ele!
Pana acum doua zile, mergeam pe strada ca oricare alt cetatean de varsta mea. Insa de cand cu moastele Sf. Dimitrie, m-am scarpinat dupa vechiul meu telefon care a ramas saracu' pe post de aparat de radio cu casti. Si asta ca sa ma protejez impotriva bruiajelor verbale de tot felul existente in mijloacele urbane. M-am saturat de barfa, de ipocrizie, de datul cu parerea despre toate si am hotarat, ca forma de protest sa-mi astup urechile cu castile care au meritul cel putin, ca-mi ofera muzica buna ca sa nu zic de faptul ca mai aflu si eu cat este euro ca sa stiu de cati lei ma scarpin luna viitoare pentru chirie.
Numai ca, surpriza!
Constat ca forma mea de protectie impotriva mitocaniei urbane se intoarce asemenea unui bumerang. In doua zile, cu toate ca fac exact acelasi gesturi firesti ca si pana acum (ma ridic de pe scaun cand vad un batran, ofer cu amabilitate informatii cand mi se solicita) constat cu stupoare cum parerea oamenilor de langa mine s-a schimbat la 180 de grade. De ce? Ce face diferenta? Castile din urechile mele. Oamenii in varsta cred ca daca ai casti in urechi nu vezi ca e un batran langa tine :-)! Si cand le cedezi politicos locul, se aseaza tacticos pe locul incalzit gata ca si cum erai obligat sa-l cedezi si uita sa-ti multumeasca. Mi-a stat pe limba de cateva ori sa le spun ca au locuri rezervate pe care stau barbati sau domnisoare de cele mai multe ori, dar bunul-simt m-a tras de urechi si n-am facut-o!
Nu inteleg ce au cu bietele casti? Chiar nu sunt surda. Chiar nu am volumul dat la maxim, incat sa ma rup definitiv de tot ceea ce este in jurul meu. Acele casti nu-mi schimba nici optica despre cei de langa mine, nu ma fac sa fiu nici mai buna, nici mai rea, nici mai mult sau mai putin civilizata decat am fost pana acum.
Cred ca pana la urma am sa renunt la ele!
miercuri, 21 octombrie 2009
Gala Estuar 2009
.jpg)
.jpg)
Nu mai scriu de mult timp despre evenimente mondene, mai exact de aproape doi ani, de cand acestea au inceput sa faca parte din viata mea cotidiana. Ceea ce pentru ceilalti pare iesit din comun, pentru mine a devenit aproape banal. Depinde de unghiul in care stai.In mod normal, nici Gala Estuar 2009 nu facea exceptie. Nu ma asteptam la nimic spectaculos, insa cu cateva zile inainte de aceasta gala, o criza de bila/fiere m-a trantit la pat. Timp de o saptamana n-am facut nimic altceva decat sa stau in pat. Ajunsesem sa ma intreb daca imi va trece sau e ceva serios. Prezenta mea la Gala Estuar era la fel de probabila ca aterizarea unui Beoing pe maidanul din spatele blocului. Am sunat organizatorii cu doua zile inainte sa le spun ca nu pot ajunge. Cu toate ca era premiata Organizatia EMMA, un premiu pe care eu l-am propus si pentru care am mobilizat o multime de prieteni, nu ma simteam efectiv in stare sa ajung. Insa prietena Mariana Armean de la Fundatia Estuar a fost nevoita sa imi dezvaluie surpriza: trebuie sa vii pentru ca esti si tu nominalizata. Desi stateam in pat, am simtit cum mi se scurge tot sangele si am inceput sa tremur si sa plang necontrolat. Rar de tot mi se intampla sa ma doboare emotiile in asa hal incat sa nu-mi gasesc cuvintele.
Asa ca mi-am zis ca si daca va fi ultima zi a vietii mele, tot trebuie sa ma mobilizez si sa merg. Asa ca pe 15 octombrie, inca de pe la ora 11, am inceput sa imi spal parul, sa ma dusez, sa imi fac manichiura, eheeeee, treburi importante. Insa rezultatul a fost pe masura: cand am plecat de acasa, nimic nu ma dadea de gol cum ca mi-ar fi fost rau. Eram fresh.
Am ajuns acolo, insa dupa o saptamana de nemancat si de stat continuu, efortul ma obosise peste masura si am simtit nevoia sa ma asez. A venit si Bi (Bianca Brad), era si Ruxandra Sararu pe care o vedeti alaturi de noi in poza de mai sus. Gala a fost prezentata de Andreea Marin Banica si dr. Cristian Andrei. Premiile noastre s-au acordat spre sfarsitul galei cand deja bila mea atinsese punctul maxim de revolta impotriva mirosurilor de la mancarea servita la mese. Abia asteptam sa ies din sala... In momentul in care Andreea a anuntat premiul meu, m-a inundat o caldura placuta, foarte placuta, o emotie pozitiva cum de mult timp n-am mai simtit... Cuvintele ei au fost: "a mobilizat multi oameni in sustinerea proiectelor Asociatiei Mamelor de Ingeri, Ana este cea care te poate asculta atunci cand ai nevoie, care te va sfatui in momente dificile si care va fi langa tine cand esti fericit. Poti avea incredere in ea si astfel poti fi sincer, capabil de impartasirea unor trairi autentice fara sa iti fie teama ca dezvaluirea acestora te poate face vulnerabil, aceasta este Ana. Ana-Maria Gombos."
Am fost gatuita de emotie cand am urcat pe scena sa-mi primesc premiul. Andreea m-a strans in brate cu atata caldura si dragoste, incat m-am simtit cel mai important om de pe pamant in acea seara si stiu ca nu a facut-o intamplator... Relatia noastra este foarte speciala cu atat mai mult cu cat acum multi ani, cand eu abandonasem si epuizasem toate resursele pentru a lua legatura cu ea, a luat ea legatura cu mine... Si de atunci am ramas prietene... I-am dedicat premiul nasei mele, mama Cica, pe care am pierdut-o cu o luna in urma si tuturor prietenilor mei, cei care m-au ajutat sa ajung pe acea scena.
Am sentimentul, fara sa par lipsita de modestie, ca acest premiu a venit ca o confirmare a tuturor noptilor nedormite, puse in slujba celorlalti, a tuturor sacrificiilor personale, a lacrimilor si a zbuciumului sufletesc, cand tot ce-mi doream era sa il fac fericit pe cel de langa mine.
Premiul inmanat de Fundatia Estuar se numeste: "Mentine legatura cu prietenii".
N-am stiut ca se inmaneaza premiu si pentru ca poti fi un prieten bun, insa m-am inselat... Si MULTUMESC! In acest MULTUMESC imens intrati toti. Nu vreau sa enumar ca sa nu omit pe cineva!
Va iubesc! Va iubesc! Va iubesc!
duminică, 18 octombrie 2009
Floriana
Iar ma aflu pe blogul Florianei Jucan. Am momente de cateva ori pe an cand sunt atrasa irezistibil de blogul acestei femei. Mai des nu pot sa intru. Are o tristete metafizica fiinta asta. E frumoasa, melancolica si mult prea inteligenta pentru lumea in care traim. Are o profunzime pe care putini stiu s-o descifreze...
