miercuri, 5 martie 2008

Intre bine si rau

Exceptionala emisiunea de aseara de pe TVR 1. Liviu Mihaiu a avut invitati de marca: Mihaela Radulescu, Dan Chisu, Lia Bugnar, Valentina Pelinel, Mircea Diaconu si Monica Tatoiu. S-a atins problema balantei dintre cariera si viata personala. Insa parerea mea a fost ca s-a ajuns un pic cam departe. Optzeci la suta dintre femeile din tara asta nu pot vorbi despre o cariera. Multe lucreza pentru a-si intretine familia si nu se pune problema ca nu sunt fericite. Pe ele le face fericite faptul ca au o familie, ca iubesc si sunt iubite iar multe dintre ele sunt mai linistite decat suntem noi, cei care ne stresam zilnic. Chiar cu cateva zile inainte veneam pe niste stradute intre blocuri si pe o banca statea o femeie grasana cu o punga de seminte in mana si cu o sticla de cola in cealalta. N-avea femeia nici un stres. Nici macar al faptului ca dupa ea trebuie ca cineva sa mature cojile de seminte pe care le-a scuipat.
dar am mai vazut si oameni mici cu ambitii mari, care au luptat sa-si implineasca visul. De exemplu: prietena mea Georgiana. A facut o scoala postliceala de asistenti medicali. Isi dorea cu disperare sa lucreze intr-un spital. In Romania nu prea ai nici o sansa decat daca dai spaga sau esti foarte bun. Ea nu se incadra in nici una din aceste categorii. A ales varianta plecarii in afara. Si-a dorit Italia cu orice pret. A inaintat actele la o firma care se ocupa cu recrutarea fortei de munca, a asteptat cateva luni apoi s-a aflat ca firma respectiva era una fantoma care a disparut ca magaru 'n ceatza cu actele lor si cu banii. Iarasi a alergat cateva luni dupa alte acte, a investit alti bani, a apelat la o alta firma si intr-un final, dupa alti doi ani a plecat ca infirmiera in Italia. Ajunsa acolo a nimerit in regiunea Calabria, un loc greu de suportat chiar si pentru un bastinas daramite pentru un roman care nu stia cu ce se mananca Italia. Daca pleca de acolo, renunta la contract si trebuia sa-si faca rost de contract de una singura. A avut curajul sa plece. A ajuns in apropiere de Venetia, intr-un orasel mic, Sant Daniele. S-a angajat la spitalul din localitate. A fost pusa sa faca cele mai umilitoare munci, si nu vreau sa va dau exemple. A fost cumplit. Erau nopti intregi cand plangea si strangea din dinti fiindca stia ca acasa nu are nici o sansa sa faca ceva si ca singura solutie era sa manance o paine de acolo. Insa, cu timpul, italienii, vazand perseverenta si dragostea ei pentru munca au avansat-o, astazi este asistenta si ajuta toate romancele venite noi sa se integreze. Are un salariu de 1500 de euro, bani pe care-i ia in afara de prime si ore suplimentare, bani pe care desigur nu i-ar fi castigat in veci in tara. Are o iubire frumoasa si profunda cu un roman din acelasi oras si acum vor sa-si intemeieze o familie. Nu s-ar mai intoarce pentru nimic in lume. A ajuns sa fie iubita de italieni si simte ca locul ei este acolo. Si nu a fost niciodata nici cea mai buna la invatatura si nici plina de bani. Dar a avut un vis pentru care a luptat din rasputeri si care s-a implinit.
Concluzia? Nu trebuie sa fii vedeta ca sa fii un om fericit, implinit, realizat.

Un comentariu:

Roxana spunea...

Prietena ta e de admirat! Multi, cand ar fi dat de greu, s-ar fi lasat pagubasi dar ea a continuat sa mearga inainte. Da, oricine poate fi fericit, conditia e, zic eu, sa aiba incredere in ei ca pot face orice isi doresc. Ce e mai frumos decat satisfactia ca ai realizat ceva ce iti doreai de mult?