Si n-am iubit pe nimeni...

... asa cum te iubesc pe tine!

O declaratie prea directa. Stiu, dar mi-o asum. Pentru ca dincolo de aceste randuri se ascunde un nemarginit respect si o admiratie profunda pentru Andreea Marin Banica.

Nu stiu sa spun altfel ceea ce simt decat prin cuvinte. Ele ma ajuta sa ma exprim asa cum pe un compozitor il ajuta notele insirate pe portativ sau pe un pictor pensula si paleta de culori.

O cunosc de peste 10 ani si de fiecare data cand ma aflu in preajma ei ma incearca aceeasi emotie profunda. O cunosc pe Andreea cu tot cu calitati si cu defecte. Am ajuns, in timp, sa i le inteleg, sa i le accept si sa o asimilez cu tot cu ele. Pentru mine Andreea nu este un idol. A fost un idol acum 10-15 ani cand era prezentatoarea Surprizelor... Nu stiu in ce categorie as putea s-o incadrez. Nu mi-e nici prietena, cu toate ca de multe ori m-am confesat ei si m-a ajutat de fiecare data cu un sfat de bun-simt. Nu e nici o relatie foarte... profesionala... ca sa zic asa... Am depasit-o si pe-aia dupa ce am incetat sa mai lucrez in presa.

Pentru mine, Andreea este... pur si simplu: ANDREEA. Fara nimic in plus. Andreea mea. Cum imi place mie sa-i spun.

Ambitie

Noroc

Determinare

Realism

Eleganta

Echilibru

Atasament

Viata ei s-a impletit intr-un cumul de drame si trimufuri coplesitoare succesive. De-asta ma lasa atat de muta echilibrul ei. Si-a gasit seva in dragostea celor care o inconjoara, altminteri nu-mi explic cum a ramas intreaga dupa atatea pierderi sau dupa atatea succese ametitoare.

Asa cum nu-mi explic cum face ea sa fie atat de... speciala, incat sa-mi raspunda la fiecare sms sau mail indiferent la ce ora este trimis...

Are in ea o forta magica, ceva coplesitor care ma emotioneaza si ma intriga totodata...

A venit la noi saptamana aceasta. Pe 13 iunie. La noi la scoala adica. A venit sa vada biblioteca pe care am terminat-o datorita eforturilor ei.

A fost o zi magica nu numai pentru mine ci mai ales pentru elevii mei. Au ramas marcati de intalnirea cu ei.

Ieri, mi-a spus vanzatoarea de la magazin ca fetitele de la scoala veneau tremurand in magazin, cu lacrimi de fericire in ochi spunand: "m-a pupat Andreea Marin" sau "mi-a dat autograf Andreea", ori "m-a tinut de mana"...

Sunt inca atat de puternice impresiile mele incat nici nu stiu cum sa incep...

Sa incep cu momentul in care eu imi tineam ora de romana in biblioteca, iar ea a intrat in clasa si un cor de tipete si aplauze de extaz a izbucnit spontan, din toate piepturile copiilor de clasa a V-a. I-a sarutat pe rand, pe fiecare, iar in momentul in care am imbratisat-o si eu mi s-au strans in suflet toate emotiile pline de dragoste si de recunostinta pentru tot ceea ce a facut pentru noi. A continuat apoi cu interviul pe care mi l-a luat mie pentru emisiunea "Trezeste Romania!", apoi cu filmarile in biblioteca, cu momentul ala haios in care veveritele mele (Larisa si Georgiana) au facut-o sa rada cu lacrimi, cu clipele cand a vazut dansand fetitele mele din echipa scolii si momentul cand Marina a luat-o de mana si a inceput sa danseze cu ele.

Si poza finala cand am facut fotografii pe treptele scolii alaturi de toti copiii.

Parca a fost o vraja, un vis magic ce s-a terminat prea curand.

Pastrez in suflet toate acele momente si vor ramane pentru mine un tezaur pe care-l voi pastra in cutiuta sufletului meu.

Nu stiu sa-i multumesc decat cu ochii, cu sufletul si cu aceste randuri...

Sper sa simta cu cat drag si cu cata emotie au fost scrise.

Andreea, esti minunea noastra! Tu ai facut sa se implineasca visul copiilor mei, tu ai facut sa se implineasca visele mele!

Te iubesc si te pretuiesc pentru tot ce mi-ai daruit de-a lungul atator ani!

Elevii mei au nevoie de o biblioteca!

Elevii mei frumosi, speciali, talentati si cuminti, elevii pe care-i iubesc nespus de mult, au nevoie de o biblioteca! Le place sa citeasca, scriu poezii, picteaza nespus de frumos, insa nu au un spatiu amenajat corespunzator in care sa studieze. In timp ce unii copii isi doresc haine de firma si excursii in strainatate, copiii mei isi doresc sa invete, sa studieze, sa citeasca. Andreea Marin si-a propus sa ne ajute! Multumim din suflet, Andreea Marin! Va rugam sa fiti alaturi de noi!

