Ce m-a enervat si ce mi-a placut la anul 2009

Hmmmm, mai bine as incepe cu ce mi-a placut fiindca sunt mai putine...
Ce mi-a placut?
Ei bine:
- ca m-am inscris in PNL
- ca l-am votat pe Crin
- ca am cunoscut-o pe Alina
- ca sunt copiii sanatosi (Silviutza, Lucian - Andu si Miruna asteapta transplantul)
- ca am obtinut premiul acela superb
- ca am citit o gramada de carti misto
- ca nu am pierdut niciun prieten, ba dimpotriva, am dobandit cativa
- ca sunt ai mei sanatosi
- ca am obtinut o nota buna la Titularizare
- ca la sfarsitul anului asta nu bifez datorii
- ca am fost si sunt alaturi de E.M.M.A.
- ca m-am plimbat de nu-i adevarat
- ca nu m-a parasit inteligenta si nici creativitatea :-)
- ca am reusit sa contribui la realizarea evenimentului "Eu nu te-am uitat" - 20 de ani de la moartea Mihaelei Runceanu
- ca am adunat in cartea "Cand albastrul devine cuvant" cele mai frumoase ganduri pentru Bi
- ca am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu

Ce m-a intristat cumplit:
- moartea Ralucai
- moartea mamei Cica
- moartea lui Michael

Ce m-a enervat:
- ca nu-mi sta si mie o singura data macar parul cum ii sta lui Bi; sa fiu si eu macar o data in viata asta perfecta... :-))
- ca nu reusesc si eu sa plec o singura data impecabila de acasa si sa ma intorc asijderea :-)
- ca a iesit Basu' iar Presedinte!
Aaaaaaa, apropos! Sa va zic ultimul banc pe care l-am auzit.

Naufragiaza pe o insula pustie Crin Antonescu, Traian Basescu si Mircea Geoana. Raman fara mancare si Crin pleaca sa faca rost de potol. Nu gaseste si se intoarce. Intr-o poienita, Basescu facea gratar:
- Pfuuuuuui, mai Traiane, ce baiat destept esti tu... zice Crin. Stiam eu ca marinarii au instinctul supravietuirii, ca se descurca intotdeauna... Si de fapt, vrei sa-ti zic un secret? Nu-mi place Geoana!
- Nu-ti place, nu mananci! :-))))

Eeeeeeeeeeeeh, si uite asa, le-am inversat! Si tot am scos mai multe bune decat rele. Sac!
Va pupacesc de nu va vedeti, adica Suchardineste! Maine plec in vacanta! Ne vedem la anu'!
Muaaaaaaaaaaaaaaaaaah!

Cand cerul devine suras...

