Inima imi batea sa-mi sparga pieptul. Ajunsesem la scoala (eram in clasa a V-a), ma asezasem in banca si am constatat ca cizmele doamnei diriginte nu erau. Mi le daduse cu ceva timp in urma ca sa le puna mami flecuri de metal la fabrica unde lucra. Si-n dimineata aceea mersesem cu tot cu cizmele doamnei diriginte la un spectacol la Casa de Cultura. La sfarsit, in invalmaseala si larma aceea de nedescris, le uitasem langa scaun. si la scoala ma trezisem ca nu erau. Am fugit disperata inapoi la Casa de Cultura dar cizmele nu mai erau la Casa de Cultura, langa scaun. Plangeam cand am ajuns... Dar doamnele de acolo (una dintre ele mi le luase) mi-au spus ca nu exista nicio sacosa. Nicio pereche de cizme. M-am intors la scoala tremurand ca o frunza... Stiam bine ce ma astepta acasa. Luam palme peste fata si eram trasa de par de tatal meu pentru cea mai mica greseala. Eram sigura ca ma va costa scump aceasta neatentie. La scoala am fost abatuta tot timpul orelor... Am plecat acasa cu sufletul mic... Nu am spus... Mi-era frica... De cate ori suna telefonul imi era teama sa nu fie doamna diriginta sa-i intrebe pe ai mei de cizme... Traiam intr-o frica continua... Pana intr-o zi, cand doamna diriginta m-a somat sa-i aduc cizmele oricum ar fi (facute sau nefacute). Eram sigura ca venise Ziua Judecatii. Am ajuns acasa in jurul orei 13.30. Ciudat... Usa era deschisa... S-o fi uitat-o deschisa??? Ai mei trebuiau sa se intoarca la 16.30 de la serviciu... Nu. Tata se intorsese mai devreme. Era la birou, intors cu spatele, scria... Am intrat incet, cu teama sa nu deranjez...
"- Buna, tati!
- Ce faci? Te-ai intors de la scoala? Ce-ai facut?
- Am facut bine... (si i-am relatat ce facusem la scoala in acea zi)"
Aceeasi privire in ochii lui... Ma privea ca pe un catel de care ti-e mila sau pe care-l tolerezi numai cand ai chef...
"- Tata, trebuie sa-ti spun ceva.
- Ce-ai mai facut???"
De parca eram un copil care facea numai tampenii... Eram atat de cuminte... Culegeam cate o sacosa de castane din parc si faceam din ele clase de copii cu care ma jucam ore intregi in camera. De fapt, asta era sintagma lui preferata cand ma rugam cu lacrimi in ochi sa ma mai lase cu ei cate putin: "Mars in camera ta!" Mergeam cu capul in jos...
"- Tata, am pierdut cizmele tovarasei diriginte...
- Ce-ai facuuuut?"
L-am vazut cum s-a ridicat si cum se albise la fata... Am cazut in genunchi:
"- Taticule, nu ma bate! Te rog nu ma bate! Jur ca nu mai fac!
- Nu mai faci??? De unde scot eu bani acum sa-i platesc cizmele nenorocito???"
A venit spre mine cu toata statura lui infioratoare de 1.84 m si m-a tras de par:
"- Ridica-te in picioare!"
"- Tati, ma doare! Tata, fie-ti mila...
- Mila??? Dar tie nu ti-e mila de mine???"
Si ai mei aveau bani, Slava Domnului!
Am vazut cum s-a dus glont in dormitor... Ma rugam sa fie rigla de lemn... Dar nu... Avea sa fie ceva mult mai rau... Ceva pastrat pentru ocazii "speciale": un cauciuc de lemn, gros, cu circumferinta de 5 cm cel putin...
"- Stai ca-ti arat eu tie. Las' ca te aranjez eu!"
Si a inceput sa-mi care furtune... Pe spate, pe maini, dar in special pe fese si pe picioare... Urlam ca un animal injunghiat... Aveam 11 ani.. Doar 11 ani...
Nu-mi mai amintesc nimic... Doar ploaia de lovituri care cadea cu nemiluita... Am cazut intr-un lesin dulce... unde nu mai simteam nimic... si o voce blanda:
"- Ama, trezeste-te! Ama, esti bine???" Era vocea vecinei mele, tanti Ileana.
M-am trezit din dulcea izbavire de durere si m-am agatat de ea cu disperare:
"- Nu ma duce inapoi, tanti Ileana! Te rog frumos! Vreau sa stau aici pana vine mamica mea!" hohoteam eu...
"- Nu te duc. Stai linistita! Nu te duc... Stai cuminte..."
Simteam comprese reci pe trupul meu tumefiat... De la brau in jos nu mai aveai unde sa pui un deget...