In urma cu o luna, Andreea Marin Banica reusea sa adune zece trupe de succes ale momentului, care urcau pe scena clubului Princess din Regie, intr-un eveniment caritabil fara precedent. Clubul bucurestean s-a dovedit a fi neincapator pentru miile de oameni ce si-au dorit sa vada spectacolul din noaptea de 8 martie si sa faca un bine in acelasi timp, pentru ca artistii au venit alaturi de Andreea pro bono, pentru a sprijini 4 copii cu o poveste de viata impresionanta.

Miercuri, 28 martie, Andreea Marin Banica va fi din nou gazda unui spectacol extraordinar, care isi propune sa ajute un grup de copii dintr-o scoala aflata la 35 km de Bucuresti, a caror poveste o veti afla in cele ce urmeaza. De data aceasta, invitatii Andreei care au acceptat sa-si dea mana pentru o seara minunata sunt peste 40 de designeri binecunoscuti si vedete din televiziuni precum Acasa TV, Kanal D, Antena 1, TVR, dar si din alte domenii. Designerii vor crea tinute speciale pentru acest eveniment si le vor dona Fundatiei Pretuieste Viata pentru a fi valorificate in scop caritabil, iar vedetele le vor prezenta pe scena in seara de 28 martie. Este momentul perfect pentru a afla tendintele acestei primaveri, dar si pentru a ajuta zeci de copii ce au nevoie de sprijin.

Designerii (sau brandurile) si vedetele care vor fi alaturi de Andreea sunt: Catalin Botezatu, Stephan Pelger, Mihaela Drafta, Liza Panait, Mihai Albu si Norina Stoica, Rhea Costa, Malvensky, Norina Stoica, Style Detector, Buy Me, Ana Radu, Stefania Caragea, Mirela Stelea, Laura Lazar, Silvia Serban, Roxana Butnaru, Alberta David, Andra Turcanu (Loulou Boutique), precum si Simona Patruleasa, Malvina Cservenschi, Nicoleta si Iuliana Luciu, Elena Gheorghe, Andreea Balan, Ellie White, Geanina Varga, Daiana Anghel, Crina Abrudan, Madalina Draghici, Ioana Voicu, Oana Ionita, Anca Serea, Andreea Mantea.

Si tot in acea seara, pe scena Clubului Princess, vor urca Andra, dar si Vunk & Alexandra Usurelu, pentru doua recitaluri de exceptie.

Fondurile stranse vor fi donate copiilor care sunt protagonistii urmatoarei povesti:

“O jurnalista care lucreaza si ca profesor de limba romana la o scoala din judetul Giurgiu aflata la 35 de km de Bucuresti ne-a rugat sa sprijinim copiii care-i sunt elevi si care au nevoie de un sprijin care nu inseamna foarte mult pentru noi, dar ar putea insemna foarte mult pentru evolutia lor in viata. Scoala are sute de volume, carti extraordinare, unele se afla inca in tipla deoarece nu au fost desfacute, fiind primite in urma unor donatii. Din pacate, toate zac intr-o magazie de 2 metri patrati, ingramadite unele peste altele, deoarece nu exista conditii – niste rafturi civilizate - pentru a se amenaja o biblioteca. Copiii cer mereu carti profesoarei, sunt dornici sa citeasca, unii dintre ei au rezultate foarte bune, chiar in conditiile precare in care invata. Scoala si copiii au mare nevoie de o biblioteca amenajata corespunzator, un spatiu in care micutii ar putea sa petreaca un timp citind, documentandu-se pentru temele pe care le au de pregatit, mai ales ca sunt obligati ca in fiecare zi de luni sa prezinte rezumate ale unor povesti/schite/nuvele pe care le-au citit in saptamana precedenta – un demers care pare atat de simplu de rezolvat devine foarte greu pentru acesti copii. Unii nu au carti acasa si nu au cum sa isi faca temele, pur si simplu, parintii nu isi permit sa le cumpere carti.

Intr-o buna zi, un baietel de la clasa a V-a, orfan de ambii parinti, i-a spus profesoarei ca el nu are un stilou ca sa poata scrie mai frumos pe caietul de teme, asa ca aceasta i-a facut cadou un stilou, iar colegii lui, rezerve de cerneala. La inceputul anului, o fetita din clasa a VI-a, intrebata fiind de ce nu are cartile si caietele protejate de coperta,i-a marturisitprofesoarei ca parintii sai nu au bani sai le cumpere. A doua zi, toata clasa i-a adus cadou coperte, caiete si rechizite de care mai avea nevoie. Solidaritatea lor este impresionanta: pun umar la umar la greu, se ajuta intre ei, dar nu intotdeauna este de ajuns. Acestor copii nu li se poate impune sa-si cumpere carti, fiindca parintii nu au uneori bani nici pentru strictul necesar. Ei isi doresc foarte mult sa citeasca, le plac basmele si in fiecare vineri au la scoala "Clubul de lectura", unde citesc impreuna cu profesoara de romana povesti si apoi le reprezinta prin pictura sau le povestesc, este ca o speranta si un moment al lor de evadare din viata plina de greutati pe care o traiesc alaturi de familiile lor...