O admir de mult timp pe Floriana... Vietile noastre sunt atat de asemanatoare... Iubim aceleasi lucruri, am avut aceleasi caderi, aceleasi deziluzii, aceleasi infrangeri... Ea a primit prima papusa la 30 si de ani, eu nu am primit-o nici acum...
Pe Floriana imi vine sa o mangai pe obraz cu delicatete cand o vad, fiindca stiu ca dincolo de aparenta ei duritate se afla un suflet fragil... Fiindca stiu ca e mai sensibila decat vrea sa recunoasca... Dar n-am curaj... Ma pierd in ochii ei frumosi care spun atat de multe... Ultima oara am vazut-o la Gala Unicef... Era la doar cativa metri de mine... Am vrut sa merg la ea si sa-i intind mana, apoi sa ma prezint, sa-i spun ca eu sunt fata care-i scrie uneori mesaje calde si naive... N-am avut curaj... Mi-a fost teama sa nu se destrame mitul? Poate... Am preferat s-o pastrez intr-un vis si sa plec cu lacrimile pe obraz...
Floriana... Ii stiu numarul de telefon dar n-am vorbit decat o singura data... Ii stiu data de nastere dar rareori o felicit... Insa exista in acea zi in gandul meu cand ma rog pentru ea... In fata Florianei imi vine sa ingenunchez... Pentru credinta ei... Pentru dragostea ei neconditionata... Pentru cultul cuvantului transpus in cea mai frumoasa forma posibila... Floriana... Cuvant desprins din adevarul florilor... Lumina infinita de intelepciune si frumusete interioara...
Oare am sa te cunosc vreodata cu adevarat?
O admir de mult timp pe Floriana... Vietile noastre sunt atat de asemanatoare... Iubim aceleasi lucruri, am avut aceleasi caderi, aceleasi deziluzii, aceleasi infrangeri... Ea a primit prima papusa la 30 si de ani, eu nu am primit-o nici acum...
Pe Floriana imi vine sa o mangai pe obraz cu delicatete cand o vad, fiindca stiu ca dincolo de aparenta ei duritate se afla un suflet fragil... Fiindca stiu ca e mai sensibila decat vrea sa recunoasca... Dar n-am curaj... Ma pierd in ochii ei frumosi care spun atat de multe... Ultima oara am vazut-o la Gala Unicef... Era la doar cativa metri de mine... Am vrut sa merg la ea si sa-i intind mana, apoi sa ma prezint, sa-i spun ca eu sunt fata care-i scrie uneori mesaje calde si naive... N-am avut curaj... Mi-a fost teama sa nu se destrame mitul? Poate... Am preferat s-o pastrez intr-un vis si sa plec cu lacrimile pe obraz...
Floriana... Ii stiu numarul de telefon dar n-am vorbit decat o singura data... Ii stiu data de nastere dar rareori o felicit... Insa exista in acea zi in gandul meu cand ma rog pentru ea... In fata Florianei imi vine sa ingenunchez... Pentru credinta ei... Pentru dragostea ei neconditionata... Pentru cultul cuvantului transpus in cea mai frumoasa forma posibila... Floriana... Cuvant desprins din adevarul florilor... Lumina infinita de intelepciune si frumusete interioara...
Oare am sa te cunosc vreodata cu adevarat?
marți, 13 octombrie 2009
Masacrarea limbii romane
Constat cu durere, cum, din zi in zi, facem eforturi uriase sa ucidem tot ce a mai ramas frumos si bun din limba noastra dulce ca un fagure de miere.
E dureros, e trist si am un gust amar sa constat ca generatia messenger si nu numai, a preluat mai mult decat prescrutarile din sistemul international si ciuntirea, cu buna-stiinta a limbii romane. Din ce in ce mai des, in lucrarile copiilor de la orele de limba romana, apar prescurtari de genul: "vb" in loc de "vorbesc" sau "vorbim", "dak" in loc de "daca" (sper ca se refera doar la conjunctie nu si la substantiv), "pls" in loc de "te rog", "ms" in loc de "merci", "nb" in loc de "noapte buna" si tot asa...
Buaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaai (ca voi altfel nu pricepeti!) treziti-va!
Probabil ca in viitorul apropiat o compunere sau un "eseu" cum i se mai spune acum, desi tot un drac e, se va limita la 5 randuri. Ca o sa ajungeti sa sintetizati in 5 randuri ceea ce trebuia dezvoltat in 5 pagini...
Si ceea ce este mai grav, e ca si parintii vostri va copiaza. Sunt socata sa vad, pe forumul unde activez zilnic, cum mamici cu acte in regula, mamici care au copii sau care-si doresc cu disperare un copil, ciuntesc limba romana in cel mai crud mod cu putinta. Mamici care-si doresc copii frumosi si educati, parinti care (sa recunoastem!) s-au dezvoltat intr-un context in care nici macar nu si-au imaginat messengerul, daramite sa-l foloseasca! Parinti care l-au studiat pe Blaga, Rebreanu, Eminescu, Creanga si care probabil aveau 10 la limba romana si care, probabil, ocupau locuri fruntase la olimpiadele nationale.
Ce fel de exemplu le dam copiilor nostri daca noi insine ne lasam dusi intr-o directie care masacreaza frumosul, care ucide sensibilitatea? Si ne mai intrebam de ce nu citesc copiii nostri... Pai de ce sa mai citeasca? Baga repede pe mess: "pls, zi si u ce avem la rom pt maine" si colega ii da un link spre un site de unde ia cu copy/paste comentariul la "Ion" si gata!
Astia s-au nascut obositi, zau! Le e sila si sa traiasca, daramite sa mai scrie corect romaneste. Cum sa mai savureze ei o piesa de teatru daca au creierii facuti varza de "Hannah Montana" (cine dracu-i asta? parca-i o statiune montana...)... Cum sa mai alerge prin fata blocului, sa sara coarda, daca trebuie sa raspunda prezent pe hi5 si sa-si completeze profilul. Au zeci de prieteni, poate sute si daca-i scuturi putin si-i intrebi cine sunt, habar n-au! Le-au dat accept fiindca e in "trend" sa fii "cool". M-am saturat pana peste cap de englezismele astea. Sunt intoxicata zilnic, bombardata cu expresii in limba engleza, de parca limba noastra romana nu are suficiente expresii frumoase, cu care sa evidentiem expresivitatea. Eeeeeeeei, dar asta nu e in "trend". Am venit noi, "naftalinosii limbii romane" sa le dam lor modele de crestere si educatie. Lasa bre, ca n-au ei nevoie de limba romana. Doar "are mamica si taticu' bani de garaie si-mi da sa ma sopingaresc cat vreau in mall si dak nu, ma cuplez cu unu' cu bani si m-am scos".
Doamne, Doamne, sper sa existe un timp si in tara asta cand se va pune accentul asupra valorilor, cand se va sanctiona drastic la ora de limba romana orice abatere de la normele limbii literare. Cand se vor lasa corigenti in masa pentru ca nu stiu sa scrie corect romaneste sau sa acorde subiectul cu predicatul.
