miercuri, 28 octombrie 2009

Inconstienta celor pe care-i iubim

Vi s-a intamplat vreodata sa vi se para ca ceea ce faceti este perfect si totusi nu sunteti intelesi/ajutati/sprijiniti? Ati avut vreodata sentimentul ca cineva drag va raneste fara sa aiba de fapt un motiv real pentru acest lucru? Ca va doriti cu ardoare o clipa de atentie si de fapt sa fiti respinsi fara sa intelegeti de fapt cauza pentru care cel drag se comporta asa? Sunt sigura ca nimic din ce va spun, nu va este strain. Ieri am primit editorialul de mai jos de la o prietena. Cineva cu care seman perfect ca mod de traire. Un articol care mi-a dat raspunsul la multe dintre intrebarile mele. Merita sa-l cititi!
Multumesc din suflet, draga mea prietena, Georgeta M.!

Editorial - ziarul "National"

Initiatii, dar şi preotii crestini, ne spun ca, pe măsură ce suntem mai iubitori de Dumnezeu si pasim mai hotariti, mai cu putere spre El, fortele intunecate se rascolesc si ele. Nu le vedem ca pe niste entitati, care merg cu tramvaiul sau ne scuipa seminţe pe creştet, dar le putem resimti in tot ce navaleşte sub forma problemelor de viata ce ne apar in cale. Brusc, un prieten pe care-l iubim foarte mult poate incepe sa se comporte alandala. Un om iubit poate sa ne tradeze si sa ne franga inima. O boala poate navali peste noi. Un sef sau un subaltern – de ce nu? – isi poate manifesta Egoul, maltratandu-ne zi de zi cu vorbe si comportamente care ne pot trimite fiori. Pe masura ce devenim mai iubitori, mai toleranţi, mai blanzi si mai puternic conectaţi cu iubirea, se poate sa “deranjam” forte pe care nu le cunoastem indeajuns ori nu le cunoastem deloc. Cand decidem sa ne deschidem catre dragoste, tot ce nu este dragoste ne apare in cale. Opusul dragostei pare sa ni se arate prin oamenii dragi noua, prin cei de care depindem, prin toate lucrurile si fiintele ce ne pareau demne de a fi iubite. Marii initiati descriu aceasta etapă a vietii si insista sa ramanem in rugaciune si in decizia de a merge catre Dumnezeu, orice ar fi. Ei ne invata ca fortele intunecate “par sa ia minţile unora dintre oamenii apropiati” pentru un timp si sa ne atace prin ele. In acel timp, cei mai iubiţi oameni se pot comporta teribil de agresiv cu noi, aducand la suprafaţa constientei noastre trairi, emotii, ganduri si senzatii sfasietoare. Poate fi teama, poate fi ura, poate fi vinovatie ori nefericire intensa. Pot fi lacrimi si pot fi dureri de toate felurile. Oamenii pe care-i iubim par să ne creeze toate acestea si sa afiseze, in acelasi timp, un comportament complet inconstient. Cand ni se intampla astfel, se poate sa fim noi insine atat de absorbiti de tot ce ni se intampla incat sa nu observam “inconstienta” evidenta a celor implicati. Fortele inconstiente care “iau mintea” si o fac incapabila de discernamant, de responsabilitate, de intelepciune, de afectiune ori de frumusete ne acuza chiar pe noi de tot ce se intampla. Ele intind degetul acuzator si iresponsabil catre noi, incercand sa ne demonstreze ca suntem vinovati, ca am participat cumva la actiunile amintite, ca nu suntem demni de iubire, nici prea buni, nici prea inteligenti, nici merituosi. Aceste forte ocolesc logica, ratiunea, adevarul ori dragostea si lovesc cu o incrancenare ce ne poate opri din drumul nostru. Tot ele ne pot induce indoiala, teama si suferinta si – prin acestea – ne sugereaza ca Dumnezeu nu ne vine in ajutor. Inteleptii ne incurajeaza si insista sa ramanem in iertare, in dragoste si-n toleranta, caci raspunsurile de tip “atac” hranesc chiar irationalitatea si indarjesc exprimarea negativitatii in continuare. Daca treceti prin perioade dificile si aveti sentimentul ca sunteţi atacati ori ca totul pare fara speranta, intensificaţi rugaciunea si cereţi puterea de a ierta, de a accepta, de a avea rabdare si a le permite acestor forte inconstiente se-si consume energia.

Niciun comentariu: