Iar ma aflu pe blogul Florianei Jucan. Am momente de cateva ori pe an cand sunt atrasa irezistibil de blogul acestei femei. Mai des nu pot sa intru. Are o tristete metafizica fiinta asta. E frumoasa, melancolica si mult prea inteligenta pentru lumea in care traim. Are o profunzime pe care putini stiu s-o descifreze...
O admir de mult timp pe Floriana... Vietile noastre sunt atat de asemanatoare... Iubim aceleasi lucruri, am avut aceleasi caderi, aceleasi deziluzii, aceleasi infrangeri... Ea a primit prima papusa la 30 si de ani, eu nu am primit-o nici acum...
Pe Floriana imi vine sa o mangai pe obraz cu delicatete cand o vad, fiindca stiu ca dincolo de aparenta ei duritate se afla un suflet fragil... Fiindca stiu ca e mai sensibila decat vrea sa recunoasca... Dar n-am curaj... Ma pierd in ochii ei frumosi care spun atat de multe... Ultima oara am vazut-o la Gala Unicef... Era la doar cativa metri de mine... Am vrut sa merg la ea si sa-i intind mana, apoi sa ma prezint, sa-i spun ca eu sunt fata care-i scrie uneori mesaje calde si naive... N-am avut curaj... Mi-a fost teama sa nu se destrame mitul? Poate... Am preferat s-o pastrez intr-un vis si sa plec cu lacrimile pe obraz...
Floriana... Ii stiu numarul de telefon dar n-am vorbit decat o singura data... Ii stiu data de nastere dar rareori o felicit... Insa exista in acea zi in gandul meu cand ma rog pentru ea... In fata Florianei imi vine sa ingenunchez... Pentru credinta ei... Pentru dragostea ei neconditionata... Pentru cultul cuvantului transpus in cea mai frumoasa forma posibila... Floriana... Cuvant desprins din adevarul florilor... Lumina infinita de intelepciune si frumusete interioara...
Oare am sa te cunosc vreodata cu adevarat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu