Finalizarea anchetei

Ieri au fost publicate rezultatele anchetei in cazul mortii Madalinei. Nimic spectaculos, mai putin fotografia publicata de un tabloid, desprinsa din dosarul de la Procuratura si care o infatiseaza pe Mada asa cum a fost gasita in dimineata fatidica...

Socant, surprinzator si abrupt mod de a face lumina asupra mortii fetei noastre dragi. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru inspiratia nemaipomenita pe care mi-a daruit-o, de a ma retrage din presa asta ordinara, fara scrupule, fara constiinta gazetareasca, fara deontologie. Sunt satula de toate mizeriile si speculatiile care s-au scris/facut pe seama Madalinei noastre dragi.

Cred ca daca ar fi stiut ce lasa in urma, s-ar mai fi gandit o data (draga de ea!) inainte sa faca gestul fatidic.

Pentru toti ceilalti, Mada este un subiect de barfa la cafeaua de dimineata sau in autobuz, ori pe palierul de la bloc cand iesi sa o intrebi pe vecina "de ce n-or fi dat astia draga caldura"?

Pentru noi, toti cei care am cunoscut-o, Mada este mai mult, mult mai mult...

Tocmai am avut o luuuuuuuunga discutie cu o prietena (manolista si ea) despre ce a insemnat pentru mine Madalina... M-a intrebat daca nu m-am gandit nici macar o singura data cum ar fi sa-mi daruiasca mai mult, sa merg cu ea la cumparaturi, sa... Si i-am raspuns cat se poate de sincer: NUUUUUUUUUUUU!!! EU AM FOST FERICITA PENTRU CAT MI-A DARUIT EA! Eram extaziata (la acea varsta) ca stateam in preajma ei, eram perfect incantata cu cat imi daruia... O priveam ca pe o zeita... Era soarele meu, lumina mea... A fost omul care mi-a dat putere, curaj, aripi sa zbor... Mereu imi spunea "cea mai sensibila prietena a mea"... Ea a fost cea care m-a incurajat sa scriu, ea stia totul despre mine, ei ii spuneam si pe cine iubesc si ce am facut la scoala... Invatam dimineata la liceu si cum ajungeam acasa, puneam mana pe telefonul fix si o sunam sa-i povestesc tot... Absolut TOT. Nu stiu sa ma fi repezit vreodata... sa-mi fi spus ca nu are timp de mine... uneori pleca cu saptamanile in turneu dar o asteptam cuminte pana se intorcea... Prietena mea draga si buna...

Mult mai tarziu, cand m-am facut mare si am devenit jurnalista am gasit un autograf de la Octavian Ursulescu (pe care-l pastrez si acum), pe care scrie: "Pentru Ana-Maria, onoarea de a devenit o ziarista celebra si sa ne ia interviuri noua. Si fireste, in primul rand, Madalinei Manole..." Si ciudat de cat de mult avea sa se adevereasca peste ani aceasta prezicere... Pentru ca am devenit ziarista, insa... singura vedeta careia nu am reusit sa-i iau interviu niciodata a fost Madalina. Am avut ocazia o singura data, cand lucram la Taifasuri si cand au cumparat drepturile de autor de la Madalina pentru CD-ul pe care l-au scos... Mi-am dorit nespus de mult sa fac o coperta si un reportaj (asa cum era firesc si cum ar fi meritat) care sa iasa pe piata odata cu CD-ul, dar din pacate, a fost numai dorinta mea, nu si a fostilor mei sefi... Am ramas cu regretul acesta profund, desi Madalina a inteles atunci, mi-a simtit imediat dezamagirea profunda si mi-a consolat neputinta cu vorbe dulci... Acum golul e si mai adanc... si te rog, iarta-ma, iarta-ma, draga mea, ca nu am putut mai mult... ca nu am luptat mai mult...

Atatea amintiri si atat de multa dragoste stransa in cei aproape 20 de ani... Niciodata nu se vor sterge...

