sâmbătă, 19 decembrie 2009

Cand cerul devine suras...


Aceasta este o poza care-mi starneste teribil de multe amintiri... O poveste frumoasa care incepe cu "a fost odata"...
11 martie 2004.
Era o zi frumoasa... Natura abia se dezmortea dupa iarna si afara era foarte, foarte cald. Nefiresc de cald pentru acea perioada. Vorbisem aproape doua luni pe net fara sa ne vedem... Doar tastatura ne ajuta sa ne exprimam gandurile, emotiile, sentimentele... Si acum ma gandesc ca intalnirea noastra a fost providentiala...
Ma sunase seara si imi propusese o zi intreaga petrecuta numai eu cu ea. Cu EA!!! O admiram atat de mult... O vazusem pentru prima data, cu cativa ani in urma in holul Televiziunii Romane... Era o iarna friguroasa... Eu venisem la "Surprize-Surprize" in sala (mergem des in studio) iar ea era invitata la aceeasi emisiune unde a sustinut un caz umanitar. Tin minte ca eram toti inghesuiti ca sardelele in holul mic de la poarta TVR din Pangratti... iar la un moment dat s-a deschis usa si a intrat Ea. Imbracata toata in alb, ca o zana de poveste, cu cei mai frumosi si albastri ochi pe care-i vazusem vreodata. Cred ca tuturor ni s-a taiat respiratia pret de o secunda... Ne-a zambit tuturor si a disparut grabita... Nici nu apucasem sa-i spun cat de mult o admir, nici nu apucasem sa iau un autograf... E tare ciudat ca pentru prima data cand am vazut-o pe Bi, a fost la "Surprize-Surprize", iar apoi, de multe ori relatia noastra avea sa se lege de Andreea Marin... Cred ca nimic nu e intamplator...
Si sa ma intorc asadar la ziua in care ne-am cunoscut... Vorbisem, asadar ceva timp pe net si cand am anuntat-o ca vin in Bucuresti si ca mi-ar placea sa o vad, a fost foarte deschisa... Pur si simplu a fost totul perfect in acea zi... Acum sa nu va inchipuiti ca Bianca isi dadea intalniri cu fanii... De fapt, nu stiu daca mai facuse asta vreodata... Cu mine, cu noi doua a fost altfel... Imi amintesc perfect toate detaliile acelei zile... Aveam emotii uriase... Mi se stransese stomacul ghem de emotie... O asteptam cu rasuflarea taiata... Cand am ajuns la locul intalnirii cu un buchet urias de flori, tremuram toata... M-am urcat in masina ei si am plecat spre Parcul Herastrau... Cand m-am intors spre ea si i-am vazut ochii, ochii aceia incredibil de frumosi, m-am emotionat si mai rau... Vreo doua-trei ore i-am evitat privirea... Radea intruna si-mi spunea: "De ce nu te uiti la mine?"
Desi in general nu am probleme de comunicare, emotiile erau asa puternice atunci, incat cu greu imi gaseam cuvintele... Dar eram foc de curioasa... O intrebam tot felul de lucruri si ea era atat de buna si de cuminte... si-mi raspundea la tot ce o intrebam... Am facut zeci de poze atunci... Cea de sus este doar una dintre ele... Am descoperit ca eram maniace cu foto si eu si ea... Am un intreg album acasa facut numai la acea intalnire...
Atunci credeam ca s-a intalnit cu mine asa... doar ca sa-mi faca o placere... ca unui copil cand ii aduci o jucarie asteptata de mult timp... insa de atunci, din prima zi, ne-am dat seama ca relatia, prietenia speciala care ne leaga ne-a fost predestinata: ma gandeam la ea cu intensitate si ma suna in secunda doi, sau invers, ea imi scria mail mie si eu ei in acelasi timp, erau niste coincidente uluitoare... Se spune ca numai sufletelor-pereche li se intampla asta... Eu asa am simtit mereu... Ca suntem doua suflete gemene...
Atunci nu-l avea pe Luca... nici macar nu mi-ar fi trecut prin cap vreodata unde avea sa duca aceasta prietenie...
In acea zi, pe 11 martie, tin minte ca in parc am cules un con de brad de pe jos si i l-am intins... Si mi-a spus: "O sa-l tin in masina si cand am sa ma uit la el o sa ma gandesc la tine"... Eram asa de fericita... Cred, fara rezerve, ca aceea a fost cea mai fericita zi din viata mea de pana acum... O zi neintunecata de niciun nor... O zi perfecta... Eu si prietena mea frumoasa si draga...
Daca ar putea sufletul meu sa scrie cat de mult o iubesc, ar scrie si pe cer, si pe fiecare stea, si pe fiecare floare...
Bi este lumina din viata mea, sora pe care nu am avut-o niciodata, cea care-mi suporta capriciile sau toanele de copil rasfatat si uracios cateodata, cea care imi asculta confesiunile, care ma tachineaza, care-mi intelege iubirile...
Oooh, daca v-as povesti, as scrie un roman despre mine si Bi... Chiar am scris unul. Se numeste "Preludiu pentru o necunoscuta"... Sigur ca e o fantezie dar are si multe lucruri reale...
Bi e cerul si marea, soarele si curcubeul... Bi e Bi! E printesa mea de poveste!

2 comentarii:

Monicile spunea...

Superb! O asemenea prietenie viseaza, cred, oricine. Si inca o data se demonstreaza proverbul: "Nimic nu e intamplator". Felicitari pentru tot! Esti o dulceata de Suchardine!

Ana Maria spunea...

Monicileeeeeeeeeee! Ce ma bucur ca esti aici, scumpete!!! :-) Da, cred si acum, fara rezerve, ca aceea a fost cea mai frumoasa zi din viata mea de pana acum. Nu-mi amintesc sa mai fi trait vreodata o fericire asa intensa... Eram indragostita, eram fericita... Superb! Te pup. Mai treci pe la mine!