miercuri, 28 octombrie 2009

Castile care fac diferenta

Sunt o persoana cuminte si un cetatean civilizat. Cel putin asa imi place mie sa cred. Doar ca uneori ma apuca dracii si am si eu momentele mele de revolta spontana in fata mitocaniei, a nesimtirii, a lipsei de spirit civic.
Pana acum doua zile, mergeam pe strada ca oricare alt cetatean de varsta mea. Insa de cand cu moastele Sf. Dimitrie, m-am scarpinat dupa vechiul meu telefon care a ramas saracu' pe post de aparat de radio cu casti. Si asta ca sa ma protejez impotriva bruiajelor verbale de tot felul existente in mijloacele urbane. M-am saturat de barfa, de ipocrizie, de datul cu parerea despre toate si am hotarat, ca forma de protest sa-mi astup urechile cu castile care au meritul cel putin, ca-mi ofera muzica buna ca sa nu zic de faptul ca mai aflu si eu cat este euro ca sa stiu de cati lei ma scarpin luna viitoare pentru chirie.
Numai ca, surpriza!
Constat ca forma mea de protectie impotriva mitocaniei urbane se intoarce asemenea unui bumerang. In doua zile, cu toate ca fac exact acelasi gesturi firesti ca si pana acum (ma ridic de pe scaun cand vad un batran, ofer cu amabilitate informatii cand mi se solicita) constat cu stupoare cum parerea oamenilor de langa mine s-a schimbat la 180 de grade. De ce? Ce face diferenta? Castile din urechile mele. Oamenii in varsta cred ca daca ai casti in urechi nu vezi ca e un batran langa tine :-)! Si cand le cedezi politicos locul, se aseaza tacticos pe locul incalzit gata ca si cum erai obligat sa-l cedezi si uita sa-ti multumeasca. Mi-a stat pe limba de cateva ori sa le spun ca au locuri rezervate pe care stau barbati sau domnisoare de cele mai multe ori, dar bunul-simt m-a tras de urechi si n-am facut-o!
Nu inteleg ce au cu bietele casti? Chiar nu sunt surda. Chiar nu am volumul dat la maxim, incat sa ma rup definitiv de tot ceea ce este in jurul meu. Acele casti nu-mi schimba nici optica despre cei de langa mine, nu ma fac sa fiu nici mai buna, nici mai rea, nici mai mult sau mai putin civilizata decat am fost pana acum.
Cred ca pana la urma am sa renunt la ele!

Niciun comentariu: