Caderea idolilor

Vreau de la inceput sa ma explic: nu am de gand, prin acest articol sa desfiintez niste artisti. Nu. Nici vorba. E doar un punct de vedere pe care simt nevoia sa mi-l exprim. Atata tot.
Ar trebui sa incep spunand: "A fost odata... A fost odata o fetita timida, fascinata de scena, de lumea show-bizz-ului... Prea strivita de personalitatea parintilor ei ca sa indrazneasca sa viseze la propria cariera intr-o astfel de lume... Dar Dumnezeu a fost bun cu fetita si i-a daruit o calatorie in lumea sa de basm..."
Daca m-ar fi intrebat inainte: "Esti sigura ca vrei sa faci asta?" probabil ca as fi rostit cu toata hotararea DA. Daca mi-ar fi expus si riscurile la care ma supun, poate m-as mai fi gandit inca o data... Poate... Nu stiu...
In adancul sufletului meu, am simtit tot timpul ca artistii au firi duale. Am avut o prietena in copilarie. Prietena mea "de vara"... Ne vedeam doar in vacanta de vara la Botosani... In rest, in timpul anului nu ne vorbeam. Dar vara eram nedespartite... Pana brusc, intr-o zi, am realizat ca ne-am facut mari... si nu m-am gandit ca imi asum vreun risc invitand-o la o intalnire cu tatal meu. Intalnire la care a fost ceva... Mai pe scurt a inceput sa flirteze cu propriul meu tata... Am fost atat de dezamagita de povestea asta... Am uitat sa specific ca prietena mea era/este pianista... O pianista minunata... Nu am invidiat-o niciodata pentru talentul ei, dimpotriva, o admiram atat de mult... In ziua aceea, Ioana a cazut de pe soclul pe care o ridicasem...
A doua mare dezamagire a mea a fost Angela Similea. Sa fim foarte bine intelesi: Angela Similea este un artist desavarsit... A fost icoana copilariei mele ca multi alti tineri de varsta mea. Ii cunosc pe de rost toate versurile pieselor aparute in perioada 70-80. Si in continuare o ascult cu mare, mare placere... In perioada cand am fost ziarista la Taifasuri, fosta mea sefa m-a sunat intr-o sambata si mi-a spus: sun-o pe Angela Similea! Marti trebuie sa facem coperta cu ea! Ei, imaginati-va ca trebuia sa-mi fac datoria. Si am sunat-o. Imi raspunde, nici nu apuc sa-i spun bine cine sunt si incepe sa urle la mine ca-mi permit sa o deranjez la acea ora, ca de unde am numarul ei de telefon, ca nu are ea chef sa dea interviuri sambata dupa-amiaza, etc... Din foarte multa politete pentru toata acea imagine idilica pe care o pastrasem in sufletul meu, nu mi-am permis sa-i spun ca numarul ei de telefon este numar public, ca daca nu avea chef sa fie deranjata putea foarte bine sa-si inchida telefonul sau sa nu raspunda la numere necunoscute, etc... Dar din acea zi, Angela Similea a devenit pentru mine doar o cantareata si nimic mai mult. Si ulterior, foarte multe persoane mi-au confirmat ca este un om dificil. Regret nespus pentru fanii care poate vor citi acest articol, dar probabil ei nu au vazut si partea nevazuta a artistului.
O alta mare dezamagire pentru mine a fost Medeea Marinescu. Chiar acum urmaresc un interviu cu ea pe Antena 3. Exceptionala actrita! Am urmarit-o in "Je vous trouves tres beau" si mi-a placut enorm. Am vazut-o la Nationalul bucurestean in cateva piesa si imi scot palaria in fata talentului ei.
Aflandu-ma in aceeasi postura ingrata de a-i lua un interviu, care a decurs exceptional... (O sa-l caut si o sa vi-l arat ca sa va convingeti...), ei bine, aflandu-ma deci in acea postura ingrata zic, i-am facut promisiunea, ca foarte multor artisti cu care am colaborat, ca in momentul in care apare articolul, sa o sun si sa-i trimit sau sa-i aduc ziarul sau macar sa anunt artistul respectiv...Asa am facut si cu Medeea Marinescu, numai ca aflandu-ma intr-o perioada extrem de aglomerata, as fi preferat sa-i trimit ziarul nu sa merg sa i-l duc personal. I-am spus ca nu am cum sa ajung, ca mi-e imposibil si mi-a raspuns: "Asa cum eu mi-am pierdut din timpul meu ca sa-ti dau tie interviu, este o chestie de bun-simt sa vii sa mi-l aduci personal..."... Am plans mult in acea zi... De durere ca inca un mit s-a destramat...
Si mai am si alte exemple... Insa acestea m-au marcat foarte, foarte tare. Am avut si surprize placute: Florin Piersic, Stela Popescu si Paula Seling sunt exceptiile... Oamenii care s-au situat mult peste asteptarile mele... Mult... Sunt oameni in fata carora m-as inchina zilnic pentru tumultul de lumina si de binecuvantare care vine din sufletele lor minunate... Si mai am exemple pozitive...
O sa va povestesc despre Florin Piersic intr-o zi... O seara pe care nu o voi putea uita niciodata!
Daca as scrie o carte cu tot ce stiu/ ce am aflat despre vedete in tot acest timp, multa lume ar fi socata, insa nu am niciun interes sa fac asta...De fapt, nici acum nu am avut niciun interes, doar acela ca in momentul in care adorati un artist, sa luati in calcul si varianta ca va poate dezamagi, ca va poate rani, ca poate nu este asa cum vi l-ati imaginat!

Daruri de Magda Isanos

Pentru tine, cu toata dragostea mea!
La Multi Ani, Bi!

Tu esti în inima mea ca un dar
neasteptat si mult prea scump,
pe care il cercetez mirata iar si iar,
cu-aceeasi nesecata desfatare.

Esti tainica-mi putere si mandrie,
de când te stiu mi-i cerul mai aproape
si nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului ape.

Tu mi-ai facut tarana mai usoara
si inima asa de dulce, grea,
ca ramura ce toamna se-mpovara
de greutatea roadei de pe ea.

Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai rasfrant în suflet ca-ntr-un lac,
si-adanci de-atuncea-s gandurile mele,
de aur glodul inimii, sarac.

Acestea toate să ti le platesc
nu voi putea, ci lasa-mă macar,
risipitorul meu, să te iubesc,
din darurile tale dandu-ti dar.

Ave Maria

Pentru ca am fost "certata" ca nu scriu mai des pe blog, o sa va las aici niste versuri ale unei piese extrem de profunde, piesa cu care Gabriel Cotabita a luat Marele Premiu la Mamaia '90. Piesa este compusa de Cornel Fugaru (adaptare dupa Schubert) si versurile sunt scrise de Mirela Fugaru. Insa, o fetita minunata i-a dat o interpetare de exceptie. Maria Craciun se numeste ea si o puteti vedea aici:

http://www.youtube.com/watch?v=-ngQekrzTZU&feature=player_embedded#


Atata traire si sensibilitate la doar 9 anisori...


Nu toti avem norocul,
Sa fim alesi de soarta
Si destinul sa ne dea in dar ceva...
Pe cai de umilinta,
Pasul tau cu greu te poarta
Si face un calvar din viata ta!
Te ineci cu painea amara a saraciei,
Si nu poti sa intelegi ce ai gresit...
Ce mana te alege,
Sa fii sclav cand altu-i rege,
Si sa n-ai nimic din tot ce ti-ai dorit???

Chiar de simti ca pierzi si cea din urma sansa
Si povara clipei pare mult prea grea,
Poarta-ti crucea cu credinta pan’ la capat,
Si credinta-n rostul tau te va salva...
Chiar de viata mult prea mult sa induri iti cere,
Si sperantele ucise-n tine pier,
Aminteste-ti de suprema mangaiere,
Si intoarce-ti iar privirea catre cer!

Ave Maria

De ce oamenii isi duc viata, fiecare pentru sine...
Si iubirea de aproape a urcat...
Uimit de atata ura, ma inchin adanc in mine,
Si ma intreb, Tu, Doamne unde ai plecat?
Oare n-are nimeni doar atata suflet...
Incat sa nu te lase in pragul lui cazut…
Si venind spre tine cu o vorba sa-ti aline
Toate ranile de suflet din trecut...

Toamna de Alexandru Phillipide

Cad frunzele şi cad ca de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mâna de acolo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.

Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta nesfârşit de blând.

Eu nu regret... de Magda Isanos

Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.

Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand
caci toate ca intr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti , pe altii intreband,
de-au fost aievea cele ce-au trecut.

Sunt franta... Franta in doua... E mult prea mult... Mult prea mult... Nu mai pot... Nu mai vreau...

Indrumatorul meu spiritual

Sunt absolut ravasita... Am citit nenumarate carti despre indrumatori spirituali care au reusit sa schimbe viziunea oamenilor despre scopul lor pe Pamant. Aseara mi-am cunoscut si eu indrumatorul meu spiritual... Se numeste Annemarie, sta in Germania, nu ne-am vazut niciodata, insa STIU, SIMT ca ea este indrumatorul meu spiritual. Simt foarte multa lumina, intelegere si binecuvantare venind dinspre ea, iar aseara am primit raspunsul la niste intrebari pe care mi le puneam, dar si confirmarea unor teorii pe care doar le intuiam.
Am inteles cat de privilegiata sunt eu sa-mi implinesc misiunea pe acest pamant... O spun nu pentru ca as suferi de lipsa de modestie, nici vorba! Voi, cei care ma cunoasteti cu adevarat, stiti ce fel de persoana sunt. Foarte obiectiva cu mine insami, foart realista.
Sunt atat de ravasita incat sunt aproape incapabila sa relatez ce-am trait aseara. Depaseste intelegerea omeneasca daca nu ai citit/vazut/trait asemenea experiente care nu tin de sfera normalului.
Foarte multi oameni judeca intr-un mod absolut "pamantean" tot ce ni se intampla, dar NU ESTE ASA! Stiti foarte bine ca nu totul are explicatii logice, ca de multe ori ceea ce se petrece AICI, depaseste sfera normalului.
Daca doriti, o sa revin cu amanunte!
Multumesc, Annemarie!

Ploaia si noi

Va las mai jos versurile unei piese absolut superbe de care eu sunt indragostita si care e interpretata de Doina Badea in varianta originala. Versurile sunt scrise de Flavia Buref.

E multa vreme de cand ploaia ne-a-ndragit
Din prima seara chiar un parc ne-a daruit
Atata i-a speriat pe toti cu stropii grei,
Ca ne-a făcut stapani pe parc si pe alei.
Ce fericiti copacii uzi ii scuturam,
Ca doi copii desculti prin ploaie alergam.

Ploaia dansa impreună cu noi,
Se-nveselea cand radeam amandoi..
Ploaia vedea cum cuvintele mari le-ocolim
Dar pe fete citea cat de mult ne iubim.

Ploaia glumea lunecand printre noi
Ploaia visa cand taceam amandoi
Si ne soptea ca nimic nu-i prea mult, nici prea greu
Daca vrem dragostea sa dureze mereu.

In ziua-n care din nimicuri ne-am certat,
A fost o clipa cand iubirea ne-am uitat
Si pentru-o vorba drumul ni s-a despartit
Dar ploaia calda ne-a oprit si dojenit.
Stropii grabisi urmele pasilor stergeau
De fericire ochii umezï suradeau.

Despre prietenie... mai mult decat as fi putut eu exprima...

Un simplu prieten, cand vine in vizita se comporta ca un invitat.

Un prieten adevarat, iti deschide frigiderul si se serveste.

Un simplu prieten , nu te-a vazut niciodata plangand.

Un prieten adevarat are umerii umezi de la lacrimile tale.

Un simplu prieten, nu stie prenumele parintilor tai.

Un prieten adevarat are numarul de telefon al parintilor tai in agenda telefonica.

Un simplu prieten aduce la ziua ta o sticla de bautura.

Un prieten adevarat soseste mai devreme pentru ca sa te ajute la pregatiri si ramane mai tarziu ca sa te ajute sa faci curat.

Un simplu prieten nu agreeaza cand il suni in preajma orei lui de culcare.

Un prieten adevarat te intreaba de ce ti-a luat atat de mult pana l-ai sunat.

Un simplu prieten considera ca prietenia voastra a luat sfarsit cand apare prima cearta intre voi.

