sâmbătă, 26 martie 2011

Victima relatiilor pe internet

Cand am citit o pagina de jurnal scrisa de Floriana Jucan despre relatiile pe internet, mi-a curs o lacrima, pentru ca si eu fusesem ca si ea, victima acestor relatii.
Desi unii ar crede ca scriu din razbunare acum, va anunt ca nu, nu o fac dintr-o atitudine vindicativa ci pentru ca imi doresc cu disperare sa nu mai sufere nimeni asa cum am suferit eu. Imi dau seama ca am investit afectiv intr-o relatie nesanatoasa, o relatie care nu a facut decat sa-mi sape adanc in suflet si in increderea in mine. Si e trist ca s-a intamplat asa...
Dar sa incep: pe Ela (pentru protectia persoanelor o sa schimb numele lor reale) am cunoscut-o acum 7 ani. In februarie 2004, cand mi-a scris pe mail (ea, nu eu!!!) oferindu-se sa ma ajute intr-un proiect, un vis de-al meu. Atunci, singura mea uimire a fost cum de o persoana ca ea (frumoasa, desteapta, realizata din toate punctele de vedere) ma abordeaza pe mine (o persoana normala, comuna, nesemnificativa d.p.d.v. social). Am dezvoltat o relatie cu aceasta persoana (mail, messenger si telefon). Totul mi se parea extraordinar. Aveam senzatia ca descoperisem o persoana UNICA in Romania. Sufletista, calda, umana, REALA!!! Nicio clipa nu mi-am pus problema ca nu ar fi ceva in regula cu ea. Trebuie sa precizez faptul ca este romanca, dintr-un oras din vestul tarii. Vorbeam ore la telefon, ne descopeream gradual in lungi discutii (de la 9-10 seara pana la 2-3 dimineata). Sau asa credeam eu...
Ce stiam despre ea? Ca este femeie de afaceri, ca sta mai mult in strainatate decat in Romania, ca are o relatie cu un tip care sta in Londra. Nimic nefiresc pana aici.
Nu mi-am pus intrebari nici macar atunci cand imi promitea de nenumarate ori ca ne vedem si nu aparea niciodata, inventand tot felul de motive.
Pe la sfarsitul anului 2005 am primit un mesaj de la ea prin telefon ca este insarcinata. M-am bucurat nespus de mult pentru ea (firesc) asa cum s-ar fi bucurat orice prietena. In 2006, in luna mai, tin minte perfect, era de Constantin si Elena, primesc un e-mail de pe adresa Elei cu subiectul: STOP. Mesajul suna ceva de genul: "Buna, sunt iubitul Elei si tatal lui Kevin de astazi. V-am scris sa va anunt ca suntem fericitii parinti ai lui Kevin. Ela m-a rugat sa va las aceste randuri, etc". Mi-au dat lacrimile de fericire pt EA. M-am bucurat nespus. Ce poate fi mai frumos pe lumea asta decat sa fii MAMA??? E o stare care iti aduce echilibrul, frumusetea interioara ti se reflecta pe fata, asa cred eu... Luni bune nu mi-a mai raspuns la mesaje. Stiam ca s-a mutat la Londra si presupuneam ca e fericita cu iubitul ei si cu micutul.
Nu prea mai aveam nici eu timp sa urmaresc relatia pt ca in iunie plecasem la Bucuresti. Lucram in presa iar timpul meu era limitat. Prin septembrie sau octombrie 2006 ma aflam la Teatrul National unde urmaream o piesa care, sincer, ma cam plictisea... Si nu stiu ce mi-a venit atunci sa-i dau un sms. I-am scris ceva despre fericire si ea mi-a raspuns: “fericirea nu exista sau n-am gasit-o eu...” ceva de genul. La care firesc, eu o intreb de ce e nefericita, nici macar copilul nu o implineste??? La care primesc sms-ul bomba: “COPILUL??? NU EXISTA NICIUN COPIL”... A fost secunda in care o particica din lumea mea s-a prabusit. Din punctul meu de vedere cu un copil nu te joci (azi e, maine nu mai e!!!). A fost momentul in care tot universul ala pe care-l construisem in jurul ei s-a rasturnat. Momentul in care am inceput sa-mi pun intrebari… Am cautat date despre ea… Nu am gasit deloc, dar absolut deloc, lucru socant pt un om care scria zilnic mailuri si era si femeie de afaceri. Despre firma ei am gasit cateva date, dar si aici am descoperit neconcordante. Desi imi spusese ca firma ei se afla in aceeasi localitate in care locuieste, de fapt era in alta. Si dupa aceea, neconcordantele au inceput sa apara una cate una. De fiecare data cand mai descopeream ceva si doream sa discut cu ea despre asta, ori nu-mi raspundea, ori era foarte agresiva cu mine si-mi spunea sa-mi vad de treaba mea. Am suferit ca un caine atunci, urand clipa care ne-a adus aproape si am considerat o binecuvantare ziua in care am reusit sa ma detasez incet-incet de imaginea ei. Ciudat insa, sporadic, vazand ca nu-i mai acord atentie, la ceva timp, aparea in viata mea sub o forma sau alta. Nu suporta sa nu fie admirata, iubita, apreciata, spunandu-i-se cat este de interesanta... Am retezat orice cale de comunicare...