Parca pe zi ce trece, totul este mai viu in memoria mea, mai adevarat, mai real... O vad tot timpul, iar publicarea acelei poze din ziua fatidica mi-a facut ingrozitor de mult rau... Nu am putut sa nu ma intreb... oare ce a simtit in acele momente? Oare ce a gandit in acele clipe??? La ce s-a gandit??? Sau n-a gandit??? Era constienta? Nu era??? cui a cerut iertare in gand??? A mers sa-si vada puiutul pentru ultima data??? Plangea??? Nu plangea??? Era calma? Resemnata? Disperata??? Adormita??? Atat de multe intrebari care nu-mi dau pace, carora nu le voi putea afla niciodata raspunsul...

Sper ca Dumnezeu sa faca lumina si sa ne aduca liniste in suflete... sa ne dea putere sa induram tot calvarul asta cumplit... pentru ca suntem atat de daramati... parca azi mai mult ca ieri si mai putin ca maine...

Mi-e dor de tine, Madanutz drag... Te iubesc... mereu, mereu, mereu...

Ganduri pentru printesa de poveste...

Iubita noastra draga,

Ieri am venit de la Bucuresti. Am fost la Ploiesti, la tine, langa tine, langa trupusorul tau fragil, unde ti-am aprins o lumanare la capatai... Era o vreme infernala... Ploua si era frig rau, de aceea n-am putut sta prea mult... Erau si parintii tai acolo si m-au luat la ei acasa... Am incercat sa le explic, sa le spun ce cred eu despre tot, sa incerc sa le aduc putina alinare, putina mangaiere si sa-i fac sa vada si altfel lucrurile... Ajuta-ma tu, ingeras dulce, sa pot face cumva sa nu mai fie atat de multa ura si dezbinare intre cei pe care tu i-ai iubit atat. Stiu ca tu nu ti-ai fi dorit asta, stiu ca tie ti-ar fi placut ca ei sa se inteleaga... Stiu ca undeva, cumva.. exista... ar trebui sa existe un firicel de speranta... un firicel de iubire...

Ieri am fost si la mormantul Laurei Stoica... A implinit si ea 43 de ani eterni... Am aprins o lumanare si am rugat-o sa aiba grija de tine, pe acolo, pe unde esti!

Am fost si la Serban si de asemenea, l-am rugat sa aiba grija de "Mielu"...

Iubirea noastra, inger drag, ne e dor de tine... Atat de dor... Parca mai acut e acum dorul, parca mai tare sfasie neputinta si disperarea de a sti ca nu te vom mai vedea niciodata!

Mada, ai ramas doar in sufletul si in amintirile noastre... Ai ramas printesa din basmul nostru cu "a fost odata..."

Numai ca la noi, povestea noastra nu s-a sfarsit cu ".... si au trait fericiti pana la adanci batraneti", ci au murit amandoi: si printul... si printesa...

Sa va fie somnul lin si zborul dulce printre ingeri!

Si te rog, mai vino si la mine in vis... Mi-e dor de tine... Am inteles ca trebuie sa astept putin si am sa fiu cuminte, iti promit... Iti multumesc pentru visul de azi-noapte, cand mi l-ai daruit pe stii tu cine...

Te iubesc, printesa mea de poveste! Esti/vei fi mereu in gandurile mele!

Sanduca mea draga!

Pe Sanda Ladosi o stiu de foarte mult timp. Cred ca de cand s-a lansat. Era o pustoaica dulce foc si indrazneata din Targu-Mures. Mi-era tare draga. Dar de cunoscut, am cunoscut-o acum vreo 4-5 ani, cand am fost invitata cu Iulia si Ioana la emisiunea lui Andrei Partos. Atunci a fost invitata si ea dar si Ovidiu Komornyk. A fost o noapte pe cinste! Ne-am distrat tare mult si a fost si ea surprinsa de cat de multe cantece stiu din repertoriul ei! Am o piesa "Totul e perfect" cand simt ca tot ce ating, vad, simt, ma motiveaza sa merg mai departe. In noaptea aia, eu si Sanda am plecat impreuna de la emisiune, pentru ca locuiam in aceeasi zona.