Au trecut repede orele... Si mama a venit si m-a luat:
"- Ce s-a intamplat?" a intrebat-o mama pe vecina mea.
"- A batut-o Gabi... Nu e posibil sa bati in halul asta un copil! Nela, ai grija de ea!"
Tanti Ileana isi dorea cu disperare un copil si nu putea face.
Mama m-a luat acasa. Ma linistisem putin cate putin...
O discutie scurta intre ei doi peste care au trecut ca peste un fapt banal, oarecare... Mama ne-a pus sa mancam si dupa aceea curgea apa calda (stiti cum era pe vremea lui Ceausescu, cu apa rationalizata de 2 ori pe saptamana)... Mama m-a luat in baie, m-a dezbracat sa ma bage in baie... si un urlet... ca un animal injunghiat... Nu-i venea sa creada... Eram neagra de la brau in jos... Nu aveai unde sa pui un deget...
Stiu ca s-au certat rau in seara aia... ca mama a plans... ca a adormit cu mine in brate...
Degeaba... Degeaba...
Doamne, cat de greu mi-a fost sa retraiesc acele clipe pe care le tin minte cu fidelitate.... Cat de dureros.... Insa am scris ca sa intelegeti, ca sa fiti mai atenti la copiii vostri! Nu lasati pe nimeni sa-i bata! Nu-i bateti! Totul, totul se poate rezolva cu vorba buna, totul consta in comunicare!
Si nu, nu am nevoie de compatimire! A fost de mult timp, foarte de mult.... Aveti doar grija de copiii vostri si voi, cei care ma judecati, cei care nu aveti loc sa va traiti viata voastra meschina, poate veti intelege mai mult, poate va veti ridica ochii spre cer... Desi mi-e greu sa cred asta!
Si nu, nu va ganditi ca-mi urasc tatal! Dimpotriva, mi-e mila de el ca n-a inteles ce inseamna un copil, ce inseamna dragostea de parinte... Nu-l urasc si nici nu-l dispretuiesc... Dimpotriva, daca mi-ar cere ajutorul, cu siguranta as alerga la el... Insa am mandria ca astazi pot sa-l infrunt fara sa-mi fie teama!
Vreau sa cred ca m-am nascut un om bun, insa cred ca toate aceste episoade succesive de violenta mi-au intarit increderea si curajul in mine, m-au fortat sa ma autodepasesc, sa-mi ating limitele, sa imi redescopar adevaratele valori, sa cred in mine, sa ajut, sa iubesc, sa ofer...
"- Buna, tati!
- Ce faci? Te-ai intors de la scoala? Ce-ai facut?
- Am facut bine... (si i-am relatat ce facusem la scoala in acea zi)"
Aceeasi privire in ochii lui... Ma privea ca pe un catel de care ti-e mila sau pe care-l tolerezi numai cand ai chef...
"- Tata, trebuie sa-ti spun ceva.
- Ce-ai mai facut???"
De parca eram un copil care facea numai tampenii... Eram atat de cuminte... Culegeam cate o sacosa de castane din parc si faceam din ele clase de copii cu care ma jucam ore intregi in camera. De fapt, asta era sintagma lui preferata cand ma rugam cu lacrimi in ochi sa ma mai lase cu ei cate putin: "Mars in camera ta!" Mergeam cu capul in jos...
"- Tata, am pierdut cizmele tovarasei diriginte...
- Ce-ai facuuuut?"
L-am vazut cum s-a ridicat si cum se albise la fata... Am cazut in genunchi:
"- Taticule, nu ma bate! Te rog nu ma bate! Jur ca nu mai fac!
- Nu mai faci??? De unde scot eu bani acum sa-i platesc cizmele nenorocito???"
A venit spre mine cu toata statura lui infioratoare de 1.84 m si m-a tras de par:
"- Ridica-te in picioare!"
"- Tati, ma doare! Tata, fie-ti mila...
- Mila??? Dar tie nu ti-e mila de mine???"
Si ai mei aveau bani, Slava Domnului!
Am vazut cum s-a dus glont in dormitor... Ma rugam sa fie rigla de lemn... Dar nu... Avea sa fie ceva mult mai rau... Ceva pastrat pentru ocazii "speciale": un cauciuc de lemn, gros, cu circumferinta de 5 cm cel putin...
"- Stai ca-ti arat eu tie. Las' ca te aranjez eu!"
Si a inceput sa-mi care furtune... Pe spate, pe maini, dar in special pe fese si pe picioare... Urlam ca un animal injunghiat... Aveam 11 ani.. Doar 11 ani...
Nu-mi mai amintesc nimic... Doar ploaia de lovituri care cadea cu nemiluita... Am cazut intr-un lesin dulce... unde nu mai simteam nimic... si o voce blanda:
"- Ama, trezeste-te! Ama, esti bine???" Era vocea vecinei mele, tanti Ileana.
