Un An Nou frumos si plin de succese, va doresc!

Un 2012 frumos, plin de tot ce va doriti! Tuturor cunoscutilor, prietenilor, admiratorilor Malinei va doresc sa va pastrati frumusetea sufleteasca, lumina din sufletul vostru sa nu fie umbrita de niciun nor, sa va bucurati asa cum stia Mali sa se bucure ca un copil, sa va incarcati cu energie si cu speranta din cantecele ei atat de frumoase!

Va imbratisez pe toti!

Malina - prietenia noastra...

Am avut deosebitul privilegiu s-o cunosc pe Malina Olinescu pe 15 august 2006, o zi cu incarcatura emotionala puternica pentru mine si cu o deosebita semnificatie religioasa: Sf. Maria Mare.

Ne-am cunoscut datorita unei conjuncturi fericite, cum imi place mie s-o numesc. In acea perioada, Malina radia de fericire si-i desfid pe toti cei care ar incerca sa afirme contrariul.

Eram cazuta in extaz dupa vocea ei de catifea. Ii repetam asta deseori si ea radea modesta si ingaduitoare. Intotdeauna am avut senzatia ca prietena mea, prea fragila pentru lumea asta, nu era perfect constienta de DARUL minunat ce i se facuse. Era de o modestie coplesitoare...

Iti transmitea un soi de emotie pulsatila ce te facea invariabil sa vibrezi in preajma ei. Mi-a trebuit mult timp ca s-o scot pe Malina din aura de divinitate, din contextul mistic in care o ridicasem si sa o asez pe Pamant, alaturi de mine...

As vrea sa scriu aici despre toate clipele minunate pe care le-am petrecut alaturi de ea, de momentele cand ieseam in parc sa ne plimbam, de serile lungi cand ne faceam sute de confidente. Malina era cea mai sociabila fiinta din lume. Ne-am lipit instantaneu una de cealalta. Noi nu am avut nevoie de niciun moment de acomodare. Cand am vorbit prima data la telefon, conversatia noastra a durat o ora si ceva. Am inceput discutand despre muzica si despre soarta artistilor romani si am inchis ca cele mai bune prietene, promitand sa ne intalnim cu prima ocazie la o cafea. Nu uit nici acum ziua aceea superba cand a venit cu sotul ei la Universitate si cand am mers cu ei doi si cu Iulia, o alta prietena de-a mea, la Cafeneaua Actorilor. Daca as fi talentata la pictura, as desena in cele mai vii culori intalnirea aceea.

Pentru mine Malina a fost cea mai frumoasa si senina raza de soare. Am vrut de atatea ori sa scriu despre ea, despre noi pe blogul meu, insa nu dorea acest lucru. Mi-a promis ca intr-o buna zi, vom cuprinde in cartea despre viata ei totul: si viata ei asa cum a fost, cu bune si cu rele, si prietenia noastra. Imi pare asa de rau ca nu am apucat sa scriu cartea in timpul vietii ei, insa ii promit, de acolo de unde este, ca o voi face si ca voi arata tuturor ce OM minunat a fost ea!

Sunt atatea lucruri de povestit...

Mi-e dor de tine in fiecare zi, scumpa mea! Sper sa fii linistita acolo unde te afli acum! Ai fost minunea mea, prietena mea draga si dulce, iar acum esti si vei ramane ingerul meu, al nostru, al tuturor!

Lumina sfanta sa-ti insoteasca zborul spre ingeri, draga mea!

Malina

O poza facuta acum 5 ani, in vara lui 2006, in Parcul Tineretului

Malina, m-ai devastat. Mi-ai promis ca n-o s-o faci si totusi ai facut-o. De ce, iubita mea ? Tocmai acum, cand iti terminasei casa, cand stabilisem ca ne vom vedea in sfarsit...

Malinuca, m-ai lasat fara vlaga, prietena mea draga!

O sa-mi fie dor de tine in fiecare secunda!

Te iubesc infinit si te rog sa ai grija de mami a ta, de Codruta si de toti cei care te-am iubit asa de mult, dar n-am putut sa te ajutam sa ramai cu noi!

ILINCA

Pe Ilinca Goia o cunosc de ceva timp. Era Nikita al ei prin clasa a III-a cand am cunoscut-o. Am fost de cateva ori la ea acasa pentru a realiza materiale pentru publicatiile cu care colaboram si perceptia pe care o am eu despre ea este una deosebit de calda si de domestica totodata. Mi-e draga cand vad cu cata dragoste il priveste pe Nikita (fiul ei) si incearca sa-i fure un pupic adolescentului ce pare ca l-a inghitit brusc pe copilul inocent de odinioara. Doar fata il tradeaza pe Nikita. Fata aia de ingeras dulce chiar si in clasa a IX-a.

O vad langa Dominik, sotul ei, si iarasi am acea reprezentare in minte. De femeie calina, calda si iubitoare. Am in fata ochilor privirea ei plina de luminite cand vorbeste despre mama ei, despre tatal ei si despre Calin, fratele ei.

Si totusi, undeva, dincolo de privirea ei luminoasa incadrata de fatzuca aia in forma de inimioara, vad zbucium, pasiune, un foc launtric ce se zbate necontenit sa iasa la suprafata.

Am vazut-o in nenumarate piese. E fascinanta ca actrita.

Dincolo de alura ei fragila, forta si inegalabila fascinatie pe care o exercita asupra-mi, vad o actrita complexa si completa.

De aseara sunt muta! Inca ma aflu sub efectul incandescent al cuvantului rostit de ea. Am vazut-o in "Tectonica sentimentelor", o piesa pe care-mi doream de mult sa o vad, dar nu am reusit pana acum. Piesa lui Eric-Emmanuel Schmitt aduce in fata iubitorului de teatru, in afara subiectului deosebit de tentant ce misca pana si cele mai incrancenate inimi si in care te regasesti cu emotie vizibila, cu incantare, cu frica, o alta Ilinca Goia. Una care reuseste sa se reinventeze de fiecare data.

Tumultul de senzatii pe care ti-l inspira personajul Diane, personaj in care gasesti forta, impetuozitate, pasiune, orgoliu, incapatanare te face sa te reintorci in tine si sa diseci cu de-amanuntul tot ceea ce aceasta mare actrita iti inspira. Te face sa ajungi la introspectie, sa te intorci cu lacrimi in ochi la sufletul tau si sa te intrebi daca ceea ce ai vazut este vis sau realitate.

Nu mi s-a intamplat de multe ori, daca stau sa ma gandesc bine cred ca niciodata, sa plec tremurand din toate incheieturile de la teatru. Nu mi s-a intamplat ca o piesa, o interpretare unica asa cum a fost a Ilincai Goia sa starneasca in mine un tumult de senzatii antagonice: divin, fragilitate, emotie pulsatila, efervescenta, miracol, durere, pasiune, intensitate a emotiilor... Nu mi s-a mai intamplat sa plec asa secatuita de la teatru... Fara forta...

Tema piesei, eternul orgoliu in relatiile de cuplu, ego-ul pe care il propovaduieste Tolle in al sau "Un pamant nou" si pe care-l identifica drept sursa tuturor nefericirilor noastre, ii da spectatorului care pleaca de la teatru teme de reflectie.

Am reusit cu greu sa ma reintegrez in atmosfera cotidiana. Visul si emotiile au persistat insa mult timp. Cred ca mai persista si acum.

Sunt incapabila si muta. Nu stiu cum sa numesc interpretarea Ilincai Goia. Doar cu umila parere ca, probabil, orice rol si-ar propune sa interpreteze ar fi capabila sa o faca.

