De ieri, mintea mea refuza sa accepte faptul ca Madalina Manole (Mada - asa cum o alintam noi) nu mai este.
Fac parte din generatia manolistilor iubitori si dedicati ai anilor '90.
Mi-e foarte greu sa vorbesc despre Mada la timpul trecut...
De ieri, mintea mea se afla intr-un vid continuu... Refuz sa cred ca artista care mi-a incantat adolescenta, ale carei versuri ale pieselor le stiu si acum pe de rost, omul cu care uneori vorbeam ore intregi la telefon, aproape in fiecare zi, nu mai e printre noi...
Am urmarit toate comentariile care s-au facut pe marginea acestui subiect, atat de dureros pentru mine si pentru toti cei care am crescut sau ne-am indragostit pe muzica Madalinei.
Speculatiile, intrebarile, frustrarile... sunt inutile acum...
Singurul adevar care acopera tot, care se ridica infiorator de dureros deasupra tuturor acestor mizerii, este faptul ca Madalina s-a dus...
Nu cred ca este intamplatoare plecarea ei la ceruri chiar de ziua ei... asa cum nu cred ca nu exista macar o farama de adevar intre plecarea lui Serban Georgescu si a ei... Similitudinea acestor doua vieti infioara si copleseste...
Oamenii astia s-au iubit ENORM... Am fost in casa la ei, am stat la masa cu ei... STIU ce au insemnat unul pentru altul...
Madalina a fost un suflet nefericit... Insetat de absolut si de iubire, aidoma eroilor lui Camil Petrescu, a ales sa faca acest gest tocmai de ziua ei, pentru a-si oferi siesi un cadou: linistea de care avea atat de multa nevoie...
Madalina a ars foarte intens in scurta ei viata... si a alergat mereu dupa un strop amarat de fericire, pe care n-a avut puterea sa-l gaseasca nici in noua ei familie, nici in copilul asteptat si dorit atat de multi ani...
Din toate gesturile ei, din toate gandurile ei, din toata multitudinea de mesaje primite de-a lungul anilor de la ea, nu reiese decat ca Madalina era un suflet contorsionat de framantari interioare atat de puternice, incat era mereu in cautarea fericirii absolute... In momentul cand si-a dat seama ca nici copilul, acea minune splendida din viata ei, nu-i poate oferi fericirea suprema pe care si-o dorea atat de mult, a ales sa plece...
Poate nu motive banale sau cotidiene au impins-o sa faca asta...
Madalina nu se mai simtea implinita nici pe plan profesional, iar pentru un artist, acest lucru este devastator, fiindca Madalina a fost sus... foarte sus...
Madalina umplea sali de concert cu mii de oameni, dupa spectacole dadea autografe de doua ori mai mult decat dura spectacolul in sine, iar fanii plangeau cand ea era nevoita sa-si ia ramas-bun...
A fost o fana care a fugit de acasa fiindca parintii nu o lasau sa asculte muzica Madalinei...
Se creeau adevarate isterii... V-o spune un om care a trait cinci ani, multe clipe ca cea descrisa...
Ei, si cand te afli atat de sus iar caderea vine incet-incet... si nu mai regasesti nimic din splendoarea si stralucirea care ti-au alimentat fericirea suprema de a fi atat de iubit, atat de apreciat... cum sa te simti???
O sa-mi fie dor de tine in fiecare secunda, Mada!
O sa iti daruiesc altfel cartea care incepe cu tine... As fi vrut sa-ti vad luminitele din ochi... Asa frumos stiai sa te bucuri...
Atatea poze cu tine, atatea autografe, atatea amintiri... ce sa fac cu ele??? Ce sa mai fac acum???
Merg la Sala Radio sa-ti aprind o candela, fata mea draga si frumoasa!
Te iubesc! Te voi iubi mereu!