M-am trezit din dulcea izbavire de durere si m-am agatat de ea cu disperare:
"- Nu ma duce inapoi, tanti Ileana! Te rog frumos! Vreau sa stau aici pana vine mamica mea!" hohoteam eu...
"- Nu te duc. Stai linistita! Nu te duc... Stai cuminte..."
Simteam comprese reci pe trupul meu tumefiat... De la brau in jos nu mai aveai unde sa pui un deget...
Au trecut repede orele... Si mama a venit si m-a luat:
"- Ce s-a intamplat?" a intrebat-o mama pe vecina mea.
"- A batut-o Gabi... Nu e posibil sa bati in halul asta un copil! Nela, ai grija de ea!"
Tanti Ileana isi dorea cu disperare un copil si nu putea face.
Mama m-a luat acasa. Ma linistisem putin cate putin...
O discutie scurta intre ei doi peste care au trecut ca peste un fapt banal, oarecare... Mama ne-a pus sa mancam si dupa aceea curgea apa calda (stiti cum era pe vremea lui Ceausescu, cu apa rationalizata de 2 ori pe saptamana)... Mama m-a luat in baie, m-a dezbracat sa ma bage in baie... si un urlet... ca un animal injunghiat... Nu-i venea sa creada... Eram neagra de la brau in jos... Nu aveai unde sa pui un deget...
Stiu ca s-au certat rau in seara aia... ca mama a plans... ca a adormit cu mine in brate...
Degeaba... Degeaba...
Doamne, cat de greu mi-a fost sa retraiesc acele clipe pe care le tin minte cu fidelitate.... Cat de dureros.... Insa am scris ca sa intelegeti, ca sa fiti mai atenti la copiii vostri! Nu lasati pe nimeni sa-i bata! Nu-i bateti! Totul, totul se poate rezolva cu vorba buna, totul consta in comunicare!
Si nu, nu am nevoie de compatimire! A fost de mult timp, foarte de mult.... Aveti doar grija de copiii vostri si voi, cei care ma judecati, cei care nu aveti loc sa va traiti viata voastra meschina, poate veti intelege mai mult, poate va veti ridica ochii spre cer... Desi mi-e greu sa cred asta!
Si nu, nu va ganditi ca-mi urasc tatal! Dimpotriva, mi-e mila de el ca n-a inteles ce inseamna un copil, ce inseamna dragostea de parinte... Nu-l urasc si nici nu-l dispretuiesc... Dimpotriva, daca mi-ar cere ajutorul, cu siguranta as alerga la el... Insa am mandria ca astazi pot sa-l infrunt fara sa-mi fie teama!
Vreau sa cred ca m-am nascut un om bun, insa cred ca toate aceste episoade succesive de violenta mi-au intarit increderea si curajul in mine, m-au fortat sa ma autodepasesc, sa-mi ating limitele, sa imi redescopar adevaratele valori, sa cred in mine, sa ajut, sa iubesc, sa ofer...
4 comentarii:
Trist ca exista oameni asa. Si eu aveam un prieten care era batut de parinti (lua bataie din orice, aproape zilnic, desi avea 4, 5, 6, 7 ani). Au trecut 20 de ani de atunci si o urasc si acum pe mama lui... care dadea si ea. Promit ca daca fetita mea va pierde cizmele d-nei profesoare, o sa ma distrez grozav, si din toata saracia o sa-i cumpar parasutei niste cizme noi, mai frumoase, sa fie vesela si sa le dea note mari la copii.
Iar pentru cei care isi maltrateaza copiii: Nemernicilor, sa stiti ca suntem o mare brigada cu brand si atitudine... si suntem cu ochii pe voi!
:|:|:|
Doamne iarta-ma ... chiar ca trist:| ... nu stiu ce crezi tu dar ma lasa rece asemenea reactii ale parinilor. Dar intotdeauna noi suntem cei de vina, indiferent ce se intampla in realitate
Si asta e doar o parte din chinul tau... Nu mi-ai povestit niciodata intamplarea asta desi banuiam....Cert este ca desi ai orbecait o perioada, plina de nesiguranta, de incertitudini, de durere, de nepasare din partea celorlalti, de lipsa de afectiune...acum esti un om puternic Ana...si asta e tot ce conteaza...
M-ai captivat cu fiecre cuvintel pe care l-ai scrii. Am devenit o fana a ta si te rog sa vii pe blogul meu ca sa nu ne uitam una pe alta. Eu voi veni zilnic sa te citec. Esti un om minunat si am inceput sa te indragesc. Te imbratisez cu drag. Georgeta.
Trimiteți un comentariu