Felicitari din suflet si-ti multumesc, draga mea!

Frumosul din noi...

De curand am fost plecata cu elevii mei intr-o excursie de vis prin Transilvania. Am ajuns si la Muzeul Bruckenthal, insa nu am avut ragazul necesar sa studiez tablourile atat cat mi-as fi dorit. Nu ma erijez intr-o cunoscatoare a genului, dimpotriva, pot afirma ca sunt chiar novice, insa stiu sa apreciez frumosul sub toate formele si sa scriu despre el, atat cat imi permite imaginatia si cuvintele pe care le am la indemana. Ma impresioneaza simtul detaliului, finetea unei opere, imi plac tablourile luminoase, solare, din care transpare un zambet pastelat sau o privire rigida insa redata atat de fidel... Sunt o iubitoare a frumosului, ce mai... Si pentru a va demonstra acest lucru, am ales cateva tablouri ale unui pictor de care nu am auzit pana astazi, dar care sigur si-a gasit un loc in sufletelul meu pentru tablourile astea minunate: Vladimir Volegov.

Pui Mic, o splendoare de copil !!!

Libertatea ne-a facut o mare surpriza si a publicat fotografii cu Pui Mic, iubirea mica a Madalinei... In aceste poze se vede cat de bine se simte cu Buni, cat de frumos si discret este crescut, indiferent ce vor sa creada unii sau altii. Multumim din suflet, Libertatea pentru aceste poze minunate. Puteti citi articolul integral aici: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/madalina-manole-petru-copil-parc-357240.html

Scrisoare catre tineri - de Tudor Chirila

"Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?

Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.

Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice cacat. Iar cacatul pe care il veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi ziarele. Cititi cateva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.

Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.

Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.

Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.

Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.

Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!

Nu va amagiti cu prezentul… Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?

Despre atributiile jurnalistului in societatea actuala

De ceva timp, tot stau si cujet cum zice moldoveanu'! Ma uit prin presa tabloida si constat cu amaraciune ca zi de zi, din ce in ce mai multi diletanti dau tarcoale acestei felii de paine unsa cu miere numita jurnalism. Incepand cu "musiu" Christian Levant (altminteri jurnalist cu state vechi in presa romaneasca) si terminand cu tavalita din Amsterdam, Natalia Mateut. Primul duce o lupta acerba in a convinge cititorii ca Madalina Manole a fost ucisa de Petru Mircea. Ma intreb, omu' asta o fi auzit vreodata in viata lui de IMPARTIALITATEA jurnalistului, de faptul ca omul de presa nu are voie sa aiba puncte de vedere personale si sa se rezume la expunerea faptelor, nu la comentarea lor in mod subiectiv? Oare nimeni din tara asta nu se sesizeaza? Nu exista un cod deontologic al jurnalistului care trebuie respectat ? Presa audio-vizuala este monitorizata de CNA. De presa scrisa cine se ocupa? Ei cui dau socoteala, ca eu as face o sesizare, sincer!!! Ceea ce este ingrijorator este faptul ca si-a gasit si adepti, asemenea unei secte gen Bivolaru care isi tot intinde tentaculele mai mult si mai mult. Oameni care nu-l cunosc pe Petru Mircea, pe parintii Madalinei si nici pe Madalina nu au cunoscut-o, isi permit sa aduca niste acuzatii lipsite de orice fel de substanta, influentati fiind de acest Christian Levant de la ziarul "Ring". Ma intreb, aproape zilnic, (retoric desigur), in ce fel de tara traim? Si cum, niste oameni simpli, isi permit sa judece si sa puna etichete, fara sa le fie frica de Dumnezeu ???

In al doilea caz, cel al Nataliei Mateut, promovata peste noapte de la statutul de tavalita pe jos de politistii din Amsterdam in jurnalista la Kanal D, sunt aproape interzisa de neprofesionalismul acesteia desi sustine ca a absolvit Facultatea de Jurnalism la stat. Alooooo, donsoaraaaa, nici un interviu nu incepe ce "Ce se intampla ?". Nu te-au invatat domnii profesori despre etapele interviului sau ale reportajului ? Pacat!!! Pe mine, cei de la "Spiru-Haret" m-au invatat! Domnilor profesori Valeriu Rapeanu, Adrian si Andrei Paunescu, George Pruteanu si nu numai, vreau sa le multumesc pentru profesionalismul si daruirea de care au dat dovada! Roadele muncii dumnealor se vad si acum. Insa mai e un aspect: nu-i cere omului ce n-are!!! Trebuie sa te mai nasti si cu har pentru meseria asta, sa-ti placa ce faci, sa te documentezi temeinic, sa incerci sa te perfectionezi zilnic si sa-ti impui anumite standarde de performanta. Nu prea mai vad jurnalisti obiectivi in presa mondena. Fiecare inclina catre o parte sau alta, dupa cum bate vantul. A disparut coloana vertebrala, facem orice pentru a calca peste cadavre, pentru a ne promova cu orice chip! Trist, jenant, rusinos!!!

Tot respectul meu pentru jurnalisti precum Alice Nastase Buciuta, pe care o citesc cu sufletul la gura, care ma fascineaza si ma emotioneaza pana la lacrimi, pentru Simona Ionescu, Loreta Popa si colegele de la revista Felicia: Daniela Mironov Banuta si Alina Dragomir si altii ca ei. Sunt o multime in tara asta (sunt si in provincie!!!) dar nu se vad!!! Ii acopera marea masa a diletantilor, a neprofesionistilor, a jurnalistilor de trotuar care se prostitueaza pentru bani, ori Dumnezeu mai stie pentru ce!!!

Dar poate asta este nivelul nostru ca societate! Consumam ieftin, gandim ieftin, citim ieftin...

La Multi Ani, Ciprian!

L-am cunoscut in 1992. Aflasem despre el de la Madalina Manole. Corespondam si ne propusesem sa ne vedem cand vom ajunge in Bucuresti. Asa a fost. El devenise student, iar eu venisem intr-o vizita la tatal meu. Era o zi ploioasa si friguroasa. Mi-aduc aminte perfect ca eram imbracata intr-o geaca rosie (horror!!!)si cred ca aratam ca un catelus plouat... Cand l-am vazut prima data, nu mi-a facut nicio impresie deosebita... Insa cand am inceput sa vorbim, timpul se oprise in loc... Trecusera ORE si nici unul dintre noi nu se indura sa plece... Ne-am despartit tarziu, spre seara... De atunci, aproape de fiecare data cand aveam ocazia, ne intalneam... Si de fiecare data ploua... Despre ce vorbeam? Despre Madalina... Dar era un subiect inepuizabil... Nu imi amintesc sa fi fost vreodata indiscreta si sa-l fi intrebat despre viata persoanala, desi tanjeam in strafundurile mele sa stiu mai mult. Nu am avut niciodata curaj sa aflu mai mult. Intotdeauna a existat vis-a-vis de el o fascinatie combinata cu respect nemasurat... Imi aduc aminte ca in 1997 mi se facuse doooor... un dor fizic sa-l vad, sa stau de vorba cu el, insa pierdusem legatura, fir-ar sa fie! Pe atunci nu existau telefoane mobile, doar telefoane fixe iar el nu avea la caminul studentesc asa ceva... Si pentru ca-mi doream foarte mult, intr-o zi, plecand de acasa undeva, din Rahova spre Piata Unirii, dupa ce cobor din tramvai in centru, grabita fiind sa traversez strada, ma ciocnesc de... nimeni altul, decat Ciprian... Am bufnit amandoi in ras! Numai noua ni se putea intampla asa ceva! Mi-aduc aminte cu atata drag si vara lui 94 sau 95 cand ne propusesem sa plecam cu gashka de fani la mare, punctul de plecare fiind, firesc, orasul Bucuresti. Asa ca eu am plecat din Ramnicu-Sarat (eram inca eleva de liceu) spre Bucuresti unde trebuia sa ma intalnesc cu ceilalti fani. Era o caldura insuportabila. In apropiere de Buzau, simt o mana ferma pe bratul meu si o voce la ureche care-mi spune "Ce cauti tu la vagonul 9 ???". Uimita, intorc capul, si-l vad pe Ciprian care venea si el de la parintii lui si mergea in acelasi loc. :-))) A fost o intamplare nostima pe care ne-o amintim si acum cu atat de mult drag!!!