Aceasta este o poza care-mi starneste teribil de multe amintiri... O poveste frumoasa care incepe cu "a fost odata"...
11 martie 2004.
Era o zi frumoasa... Natura abia se dezmortea dupa iarna si afara era foarte, foarte cald. Nefiresc de cald pentru acea perioada. Vorbisem aproape doua luni pe net fara sa ne vedem... Doar tastatura ne ajuta sa ne exprimam gandurile, emotiile, sentimentele... Si acum ma gandesc ca intalnirea noastra a fost providentiala...
Ma sunase seara si imi propusese o zi intreaga petrecuta numai eu cu ea. Cu EA!!! O admiram atat de mult... O vazusem pentru prima data, cu cativa ani in urma in holul Televiziunii Romane... Era o iarna friguroasa... Eu venisem la "Surprize-Surprize" in sala (mergem des in studio) iar ea era invitata la aceeasi emisiune unde a sustinut un caz umanitar. Tin minte ca eram toti inghesuiti ca sardelele in holul mic de la poarta TVR din Pangratti... iar la un moment dat s-a deschis usa si a intrat Ea. Imbracata toata in alb, ca o zana de poveste, cu cei mai frumosi si albastri ochi pe care-i vazusem vreodata. Cred ca tuturor ni s-a taiat respiratia pret de o secunda... Ne-a zambit tuturor si a disparut grabita... Nici nu apucasem sa-i spun cat de mult o admir, nici nu apucasem sa iau un autograf... E tare ciudat ca pentru prima data cand am vazut-o pe Bi, a fost la "Surprize-Surprize", iar apoi, de multe ori relatia noastra avea sa se lege de Andreea Marin... Cred ca nimic nu e intamplator...
Si sa ma intorc asadar la ziua in care ne-am cunoscut... Vorbisem, asadar ceva timp pe net si cand am anuntat-o ca vin in Bucuresti si ca mi-ar placea sa o vad, a fost foarte deschisa... Pur si simplu a fost totul perfect in acea zi... Acum sa nu va inchipuiti ca Bianca isi dadea intalniri cu fanii... De fapt, nu stiu daca mai facuse asta vreodata... Cu mine, cu noi doua a fost altfel... Imi amintesc perfect toate detaliile acelei zile... Aveam emotii uriase... Mi se stransese stomacul ghem de emotie... O asteptam cu rasuflarea taiata... Cand am ajuns la locul intalnirii cu un buchet urias de flori, tremuram toata... M-am urcat in masina ei si am plecat spre Parcul Herastrau... Cand m-am intors spre ea si i-am vazut ochii, ochii aceia incredibil de frumosi, m-am emotionat si mai rau... Vreo doua-trei ore i-am evitat privirea... Radea intruna si-mi spunea: "De ce nu te uiti la mine?"
Desi in general nu am probleme de comunicare, emotiile erau asa puternice atunci, incat cu greu imi gaseam cuvintele... Dar eram foc de curioasa... O intrebam tot felul de lucruri si ea era atat de buna si de cuminte... si-mi raspundea la tot ce o intrebam... Am facut zeci de poze atunci... Cea de sus este doar una dintre ele... Am descoperit ca eram maniace cu foto si eu si ea... Am un intreg album acasa facut numai la acea intalnire...
Atunci credeam ca s-a intalnit cu mine asa... doar ca sa-mi faca o placere... ca unui copil cand ii aduci o jucarie asteptata de mult timp... insa de atunci, din prima zi, ne-am dat seama ca relatia, prietenia speciala care ne leaga ne-a fost predestinata: ma gandeam la ea cu intensitate si ma suna in secunda doi, sau invers, ea imi scria mail mie si eu ei in acelasi timp, erau niste coincidente uluitoare... Se spune ca numai sufletelor-pereche li se intampla asta... Eu asa am simtit mereu... Ca suntem doua suflete gemene...
Atunci nu-l avea pe Luca... nici macar nu mi-ar fi trecut prin cap vreodata unde avea sa duca aceasta prietenie...
In acea zi, pe 11 martie, tin minte ca in parc am cules un con de brad de pe jos si i l-am intins... Si mi-a spus: "O sa-l tin in masina si cand am sa ma uit la el o sa ma gandesc la tine"... Eram asa de fericita... Cred, fara rezerve, ca aceea a fost cea mai fericita zi din viata mea de pana acum... O zi neintunecata de niciun nor... O zi perfecta... Eu si prietena mea frumoasa si draga...
Daca ar putea sufletul meu sa scrie cat de mult o iubesc, ar scrie si pe cer, si pe fiecare stea, si pe fiecare floare...
Bi este lumina din viata mea, sora pe care nu am avut-o niciodata, cea care-mi suporta capriciile sau toanele de copil rasfatat si uracios cateodata, cea care imi asculta confesiunile, care ma tachineaza, care-mi intelege iubirile...
Oooh, daca v-as povesti, as scrie un roman despre mine si Bi... Chiar am scris unul. Se numeste "Preludiu pentru o necunoscuta"... Sigur ca e o fantezie dar are si multe lucruri reale...
Bi e cerul si marea, soarele si curcubeul... Bi e Bi! E printesa mea de poveste!

Testul meu de rezistenta: UHA!

Pe vremea cand lucram la "Taifasuri", ma roaga sefa sa fac rost de niste retete de la vedete. Si dupa ce epuizasem tot Bucurestiul, (credeti-ma, nu sunt asa multi!) m-am gandit sa o sun si pe doamna Draga Olteanu Matei, care de ani buni s-a mutat la Piatra Neamt. Si cum ne cunosteam de cand fusesem la dumneaei in vizita, misiunea mea n-a fost foarte dificila! O sun eu pe distinsa doamna, desigur ca-si aduce aminte de mine, ii spun de intentia mea si fooaaaaaaaaarte amabila imi spune: "Iti dau o reteta, dar trebuie sa ai rabdare ca e cam lunga. Ce zici? Te incumeti?". Eu, care sunt adepta provocarilor, spun pe loc: DA! si apoi ar fi fost urat s-o refuz, nu?
Si-mi iau pixul si incep sa scriu... Si sa scriu... Si sa scriu... Si sa scriu... Cred ca doua ore am scris continuu... Ce a rezultat?
Cititi si minunati-va! Asta a fost testul meu de rezistenta! UHA! :-)