De curand insa, cand tocmai ma intrebam amuzata cum de n-a mai aparut Ela in viata mea, sunt abordata pe Facebook de o persoana care-mi cere prietenia. Aparent, nicio legatura cu Ela. Adina (sa zicem) are 23 de ani, atleta nationala, plecata in strainatate de vreo 2 ani, frumoasa, realizata. Aceeasi intrebare: cum de-a ajuns fatuca asta in viata mea si de ce sa vrea sa vorbeasca ea cu mine. Imi scria ca-mi citeste blogul, ca sunt o persoana interesanta, etc. Mirarea mea nu contenea... De ce sa vrea una ca ea (ea – 23 de ani, eu - 35) sa vorbeasca cu mine? Practic nu aveam aproape nimic in comun. Diferenta mare de varsta, ea atleta, eu profesoara, aparent nimic in comun. Primul lucru cu care m-a atins a fost ca s-a inscris in grupul Madalina Manole creat de mine pe Facebook.

Ciudat, dar nicio clipa nu m-am gandit ca si Elei ii placuse de Madalina.

Am vorbit cu Adina o scurta perioada pe mess, pana cand intr-una din zilele trecute, ma fulgera prin cap ideea ca cele doua ar putea avea vreo legatura. Nu stiu de ce, dar asta mi-a venit in minte.

Si caut pe net mai multe informatii despre Adina. Gasesc cateva interviuri in care declara ca este studenta la o facultate, iar mie-mi spusese alta facultate. Si curioasa, doresc s-o intreb. In timp ce vorbeam cu ea, ma aflam si pe profilul ei de Facebook. Si ce credeti ca-mi raspunde dupa ce o intreb: “Apreciez ca esti sincera cu mine, insa trebuia sa ma intrebi inainte sa ma stergi din lista ta de prieteni de pe Facebook”. Faza la care eu raman masca, fiindca cu o secunda inainte fusesem pe profilul ei. Deschid pagina ei de profil si raman blocata: nu mai eram prietene. Desi eu, clar nu o stersesem de acolo.

Mi s-a parut f urat ce a facut si i-am spus asta. Evident, daca doream sa nu mai faca parte din viata mea nu o mai abordam pe mess, o stergeam si de acolo, si din grupul Madalina Manole. A incercat ea sa faca niste artificii cu mine, cum ca sa intreb pe nu stiu cine de pe Facebook despre ea, de parca nu putea avea mai multe conturi acolo. Nerelevant. I-am scris intr-un mail tot ce cred despre ea, inclusiv faptul ca sunt aproape convinsa ca are legatura cu Ela (ii spusesem si ei in linii mari despre asta) si ce credeti????

Aseara NU MAI EXISTA CONTUL EI PE FACEBOOK!!!

Ce parere am despre asta?

Va las pe voi sa trageti concluziile.

Ceea ce va sfatuiesc insa, este sa aveti grija pe cine adaugati in lista voastra. Eu una m-am lecuit. Am sters ieri la persoane din listele mele, ca m-am saturat. Dar nu ma las pana nu elimin tot ce cred eu.

3 comentarii:

Roxie spunea...

Imi pare rau sa aflu asta, mai ales ca mi-ai povestit de multe ori despre Ela cu bucurie si admiratie ca exista o astfel de persoana buna si frumoasa la suflet. Pacat ca s-a intamplat asa. Sper sa gasesti oameni care sa te merite, la fel de frumosi ca si tine!

Ana Maria spunea...

Cred ca toti cei care ma cunosc, pot spune cat de mult si cat de frumos vorbeam despre Ela. Cat am admirat-o si cat de mult am tinut la ea!!! Din pacate am investit intr-o iluzie, intr-un om care nu a existat decat in realitatea virtuala asa cum mi-am imaginat-o. Cred ca in viata reala este un om singur si mi-e mila de ea! Multumesc, ROxie ca-mi esti alaturi.

Laura Lara spunea...

Buna !
Intamplator, in timp ce cautam niste informatii am deschis acest blog.
Si eu am fost victima unei relatii pe internet. Si eu am suferit...
Iti pot spune doar ca mediul online este locul in care cel mai sanatos ar fi sa pastrezi, pe cat posibil ca parteneri de discutii numai cei pe care ii cunosti si in viata reala.
Oamenii nu sunt ceea ce par a fi... din pacate.