Au trecut anii!

Viata ne-a dus departe unul de altul... Ne-am regasit dupa mult timp la inmormantarea Printesei noastre dragi... Ne-am regasit, dar parca nu ne-am mai regasit... Ne desfigurase durerea... Nu puteam concepe si nici nu ne imaginam vreodata ca vom trai asa ceva! In anul ce s-a scurs de la acea zi fatidica de 14 iulie 2010 am invatat sa ne prelucram durerea vorbind la nesfarsit, sustinandu-ne moral, dezvoltand un nou tip de relatie, unul mult mai matur si mai profund... Am avut senzatia la foarte scurt timp dupa acea zi ca l-am pierdut si pe Ciprian... Nu cunosc alt om s-o fi iubit mai mult pe Madalina in afara de el...

Ciprian i-a fost aproape timp de 20 de ani in absolut toate etapele vietii ei... A fost in casa parintilor Madalinei, parinti care acum nu-l scot din Iuda... A fost langa Madalina si cand a fost pe varf si cand a cazut in haul disperarii, cand a fost cu Serban, cand a fost singura, cand a fost cu Puiu... Alaturi de ea clipa de clipa, neglijandu-si propriul Univers, asezand-o pe ea pe primul loc aproape mereu... Mi-am pus atatea mii de intrebari de cand a murit Madalina si printre toate cea mai presanta a fost: A FACUT EA ASTA ??? Raspunsul mi l-a dat tot Ciprian... STIU si SIMT ca daca el ar fi simtit o cat de mica urma de suspiciune asupra lui Puiu, nu ar fi ales sa ramana alaturi de el. Ar fi fost primul care l-ar fi pus la zid si care s-ar fi batut cu toata lumea ca sa se afle ADEVARUL... Cei care afirma contrariul habar n-au despre ce vorbesc si nici nu l-au cunoscut vreodata pe Ciprian Antochi ca om! M-au revoltat toate acuzele indreptate asupra lui, imi venea sa ma iau de gat cu toata lumea si sa urlu in gura mare ca habar n-au despre ce vorbesc, ca Ciprian a fost INGERUL INGERULUI!!! Ulterior, am inteles ca niciodata n-am sa pot eu sa schimb lumea si ca mereu vor exista oameni care n-au ce face si-si vor ocupa timpul semanand ura, rautate, invidie, pentru ca ASA SUNT EI!!! Oameni care atunci cand lasa un comentariu vorbind de rau pe cineva nu au nici macar curajul raspunderii ca sa se semneze... Posteaza ca anonimi. Insa cred ca asta e starea care-i defineste cel mai bine: de anonimat. Sunt niste mari ZEROURI fara niciun fel de valoare si fara nicio calitate umana sau morala. Pentru ca nici Ciprian, nici Puiu nu au incercat vreodata sa demonstreze contrariul, fiindca au ales calea bunului-simt, li s-au pus in gura vorbe pe care nu le-au spus niciodata, au fost pusi la zid fara drept de apel, au fost etichetati, judecati si condamnati de catre aceste ZEROURI de care va spuneam, oameni lipsiti de scrupule, care nu i-au vazut si nu-i cunosc dar isi permit sa-i judece. Slava Domnului ca nu sunt ei cei care hotarasc ce e bine, ce e rau sau ce s-a intamplat in acea noapte. Cu toate ca mintea lor bolnava va mai plasmui mult timp de acum inainte tot felul de scenarii aberante care nu au nicio legatura cu realitatea, am credinta ferma ca DUMNEZEU E SUS SI VEDE si ca intr-o buna zi, ADEVARUL va iesi la iveala si nu va mai exista nicio urma de suspiciune asupra unor oameni a caror unica vina a fost ca au iubit-o ENORM pe Madalina.

Maine este ziua lui Ciprian si vreau sa-i transmit La Multi Ani si pe aceasta cale! Daca trebuie sa semnez vreodata vreo adeziune pentru vreun om din viata mea, o semnez pe cea in care imi doresc sa raman sufleteste alaturi de Ciprian. Raman alaturi de el pana la capat!!! Nimeni si nimic nu ma va putea face vreodata sa cred ca acest om i-a dorit raul Madalinei! Ramane pentru mine INGERUL INGERULUI, omul care a iubit-o cel mai mult in viata asta pe Madalina, omul care i-a daruit cei mai frumosi ani din viata lui, omul care a daruit neconditionat, fara sa astepte nimic in schimb! STIU ca daca Madalina ne priveste dintr-o stea, e de acord cu mine si-i trimite o raza de iubire si recunostinta pentru tot ce-a facut pentru ea in viata asta! Mi-as fi dorit sa fi avut o atat de mare capacitate de iubire si de sacrificiu asa cum a facut-o Ciprian.

Eu ma inclin cu tot dragul in fata lui si-i daruiesc, in mod simbolic, o floare!

Din nou ACASA

Am revenit in locul pe care-l numesc ACASA de 1 an, adica la Herasti - cuibul meu drag in care ma simt iubita si ocrotita, locul plin de iubire si energie pozitiva...

Am petrecut o vacanta luuuuuunga (prea lunga!!!) acasa la ai mei cu exceptia a 2 saptamani (ultimele doua din august) cand am fost la mare. Toate au fost bune si frumoase, cu exceptia faptului ca pe 26 august m-a pocnit o durere de cap la mare, care refuza sa-mi treaca. Am ajuns la Urgenta la Constanta (unde am fost tratata impecabil - apropos - si multumesc pe aceasta cale medicilor si asistentelor de la urgenta). Cat am luat tratamentul am fost cat de cat ok, acum a revenit durerea aia nesuferita de cap. Nu ma doare capul propriu-zis, e mai mult ca o presiune care ma apasa. Ideea e ca mai multe persoane s-au plans de aceleasi simptome in perioada in care am fost eu la mare. O fi fost vreun virus ? Vreun microb??? Hmmmm. Inca astept sa-mi treaca!

M-am intalnit cu o multime de prieteni la mare si a fost superb. Daca as fi fost sanatoasa, chiar ar fi fost perfect... Am facut si o multime de fotografii care refuza insa sa fie descarcate. De ce ? Nu stiu! Nu inteleg. Sper sa deslusesc acest mister...

Sper sa fie totul ok pana incepe scoala...

Vreau sa ma fac bine!!!

Un talent special: Anna Zisman

Pe Anna am descoperit-o pe pagina Fan-Clubului National Madalina Manole. Nu o cunosc personal, insa sper sa am aceasta bucurie intr-o buna zi. Anna este studenta la Litere la Universitatea Babes Bollyai din Cluj. Este serioasa, profunda, matura si foarte inteleapta. Poeziile ei ma uimesc, ma infioara si ma coplesesc prin ineditul lor. Sunt ancorate intr-un real profund, dar au nuante de mistic si de filosofie.