UHA

Cam pe la sfarsitul verii,
Cand de rod se indoaie merii,
Pe cand struguri aurii
Te ademenesc din vii,
Prin gradini si prin bostane,
Prelungi raze diafane
Prind a bate intr-o dunga,
Prevestind o toamna lunga
Cu pere ascunse-n fan
Si cu nuci furate-n san,
Ne plimbam c-un vas pe Volga
Cu translatorita Olga
(ce ne-nsotea oficial)
Un director general din cinematografie
Barbat plan de curtoazie,
Cultivat, spiritual, fin
Pivniceru Constantin,
Margarita Pogonat,
Eu si-un “nene” cam ciudad
Cu infatisare sumbra,
Ce ne-nsotea ca o umbra.
Ne zambea din cand in cand,
Dar un scotea un cuvant –
Nici macar pe limba lor
(vreau sa spun, a gazdelor)
Se cuvine-o explicatie:
Noi eram in delagatie.
Prezentam, imi amintesc,
In cadru sarbatoresc,
O editie speciala
Cu trei filme intr-o gala.
Gazde pline de maniera
Ne duceau in croaziera
Sa vedem cum arata
O centrala programata:
Un colos “ultimul racnet”
Dupa parametrii “traznet”!
.....
Maluri blande, cer senin,
Paduri rare de arin,
Volga ne purta domoala
Catre o hirdrocentrala.
Noi, din cate am “oblicit”
Nu ne-am prea fi... “ofilit”
Daca nu o vizitam;
Dar, programul e program,
Si cand esti primit frumos
Nu prea mai ai loc de intors.
Deci, dupa ce ne-am uitat,
Peste tot si... “ne-am mirat”
De turbogeneratoare
Si de hidroizolare,
Pompe, fluizi hidraulici...
Ne-am intors pe vas abulici!
Satui de superprograme
Insa lesinati... de foame
Dar gazdele dupa semne
Nu prea pareau sa se indemne
In iubirea lor frateasca
A fi vrut sa ne hraneasca.
Si cum vorbeam noi incet,
Rezemati de parapet,
Caci Olga plecata-n pripa
Ne abandonase-o clipa
Pentru o treaba ce, se pare,
Nu suferea amanare.
Cand ne-am vazut singurei,
Scapati de sub paza ei,
Ne-am pornit a face haz de...
Prea “amabilele” gazde
Si a-ntreba plini de “rabdare”
“Astia... nu dau de mancare?”
Omul cu gura cusuta,
Luand un aer nonsalant
Se-ndreapta spre comandant
Si vorbindu-i sustinut,
Dovedi ca nu e mut.

............