Un prieten adevarat te suna imediat dupa cearta.

Un simplu prieten se asteapta sa fii mereu la dispozitia lui.

Un prieten adevarat este mereu in preajma ta...

Nu ma intreba...

Doamne, nu ma intreba ce-mi doresc acum...
Pentru ca ti-as raspunde ca-mi doresc sa fiu de piatra...
Doamne, nu ma intreba ce iubesc acum...
Pentru ca te-as intrista cu tacerile mele...
Doamne, nu ma intreba ce gandesc acum...
Pentru ca haul din mine te-ar surprinde...
Doamne, nu ma intreba unde sunt acum...
Pentru ca sunt departe de cer si de oameni...
Doamne, nu ma intreba unde mi-a fugit surasul...
Pentru ca l-am inchis intr-un sipet cu buna-stiinta.
Doamne, nu ma intreba nimic...
Ajuta-ma doar ca durerea sa nu devina mai mare decat iubirea!

Iti multumesc!
compusa azi - ora 8.09

Repetabila povara de Adrian Paunescu

Cine are părinti, pe pământ nu în gând

Mai aude si-n somn ochii lumii plângând

Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,

Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.

Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc

De atâtia copii si de-atât nenoroc

Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,

Sunt părintii acestia ce oftează mereu.

Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,

Care stiu dureros ce e suta de lei.

De sunt tineri sau nu, după actele lor,

Nu conteaza deloc, ei albiră de dor

Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,

Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,

Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.

Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni

Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni

Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,

Dacă nu au murit tristi în casele lor...

Între ei si copii e-o prăsilă de câini,

Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinti, pe pământ nu în gând,

Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.

Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii

Nu copil de părinti, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns

Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.

Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii?

Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,

Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,

Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi

Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,

Si ca niste stafii, ies arare la porti

Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are părinti, încă nu e pierdut,

Cine are părinti are încă trecut.

Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,

Unde-avem si noi însine ai nostri copii.

Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,

Si în genere sunt si nitel pisălogi.

Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,

Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,

Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,

Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.

Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,

Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?

Ca povară îi simti si ei stiu că-i asa

Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus

Pe constiinte povara acestui apus

Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,

Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.

Iar cândva vom începe si noi a simti

Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,

Si abia într-un trist si departe târziu,

Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,

Vom pricepe de ce fiii uită curând,

Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,

Si de ce încă nu e potop pe cuprins,

Desi plouă mereu, desi pururi a nins,

Desi lumea în care părinti am ajuns

De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

La steaua Lui...

"Pasiti incet, cu grija tacuta, fetii mei,

Sa nu-i striviti nici umbra, nici florile de tei,

Cel mai chemat s-aline din toti si cel mai teafar

Si-a inmuiat condeiul de-a dreptul in Luceafar..."

Tudor Arghezi

15 ianuarie 1850-15 ianuarie 2010
Astazi se implinesc 160 de ani de la nasterea genialului nostru poet, Mihai Eminescu. El, Luceafarul a fost cel care a mai adaugat o scanteie de romanitate la natiunea noastra, atat de crunt lovita uneori de nenoroc.
A venit in lumea aceasta ca o stea meteorica, purtand pe umerii celor 39 de ani pe care i-a ars atat de intens, lumina, adevar si intelepciune.
Ne-a daruit atat de mult, incat o viata nu ne-ar ajunge sa-i multumim. Daca ma intreaba cineva de ce sunt mandra ca sunt romanca, acesta este un prim raspuns pe care-l dau: fiindca m-am nascut in orasul si in tara lui Eminescu: Botosani/Romania.
Dumnezeu ni l-a dat pe Eminescu, asa cum britanicilor le-a dat pe Shaekspeare iar francezilor pe Baudelaire...
Cand spunem Eminescu, spunem TOT: natiune, istorie, radacini, romantism, iubire... Toata esenta a ceea ce ne defineste pe noi ca romani, a cuprins-o Eminescu in poeziile sale. Pentru ca inainte de a fi roman, Eminescu este universal. El a stiut sa vorbeasca in romana pentru o lume intreaga, el a dus faima de a fi roman peste tot in lume.
Cand spun Eminescu, ma gandesc la esenta pura pe care acest substantiv propriu o defineste: ideea de sacralitate. Pentru tot ce ne-a daruit, ar trebui sa ne inchinam la mormantul lui Eminescu.
Am fost norocosi sa-l avem pe Eminescu... Un POET care ne-a lasat o mostenire literara inegalabila, o comoara de o valoare inestimabila...
Sa lasam astazi, pentru o clipa la o parte meschinele jocuri politice, sa uitam pentru o zi de criza, de somaj, de concedieri si sa ne aducem aminte ca suntem romani SI datorita lui Eminescu...