Va invit s-o descoperiti pe Anna Zisman:

Fanilor

Căram în spate-un unic crez al fiinţei temporare, captivi în diferenţe
Şi fragmentati în spaţiu şi-n valori, cu catalogul unison plin de absenţe,
Pân‘ la un punct ! până ce zale s-au unit, noi ridicând ,sfios , privirea spre cel ca noi,
Ce-mprăştie iubire şi gând tulburător pentru aceeaşi Mădălina, căci deşerturi de lacrimi o vor înapoi ;
În grupul nostru zeci de suflete ce caută emoţii pulsează, ne-ncetat, refrenului nemuritor
Al unei fete al cărei tot e sinonim cu perfecţiunea, cu felul ei de-a fi cuceritor ;
Râvnită, însă, de un orizont mai bun ce-i oferi coroana de fildeş a ţinutului Nalindamar,
Lăsat-a-n urmă roiuri de viaţă, în trecutul prezent sufocat de linişte, în invizibil pendular,
Iar noi alimentarăm teama, uitând un timp cel mai sfânt pact - o promisiune aşteptată, înfăptuită-n vis,
Că noi păstra-vom vie amintirea-i, în faţa dorului ce ne-a cuprins, căci MẴDẴLINA MANOLE, spiritual, nu s-a stins !!

Dependenta de Facebook

Nu am mai scris de mult timp pe blog. Asta nu inseamna ca nu am fost prezenta. Dimpotriva! Eu, care pana mai ieri, nu stiam ce sa fac cu Facebook-ul, astazi m-a acaparat in totalitate. Mi s-a parut mai interesant sa-mi scriu gandurile acolo, uitand adesea ca este doar o comunitate virtual de la care (din pacate!) am avut asteptari cam mari. Lista mea de prieteni de pe Facebook numara vreo 700 de persoane, riguros selectate, dupa ce am sters vreo 300 dupa “curatenia de primavara”. Cu tot respectul, insa nu tin la cantitate ci la calitate!!!Imi dau seama insa, ca pe zi ce trece, internetul este un mijloc de manipulare si persuasiune care creeaza dependenta. Vreau sa ma vindec de aceasta dependenta, asa ca o sa aloc din ce in ce mai putin timp Facebookului si din ce in ce mai mult cartilor. Apropos, am citit niste carti nemaipomenite in vacanta asta si vreau sa continui s-o fac. E minunat sa ma destind citind… Plec si la mare vreo 2 saptamani printr-un proiect al doamnei Monica Tatoiu intitulat “Biblioteca de pe plaja”, asadar o oportunitate sa citesc si pe plaja cat doresc. Abia astept! Va indemn si pe voi sa faceti la fel! O imbratisare calda!

Iarta-ne, Madalina!

As vrea sa-ti scriu 1000 de cuvinte si totusi, astazi, sunt tare saraca in a ma exprima… Pentru ca in sufletul meu este multa tristete, Mada si tu stii de ce. Tu stii atat de bine cat de mult imi doresc sa fie totul frumos si linistit si totusi, nu ma pot bucura deloc de liniste ca sa ti-o pot transmite si tie. In ultimul timp te visez suparata… Stiu, si pe Tine te necajeste ceea ce se intampla aici, pe pamant. Nu mai am forta si energie sa mai lupt, Mada, nu mai am cuvinte sa le spun si sa incerc sa-I conving care este de fapt, ADEVARUL si de fapt, nici nu mai vreau… Am obosit, Mada… am obosit sa ma lupt cu oamenii, cu prejudecatile lor, cu cei care nu te-au cunoscut dar au senzatia ca detin adevarul absolut… De fapt, nu te-a cunoscut nimeni… Nici unul dintre noi nu te-a cunoscut cu adevarat… S-a impartit tara asta in doua tabere: cei care tin cu familia ta de la Ploiesti si cei care tin cu Puiu… insa au uitat sa mai tina cu tine, iubita mea! CU TINE !!! Cauta cu infrigurare dovezi acolo unde nu exista, scot peste noapte “ipoteze socante” care ulterior nu se confirma si lasa in urma lor suflete sfaramate… Sfasiate de dor si de neputinta, Mada! Cui mai folosesc toate astea, ma intreb in fiecare zi ? Cui mai foloseste sa stie de ce te-ai sinucis, daca te-ai sinucis si tot restul? As vrea, O, Doamne, cat as vrea, sa vii macar o zi, un ceas sau cateva minute sa ne spui adevarul si sa-I linistesti pe toti… Ce folos sa mai lupt ? Tot timpul se vor gasi altii care vor crede contrariul, care se vor erija in justitiari, in procurori, in criminalisti, in judecatori care vor initia un adevarat proces, cu capete de acuzare, cu martori, cu… Parca totul e un circ ieftin si tare n-ai meritat asta, Printesa! Imi doresc liniste pentru tine, liniste pentru noi… Il rog pe Dumnezeu in fiecare zi sa ne ajute sa se termine odata !!!Imi vine sa ma duc undeva, in creierii muntilor si sa stau acolo, sa uit de tot si de toate, sa nu mai aud si sa nu mai vad nimic… Nu mai pot sa indur atata nedreptate care ti se face, nu mai pot sa vad cum numele tau este asociat doar cu “sinucidere”, “scandal”, “circ”… Despre ARTISTA MADALINA MANOLE nu se mai scrie nimic, nu se mai spune nimic… Doar asta nu se vinde, nu-i asa ?N-am sa uit niciodata ce a spus Roxana Iliescu la o zi dupa inmormantarea ta: “Madalina Manole s-a sinucis, asta e adevarul. Acum ce facem ? O omoram noi ?” Pentru ca asta e realitatea: te mai omoram noi inca si inca o data cu indiferenta noastra, cu reprosurile noastre, cu injurii si invective…Iarta-ne, Madalina ca suntem atat de mici si de meschini, ca uitam adesea ce om bun ai fost, ca nu stim sa-ti pretuim viata si acum, cu atat mai putin, nici moartea…Vor mai trece ani de suferinta, vor mai curge rauri de cerneala in a se scrie ADEVARUL pe care DOAR TU IL STII!!! Te iubesc pana la cer, Mada, si te rog, in numele tuturor celor care TE IUBIM CU ADEVARAT, mai da-ne o sansa!

Mada a mea...

Printesa, iti multumesc ca ai venit in visul meu azi-noapte. Din cand in cand tu nu uiti sa-ti faci datoria de ingeras si sa vii si pe la noi prin vis!

Cum sa-ti spun cat mi-e de dor de tine ?

Cum sa-ti arat cat de mult as vrea sa te mai ating o singura data ?

Atat as vrea sa ajung la Ploiesti si sa stau numai eu cu tine de vorba, insa foarte rar mi-a fost dat acest privilegiu, de a te plange in liniste...

Esti ATAT DE PREZENTA, Printesa!!!

Iti sarut aripa de inger si ingenunchez in fata nemuririi tale!

Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!

Mihaela - lacrima de dor...

Nu cred ca am povestit vreodata aici, cat de mult a insemnat Mihaela Runceanu pentru mine... Ma mandream ca sunt si eu buzoianca ca si ea (din Ramnicu-Sarat). Mihaela era un idol al generatiei noastre, in anii 80. Era talentata, frumoasa, avea o carisma inimaginabila si era inzestrata cu o forta a glasului de neegalat pana in ziua de astazi... Imi doream nespus de mult s-o vad macar o data in realitate, dar... n-am fost printre norocosi... Nici la inmormantarea ei nu am putut merge, deoarece era intr-o sambata iar sambata se invata si ordinele de SUS erau clare: niciun copil/cadru didactic nu va absenta de la cursuri pentru a participa la inmormantarea Mihaelei Runceanu.