Am tot respectul pentru copiii care acasa fac ce vor, scriu cum vor pe messenger, iar la scoala au rezultate remarcabile. Si am vazut astfel de copii. Am fost de curand intr-o scoala din Bucuresti, unde erau expuse diplomele performerilor din scoala respectiva. Jumatate dintr-un perete era ocupat de diplomele unui SINGUR copil, care excela la foarte multe materii. Da, exista din fericire si astfel de copii, din pacate foarte putini intr-o generatie asa cum era Alis al meu. Tot respectul pentru voi, dragilor!
E dureros, e trist si am un gust amar sa constat ca generatia messenger si nu numai, a preluat mai mult decat prescrutarile din sistemul international si ciuntirea, cu buna-stiinta a limbii romane. Din ce in ce mai des, in lucrarile copiilor de la orele de limba romana, apar prescurtari de genul: "vb" in loc de "vorbesc" sau "vorbim", "dak" in loc de "daca" (sper ca se refera doar la conjunctie nu si la substantiv), "pls" in loc de "te rog", "ms" in loc de "merci", "nb" in loc de "noapte buna" si tot asa...
Buaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaai (ca voi altfel nu pricepeti!) treziti-va!
Probabil ca in viitorul apropiat o compunere sau un "eseu" cum i se mai spune acum, desi tot un drac e, se va limita la 5 randuri. Ca o sa ajungeti sa sintetizati in 5 randuri ceea ce trebuia dezvoltat in 5 pagini...
Si ceea ce este mai grav, e ca si parintii vostri va copiaza. Sunt socata sa vad, pe forumul unde activez zilnic, cum mamici cu acte in regula, mamici care au copii sau care-si doresc cu disperare un copil, ciuntesc limba romana in cel mai crud mod cu putinta. Mamici care-si doresc copii frumosi si educati, parinti care (sa recunoastem!) s-au dezvoltat intr-un context in care nici macar nu si-au imaginat messengerul, daramite sa-l foloseasca! Parinti care l-au studiat pe Blaga, Rebreanu, Eminescu, Creanga si care probabil aveau 10 la limba romana si care, probabil, ocupau locuri fruntase la olimpiadele nationale.
Ce fel de exemplu le dam copiilor nostri daca noi insine ne lasam dusi intr-o directie care masacreaza frumosul, care ucide sensibilitatea? Si ne mai intrebam de ce nu citesc copiii nostri... Pai de ce sa mai citeasca? Baga repede pe mess: "pls, zi si u ce avem la rom pt maine" si colega ii da un link spre un site de unde ia cu copy/paste comentariul la "Ion" si gata!
Astia s-au nascut obositi, zau! Le e sila si sa traiasca, daramite sa mai scrie corect romaneste. Cum sa mai savureze ei o piesa de teatru daca au creierii facuti varza de "Hannah Montana" (cine dracu-i asta? parca-i o statiune montana...)... Cum sa mai alerge prin fata blocului, sa sara coarda, daca trebuie sa raspunda prezent pe hi5 si sa-si completeze profilul. Au zeci de prieteni, poate sute si daca-i scuturi putin si-i intrebi cine sunt, habar n-au! Le-au dat accept fiindca e in "trend" sa fii "cool". M-am saturat pana peste cap de englezismele astea. Sunt intoxicata zilnic, bombardata cu expresii in limba engleza, de parca limba noastra romana nu are suficiente expresii frumoase, cu care sa evidentiem expresivitatea. Eeeeeeeei, dar asta nu e in "trend". Am venit noi, "naftalinosii limbii romane" sa le dam lor modele de crestere si educatie. Lasa bre, ca n-au ei nevoie de limba romana. Doar "are mamica si taticu' bani de garaie si-mi da sa ma sopingaresc cat vreau in mall si dak nu, ma cuplez cu unu' cu bani si m-am scos".
Doamne, Doamne, sper sa existe un timp si in tara asta cand se va pune accentul asupra valorilor, cand se va sanctiona drastic la ora de limba romana orice abatere de la normele limbii literare. Cand se vor lasa corigenti in masa pentru ca nu stiu sa scrie corect romaneste sau sa acorde subiectul cu predicatul.
Am tot respectul pentru copiii care acasa fac ce vor, scriu cum vor pe messenger, iar la scoala au rezultate remarcabile. Si am vazut astfel de copii. Am fost de curand intr-o scoala din Bucuresti, unde erau expuse diplomele performerilor din scoala respectiva. Jumatate dintr-un perete era ocupat de diplomele unui SINGUR copil, care excela la foarte multe materii. Da, exista din fericire si astfel de copii, din pacate foarte putini intr-o generatie asa cum era Alis al meu. Tot respectul pentru voi, dragilor!
duminică, 30 august 2009
Multumesc!
Multumesc tare, tare mult pentru felicitari, pentru cuvintele frumoase primite de ziua mea, daruite din suflet de catre voi, prietenii mei dragi si scumpi! In ochii vostri frumosi imi vad adevarata masura a valorii.
Multumesc:
mami si mamaie
Bi si En
Simona Marti
Nicoleta B.
Nico / Forum EMMA
Elena Costin
Fam. Corbu
Lili
Malina
Ioana Matfeev
Marwana
Cristina Iancu
Stelutza
Ioana Sandor si prietenii de pe forumul Paula Seling
Cata
Revin... Revin... Suna telefonul! Trebuie sa fiu prezenta! Va iubesc mult!
Multumesc:
mami si mamaie
Bi si En
Simona Marti
Nicoleta B.
Nico / Forum EMMA
Elena Costin
Fam. Corbu
Lili
Malina
Ioana Matfeev
Marwana
Cristina Iancu
Stelutza
Ioana Sandor si prietenii de pe forumul Paula Seling
Cata
Revin... Revin... Suna telefonul! Trebuie sa fiu prezenta! Va iubesc mult!
sâmbătă, 29 august 2009
Doneaza o carte!
August 27, 2009
Doneaza o carte
Dragi prieteni,
Ma intorc la voi cu o initiativa si cu o rugaminte. Va propun sa aducem impreuna un plus de carti in bibliotecile a doua institutii de invatamant din Colegiul 22 si va rog sa participati cum puteti la aceasta campanie: fie afisati bannerul pe blog, ajutandu-ma sa promovam aceasta idee, fie donam fiecare cate una sau mai multe carti numai bune de citit si de indragit!
Intr-o lume in care toti se dau peste cap de trei ori pentru a fi eroi de prima pagina, haideti sa avem si curajul de a face un gest simplu si firesc! Este adevarat ca nu ne vom trezi celebri peste noapte facand alegerea de a dona carti. Dar va garantez ca ajungem sigur eroii preferati ai unor elevi, beneficiarii acestei campanii.Le putem oferi elevilor atat placerea unor lecturi relaxate, cat si sansa de a descoperi povestile, povestirile, romanele care au facut cariera in biblioteci de-a lungul anilor. Nu le vor prinde deloc rau nici dictionarele, atlasele sau culegerile de matematica si fizica.Elevii din comunitatea noastra, copiii dumneavoastra si colegii lor, va vor multumi cu siguranta dupa ce se vor imprieteni cu capitanul Nemo, cu Nica sau cu Ilie Moromete. La fel va vor multumi si generatiile de elevi care urmeaza. Pentru ca nu uitati, cartile nu sunt un dar de o zi, de o toamna sau de un an, sunt un dar pentru totdeauna!