Nu mai intru-n amanunte,
Ne-am trezit poftiti sub punte,
Unde ne-astepta o masa,
Pur si simplu maiestuoasa,
Lunga cat tine vaporul
(De te cuprindea fiorul)
De un alb stralucitor,
Decorata-ncantator
Cu ghirlande delicate,
Din flori albe, sidefate,
Ce-aveau frunza lunguiata
Si subtire ca o ata
Curbandu-se gratios
Cu varfu-ndreptat in jos,
Conferindu-le discret,
Un distins aspect cochet;
Ele cresc, din spusa Olgai,
Doar pe malurile Volgai.
Ce tacamuri, portelanuri!
Ce cristaluri, ce pocaluri
De Georgia, din corn de vita,
Cu marginea aurita!
Fructe cu gust minunat
Din Orientul apropiat
Mustind de seve suave
Rodii, kivi si guiave,
Mere, nuci de cocos, pere
Lafaindu-se in fructiere;
Struguri – cat niste purcei –
Cu frunze si cu carcei
Inveseleau ambienta,
Completandu-i elegante.
Nu mai vorbesc de gustari
Dintre cele patru zari:
Icre moi, bureti murati,
Somoni, pastravi afumati,
Laba de urs siberian
Si piept file de fazan,
Icre rosii si homari,
Langusta, creveti, calmari,
Pastramuri de sturz si gotca
Printre carafe cu vodca,
Icre negre si becata,
Boluri cu stridii in gheata,
Oua cu hrean si smantana,
Armagnac, tuica batrana,
Whisky, shnapsuri bavareze,
Gin si romuri cubaneze…
Ce aspicuri, ce pateuri,
Toate numai la antreuri!
Vermuturi italienesti
Si sampanii frantuzesti,
Caprioara impanata,
Si anghila marinata,
Vin dulce si gros de Gruzia,
Si Xeres de Andaluzia.
Vrand sa “ni se rupa gura”,
Era – ce mai tura-vura –
Revarsat pe masa aceea
Cornul caprei Amaltheea!
O masa asa bogata
Ajungea pentru o armata
De gepizi infometati...
Noi eram trei, mari si lati!
Blonda noastra de Olguta
Cam speriata si micuta,
Gazdele din Stalingrad
Pan’ la cel mai inalt grad
In cinematografie
Care incercau sa fie,
Desi vizibil crispati,
Cat puteau mai degajati.
Capitanul cel integru
Si – evident – “omul negru”.
Nici un ne asezasem bine
Sperand sa mancam, in fine,
Cand… gazdele s-au sculat
Si s-au pus pe toastat
Pentru tot ce ei socot ca…
Merita sa bei o vodka!
Am inchinat si am baut
Trei pahare la-nceput.
Un proverb vrand sa ne-nvete:
“Dumnezeu are trei fetze!”
Si esti obligat sa bei,
Caci asa este la ei!
Noi ciocneam dupa tipic
Dar sorbeam doar cate un pic
Ca sa bem si mai apon,
Caci... asa este la noi,
Protocolu-i protocol,
Dar un pe stomacul gol!
In sfarsit! Ne-am asezat
Si am purces la mestecat.
Din cate vodci am golit,
Fratii s-au mai incalzit
Si atat am “fraternizat”…
Pana ni s-au dezlegat
Limbile. Si am inceput
Sa povestim ce-am vazut,
Pe unde ne-am preumblat,
Ce tari am mai vizitat…
Pana s-a ajuns la vin.
Am vorbit despre Berlin,
Despre Praga, despre tancuri
Apoi… am trecut la bancuri.
“Omul negru” asculta
Si… ca de obicei… zambea!
Atunci eu, ca sa nu tac,
N-am de lucru si atac:
“Deci! La Bucuresti... ”- zic eu
“Se gaseste un muzeu
De istorie naturala,
Cu reputatie mondiala.
Intr-o iarna, pe la noi,
Imediat dupa razboi,
La muzeu au fost adusi
Mai multi vizitatori rusi,
Printre care trei soldati
Tineri, proaspat decorati.
Cand ajunsera-n aripa
Unde Grigore Antipa
Conservase prin borcane
Tot felul de lighioane,
Unu-ntreaba: “In formol?”
- Nu, in cel mai pur alcool!”
Spune ghidul. Si in pripa,
Trece-n cealalta aripa!
Soldatii raman in urma,
Razletindu-se de turma,
Si cuprinsi de frenezie,
Golesc intr-o veselie
Spirtul – fara nicio sila
De-i batracian sau reptila –
Dandu-l pe gat cu élan
Si… borcan dupa borcan.
Cand, aproape de iesire,
Ghidul vede cu uimire
Ca din grup lipsesc cei trei.
Dand sa plece dupa ei,
Fin’ca un ieseau la numar
Se trezi ca-l bat pe umar
Si-abia mai stand pe picioare,
Il saruta cu ardoare,
Intreband cat mai discret:
- “Slusai, ti... krokodil niet?”
.....