Tin minte ca atunci cand am aflat vestea era o zi frumoasa, frumoasa de toamna... Plangeam si eu si colegii mei si nu ne venea sa credem ca Mihaela NU MAI ESTE! "Tovarasa" de fizica era din Buzau, asa ca ne-am luat inima-n dinti si am intrebat-o: da, asa este! "Da' stiti sigur?" insistam eu nevrand sa cred in realitatea aceea care desfiinta orice alt gand. "Da, stiu sigur. Tatal meu e colg cu tatal ei la IPIC-CF si mi-a confirmat..."

Din acea secunda a inceput pentru mine perioada de fan. De fapt, cred ca pana atunci nici nu cunoscusem notiunea... Dupa noiembrie '89 am inceput sa strang articole, poze din ziare (f putine la acea vreme) si in primavara anului '90 am facut rost de nr. de tel. al familiei Runceanu. Am pus mana pe tel. fix si am sunat. A fost un gand nebunesc si totusi... am indraznit. Am stat atunci foarte mult de vorba cu doamna Runceanu care devenise o umbra a celei ce-a fost. Nu cred ca avea ochii uscati vreodata si fuma mult... M-a invitat la ei la Buzau. Ma tot rugam de mama sa ma lase, insa-i era teama sa ma lase singura la 13 ani pe tren. Si totusi, pana la urma, am convins-o! Era noiembrie 1990 si se implinea un an de cand Mihaela plecase la stele. Ne-a luat pe toti copiii care eram acolo la dumnealor acasa (venisera si din Turda elevi, si din Lugoj...). Ne-a oferit fiecaruia dintre noi fotografii. Am plecat acasa cu sufletul plin de emotie nefireasca: aveam prima mea fotografie adevarata cu Mihaela (din pacate fara autograful ei...)...

Am constituit ulterior legaturi frumoase si durabile cu alti fani (legaturi care dureaza si astazi) si am mentinut in continuare legatura cu parintii Mihaelei. Cand am ajuns sa scriu in presa, unul din reportaje l-am realizat acasa la fam. Runceanu. Am colaborat cu Andreea Marin pentru realizarea unui moment inedit la "Surprize-Surprize" dedicat Mihaelei.

O ascult cu drag, de cate ori am ocazia... Insa de un an aproape, de cand s-a intamplat tragedia cu Madalina, mi-e tare greu sa le mai ascult pe Mihaela si pe Mada.

Din 2009, de cand s-au implinit 20 de ani de la plecarea Mihaelei, s-a constituit un alt grup de fani care reuseste, de doua ori pe an, cu ajutorul domnului Mihai Bogatu (ziarist si prieten bun al Mihaelei) sa realizeze evenimente tulburator de frumoase in memoria ei.

Le multumesc tuturor pe aceasta cale si-i asigur de toata dragostea si sprijinul meu, chiar daca nu am putut fi alaturi de ei de fiecare data.

Clipa aceasta frumoasa de remember mi-a fost starnita de emisiunea "Doamne de poveste" de la Acasa TV a carei protagonista a fost chiar Mihaela noastra iubita.

Cel mai de pret dar ? Autograful domnului Runceanu pe prima pagina a cartii "Un cantesc ucis": "Ana-Maria, iti multumesc pentru tot ce-ai facut in memoria Mihaelei"...

Cel mai frumos vis ? Chipul Mihaelei zambind de la o catedra, vis in care am simtit toata caldura si dragostea ei de inger fara de pereche.

Te iubesc, Mihaela! Te voi iubi mereu!

P.S. Poza de sus a fost multi ani preferata mea. Chiar mi-am facut si eu una identica, atat de mult mi-a placut ipostaza melancolica a Mihaelei.

Montaj pentru absolvirea clasei a IV-a

Montaj realizat de Maria Teica (In Memoriam - profesor pensionar - Liceul Pedagogic Botosani) si Ana-Maria Gombos (cadru didactic la Scoala Herasti, jud. Giurgiu)

- E ultima oră de curs. Încheiem o treaptă a vieţii: 2008– 2012. Sunt 4 ani!

1. Sunt patru ani de cand cu totii

Veniram adusi de parinti

Sa facem cunostinta cartii,

Si sa-invatam, sa fim cuminti.

2. Sunt patru ani! Cata schimbare

In viata noastra de copil,

Caci invataram cu ardoare,

Tot ce-i frumos, tot ce-i util.

3. Tu, binecuvantata scoala

Facusi sa rasadeasca in noi

Iubirea de parinti, de tara,

Cum si respect pentru eroi.

4. Iti multumesc, stimata invatatoare,

Ca mi-ai luat manuta pentru-ntaia oara,

Si aplecata cu mine impreuna,

M-ai ajutat sa fac o litera mai buna.

5. Si toate lectiile si cartile apoi,

Tu rand pe rand le-ai colindat cu mine

Mi-ai dat cu atata drag povete – stim doar noi –

Ca sa invat mai iute si mai bine.

Clasa a IV-a azi o terminam

Zi de neuitat, cu soare, cant si flori

Si amintiri dragi stranse in buchet

Peste ani in zbor – calatori

Cu sufletul cel mai apropiat

V-am simtit parinte drag si devotat,

Si exigent dar plin de omenie

Ce-ati luminat a mea copilarie.

6.De aceea, o lacrima dar si un zambet

In ochii nostri ai sa zaresti

Iar lacrima-i acel regret,

Plin de emotii sufletesti.

Ca de anii dragi de scoala

Noi ne despartim

Si de invatatoarea noastra

Pe care o iubim...

7.Iar zambetul e bucuria visului nostru implinit

Este speranta-n maine si mandria

Ca iata, spre liceu, cu totii am pasit.

Noi, elevi de clasa a IV-a

Azi pornim spre alte zari,

Viitorul ne asteapta

Cu insoritele carari.

Si zambim cu bucurie,

Pentru zborul cel inalt,

Dar in inimi e tristetea

Pentru cuibul nostru drag.

9.Acum cand simt in mine, ca mugurele-i floare,

As vrea sa zbor spre visul ce aici s-a infiripat,

Dar radacini ma leaga de cea ce cu migala,

Intelepciunea cartii, cu dragoste mi-a dat.

10.Cu mana ei pe umar, indemn al cautarii,

Ne deslusea noi sensuri din taina invatarii,

Si-nmugurea in taina, intaiul gand de zbor

Spre timpul viitor.

11.Si-asa trecut-au patru ani

De-am fost uituci sau nazdravani

Ori neatenti, lenesi, strengari,

Tot noi v-am fost si buni scolari

12.Iata-am deschis alta carte acum,

E prima foaie pe-al vietii drum.

Va multumim! Ne-ati daruit

Invataturi de viitor

Si ne-ati sadit crezul in noi,

De-a fi mereu folositori.

Pentru zambetul alaturat de-al nostru, la bucurie...

Pentru lacrima alaturata de-a noastra la durere...

Pentru umarul alaturat de-al nostru, in greul urcus al invatarii...

TOTI COPIII: VA MULTUMIM!

Pentru ca ati daruit fiecarui copil cate ceva din fiinta dumneavoastra, din frumusestea de suflet, din avutia de gand si din credinta in Dumnezeu...

TOTI COPIII: VA MULTUMIM!

13. Adun tot flori de pretuire

Si de aleasa-n veci iubire,

Ca sa va daruiesc acest potop de flori,

Ce mi l-ati dat de atatea ori,

Ca un izvor curat de apa vie,

In minunata mea copilarie.