Va multumesc pentru implicare!
Punctele de colectare sunt ambele in sectorul 5 si va asteapta de luni pana vineri, oricand intre orele 12.00 si 19.00:· Sos. Panduri nr. 33 (vizavi de Scoala 146), bloc P1A, scara A, etaj 1, apartament 6· Str. Dr. Lister nr. 62, et.3
Alina Gorghiu/deputat PNL
www.alinagorghiu.ro
joi, 20 august 2009
La Multi Ani, En!
Dedicaţie pentru ziua ta
In ochii tai vad zbor de fluturi albi
In ochii tai care nu m-au vazut niciodat’
Vad talazul sufletului tau sarutat
…de lumina petalelor ce azi s-au scuturat
In ochii tai vad durere si un ţărm de mare nedefinit
Lacrimi şi franturi dintr-un gand de vara obosit
In ochii tăi frumoşi vad furtuni şi curcubee
În ochii tăi se desfată îngerii, copiii şi stelele
În ochii tăi, gândul prinde aripi şi se transformă
Într-o şoaptă crudă, stelară şi neuniformă
In ochii tai sunt soapte ce inca n-au murit
In ochii tai sunt sperante si dor nemarginit
In ochii tai se rasfrange insusi Dumnezeu
In ochii tai ma vad uneori si eu...
Asa te ating… precum o pana desprinsa din cuvant…
Asa te simt… precum ingenuncheaza iubirea pe Pamant…
La Multi Ani, scumpa mea En!
In ochii tai vad zbor de fluturi albi
In ochii tai care nu m-au vazut niciodat’
Vad talazul sufletului tau sarutat
…de lumina petalelor ce azi s-au scuturat
In ochii tai vad durere si un ţărm de mare nedefinit
Lacrimi şi franturi dintr-un gand de vara obosit
In ochii tăi frumoşi vad furtuni şi curcubee
În ochii tăi se desfată îngerii, copiii şi stelele
În ochii tăi, gândul prinde aripi şi se transformă
Într-o şoaptă crudă, stelară şi neuniformă
In ochii tai sunt soapte ce inca n-au murit
In ochii tai sunt sperante si dor nemarginit
In ochii tai se rasfrange insusi Dumnezeu
In ochii tai ma vad uneori si eu...
Asa te ating… precum o pana desprinsa din cuvant…
Asa te simt… precum ingenuncheaza iubirea pe Pamant…
La Multi Ani, scumpa mea En!
luni, 17 august 2009
Dupa cros si nu numai...
A fost frumos sambata. O zi cu mult soare, in conditiile in care in aproape toata tara ploua, o zi cu oameni frumosi si calzi si buni (cum nu prea se gasesc in Bucuresti), o zi cu multa veselie si cu multa energie. Fiind si ziua mea onomastica, am oscilat intre a merge sau a ramane acasa... Tare antisociala am devenit de la un timp... Parca ma tem de oameni... Mai am putin si ma mut in pestera :-). Apoi, ca atunci cand ma bantuie spriritul de aventura, mi-am zis: "de ce nu?". Si am mers... Mai mult de dragul Alinei... Chiar doream s-o cunosc... Cine-i Alina? Ei, chiar nu pot sa cred ca nu o stiti pe cea mai frumoasa fata din Parlament, pe Alina Gorghiu, tanara noastra deputata liberala. Ei hai, voi stiti bine ca nu am nici in clin, nici in maneca cu politica. O sa ma intrebati ce m-a apucat. Intr-o seara, nu mai stiu exact cand se intampla asta (dar trebuie sa stiti voi: cam cand erau in toi campaniile electorale pentru mandatele de deputati si senatori), am primit un sms de la o prietena care ma ruga sa ma uit la "Nasul" pentru ea, ea fiind plecata din tara... La "Nasul" era prezenta o tanara candidata la deputatie, frumoasa, dezghetata si foc de desteapta... insa am strambat sceptica din nas: "Eheeee, cati nu pareau asa la inceput... stiti vorba aia "pe afara-i vopsit gardul si inauntru-i leopardul"... Insa m-am uitat la emisiune de dragul prietenei mele si pentru ca (de ce sa nu recunosc?) imi placea un pic Alina Gorghiu. Dupa ce am adormit, tarziu dupa miezul noptii, m-a palit brusc ideea cum ca am mai vazut-o undeva pe fata asta. Da, da, o mai vazusem pe niste afise electorale de prin sectorul 5, cand ma intorceam din Drumul Taberei... Ma amuza ca vreun cretin care n-a avut ce face, ii desenase niste mustati mari Alinei, pe un banner urias, dar chiar si asa era frumoasa... Am intrat ulterior pe site-ul ei, pe blog, am auzit vorbindu-se din ce in ce mai des despre ea... Ba, babele pe la paine "ca a venit o domnisoara la ele acasa pentru a le felicita de ziua lor", ba ca are o echipa de campanie extraordinara, eeeeeeeeeeh, ce mai, numai lucruri frumoase. Nu vreti sa stiti ca m-am ofticat maxim ca nu locuiesc in colegiul ei, ca s-o pot vota si de necaz nici nu m-am dus la vot (la noi in colegiu candidau o groaza de pesedisti)... Am fost bucuroasa maxim ca a castigat Alina alegerile... Imi placea coloana ei vertebrala, imi placeau convingerile ei care aveau forta de persuasiune, era una dintre putinele persoane pe care le admiram fiindca imi impartasea opinia electorala... Pentru oameni ca ea m-as fi dus la vot... Apoi, ea a fost cea care a luat atitudine atunci cand Ministerul Educatiei a propus eliminarea orelor de educatie fizica din scoli si a organizat un cros de alergari ca masura de protest impotriva acestei decizii, tot ea a fost sefa comisiei de ancheta in cazul Ridzi si am fost taaaaaaaaaaaaaare mandra cand am vazut ce frumos a pledat, cu argumente, cu nopti nedormite, cu strans din dinti si cu zambetul pe buze drept raspuns la mitocaniile unora... Si tot ea este cea care a organizat sambata, de Sf. Maria, crosul de biciclete "Burta jos"... Mi-am luat inima-n dinti si am mers s-o cunosc... De foarte mult timp imi doream sa-i strang mana cu admiratie pentru tot ce-a facut... Si pentru ca mi-am dorit mult, am reusit... Am descoperit, dincolo de taiorul sobru de avocat in Parlament, un om cald, zambitor, un om generos si frumos pe dinauntru si pe dinafara... o pustoaica aproape, judecand dupa tricoul rosu si bermude sau dupa sapca asezata smechereste pe cap:-) ...