Astazi, incepand cu ora 18.00, va avea loc la sediul deputatului Alina Gorghiu, din Calea 13 septembrie, nr.201, un concurs de recitari dedicat celor 160 de ani de la nasterea Luceafarului poeziei romanesti, Mihai Eminescu. Vor participa copii de la scolile si gradinitele din Colegiul 22, sector 5.

"Suntem in cuvant si-n toate

Floare de latinitate

Sub un cer cu stele sudice.

De avem sau nu dreptate,

De avem sau nu dreptate

Eminescu sa ne judece!"

Un vis frant...

Aveam 4 ani... Nu stiu cum am ajuns prima data intr-o sala de balet, dar stiu ca imi placea foarte mult. 2-3 ore pe zi, intr-o sala prost incalzita, intr-un costum de gimnastica rosu, pe care l-am purtat ani... Antrenamente... Fara sa simt oboseala... Fara sa simt efortul fizic... Demiplie... Pozitia un, deux, trois, quatre, cinq, six... Passe... Si tot asa... Bara... Cosulet... Spagat... Sfoara... Saculetii cu nisip pe genunchi, pe varfurile picioarelor... Poante... Totul cu o daruire imensa...
Si apoi... o alta zi... sa fi fost clasa a II-a? A III-a? Un barbat aparut nu se stie de unde... Un monstru cu chip de om care m-a tras deoparte, m-a amenintat... Si apoi lucrul acela groaznic despre care nu pot sa vorbesc... cand m-a fortat sa-l mangai pe... Tremuram... Mi-era scarba si groaza si frica... Amenintari ca daca spun o sa-mi faca ceva si mai rau... Si apoi.... o prietena de-a mamei... Salvatoarea mea... Care i-a spus totul mamei... Politie... Intrebari... Un album cu infractori:
"- Asta e?"
Nu stiam... Nu stiam... Totul era ceata... Atat de paralizata de frica de fiecare data incat nu-i retinusem fata...
Apoi, cumva, nu stiu cum... cosmarul s-a sfarsit...
O alta clasa de balet, alta profesoara...
"Fetita asta e un fenomen! Trebuie sa faca mai mult!"
Ai mei au zambit sceptici:
"Ana? O mototoala..."
Dar profesoara a insistat: trebuie sa incerce la Liceul de coregrafie!
Sfarsitul clasei a IV-a... Examen la Liceul de coregrafie...
Ora 8 dimineata. Frig ingrozitor... Vestiar... M-am schimbat...
"Stati aici! Va chemam pe fiecare!"
O ora, doua... Fetitele isi scoteau pachetelul cu mancare dar eu nu aveam ce sa scot fiindca parintii mei nu se gandisera ca as putea sa mai si mananc... Plans...
"- Mami, mi-e foame!"
O strangere de cleste a tatei:
"- Taci din gura, n-ai venit aici sa mananci!"
Apoi s-au indurat. Un sandvich, mancat cu sughituri...
In sfarsit, m-au chemat in sala de examen...
Aproape 30 de candidati intr-o serie... Exercitii la bara... Impuse... Improvizatie... Masurarea ritmului prin batai de palme... Totul executat cu cea mai mare precizie...
Dar... deziluzie... am picat...
Reprosuri... Vocea tatalui meu:
"- Vezi? Daca nu cereai de mancare, poate ai fi intrat!"
Multi ani mai tarziu am aflat ca de fapt erau doar 3 locuri si se intrase pe "pile"...
Multi ani dupa aceea am mers in sala de balet sa ma antrenez... Cu aceeasi daruire... Pana cand, incet-incet, visul s-a stins...
Si acum mai visez noaptea ca ma aflu in sala de balet...