Dar in loc sa se amuze,
Gazdele-au priviri obtuze
Si observ cu stupefactie
Ca nu au nicio reactie –
Drept care trag o concluzie
- Nu vreau sa fac vreo aluzie,
Dar – de nu-i spui dinainte
Ca e banc sa ia aminte,
Rus, neamt ori american,
Ti l-ai si facut dusman!
Atunci, iute, sa schimb vorba
Arunc in discutie “ciorba”.
Si zic: “- Cand plec “in afara”
Indiferent in ce tara.
Plina de curiozitate,
Vreau sa vad tot ce se poate
Si sa gust – fara-ndoiala
Sau mancare nationala.
Am fost si la Moscova,
Insa n-am mancat “UHA”!
Ne-au privit plini de mirare
Intreband plini de incantare
De unde stim cum se cheama
Aceasta vestita “zeama”?!!
Raspunseram napistram:
- Din fiertura lui Demian!”
Caci tipisem “de istov”
Fabulele lui Krlov,
Intr-o talmacire rara,
Transformate-ntr-o comoara
De un imens poet peren
Ce-a tradus din La Fontaine,
“Eclatant” cum spun francezii
Marele Tudor Arghezi
.......
Nu spun c-am vorbit doar eu,
Feritu-ne-a Dumnezeu!
Margareta “la urari”
Le-a tras vreo 3 cuvantari
Ca la carte drept dovada
Ca… le-a stat pisoiu-n coada!
Don’ Director General
Le-a vorbit mai substancial
Despre chestii tehnice
Romano-sovietice ( ! )
Si-uite asa, din vorba-n vorba,
Eu tragand mereu spre ciorba,
Zice unu-n gura mare:
“- Nu ne-ar strica o plimbare!”
Asa ca ne-au invitat,
Sa coboram pe uscat.
Bineinteles, ne-am supus,
Mai era ceva de spus?
.......
Am intrat ca-n Paradis
In niste gradini de vis!...
Cultivate de-un colhoz
Ca-n “Vrajitorul din Oz” (!)
Pe sub pomi si printre haturi
Pepeni tolaniti pe straturi
Galbeni de chihlimbar
Si mari cat roata de car!
N-ati vazut asa ceva!...
Poate, doar, la cinema.
Apunand soarele faur,
Imbaia merele-n aur...
Eram parca-ntr-o gradina
(De origine divina
Dintr-un mit incantator
Cea a hesperidelor)
Cum umblam noi laolalta
Privind cu gura cascata,
Se si ivira doi ghiuji
Sa ne aleaga “harbuzi”...
Trei codane frumusele
Cu panere de nuiele
Se atineau prin apropiere,
Sa-avem in ce strange mere.
Don’ Director, fara veste,
Observa ca nu mai este
Vaporul la locul lui
Nici de-a lungul raului.
Nu stiu cand s-a petrecut,
Pur si simplu a disparut…
Noi ne-am cam descumpanit,
Dar el zice-nveselit:
“- Nu prea vad situatia-n roz
Cred ca-nnoptam la colhoz.”
Si se uita lung la noi:
“- Eu am 5! … ce faceti voi?!”

........

Bref! La ce s-o mai lungesc?
Nu vreau sa va plictisesc...
Numai cat ai zice “peste”
Vaporu’ se si iveste,
Iar cat ai zice “libarca”,
Vine dupa noi o barca
In care, cu voie-buna,
Cu incaltarile in mana
Ne si cataram de zor
Sa ne vedem pe vapor.
Soarele pe bolta, sus,
Murgii-si mana spre apus;
SI pe noi, oaspeti “de casa”…
Ne poftira iar la masa…
Pana cand ne-a luat vaporul
Masa si-a schimbat decorul.
Dar acum avea pe ea,
Doar o simpla musama
Inflorata, peste care
Chelnerii - cu indemanare –
Asezau, fara sa dea-n branci,
Strachini de lemn mari si adanci,
Printre ele-n intervale
In strachini de lut ovale
Puneau piper macinat
Si ardei rosu pisat
Noi, fara s-o aratam
Nu-ncetam sa ne miram
Intrebandu-ne in soapta
“- Oare ce ne mai asteapta?”
In curand, ne-am lamurit
Caci indata s-au ivit
Cinci sau sase marinari
Aducand castroane mari
Pline cu-o zeama fierbinte
Si ni le-au pus dinainte.
………