La start s-au aliniat peste 100 de concurenti, mai putin lenesa de mine care din cauza problemelor de sanatate, merge 3-4 kilometri si cade fleashca pe jos. Niste concurenti unul si unul... Oameni trecuti de 60 de ani sau pusti de 6 ani... Va vine sa credeti ca un copil de 6 ani a mers pe bicicleta 30 de kilometri? Adica drumul Casa Poporului-Palatul Mogosoaia si retur? Daca nu va vine sa credeti, va spun eu ca e real, fiindca am vazut cu ochii mei... O sa va postez si cateva foto ca sa vedeti si voi... Mi-a facut o reala placere sa fiu alaturi de ei, cu toate ca stiu ca a fost pentru prima si ultima data. Pana la 1 septembrie sper sa fiu plecata din Bucuresti. Sa nu ma compatimiti, sa nu va para rau pentru mine, dimpotriva, rugati-va sa iasa totul asa cum imi doresc!
miercuri, 15 iulie 2009
Multumesc pentru sustinere!
Multumesc din suflet tuturor celor care mi-au dat mesaje de incurajare, care m-au sustinut neconditionat, oameni dragi care mi-au dat aripi sa zbor.
Asadar multumesc:
Bi
En
Amalia Enache
Georgeta M
Simona Marti
Laura Herdean
Marinela Andrei
Malina
Emilia Boghina
Deniza
Lili Manole
Elena Costin
Cristina Neamtu
Cristina Iancu
Marwana
Simona Bas
Nicoleta Buta
Cristina Demeter
Catalina Bruma
Mama Cica
Camelia Fatis
Familia Corbu
Angela Serban
Multumesc! Multumesc! Multumesc! Din suflet, cu toata dragostea!
Sper ca sustinerea si iubirea voastra neconditionata sa fie confirmata printr-un post pe care as putea sa-l obtin!
Va iubesc!
Asadar multumesc:
Bi
En
Amalia Enache
Georgeta M
Simona Marti
Laura Herdean
Marinela Andrei
Malina
Emilia Boghina
Deniza
Lili Manole
Elena Costin
Cristina Neamtu
Cristina Iancu
Marwana
Simona Bas
Nicoleta Buta
Cristina Demeter
Catalina Bruma
Mama Cica
Camelia Fatis
Familia Corbu
Angela Serban
Multumesc! Multumesc! Multumesc! Din suflet, cu toata dragostea!
Sper ca sustinerea si iubirea voastra neconditionata sa fie confirmata printr-un post pe care as putea sa-l obtin!
Va iubesc!
sâmbătă, 11 iulie 2009
Alis in Tara lui Baudelaire
Trebuie sa va povestesc despre Alis. Imi propusesem de mult timp sa o fac, dar fiindca toate au un rost si nimic nu este intamplator, am tot amanat momentul pana astazi.
Alis (Alexandru Victor Andrei) este fiul doamnei Andrei Marilena si al domnului Andrei Florin, fosti colegi de-ai mei de la scoala la care am predat. Ambii profesori, el de matematica, ea de franceza. Alis a fost elevul meu. 4 ani i-am fost profesoara de romana intr-un satuc uitat de Dumnezeu, plin de copii rromi, un sat care nici macar nu se afla pe harta tarii.
Timp de 4 ani, Alis mi-a fost elev. Timp de 4 ani, Alis m-a invatat pe mine, profesoara lui, ce inseamna autodepasirea, sa vrei mai mult si mai mult in fiecare zi, sa doresti sa te autoperfectionezi, sa muncesti fara sa simti oboseala, sa excelezi la toate materiile...
Alis era premiantul I al clasei si a fost sef de promotie al Scolii Slobozia Bradului, fiind primul copil din istoria scolii care a absolvit scoala cu media 10.
Nu va mai descriu ca l-am avut premiant la Olimpiada de Limba Romana in fiecare an, dar s-a remarcat si la alte materii. Era foarte bun la toate!
A intrat fara probleme la Colegiul Unirea din Focsani. In timpul liceului a fost olimpic national la matematica si la informatica, a luat Premiul I la Concursul Cangurul in fiecare an si la diverse alte concursuri. Asadar, un copil exceptional.
Alis lucreaza cu atata pasiune o problema la geometrie pe cat citeste o carte. Pe cand era in clasa a sasea sau a saptea era la moda Paulo Coelho. Toata lumea citea Alchimistul si i-am imprumutat si lui cartea. Nu numai ca a inteles-o, dar am si comentat-o impreuna, descoperind ca a asimilat si substratul filosofic al cartii.
Astazi m-a sunat mama lui. Bineinteles ca anul acesta Alis a luat bacalaureatul cu brio, dar mai mult decat atat, a aplicat pentru o bursa de studii in Franta. In urma unui concurs organizat de Institutul Francez la care au participat zeci de copii din toata tara si in urma corectarii lucrarilor in Franta, au fost admisi 2 copii pentru studii in Franta cu bursa integrala de 3000 de euro: Alis si un alt baiat din Bucuresti. Bursa acopera taxele de studii anuale, cazarea si masa. BRD-Group Societe Generale i-a acordat de asemenea, lui Alis, o bursa de 6000 de ron anual pentru cheltuieli de buzunar si pentru a veni din cand in cand acasa.
Mama lui era in culmea fericirii, numai ca se ivise o problema: Alis trebuie sa faca un curs de pregatire intensiva la Institutul Francez din Bucuresti timp de 2 saptamani si nu au unde sa locuiasca in aceste 2 saptamani. Imaginati-va ca la hotel nu prea iti permiti sa stai 2 saptamani, tinand cont ca o camera costa de la 100 ron in sus. Bineinteles ca i-am invitat sa stea la mine, urmand ca ulterior sa vorbesc cu colega de apartament si sa o rog sa dormim impreuna in tot acest timp.
Ei bine, daca credeti ca lucrurile s-au rezolvat asa usor, va inselati!
Colega mea are un examen in luna august si a motivat ca vrea sa invete pana la 1-2 noaptea si vrea sa stea singura.
M-a deranjat enorm. Nu pentru motivatia ei (perfect justificabila, de altfel - fiindca si eu am miercuri, 15 iulie, examenul de titularizare si stiu cum este) ci pentru modul brutal si direct in care a facut-o, fiindca si eu am dormit cu ea cand ei i-au venit prieteni in vizita. In fine!
Am tacut.
Daaaaaaaar, m-am incapatanat sa cred in destinul lui Alis. Am vrut cu tot dinadinsul sa-l ajut, asa ca mi-am sunat o buna prietena care sta pe langa mine si am intrebat-o daca pot dormi la ea in tot acest timp si bineinteles ca a fost de acord, mai ales ca si ea a ajutat multe persoane si stie ce inseamna.
Nu v-am scris povestea asta ca sa va demonstrez "ce fata buna este Ana", ci pentru ca vreau sa va arat cum te poti astepta la fel de fel de surprize din partea celor mai buni prieteni.
Si uite asa, pentru ca ma simt eu onorata ca Alis sa stea la mine, pentru ca Dumnezeu m-a ales pe mine sa am un rol mic in asezarea unei pietre la viitorul lui, pentru acest lucru vreau sa-l ajut!