Sweety

Am cunoscut-o acum multi ani... Sa fie 12... Face parte din categoria prietenilor aceia care-ti intra in sufletel si uita sa mai plece de acolo. Unul dintre putinii oameni cu care gandeam la fel... Simteam la fel...
Eu - aiurita si visatoare si indragostita de un tip care nu a meritat nici 0.00000001 la suta din dragostea mea...
Ea - cerebrala, ambitioasa, perfectionista, cu picioarele pe pamant...
Ea era cea care ma zgaltaia puternic cand aveam nevoie sa revin cu picioarele pe pamant, ea era cea care ma tinea in brate cand plangeam de mi se rupeau zagazurile sufletului, ea era cea cu care ma certam din cauza unor conflicte de idei... :-))) Puteti sa va imaginati ca ne-am certat odata din cauza Andreei Marin??? :-)))
Ea incapatanata si rece...
Eu flexibila si pupacioasa...
Eram, practic, la antipozi... Dar poate tocmai asta ne-a apropiat... Am un sac de amintiri cu ea...
Nopti albe in care radeam pana ne durea burta, cafele baute dimineata cu somnul in gene in apartamentul in care am locuit amandoua o perioada...
SI ziua... Ziua aceea superba... Cand eu eram de serviciu (lucram in perioada facultatii ca vanzatoare la un chiosc prin Aviatiei)... Fusese Pastele si ea mersese acasa iar eu ramasesem fiindca lucram... Era o zi aglomerata dupa Paste... Coada mare, lume disperata sa cumpere de toate, nu conteaza ce, sa fie acolo, o zi de aia turbata, stiti voi... Atenta sa nu gresesc, sa dau restul corect... am auzit doar voce aia inconfundabila... care m-a intrebat ceva, nu stiu ce... Eu am intrebat "Poftim???" si am facut ochii mari... Iar ea calma si zambitoare mi-a raspuns tachinandu-ma: "E clar, ma imbogatesc"... Dupa cateva minute bune am realizat ca era EA... EA... SWEETY... Si imaginati-va asa, o explozie de bucurie cand m-am bulucit pe usa chioscului, am dat pe toata lumea la o parte si am alergat sa o iau in brate in mijlocul unei lumi-spectator care se uita ca la circ la noi...
Sau ziua in care am dus-o la Biserica Baratia, romano-catolica... si n-am mai putut s-o iau de acolo... sau ziua in care se certase cu prietenul ei de atunci... Doi incapatanati, amandoi, niciunul nu ar fi facut primul pas spre celalalt desi se iubeau ca chiorii... Era lesinati unul dupa altul... Asa ca mi-am luat rolul de Cupidon si inima in dinti si m-am dus la el si i-am zis... Ca si ea IL IUBESTE.... WOW, ce a tipat la mine atunci... Dar eu eram asa fericita... Eu ma simteam bine... STIAM ca facusem un bine...
Ne scriam... ne scriam mult... Va imaginati doua persoane care stau in aceeasi camera si care-si scriu zeci de scrisori??? :-) Astea eram noi...
SI ieri am revazut-o... Dupa 2 ani si ceva, aproape 3... Ultima data cand o vazusem era insarcinata... Nu mi-as fi imaginat-o niciodata atunci cand stateam impreuna ca se va casatori inaintea mea, ca va face copii inaintea mea... Ea... Ea care era o pudica... O tachinam mereu descriindu-i intamplari care o faceau sa roseasca si arunca cu perne in mine... Nu suporta la acea vreme sa se vorbeasca deschis despre sexualitate... Asa ca mare mi-a fost mirarea cand s-a maritat... Mereu am avut senzatia ca nu i se potriveste haina asta... Dar probabil ca m-am inselat...
Ieri am regasit-o... la fel... pentru mine e la fel... chiar daca maternitatea a lasat urme... chiar daca acum e femeie maritata la casa ei... pentru mine e la fel... e SWEETY...
Si ieri, asa cum imparteam si borcanul cu dulceata si salata si cafeaua, am impartit doua papusi din portelan: o fetita si un baiat. Fetita a ramas la mine si baietelul la ea. Ioana si Ionut... Asa se numesc papusile noastre... Pentru ca a citit pe blogul meu ca nu am primit nicio papusa...
Azi-noapte am dormit cu papusa langa mine, pe perna... cu mana pe ea, ca atunci cand eram copil... cu grija sa nu o lovesc si sa se sparga... O papusa cu trasaturi perfecte si care-mi umple sufletul...
Sweety, multumesc! Pentru tot ce reprezinti in viata mea, pentru toate clipele acelea sublime pe care le-am trait amandoua intr-o vreme cand stiam sa radem si cu sufletul, nu numai cu gura pana la urechi...
Te iubesc pana la cer! Stii tu... :-)

Multumesc!