Pasind in viata pe alt prag

Adun tot cerul intr-un cantec

Ca sa vi-l oferim cu atata drag

In scoala din Herasti noi cu mult drag

Toti anii-acestia-am petrecut

Si printre-acei ce sprijin bun ne-au fost

Cea mai de pret o invatatoare am avut.

Cu suflet de parinte bun si cald

Cu dragoste ne ocrotea

Cu vorba aspra atunci cand trebuia

Ne dojenea, ne incuraja, ne sfatuia.

Nu vom uita ca ati stiut mereu

Sa va purtati cu cei zglobii

Iar daca uneori v-am suparat

Sa ne iertati, ca nu eram decat copii....

Adanc pastram in suflet, surasul vostru sfant

Si ochii blanzi si buni, atat de dragi

In amintiri prin vremuri ce le-om lua cu noi

In viata ce-si deschide drumurile largi.

14. Pastra-vom peste ani respectul

Si stima pentru dumneavoastra

Si-ntotdeauna un loc de cinste

De frunte-n inimile noastre.

15. Va multumim c-aproape v-am simtit

Si sprijin neconditionat ne-ati dat,

Si dascal minunat si bun ne- ati fost,

Prin felul cum an dupa an ne-ati educat.

16. Pe dumneavoastra va sarbatorim

Si va pastram iubirea

Caci c-un devotament sublim

Azi v-ati indeplinit menirea.

Ce sa daruim acelei care? Atat de mult ne-a ocrotit?

Cantec:

Bucurii in timpuri noi – va uram

Si elevi mai buni ca noi – va uram

Sanatate, implinire,

Mult noroc si fericire,

Bucurie-n timpuri noi toti va uram!

Si familia traiasca – va uram

Viata sa v-o fericeasca va uram

Calea vietii fie plina

De belsug si de lumina

Multumire sufleteasca – va uram!

Cand veti fi mai fericiti – va uram

Si de noi sa v-amintiti – va rugam

De promotia din anul 2012!!!

Si succes pe calea vietii va uram!

Vers final: Ce mai uram acelei care

Atat de mult ne-a daruit?

1000 de ani de sanatate

1000 de ani s-aveti de toate

1000 de ani de iubire

1000 de ani de fericire!

A fi sau a nu fi printesa/ To be or not to be princess

Sunt si am fost dintotdeauna o mare fana a Printesei Diana. Am urmarit de-a lungul anilor tot ce s-a scris despre ea, am si acum acasa o cutie mare cu articole despre Printesa Inimilor si am suferit cumplit cand Diana a plecat dintre noi, mai ales ca s-a intamplat de ziua mea, asa ca implicit ma fascineaza tot ce are legatura cu familia regala britanica fara sa fiu o fanatica.

Incepusem sa ma tot intreb cand se va casatori, in sfarsit, Printul William cu Kate Middleton pentru ca trecusera deja niste ani de cand cei doi formeaza un cuplu. Si iata ca a venit si ziua mult asteptata de o lume intreaga.

De cateva zile, ma tot intreb cum e sa fii in pielea lui Kate? O fi bine? O fi rau? Cum o fi sa te nasti si sa traiesti pana la o varsta ca un om absolut normal, cu o viata obisnuita, banala aproape, care nu iese cu nimic din anonimat ca apoi sa te trezesti in bataia camerelor de filmat, a blitzurilor, sub privirile curioase a milioane de oameni care asteapta de la tine sa te comporti impecabil, sa zambesti impecabil, sa-i reprezinti impecabil...

Ma uit la Kate, la zambetul ei relaxat si relaxant care nu seamana deloc cu cel al raposatei si nefericite Printese Diana, Diana cea timida, Diana cea stresata de camere, Diana cea enervata de paparazzi. Lui Kate pare sa-i faca placere sa pozeze, sa se afle in centrul atentiei. E firesc, se afla la varsta la care ii face placere acest lucru, insa ce se va intampla peste cativa ani cand Kate va fi deja mamica? Sa speram ca nu va repeta greselile pe care le-a facut Printesa Diana.

Este pentru prima data cand familia regala britanica accepta o persoana fara sange albastru. Ma intreb (amuzata, desigur) daca s-a facut exceptie si de la regula virginitatii :-)))

E clar ca traim alte vremuri, ca si monarhia s-a adaptat vremurilor pe care le traim si ca a inteles faptul ca Will poate sa-si aleaga singur sotia si ca nu mai este cazul ca bunica sa-i aleaga viitoarea sotie.

De astazi, Kate va deveni Printesa Katherine. Mi se pare o responsabilitate uriasa... Ma intreb (retoric, desigur...) cate momente de intimitate va mai avea. De cate ori va mai putea sa faca tot ce-i va trece prin cap, de cate ori va mai putea sa iasa cu prietenele la o plimbare, de cate ori va mai putea face jogging prin parc... Probabil foarte rar sau niciodata!

Sa speram ca Kate va purta cu gratie palaria monarhiei si ca aceasta casnicie va fi cea mai lunga si mai frumoasa din istoria monarhiei britanice.

----------------------

I am and I was always a big fan of Princess Diana. I watched over the years all that has been written about it, and I go home a big box with articles about Princess Hearts and I suffered horribly when Diana left us, especially because it happened on my birthday, so my default fascinated by everything about the British royal family without being a fanatic.
I keep wondering when I was beginning to be married, finally, Prince William with Kate Middleton for some years already had passed since the two formed a couple. And here's the long awaited day came and the whole world.
For several days, I still wonder how it feels to be in Kate's skin? Is it good? Is it bad? Whatever you were born and live up to an absolutely normal age for a man with an ordinary life, almost trivial, not anything out of obscurity and then you wake up in the beating of the cameras, the flashes, under the eyes millions of curious people who expect you to behave in impeccably flawless smile, to represent them perfectly ...
I look at Kate in her smile relaxing, which is nothing like that of the departed but unfortunate Princess Diana, the shy Diana, Diana stressed the camera, annoyed by the paparazzi that Diana. Kate seems to happy to pose, to be in the spotlight. It is natural, are at an age that makes pleasure in this, but what happens years later when Kate is already mom? Hopefully it will not repeat the mistakes made Princess Diana.
It is the first time the British royal family to accept a person with no blue blood. I wonder (funny, of course) if you made an exception to the rule and virginity :-)))
It is clear that the days we live as the monarchy has adjusted the times we live in and that he understood that Will can choose one wife and that there is a case for her grandmother to choose his future wife.
For now, Kate will become Princess Katherine. I find it a huge responsibility ... I wonder (rhetorically, of course ...) How many times will have privacy. How many times will be able to do what he would think of, how many times you could go out with friends for a ride, how many times you could jog through the park ... Probably seldom or never!
Hopefully Kate will wear the hat gracefully monarchy and that this marriage will be the longest and most beautiful in the history of British monarchy.

In memoria prietenei mele ingeras...

O vedeti cat arata de fragila? O randunica macinata de o boala cumplita! Am cunoscut-o la Teledonul Antenei 1 acum 3 ani, cand venise sa-si ceara dreptul la viata. A impresionat o lume intreaga atunci cu maturitatea, profunzimea si curajul ei de a lupta cu demonul acelei maladii nimicitoare.

Si totusi... un ghimpe ne apasa sufletul tuturor... Desi banii pentru ea s-au strans primii si am fi vrut toti sa speram intr-o minune, ceva... nu ne dadea voie... Ralucuta era prea slabita de boala... Trupul ei firav era slabit... Nu mai avea imunitate in fata bolii...