Dumnealor, cat am lipsit
Au plecat la pescuit…
Noi, pe malul plin de glod
Ei, in Volga cu-n navod.
Si ne-au spus:
“- N-ati vrut asa?
Iata, asta e UHA!”
O fiertura alburie,
Cum e cea pentru piftie
Cand o tii prea mult pe plita
Sau nu-i bine limpezita,
Doar ca peste ea pluteste
Un strat de ulei de peste
Auriu, cu o grasime
De un deget si mai bine!
Cat am fost copil, fireste
Mi-au dat untura de peste
Zilnic, o lindura plina,
Cu lamaie si maslina
Ins-acum nu-s ispitita
Sa mai beau si clocotita...
Prin urmare astept cuminte
Sa mi-o ia altul inainte
Si sa-si puna cat ii place
Ca sa vad si eu cum face.
Observand ca nu-indraznim
Din castron sa ne servim,
Isi pusera ei un strat
De piper si ardei pisat
Iar deasupra lui, in fine
Doua polonice pline.
Si s-au apucat sa soarba...
Lacrimi le curg in barba,
Dar nu se lasau deloc,
Chit ca le lua gura foc!
Palalaia s-o invinga
Turnau vodca-n ei s-o stinga!
Noi ne pregateam cuminti
Sa ne luam inima-n dinti,
Cand doi chelneri pe-ndelete
Dau usile de perete
Iar alti patru aduc ligheane
Cu peste rasol: mormane!!!
Morun, cega si nisetru,
Halci cam de vreun sfert de metru.
Somn, salau, pastruga, mreana
Bucati numai pe spranceana.
La trei insi cate-un lighean
Cu sos de otet si hrean!
Cu smantana… findca ei
N-au auzit de mujdei!
Atunci ne-am incumetat,
Si pe loc am constatat
Ca astfel de combinatie
E-o mancare de senzatie!!!
Nu mai pusesem in gura
O asemenea fiertura
Care-n plus, te uluieste
Cat de simplu se gateste:
Pui la fiert, in multa apa
La un loc, morcov cu ceapa
Telina verde-n buchet
Piper, dafin si otet.
Cate-un strop din fiecare.
Dupa gust, si-un pic de sare.
Cand au fiert, de buna seama,
Le scoti afara din reama,
Pui bucatile de peste
Si astepti pana clocoteste
La o flacara plapanda
Sa fiarba in unda blanda
Si cu valuri cat mai line
Ca sa se patrunda bine
(O mancati precum v-am spus
Cateva versuri mai sus)

……

Sa va spun ce a mai urmat?
Dupa ce ne-am indopat,
Tot eu le zic: - “mai baieti,
Dar vin romanesc aveti?”
“Cum sa nu?” Si incep sa care
Vinuri din podgorii rare:
Jghihara, Riesling, Feteasca
De productie romaneasca.
Si… a inceput o parade
Cu merele din livada
Pepeni uriasi “taieti”
Si cu munti de “porumbi fierti”
Am cantat, am recitat
Si desigur, ne-am pupat! J
Dupa ce le-am baut Feteasca
Am jucat si cazaceasca
Si-am mai golit cate-un rand
“Omul nostru” – a spus plangand
Dupa ce ne-a strans la san:
“- Tata’ meu era roman!”

…………

Iar cand ne-am incumetat
Sa ne intoarcem pe uscat
Pentru noi, noaptea cu fala
S-a investmantat de gala!
In miresme-mbatatoare
Si in... stele cazatoare!
Ar mai fi ceva de scris?
Am trait o zi de vis!

............

Un lucru nu mi-a placut:
N-aveau crocodil umplut! J

Visul din noaptea de Craciun

Am avut un vis in noaptea de Craciun. Mergeam pe o plaja, iar Domnul pasea alaturi de mine . Pasii mi se imprimau pe nisip, lasand o urma dubla. Una era a mea, cealalta a Lui. Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostri reprezinta o zi din viata mea. M-am oprit sa privesc in urma si am vazut pasii nostri care se pierdeau in departare. Dar am observat, ca in anumite locuri, in loc de doua urme, nu mai era decat una singura. Am revazut filmul vietii mele. Ce surpriza! Locurile in care nu se vedea decat o singura urma corespundeau cu zilele cele mai intunecate ale existentei mele sau de proasta dispozitie, zile de incercari si de indoiala, zile de neliniste si de rea vointa, zile de egoism, zile de nesuportat, zile in care eu fusesem de nesuportat. Atunci, intorcandu-ma catre Domnul, am indraznit sa-I reprosez:
- Totusi, ne-ai promis ca vei fi cu noi in toate zilele! De ce nu Ti-ai pastrat promisiunea? De ce m-ai lasat singur in cele mai grele momente din viata mea, in zilele in care aveam cea mai mare nevoie de Tine?
Iar Domnul mi-a raspuns:
- Iubitul meu, zilele in care n-ai vazut decat o singura urma de pasi, sunt zilele in care Eu te-am purtat in brate!

(Ademar Barros - poet brazilian)

20 de ani

Va amintiti?

Mureau eroi...

Era in decembrie 22

Atunci... de luni si pana vineri

Mureau eroii cei mai tineri...

Vineri de vineri ne-om duce

Acolo unde ei se odihnesc sub cruce

Si-om ruga tarana ce-i apasa,

Sa le fie strai usor si casa...

Am simtit nevoia sa scriu despre Eroii Revolutiei, pentru ca acum 20 de ani, pe 17 decembrie, incepea la Timisoara eliberarea, descatusarea Romaniei de sub jugul comunist... Niste pusti rebeli si frumosi si insetati de libertate au iesit in strada cu piepturile goale ca se ne fie noua mai bine.