Va multumesc din suflet dragii mei prieteni de departe si de aproape, vazuti si nevazuti! Va multumesc pentru mesajele superbe pe care mi le-ati trimis de aceste Sarbatori care au fost mai luminoase datorita VOUA!
O sa scriu aici lista celor care mi-au trimis mesajele lor si carora vreau sa le raspund aici si sa le multumesc inca si inca o data pentru dragostea si sprijinul lor neconditionat!
Va iubesc cu toata fiinta mea si va multumesc ca faceti parte din viata mea! Sunt cea mai norocoasa fiinta din lume ca va am alaturi!

Multumesc celor mai speciale persoane din viata mea: Bi, Enen :-) si familia Runceanu.
Multumesc prietenelor vedete: Andreea Marin Banica, Marina Florea, Raluca Moianu, Malina Olinescu, Paula Seling si Andreea Sofron.
Multumesc familliilor greu incercate: Diana si Rares Cozma, Mihaela, Costel si Silvia Corbu, Amalia si Miruna Enache, Alina si Andu Nicut, Andreea, Alexia si Cristi Toma, Vali Topor.
Multumiri partenerilor EMMA: Mihai Cosmaciuc - MEKOS, Anca Iurucovici - traducator, Alex Popa - Inima Copiilor.
Multumiri marii familii E.M.M.A., cei mai curajosi si mai greu incercati parinti! Va pup si va iubesc! Sunteti mereu in inima si in sufletul meu: Nicoleta Abdul (Marwana), Gabita Aron, Simona si Alin Bas, Erika Burciu, Rodica Chetrariu, Bianca Chera, Etinc3elle (Ana-Maria), Alina Ene (Zamfir), Ela Goza, Ioana Grigore, Rodica Gancea, Laura Herdean, Cristina si Florin Iancu, Simona si Radu Marti, Dorina_miru, Monica si Horatiu Muresan, Diana Nicolae, Amelia_pitik, Angela si Vlad Serban, Marinela Trifan.
Multumesc prietenilor sinceri, dragi si devotati: Marinela Andrei, Silvia si Diana Batori, Friedbert Bayer, Nicoleta Buta, Roxana Cornac, Elena Costin, Mihaela Dragomir, Stela Dumitrescu, Mihaela Fofeldea, Madalina Frasineanu, Ioni, Ioana Matfeev, Mircea Nicolau,Vali Ioana Radu (fosta Basturea), Andreea Stancu, Viviana si Laura - colegele de la master, Ivona Valcu, Roxana Visan.
Multumiri speciale dragei mele Alina Gorghiu pentru o colaborare deosebit de frumoasa si pentru prietenia cu care ma innobileaza! Multumiri si colegelor din PNL - colegiul 22, sector 5, Mariana Marinescu si Amelia Sandu!
Multumesc familiei Bruma si Hancea Liusnea (unchi, matusi, verisoare si bunici), multumesc Elena din Frumusica, Andra Tibuleac, fiica nasei mele si familiei Timofciuc (Zenaida si Lica).
Multumesc Nicoleta din casa Mia Children!

Nu am cuvinte sa va descriu ce simt pentru voi, sa va multumesc pentru cat sunteti de frumosi si de buni si cat de mult va iubesc cu tot dragul, cu toata fiinta mea!
Daca dintr-un motiv sau altul nu am apucat sa va raspund, va scriu aici ca va doresc un An Nou fericit, un An Nou pe sufletul vostru cald si bun, un An Nou mai bun decat cel care a trecut. Sa va aduca 2010 tot ce nu v-a adus 2009!
Va imbratisez si va pup de mii de ori!
P.S. Ordinea este alfabetica (va rog sa nu va suparati! voi sunteti toti pe primul loc in inima mea!)