Nu va mai spun cat a insistat mama lui Alis sa imi plateasca. Ei bine, nu vreau!
Vreau ca Alis sa-mi scrie peste un timp ca a aplicat si a fost admis cu succes la Sorbona, acolo unde-si doreste sa intre!
Ar fi cea mai mare satisfactie din cariera mea: sa am un fost elev admis la Sorbona.
Doamne Ajuta-mi sa iau acest examen de titularizare ca sa pot avea cat mai multe asemenea satisfactii!
Azi sunt fericita!
Dupa mult, muuuuuuult timp simt o implinire sufleteasca perfecta!
Va iubesc!
Alis (Alexandru Victor Andrei) este fiul doamnei Andrei Marilena si al domnului Andrei Florin, fosti colegi de-ai mei de la scoala la care am predat. Ambii profesori, el de matematica, ea de franceza. Alis a fost elevul meu. 4 ani i-am fost profesoara de romana intr-un satuc uitat de Dumnezeu, plin de copii rromi, un sat care nici macar nu se afla pe harta tarii.
Timp de 4 ani, Alis mi-a fost elev. Timp de 4 ani, Alis m-a invatat pe mine, profesoara lui, ce inseamna autodepasirea, sa vrei mai mult si mai mult in fiecare zi, sa doresti sa te autoperfectionezi, sa muncesti fara sa simti oboseala, sa excelezi la toate materiile...
Alis era premiantul I al clasei si a fost sef de promotie al Scolii Slobozia Bradului, fiind primul copil din istoria scolii care a absolvit scoala cu media 10.
Nu va mai descriu ca l-am avut premiant la Olimpiada de Limba Romana in fiecare an, dar s-a remarcat si la alte materii. Era foarte bun la toate!
A intrat fara probleme la Colegiul Unirea din Focsani. In timpul liceului a fost olimpic national la matematica si la informatica, a luat Premiul I la Concursul Cangurul in fiecare an si la diverse alte concursuri. Asadar, un copil exceptional.
Alis lucreaza cu atata pasiune o problema la geometrie pe cat citeste o carte. Pe cand era in clasa a sasea sau a saptea era la moda Paulo Coelho. Toata lumea citea Alchimistul si i-am imprumutat si lui cartea. Nu numai ca a inteles-o, dar am si comentat-o impreuna, descoperind ca a asimilat si substratul filosofic al cartii.
Astazi m-a sunat mama lui. Bineinteles ca anul acesta Alis a luat bacalaureatul cu brio, dar mai mult decat atat, a aplicat pentru o bursa de studii in Franta. In urma unui concurs organizat de Institutul Francez la care au participat zeci de copii din toata tara si in urma corectarii lucrarilor in Franta, au fost admisi 2 copii pentru studii in Franta cu bursa integrala de 3000 de euro: Alis si un alt baiat din Bucuresti. Bursa acopera taxele de studii anuale, cazarea si masa. BRD-Group Societe Generale i-a acordat de asemenea, lui Alis, o bursa de 6000 de ron anual pentru cheltuieli de buzunar si pentru a veni din cand in cand acasa.
Mama lui era in culmea fericirii, numai ca se ivise o problema: Alis trebuie sa faca un curs de pregatire intensiva la Institutul Francez din Bucuresti timp de 2 saptamani si nu au unde sa locuiasca in aceste 2 saptamani. Imaginati-va ca la hotel nu prea iti permiti sa stai 2 saptamani, tinand cont ca o camera costa de la 100 ron in sus. Bineinteles ca i-am invitat sa stea la mine, urmand ca ulterior sa vorbesc cu colega de apartament si sa o rog sa dormim impreuna in tot acest timp.
Ei bine, daca credeti ca lucrurile s-au rezolvat asa usor, va inselati!
Colega mea are un examen in luna august si a motivat ca vrea sa invete pana la 1-2 noaptea si vrea sa stea singura.
M-a deranjat enorm. Nu pentru motivatia ei (perfect justificabila, de altfel - fiindca si eu am miercuri, 15 iulie, examenul de titularizare si stiu cum este) ci pentru modul brutal si direct in care a facut-o, fiindca si eu am dormit cu ea cand ei i-au venit prieteni in vizita. In fine!
Am tacut.
Daaaaaaaar, m-am incapatanat sa cred in destinul lui Alis. Am vrut cu tot dinadinsul sa-l ajut, asa ca mi-am sunat o buna prietena care sta pe langa mine si am intrebat-o daca pot dormi la ea in tot acest timp si bineinteles ca a fost de acord, mai ales ca si ea a ajutat multe persoane si stie ce inseamna.
Nu v-am scris povestea asta ca sa va demonstrez "ce fata buna este Ana", ci pentru ca vreau sa va arat cum te poti astepta la fel de fel de surprize din partea celor mai buni prieteni.
Si uite asa, pentru ca ma simt eu onorata ca Alis sa stea la mine, pentru ca Dumnezeu m-a ales pe mine sa am un rol mic in asezarea unei pietre la viitorul lui, pentru acest lucru vreau sa-l ajut!
Nu va mai spun cat a insistat mama lui Alis sa imi plateasca. Ei bine, nu vreau!
Vreau ca Alis sa-mi scrie peste un timp ca a aplicat si a fost admis cu succes la Sorbona, acolo unde-si doreste sa intre!
Ar fi cea mai mare satisfactie din cariera mea: sa am un fost elev admis la Sorbona.
Doamne Ajuta-mi sa iau acest examen de titularizare ca sa pot avea cat mai multe asemenea satisfactii!
Azi sunt fericita!
Dupa mult, muuuuuuult timp simt o implinire sufleteasca perfecta!
Va iubesc!
duminică, 5 iulie 2009
Cantecul desertaciunii de Magda Isanos
Imi risipesc ca o miliardara
comoara mea de zambete si versuri,
si-n toate aflu proaspete-ntelesuri,
cum afla flori o zi de primavara.
Asemenea faramelor de stele in august,
eu alunec catre moarte,
de care numai clipa ma desparte
si scrumu-i taina stralucirii mele.
De la un loc cu pulbere si iarba
am leganat sub soare cate-un vis
si tanara si mandra l-am si scris,
ca vremea sa-si impiedice-n el graba.
Eu voi trai putin, insa prea mult
cand cuget cat cules-am din durere,
si-adesea-mi par si mie ca-s parere,
si nu ma cred, cu toate ca m-ascult.
M-am copt asemeni spicelor si-astept
sa vie secerisiul si sa cad
intr-un hambar de scandura de brad,
in care stai cu mainile pe piept.