Dar oare ne este mai bine? Oare nu au murit in zadar acei copii?

Cimitirul Eroilor Revolutiei este vis-a-vis de blocul meu... Trec aproape zilnic pe acolo... Vad cum parintii impodobesc an de an bradutul pentru copiii lor... Au imbatranit cu lacrimile pe obraz... Vad primavara cum inmuguresc primele flori pe mormantul lor, cum cad lacrimile de ploaie reci si le uda obrazul rece, devenit amintire, vad vara cum soarele saruta lespedea de marmura si toamna cum frunzele plutesc soptit, amar, deasupra celor care ne-au daruit libertatea...

Imi vine sa plang mereu... Cu greu ma abtin... Si poate cea mai emotionanta imagine pe care o pastrez in memorie, este cea de acum 3 ani, cand, in 22 decembrie, fiecare mormant avea la capatai o candela, iar garduletul era plin de candele care ardeau stins, aproape soptit in miez de noapte...

Vegheaza-le Doamne, drumul si noua da-ne intelepciunea de a pastra si de a pretui ceea ce ne-au daruit cu jertfa lor curata!

Scrisoare pentru parinti

de Romulus Chelbegean


Daca ar avea parintii ochi sa vada
Si sufletul le-ar fi mereu atent,
In ochii pruncilor cu viata fada
Ar descifra mesajul cel urgent:
“Va rog, iubiti-ma inteligent!”
Nu vreau bunici si nici televizor,
Nu-mi trebuie nici lux, nici imbuibare.
Putin imi pasa de traiesc sau mor,
Dar vreau sa fiu al vostru, nu al lor!
Eu stiu c-aveti profesii elevate
Ca sunteti la curent cu date noi,
C-aveti servici ca eu sa am de toate,
Dar fiindca va iubesc pe amandoi
Va spun: “Eu am nevoie doar de voi!”
As vrea ca jucarie ochii mamei
Nu ochii-indepartati ai vreunui unchi
Cand ne-ntalnim atrasi de glasul foamei
Si nu pot sta la tata pe genunchi
Ma simt ca o mladita fara trunchi.
Nu vreau sa fiu un deget ce acuza,
Gasind olarul singur vinovat
Am gand curat si inima refuza
O bomba cu efect intarziat.
Vreau sa devin un om adevarat!
De-aceea, vreau parintii mei sa vada,
Sa aiba sufletul mereu atent,
Ca-n ochii mei umbriti de viata fada
Sa descifreze strigatul urgent:
“- Va rog, iubiti-ma inteligent!”

Fatza nevazuta a dumnezeirii

De foarte multe ori m-am intrebat, de ce-mi scoate mie Dumnezeu in cale numai oameni frumosi, speciali, deosebiti prin continutul lor sufletesc... Nu am aflat inca raspunsul... In timp ce cei mai multi dintre noi se tarasc prin viata plangandu-se de miicimea sufleteasca a celui de langa el, eu imi petrec viata invatand cate ceva frumos sau vazand ceva frumos aproape zilnic.
Astazi, am avut o discutie pe messenger cu o fetita de clasa a V-a. O fetita cuminte, pe nume Alexandra care a avut nesansa sa aiba o surioara bolnavioara, care s-a nascut cu jumatate de inimioara. Micutza, care a suferit 4 interventii chirurgicale pe cord, se simte bine in prezent, Slava Domnului! Pana acum, Alexandra s-a purtat cu foarte multa grija de surioara mai mare fata de sora ei bolnavioara. A ocrotit-o, a iubit-o si a fost de multe ori pentru ea, o mama-surogat, atunci cand mama lor era prea coplesita de treburile cotidiene, neglijandu-si propria copilarie. Sufletul ei mic nu stie ce e egoismul. Doar ca Alexandra avea o strangere de inima cand toata lumea o umplea pe cea mica cu cadouri, iar ei i se aducea mai putin. Dar nu s-a plans niciodata. Si nici n-a spus nimanui nimic.
In seara asta, am avut o discutie cu ea pe messenger. Alexandra e in clasa a V-a, asa cum v-am spus, si la inceputul acestui an scolar s-a transferat de la scoala din mediul rural in mediul urban. Nu vreti sa va imaginati ce inseamna pentru un copil un astfel de transfer. Este un volum incomparabil de munca, de vointa, de ambitie, pentru a te mentine printre primii copii din clasa. Dar Alexandra a reusit. Maine va participa la Olimpiada de limba romana. Am intrebat-o ce-si doreste ea sa ii aduca Mos Craciun. I-a scris vreo scrisoare? Da... a spus timid, dupa lungi insistente! "O pereche de ghete"... Mi s-a strans sufletul. I-am spus ca Mosul asta de la Bucuresti nu ii poate aduce ghete ca nu-i stie masura si nu poate lua asa, dupa ureche, insa poate sa-i implineasca alta dorinta. Altceva nu-si doreste? Nimic. Dupa indelungi insistente cu amenintari ca nu mai vin la ea, ca ma supar, etc, Alexandra mi-a marturisit dorinta ei "secreta": o culegere de limba romana!!!!!
Cu greu mi-am putut reveni. Mi-au dat lacrimile... Un copil de 12 ani, care traieste intr-o lume mercantila isi doreste o culegere de limba romana! Nu dulciuri, nu jucarii, nu haine! O culegere de limba romana!
Si de altii te rogi sa invete sau sa citeasca o carte si nu reusesti sa-i convingi.
Asa ca am o misiune foarte importanta: sa-l conving pe Mosul, sa-i aduca Alexandrei cea mai buna culegere de limba romana pentru clasa a V-a!
Iti multumesc pentru lectia oferita, Alexandra!