Ajunsese in Italia, a efectuat transplantul si incepuse sa se simta mai bine... Speram intr-o minune. O raza firava de speranta incepuse sa se intrevada la orizont... Si totusi... pe 22 aprilie 2009 inimioara ei a incetat sa mai bata... A plecat intr-o lume mai buna, lasandu-ne pe toti infranti dupa disparitia ei...

Parintii ei si-au pierdut unicul copil...

Noi ne-am pierdut o prietena minunata...

Insa cerul a castigat un inger pretios si dulce!

Pe 22 aprilie s-au implinit 2 ani de cand Ralucuta a zburat spre alte dimensiuni...

Dormi in pace, iubita noastra! O sa ne fie dor de tine in fiecare clipa!

Te iubim, Ralucuta!

Narcis, tu esti MARELE CASTIGATOR din sufletele noastre!

Am fost adanc dezamagita de finala comeptitei "Romanii au talent". Cred ca acesta e doar un titlu generic pentru o emisiune in care s-a votat cazul acelui baiat orfan. Sincer, am mari indoieli in ceea ce priveste corectitudinea voturilor. PRO TV-ul se sterge undeva, ca de obicei, cu opiniile noastre... Mi se face uneori o lehamite de tara asta in care traim, de numa...

Cum e posibil ca Narcis, care e un fenomen uluitor, nativ, sa piarda in favoarea unui raper de mana a doua, care nici macar nu are talent. Ca el sunt sute, mii in tara asta. Gasesti ca el la orice colt de strada... Insa, de la bun inceput, de cand a fost promovat, s-a vazut ca orfanul a fost copilul PRO TV-ului.

Insa Narcis, copilul-minune descoperit la "Romanii au talent" a primit inca o palma nemeritata.

Sper ca acest copil minunat sa aiba sansa sa fie ascultat de cineva din afara si sa plece din tara asta care NU IL MERITA!!!

Pentru sute de mii, pentru milioane de romani, Narcis este MARELE CASTIGATOR de la "Romanii au talent". Toate talentele de acolo erau lucrate, Narcis era singurul care avea TALENT NATIV. Pacat, pacat, pacat, de 3 ori pacat, pentru aceasta bijuterie de copil.

Ca si finalele de la "Dansez pentru tine", "O-LA-LA" si altele ale trustului MP, si aceasta finala a fost aranjata si s-a votat cazul nu talentul.

Pacat... Inca o data pacat...

Prezenta ta absenta...

Tu esti prezenta-n fiecare floare,
Tu esti prezenta-n fiecare nor...
De 9 luni surasul tau ma doare,
De 9 luni tu ai alt nume: DOOOOR!!!

Ma-ntreb ce faci si daca-ti este bine,
Ma-ntreb de ingerilor tu le canti,
Si cine te aplauda pe tine???
Iubire sfanta, ne-ai lasat infranti...

Gasi-vei oare drumul spre lumina?
Si linistea ce ti-o doreai atat de mult ???
Vei fi tu oare cerului regina,
Cand pe pamant, la noi, e asa tumult ???

Mi-e dooor, mi-e door ca glasu-ti sa-l ascult!

La Multi Ani, eterni si angelici, Serban Georgescu!

A fost odata ca niciodata... Ca de n-ar fi, nu s-ar povesti...

A fost odata un om frumos si cald, cu zambet strengar, cu lumina in ochi si daruit de Dumnezeu cu un talent imens. Un om cu un suflet urias, imens, un om care daruia si altora din stralucirea si optimismul sau debordant...

Nu puteai sa stai incrancenat langa Serban... Intotdeauna vesel, binedispus, avea pentru toti o gluma buna, un spirit haios... Sclipea de inteligenta, avea o cultura vasta, nemaivorbind de cultura muzicala. Absolvent de Conservator, Serban Georgescu a daruit muzicii usoare romanesti slagare nemuritoare prin vocea Nataliei Guberna, a lui Carmen Radulescu, insa consacrarea deplina care le-a adus amandurora implinirea perfecta si pe plan muzical si pe plan personal, a fost casatoria cu Madalina Manole... O fiinta frumoasa, dulce, copilaroasa, ingenua... Madalina era o fascinanta femeie-copil cand s-au cunoscut. O voce necunoscuta pentru marele public, dar pe care slagarele compuse de Serban Georgescu au propulsat-o direct spre varful piramidei. De atunci, nimic nu le-a mai stat in cale celor doi. Se cocotau in varful tuturor topurilor si uitau sa mai coboare de acolo luni intregi. Nu exista om de la 3 la 70 de ani, care sa nu stie sa fredoneze "Fata draga" sau "Ei si ce".

Nu cred ca s-ar putea reinvia in muzica romaneasca succesul fulminant pe care l-a avut in perioada in care a fost casatorita cu Serban.

Am trait alaturi de ei cea mai frumoasa perioada a vietii mele. Eram in al noualea cer cand mergeam cu ei pe strada si Serban o tinea de mana... Se intelegeau din priviri.

N-am sa uit niciodata ultima mea intalnire cu Serban... Era la Ramnicu-Sarat, presedinte de juriu la Festivalul "Cantecul Orasului". Divortase de Mada, se recasatorise si o avea deja pe Alessia. Si totusi... timp de 2-3 ore nu mi-a vorbit decat despre Madalina. Eram total bulversata cand am plecat de acolo...

In drumul spre casa, ramasesem cu sentimentul ca oamenii astia vor ramane legati pe vecie si dincolo de moarte...

Si nu m-am inselat...

Dimineata in care s-a stins Serban a fost una neagra, urata din viata mea... Am izbucnit in plans... si am fost acolo, pe ultimul drum, sa-i asez o floare la capatai...

Iar ziua in care am pierdut-o pe Madalina a fost cea mai devastatoare experienta de pana acum... Nu stiu sa fi trait vreodata vreun soc mai mare sau vreo durere mai intensa...

Mi-e un dor cumplit de amandoi si-mi doresc nespus de mult sa le ofer tributul dragostei mele eterne... Iar acest lucru se va intampla curand...

Astazi, de ziua lui, cand Serban ar fi implinit 59 de ani, as vrea sa-i aprind o candela si sa-i spun cat de mult a insemnat pentru mine, cat de mult mi-a infrumusetat viata... Insa stiu, ca acum el sarbatoreste acolo, dincolo de o stea, in Carul Mare, de mana cu o "Fata draga" careia ii declara iubirea lui eterna...

Veti ramane mereu in inima si in sufletul nostru, dragii mei!

Si o sa inchei cu versurile unei poezii dedicate lor in ziua in care s-au casatorit civil si religios:

"Toarceti firul de poveste,

Ca-nainte mult mai este,

Si traiti viata intreaga,

Basmul cu un crai Serban

Insurat c-o "fata draga"... "

VREAU SA FIU LASATA IN PACE!!!

CRACANA PETRONELA, te rog, te implor, lasa-ma in pace! Nu mai vreau sa faci parte din viata mea!!! Nu ti-am cerut nimic, nu-ti datorez nimic! Te rog, nu mai incerca pe diverse cai sa faci parte din viata mea! Mi-ati facut destul rau! AJUNGE!

Victima relatiilor pe internet

Cand am citit o pagina de jurnal scrisa de Floriana Jucan despre relatiile pe internet, mi-a curs o lacrima, pentru ca si eu fusesem ca si ea, victima acestor relatii.

Desi unii ar crede ca scriu din razbunare acum, va anunt ca nu, nu o fac dintr-o atitudine vindicativa ci pentru ca imi doresc cu disperare sa nu mai sufere nimeni asa cum am suferit eu. Imi dau seama ca am investit afectiv intr-o relatie nesanatoasa, o relatie care nu a facut decat sa-mi sape adanc in suflet si in increderea in mine. Si e trist ca s-a intamplat asa...