Si, iata, de nimica rau nu-mi pare,
la gandul ca m-apropii de-acel ceas,
ca de iubirea cata mi-a ramas
marți, 16 iunie 2009
Povestea pescarusului - pentru En
Acum doua seri, la emisiunea "Garantat 100%" al carei moderator este Catalin Stefanescu, a fost invitat subsecretarul de stat din Ministerul Sanatatii, domnul Raed Arafat (care apropos, pentru toti cei care se mai indoiau de originea lui este iordanian nu palestinian si n-are nicio legatura cu fostul lider palestinian Yaser Arafat). Catalin Stefanescu l-a rugat sa aduca un obiect care-i este drag. Domnia Sa a ales sa aduca filmul "Pescarusul" (daca am retinut bine). Iata pe scurt povestea filmului: un pescarus nascut intr-o comunitate de pescarusi si-a dorit sa fie mai mult decat era, adica un simplu pescarus. Si-a dorit sa fie vultur! Toti pescarusii frati din comunitatea lui au incercat sa-i schimbe gandul, sa-i spuna ca este inutil si ca nu va reusi nicicand, dar degeaba, pescarusul nostru nu abandona nicicum ideea. El voia sa fie vultur. Mai marii pescarusilor au facut sfat si au hotarat sa-l judece. Decizia a fost una dureroasa pentru pescarus: sa-l exileze fara dreptul de a se mai intoarce vreodata in tara pescarusilor.
Pescarusul a plecat si prin forte proprii a devenit vultur. Fiindca asta si-a dorit. Iar intr-o buna zi, s-a intors sa ajute comunitatea pescarusilor care il exilase.
Am simtit ca povestea asta il defineste pe Raed Arafat. Asa cum cred ca o defineste si pe En a mea... Oameni care au indraznit sa spere, sa-si doreasca sa fie mai mult decat oameni, si-au dorit sa fie Oameni. Pentru puterea voastra de a va depasi conditia, pentru puterea voastra de a munci necontenit si de a darui si altora din preaplinul vostru sufletesc, o imbratisare calda si un gand drag de recunostinta.
Dragi prieteni, nu pregetati nicio clipa sa visati! Nu renuntati nicio clipa la gandul vostru frumos de a deveni vulturi. Chiar daca cei din jur va vor blama, va vor stigmatiza, nu renuntati la visul vostru!
sâmbătă, 13 iunie 2009
La cules de vise cu Paula Seling
Miercuri, 10 mai, a avut loc in clubul Silver Church din Bucuresti, lansarea dublului album al Paulei Seling: "Culeg vise" si "Believe"... Initial, nu prea am vrut sa merg, din motive independente de vointa mea. Dar cand Paula mi-a scris "Draga meaaaa, te rog mult sa vii, eu nu concep sa nu vii...", mi s-a facut brusc rusine si am mers...
Cum puteam sa nu fiu alaturi de fiinta care mi-a daruit momentele cele mai speciale din viata mea??? Cum puteam sa nu ascult muzica ce m-a facut sa vibrez de emotie de atatea ori, sa plang, sa ma infior, sa ma inspire???
Am ajuns in club si am regasit acolo prieteni dragi cu care am impartit deseori pe forumul Paulei ganduri si impresii... Paula s-a bucurat mult cand m-a vazut... Fotografia de mai jos sta marturie...
Cand am venit eu, erau destul de putini oameni iar asta m-a facut sa spun ca lumea inca nu este pregatita sa plateasca intrarea la un concert de lansare... Ulterior, mi-am dat seama ca am gresit, asa ca imi retrag cuvintele. Clubul s-a umplut de oameni... Prima lansare cu adevarat profesionista din Romania. Eleganta, discreta, cu muuuuuuult, muuuuuuuult stil, o atmosfera incendiara... Ai avut dreptate, Ioana, cine-o admira cu adevarat pe Paula va plati pentru biletul de intrare. Si o admira destui...
Paula e un om aparte si canta un gen de muzica aparte care nu este accesibil oricui... Sunt multi cei carora care, chiar daca le place vocea si atitudinea, nu asculta piesele, fiindca nu sunt "comerciale". Dar esenta muzicii Paulei, tocmai in asta consta: faptul ca nu este accesibila oricui... Muzica Paulei este ca ea: superba, misterioasa, profunda... Ceea ce canta o defineste in totalitate... Este, cred, singurul artist din Romania care canta live in orice aparitie.
De unde-si ia seva aceasta fiinta delicata, sensibila si cu mult prea mult bun-simt? Tot ce rascoleste sufletelul ei frumos se revarsa in cantec, in versurile de-o infinita si rascolitoare chemare spre iubire, spre speranta si uneori, melancolie...
O cunosc de mult timp, de foarte mult timp pe Paula mea draga... De cand s-a lansat la Mamaia cu piesa "Truli"... Am fost convinsa inca de pe atunci, ca Paula va deveni o mare voce... Si nu m-am inselat... O cautam peste tot... Ciuleam urechile atenta cand auzeam numele ei... Niciodata, dar absolut niciodata, Paula nu mi-a inselat asteptarile...
Ma uimeste perfectiunea ei... Nu stiu daca mai exista vreun alt artist in Romania care sa munceasca cu atat de multa abnegatie pentru a nu se compromite, pentru a nu cadea in marea masa comuna, pentru a-si pastra verticalitatea si care sa se incapataneze atat de mult sa-si cante muzica EI. O muzica atat de personala... Atat de profunda... Totul este perfectiune la ea: fiecare tril de privighetoare pe care-l scoate, fiecare gest atat de la locul lui, atat de modest... Nimic contrafacut, nimic fals... Totul la ea este natural si pur... Cand ma aflu in preajma ei, respir puritate... Are un suflet de copil... O dor nedreptatile, o doare sa fie judecata de cei care nu o cunosc, o doare sa stie ca oamenii pot fi altfel decat ea... cruzi, nedrepti... Dar Paula trece cu gratie peste tot... Seninatatea ei infioara si se desprinde din iubirea ei imensa pentru toti cei care-i apreciaza muzica...
Am atat de multe sa-ti spun, draga mea Paula si totusi trebuie sa ma opresc... Paula mea draga, nu te schimba! Esti o apa de izvor binecuvantata pentru un suflet insetat de frumos...
P.S. Pentru toti cei care iubiti muzica: indiferent daca muzica celui/celei care o apreciati/iubiti/admirati se afla sau nu pe net, cumparati-i CD-ul! Nu exista alt mod de a-ti arata pretuirea fata de un artist decat atunci cand ii cumperi si-i asculti muzica. Ei din asta traiesc!
Cum puteam sa nu fiu alaturi de fiinta care mi-a daruit momentele cele mai speciale din viata mea??? Cum puteam sa nu ascult muzica ce m-a facut sa vibrez de emotie de atatea ori, sa plang, sa ma infior, sa ma inspire???
Am ajuns in club si am regasit acolo prieteni dragi cu care am impartit deseori pe forumul Paulei ganduri si impresii... Paula s-a bucurat mult cand m-a vazut... Fotografia de mai jos sta marturie...
Cand am venit eu, erau destul de putini oameni iar asta m-a facut sa spun ca lumea inca nu este pregatita sa plateasca intrarea la un concert de lansare... Ulterior, mi-am dat seama ca am gresit, asa ca imi retrag cuvintele. Clubul s-a umplut de oameni... Prima lansare cu adevarat profesionista din Romania. Eleganta, discreta, cu muuuuuuult, muuuuuuuult stil, o atmosfera incendiara... Ai avut dreptate, Ioana, cine-o admira cu adevarat pe Paula va plati pentru biletul de intrare. Si o admira destui...