Intamplarea de la coltul strazii

O zi ploioasa, la fel ca toate care bantuie Capitala in ultimul timp... O dimineata obisnuita, fara a anunta nimic special, ba dimpotriva, drumuri istovitoare, comisioane 1000 suprapuse peste o raceala rebela care nu-mi da pace de cateva zile.
Merg la Prefectura sa-mi ridic indemnizatia de la alegeri, apoi fac un drum la Banca Transilvania sa vad daca au intrat banii de la fete pentru actiunea "Un gest din suflet"... Doar o parte... Plec spre alta destinatie si pe drum vorbesc cu expeditorul banilor care n-au ajuns. "I-am pus" imi spune. "Cere un extract de cont. E imposibil sa nu fi ajuns"... Bolborosesc in gand cateva cuvinte de-alea nu tocmai ortodoxe ca cine naiba m-a pus sa ma implic si etc... etc... si zic totusi sa merg la banca sa vad care-i treaba. Treaba era f simpla ca imi oprisera aia niste bani de cand platisem odata cu cardul si i-am pus la loc pe card ca sa scot suma fixa. In timp ce stateam la coada la casierie sa platesc suma respectiva, casierita o intreaba pe doamna varsta din fata mea: "Sunteti doamna Vulpescu Ileana Florica?". Eu inghet. Scriitoarea mea preferata? Ea sa fie? M-am uitat mai bine. Ea era. Mi-am rezolvat repede-repede treaba si fuga in coltul strazii la o florarie de unde am cumparat 3 fire de gerbera ca doar nu era sa las intamplarea sa treaca pe langa mine si eu sa nu fac nimic. Iau florile si ma intorc la banca. Ma uit pe geam si rasuflu usurata. Nu plecase. Doamne, de cand imi doream sa o cunosc... Revedeam cu ochii mintii toate personajele, pasaje intregi din cartile ei, eh... cititoare infocata, ce mai...Trec 5-10 minute, un sfert de ora, 20 de minute... Nu mai iesea. Zic in gand o rugaciune: "Fa Doamne o minune sa iasa mai repede". Si evident, Dumnezeu a facut minunea: s-a intrerupt curentul la banca si doamna mea a iesit imediat. Rasuflu usurata si cu sufletelul mic-mic de emotie ii ofer florile si schimbam cateva cuvinte. Ea impresionata de intamplare, eu emotionata ca o vad. Mi-a lasat numarul de telefon si m-a invitat acasa la dumneaei sa-mi ofere un autograf pe cartile dumneaei.
Bucurie mare, ce mai!
A fost o zi foarte speciala. As lua-o si pe Isabelle cu mine la doamna Vulpescu daca n-ar fi asa inversunata...

Dor de tine

Te-am cautat in stele,

Si am gasit o sclipire mica de argint…

Te-am cautat in floare,

Si am gasit doar cristale de alint in petale

Te-am cautat pe cer,

Dar cerul avea surasul tau: un curcubeu

Te-am cautat in soare,

Iar raza mi-a rostit numele tau…

Esti zambet, lacrima si dor

Minune diafana de iubire

Mi-e dor de tine, blanda nalucire

Azi iti soptesc doar:

La Multi Ani, Emma-Nicole!