In urma cu o saptamana, copiii s-au intors de la olimpiadele judetene, unde au obtinut punctaje foarte bune la limba romana si locul al II-lea la Olimpiada de biologie. Anul trecut, un elev a luat locul I la Crosul judetean. Copiii, sprijiniti de profesori, incearca sa faca performanta cu mijloace rudimentare. Au pachete de carti si de atlase invelite inca in tipla, deoarece nu exista un spatiu amenajat civilizat pentru a desfasura activitatea in regim de biblioteca. Exista o clasa libera in scoala si s-ar putea amenaja acolo biblioteca, dar pentru asta au nevoie de mobilier corespunzator. Dorinta cea mai mare a profesoarei este ca intr-o buna zi sa vada acea clasa amenajata ca biblioteca si in banci sa existe elevi care au venit sa studieze un atlas, un dictionar, ori sa citeasca o carte de povesti, asa cum se intampla in orice scoala normala. Copiii de aici sunt talentati, unii scriu poezii minunate, altii deseneaza foarte frumos, insa nu poti face performanta daca nu ai un mediu propice ca sa te dezvolti, iar biblioteca ar fi o mana cereasca pentru ei. “ – a declarat Andreea Marin Banica, presedinte Fundatie Pretuieste Viata

http://www.a1.ro/timp-liber/evenimente/andreea-marin-reuneste-40-de-vedete-in-club-princess-la-un-nou-eveniment-caritabil-198952.html

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/andreea-marin-banica-40-de-vedete-eveniment-caritabil-385630.html

http://www.revistatango.ro/la-zi/life/andreea-marin-banica-reuneste-40-de-vedete-intr-un-club-in-scop-caritabil-3294.html

Cartea copilariei mele

Aveam 11 ani cand am primit in dar cartea de mai sus...

Candva, o intrebam pe Elen, prietena mea, daca ar trebui sa fie o carte, ce carte i-ar placea sa fie? Iar ea mi-a raspuns: "Daca as fi o carte, mi-ar placea sa fiu o carte de povesti pentru copii. Chiar daca as fi tot timpul murdara si sifonata, dar ce fericita as fi..."

Sunt gandurile care mi-au ramas in suflet, pentru ca nu as fi putut exprima mai frumos si mai bine, starea pe care o simt, atunci cand tin in maini "Heidi, fetita muntilor"... O am de 23 de ani... E indoita la colturi, putin rupta si putin murdara de dulceata, dar cate amintiri imi evoca... Nici la masa nu ma puteam dezlipi de ea... Mancam si o luam cu mine ca sa citesc... Nu as da-o pentru toate seriile "Harry Poter" sau "Stapanul inelelor"...

Cartile mi-au tinut loc de jucarii... Nu aveam noi multe jucarii pe vremea aia, fiindca nu se gaseau, dar aveam carti si copilaria mi-a fost imbogatita vizibil cu "Heidi..", cu "Printesa din Sega", cu "Taticule, bine-ai venit"... Cand aduceau carti noi la librarie, era bataie pe ele, mai ales pe celebra serie "Jules Verne". Asta, de-o vedeti scoasa acum de "Adevarul", eu o am de acum 30 de ani. Daca apucai sa cumperi cel mai nou volum aparut, erai cineva! A doua zi, toata clasa se strangea in jurul bancii tale si cartea trecea din mana in mana...

Profesorul de limba romana nu trebuia sa-ti recomande o carte, fiindca o citisei deja sau macar auzisei de ea. La orele de limba romana, se comentau lecturile suplimentare citite in vacanta. Ne dadea profu' o lista lunga cat o zi de post cu carti pe care trebuia sa le citim, din care cel putin jumatate le stiam deja pe dinafara, inainte sa le luam de la biblioteca. Disperasem bibliotecarele de la "Oraseneasca", fiindca veneam la doua-trei zile cu cartile inapoi... Si citite, bineinteles! Pana la urma, se obsinuiau si-mi dadeau mai multe decat era permis, numai sa nu ma mai vada asa des pe acolo...

Chiar zilele trecute imi aduceam aminte de perioada facultatii, cand am dat ultimii mei 60.000 pe "Viata lui Freud" - ambele volume, fiindca eram pasionata de psihanaliza. Ce mai conta ca 2-3 zile nu mai aveam ce sa mananc? conta ca aveam ce sa citesc. Alta data, ca sa uit de foame, am mers la Biblioteca Nationala si mi-am luat carti. Am citit pana seara si nu am simtit o clipa oboseala sau foamea... Eheeee, ce vremuri!

Oare copiii nostri de ce nu mai citesc?

Am laptopul langa pat, am televizorul in fata, dar nimic nu se compara cu placerea pe care mi-o produce cititul. Absolut nimic.

Si oricat de reusite ar fi ecranizarile dupa romanele celebre, mirosul acela de fila tiparita nu mi-l poate lua nimeni.

O sa pastrez cartea "Heidi", pana va veni un copil curios, cu nasuc carn si ochii mari, curiosi si ma va intreba "ce-i aia?"...

Eu inca mai sper... Am ramas aceeasi idealista incurabila, stiu!

Nu vi s-a facut dor sa cititi o carte?