Paula e un om aparte si canta un gen de muzica aparte care nu este accesibil oricui... Sunt multi cei carora care, chiar daca le place vocea si atitudinea, nu asculta piesele, fiindca nu sunt "comerciale". Dar esenta muzicii Paulei, tocmai in asta consta: faptul ca nu este accesibila oricui... Muzica Paulei este ca ea: superba, misterioasa, profunda... Ceea ce canta o defineste in totalitate... Este, cred, singurul artist din Romania care canta live in orice aparitie.
De unde-si ia seva aceasta fiinta delicata, sensibila si cu mult prea mult bun-simt? Tot ce rascoleste sufletelul ei frumos se revarsa in cantec, in versurile de-o infinita si rascolitoare chemare spre iubire, spre speranta si uneori, melancolie...
O cunosc de mult timp, de foarte mult timp pe Paula mea draga... De cand s-a lansat la Mamaia cu piesa "Truli"... Am fost convinsa inca de pe atunci, ca Paula va deveni o mare voce... Si nu m-am inselat... O cautam peste tot... Ciuleam urechile atenta cand auzeam numele ei... Niciodata, dar absolut niciodata, Paula nu mi-a inselat asteptarile...
Ma uimeste perfectiunea ei... Nu stiu daca mai exista vreun alt artist in Romania care sa munceasca cu atat de multa abnegatie pentru a nu se compromite, pentru a nu cadea in marea masa comuna, pentru a-si pastra verticalitatea si care sa se incapataneze atat de mult sa-si cante muzica EI. O muzica atat de personala... Atat de profunda... Totul este perfectiune la ea: fiecare tril de privighetoare pe care-l scoate, fiecare gest atat de la locul lui, atat de modest... Nimic contrafacut, nimic fals... Totul la ea este natural si pur... Cand ma aflu in preajma ei, respir puritate... Are un suflet de copil... O dor nedreptatile, o doare sa fie judecata de cei care nu o cunosc, o doare sa stie ca oamenii pot fi altfel decat ea... cruzi, nedrepti... Dar Paula trece cu gratie peste tot... Seninatatea ei infioara si se desprinde din iubirea ei imensa pentru toti cei care-i apreciaza muzica...
Am atat de multe sa-ti spun, draga mea Paula si totusi trebuie sa ma opresc... Paula mea draga, nu te schimba! Esti o apa de izvor binecuvantata pentru un suflet insetat de frumos...
P.S. Pentru toti cei care iubiti muzica: indiferent daca muzica celui/celei care o apreciati/iubiti/admirati se afla sau nu pe net, cumparati-i CD-ul! Nu exista alt mod de a-ti arata pretuirea fata de un artist decat atunci cand ii cumperi si-i asculti muzica. Ei din asta traiesc!
vineri, 5 iunie 2009
Intr-o alta viata...
M-am intrebat deseori ce as face intr-o alta viata...
Si am sa incerc sa raspund...
- as rade mult mai mult si as plange mult mai putin
- as zbura cu parapanta
- as sari cu parasuta din avion
- as invata sa cant la pian
- as iubi la fel de mult dar as suferi muuuuuuuuult mai putin
- as spune mult mai des "iarta-ma", "imi pare rau", "multumesc"
- as zbura cu racheta in cosmos sa ating stelele cu mana
- as invata multa matematica si as deveni informatician de succes
- as calatori in fiecare luna in alt colt de lume
- as avea o fundatie care sa-i ajute pe copiii bolnaviori
- as avea catelul meu
- as avea casa mea si cea mai frumoasa gradina cu flori
- as face un azil pentru batranii fara familii fara sa-i pun sa plateasca
- as angaja tineri capabili, fara experienta si le-as oferi cursuri de formare profesionala
- as invata muuuuuuuulte limbi straine la perfectie
- as trai cu siguranta intr-o alta tara dar dupa ce as schimba ceva in tara mea
- as alunga suferintele mamicii mele dragi
- as face in asa fel sa am aceeasi familie dar... alaturi de mine si impreuna...
- m-as trezi dimineata zambind ca a inceput o noua zi
- as ucide raul din lume
- as aseza un zambet pe fata tuturor copiilor
- as avea aceeasi prietena dar le-as dedica mult mai mult timp ca pana acum
- as inventa o alta Bi daca n-as avea-o sau as clona-o :-)))
- as construi blocuri pentru tinerii fara locuinte si nu le-as cere bani ca sa stea in ele
- as candida la presedintie si as da legi drastice pentru mitocanie, nesimtire, poluare, agresivitate in trafic, mizerie... Sa se plateasca bani grei pentru fiecare hartiuta aruncata pe strada
- as face vreo 5 copii si as infia vreo 10
- as avea gradinita mea, scoala mea...
- as... face multe... dar deocamdata traiesc in Romania zilelor noastre si asta imi mananca tot timpul...
Dar stiu sa visez frumos, nu-i asa? :-)
Si am sa incerc sa raspund...
- as rade mult mai mult si as plange mult mai putin
- as zbura cu parapanta
- as sari cu parasuta din avion
- as invata sa cant la pian
- as iubi la fel de mult dar as suferi muuuuuuuuult mai putin
- as spune mult mai des "iarta-ma", "imi pare rau", "multumesc"
- as zbura cu racheta in cosmos sa ating stelele cu mana
- as invata multa matematica si as deveni informatician de succes
- as calatori in fiecare luna in alt colt de lume
- as avea o fundatie care sa-i ajute pe copiii bolnaviori
- as avea catelul meu
- as avea casa mea si cea mai frumoasa gradina cu flori
- as face un azil pentru batranii fara familii fara sa-i pun sa plateasca
- as angaja tineri capabili, fara experienta si le-as oferi cursuri de formare profesionala
- as invata muuuuuuuulte limbi straine la perfectie
- as trai cu siguranta intr-o alta tara dar dupa ce as schimba ceva in tara mea
- as alunga suferintele mamicii mele dragi
- as face in asa fel sa am aceeasi familie dar... alaturi de mine si impreuna...
- m-as trezi dimineata zambind ca a inceput o noua zi
- as ucide raul din lume
- as aseza un zambet pe fata tuturor copiilor
- as avea aceeasi prietena dar le-as dedica mult mai mult timp ca pana acum
- as inventa o alta Bi daca n-as avea-o sau as clona-o :-)))
- as construi blocuri pentru tinerii fara locuinte si nu le-as cere bani ca sa stea in ele
- as candida la presedintie si as da legi drastice pentru mitocanie, nesimtire, poluare, agresivitate in trafic, mizerie... Sa se plateasca bani grei pentru fiecare hartiuta aruncata pe strada
- as face vreo 5 copii si as infia vreo 10
- as avea gradinita mea, scoala mea...
- as... face multe... dar deocamdata traiesc in Romania zilelor noastre si asta imi mananca tot timpul...
Dar stiu sa visez frumos, nu-i asa? :-)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)