Dar sa incep: pe Ela (pentru protectia persoanelor o sa schimb numele lor reale) am cunoscut-o acum 7 ani. In februarie 2004, cand mi-a scris pe mail (ea, nu eu!!!) oferindu-se sa ma ajute intr-un proiect, un vis de-al meu. Atunci, singura mea uimire a fost cum de o persoana ca ea (frumoasa, desteapta, realizata din toate punctele de vedere) ma abordeaza pe mine (o persoana normala, comuna, nesemnificativa d.p.d.v. social). Am dezvoltat o relatie cu aceasta persoana (mail, messenger si telefon). Totul mi se parea extraordinar. Aveam senzatia ca descoperisem o persoana UNICA in Romania. Sufletista, calda, umana, REALA!!! Nicio clipa nu mi-am pus problema ca nu ar fi ceva in regula cu ea. Trebuie sa precizez faptul ca este romanca, dintr-un oras din vestul tarii. Vorbeam ore la telefon, ne descopeream gradual in lungi discutii (de la 9-10 seara pana la 2-3 dimineata). Sau asa credeam eu...

Ce stiam despre ea? Ca este femeie de afaceri, ca sta mai mult in strainatate decat in Romania, ca are o relatie cu un tip care sta in Londra. Nimic nefiresc pana aici.

Nu mi-am pus intrebari nici macar atunci cand imi promitea de nenumarate ori ca ne vedem si nu aparea niciodata, inventand tot felul de motive.

Pe la sfarsitul anului 2005 am primit un mesaj de la ea prin telefon ca este insarcinata. M-am bucurat nespus de mult pentru ea (firesc) asa cum s-ar fi bucurat orice prietena. In 2006, in luna mai, tin minte perfect, era de Constantin si Elena, primesc un e-mail de pe adresa Elei cu subiectul: STOP. Mesajul suna ceva de genul: "Buna, sunt iubitul Elei si tatal lui Kevin de astazi. V-am scris sa va anunt ca suntem fericitii parinti ai lui Kevin. Ela m-a rugat sa va las aceste randuri, etc". Mi-au dat lacrimile de fericire pt EA. M-am bucurat nespus. Ce poate fi mai frumos pe lumea asta decat sa fii MAMA??? E o stare care iti aduce echilibrul, frumusetea interioara ti se reflecta pe fata, asa cred eu... Luni bune nu mi-a mai raspuns la mesaje. Stiam ca s-a mutat la Londra si presupuneam ca e fericita cu iubitul ei si cu micutul.

Nu prea mai aveam nici eu timp sa urmaresc relatia pt ca in iunie plecasem la Bucuresti. Lucram in presa iar timpul meu era limitat. Prin septembrie sau octombrie 2006 ma aflam la Teatrul National unde urmaream o piesa care, sincer, ma cam plictisea... Si nu stiu ce mi-a venit atunci sa-i dau un sms. I-am scris ceva despre fericire si ea mi-a raspuns: “fericirea nu exista sau n-am gasit-o eu...” ceva de genul. La care firesc, eu o intreb de ce e nefericita, nici macar copilul nu o implineste??? La care primesc sms-ul bomba: “COPILUL??? NU EXISTA NICIUN COPIL”... A fost secunda in care o particica din lumea mea s-a prabusit. Din punctul meu de vedere cu un copil nu te joci (azi e, maine nu mai e!!!). A fost momentul in care tot universul ala pe care-l construisem in jurul ei s-a rasturnat. Momentul in care am inceput sa-mi pun intrebari… Am cautat date despre ea… Nu am gasit deloc, dar absolut deloc, lucru socant pt un om care scria zilnic mailuri si era si femeie de afaceri. Despre firma ei am gasit cateva date, dar si aici am descoperit neconcordante. Desi imi spusese ca firma ei se afla in aceeasi localitate in care locuieste, de fapt era in alta. Si dupa aceea, neconcordantele au inceput sa apara una cate una. De fiecare data cand mai descopeream ceva si doream sa discut cu ea despre asta, ori nu-mi raspundea, ori era foarte agresiva cu mine si-mi spunea sa-mi vad de treaba mea. Am suferit ca un caine atunci, urand clipa care ne-a adus aproape si am considerat o binecuvantare ziua in care am reusit sa ma detasez incet-incet de imaginea ei. Ciudat insa, sporadic, vazand ca nu-i mai acord atentie, la ceva timp, aparea in viata mea sub o forma sau alta. Nu suporta sa nu fie admirata, iubita, apreciata, spunandu-i-se cat este de interesanta... Am retezat orice cale de comunicare...

De curand insa, cand tocmai ma intrebam amuzata cum de n-a mai aparut Ela in viata mea, sunt abordata pe Facebook de o persoana care-mi cere prietenia. Aparent, nicio legatura cu Ela. Adina (sa zicem) are 23 de ani, atleta nationala, plecata in strainatate de vreo 2 ani, frumoasa, realizata. Aceeasi intrebare: cum de-a ajuns fatuca asta in viata mea si de ce sa vrea sa vorbeasca ea cu mine. Imi scria ca-mi citeste blogul, ca sunt o persoana interesanta, etc. Mirarea mea nu contenea... De ce sa vrea una ca ea (ea – 23 de ani, eu - 35) sa vorbeasca cu mine? Practic nu aveam aproape nimic in comun. Diferenta mare de varsta, ea atleta, eu profesoara, aparent nimic in comun. Primul lucru cu care m-a atins a fost ca s-a inscris in grupul Madalina Manole creat de mine pe Facebook.

Ciudat, dar nicio clipa nu m-am gandit ca si Elei ii placuse de Madalina.

Am vorbit cu Adina o scurta perioada pe mess, pana cand intr-una din zilele trecute, ma fulgera prin cap ideea ca cele doua ar putea avea vreo legatura. Nu stiu de ce, dar asta mi-a venit in minte.

Si caut pe net mai multe informatii despre Adina. Gasesc cateva interviuri in care declara ca este studenta la o facultate, iar mie-mi spusese alta facultate. Si curioasa, doresc s-o intreb. In timp ce vorbeam cu ea, ma aflam si pe profilul ei de Facebook. Si ce credeti ca-mi raspunde dupa ce o intreb: “Apreciez ca esti sincera cu mine, insa trebuia sa ma intrebi inainte sa ma stergi din lista ta de prieteni de pe Facebook”. Faza la care eu raman masca, fiindca cu o secunda inainte fusesem pe profilul ei. Deschid pagina ei de profil si raman blocata: nu mai eram prietene. Desi eu, clar nu o stersesem de acolo.

Mi s-a parut f urat ce a facut si i-am spus asta. Evident, daca doream sa nu mai faca parte din viata mea nu o mai abordam pe mess, o stergeam si de acolo, si din grupul Madalina Manole. A incercat ea sa faca niste artificii cu mine, cum ca sa intreb pe nu stiu cine de pe Facebook despre ea, de parca nu putea avea mai multe conturi acolo. Nerelevant. I-am scris intr-un mail tot ce cred despre ea, inclusiv faptul ca sunt aproape convinsa ca are legatura cu Ela (ii spusesem si ei in linii mari despre asta) si ce credeti????

Aseara NU MAI EXISTA CONTUL EI PE FACEBOOK!!!

Ce parere am despre asta?

Va las pe voi sa trageti concluziile.

Ceea ce va sfatuiesc insa, este sa aveti grija pe cine adaugati in lista voastra. Eu una m-am lecuit. Am sters ieri la persoane din listele mele, ca m-am saturat. Dar nu ma las pana nu elimin tot ce cred eu.