Ulterior, mi-a facut o surpriza de proportii (cred ca era in aceeasi vara) cand a aterizat pe la Botosani si a intrebat-o pe Ioana de mine. Iar Ioana i-a propus sa ma sune. Asa ca ma trezesc cu un telefon de la Ioana. Vorbesc putin cu ea, dupa care imi spune ca-mi da pe cineva la telefon. Si aud un "Alo, buna domnisoara profesoara!". Nu stiam cine poate fi???!!! Si Sanda razand imi spune "Vreau sa vad daca ai ureche muzicala". In acel moment mi-a traznit ideea ca s-ar putea sa fie ea!!!!!!!!!!!??? Si am tipat ca nebuna: "Sanda??? Sanda!!! Sanduca mea!!! Tu esti!!" iar ea radea in hohote si-mi spunea ca am ureche muzicala.

A fost una dintre cele mai frumoase zile din viata mea!

Apoi ne-am tot intalnit pe la diverse evenimente si mereu era o sursa de energie, de buna-dispozitie, un izvor tonic, o fiinta extrem de solara de la care nu ai cum sa nu te incarci pozitiv.

Dupa ce s-a intamplat tragedia cu Mada, i-am dat sms intr-o seara... pentru ca simteam nevoia sa stiu ca e acolo, ca mai e... prea eram inconjurata numai de tristete si de moarte... mai ales ca ea si Mada devenisera extrem de apropiate in ultimul timp, datorita copiilor: fetita ei si baietelul Madutzei sunt cam de aceeasi varsta.

Mi-a raspuns la sms si mi-a spus ca si ea era doborata de moartea Madutzei...

Aveam/am nevoie sa stiu ca oamenii de varsta Madalinei sunt langa noi, ca sunt teferi...

Sanda e o parte importanta din existenta mea. Ma bucur sa stiu ca e bine, chiar daca nu ne vedem/auzim cu lunile. Daca imi da sms si-mi spune ca e ok, eu sunt FERICITA!

Ma bucur mult ca Sanduca face parte din viata mea si abia astept sa mai scoata un album nou. Deocamdata a luat o pauza pentru ca a scos cele mai importante "albume" din viata ei: pe Bobo si pe Ioana, ingerasii ei dragalasi, care au solicitat-o mai mult decat oricare album.

Sa-ti traiasca puiutii, draga mea si sa fii fericita, FE-RI-CI-TAAAAA, cat poti tu de mult sa duci!

Te imbratisez si te pup!

Pot sa imprumut 25 de dolari?

Un om a venit de la munca tarziu, obosit si nervos, gasindu-si baiatul de 5 ani asteptand la usa.

- Tati, pot sa te intreb ceva?

- Da sigur, despre ce e vorba? a raspuns omul.

- Tati, cati bani castigi pe ora?

- Asta nu e treaba ta. De ce ma intrebi astfel de lucruri? spuse omul nervos.

- Doar vreau sa stiu... Te rog spune-mi, cat castigi pe ora?

- Daca trebuie sa stii, castig 50$ pe ora.

- Ah, a raspuns micutul, cu capul plecat. Tati, imi imprumuti te rog 25$?

Tatal s-a infuriat:

- Daca singurul motiv pentru care m-ai intrebat asta este ca sa imi ceri niste bani sa iti cumperi o jucarie prosteasca sau alte porcarii, atunci du-te direct in camera ta la culcare. Gandeste-te de ce esti asa egoist. Nu lucrez din greu in fiecare zi pentru asa copilarii!

Micutul a mers in liniste in camera si a inchis usa. Omul s-a enervat si mai tare pe intrebarile baiatului. Cum a putut sa puna asa intrebari doar pentru a cere niste bani.

Dupa o ora, omul s-a calmat si a inceput sa gandeasca: "Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie sa cumpere cu 25$ si chiar nu mi-a cerut bani des". Omul a mers la usa baiatului si a deschis-o:

- Dormi? a intrebat...

- Nu tati, sunt treaz, a raspuns baiatul.

- M-am gandit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatal. A fost o zi lunga si m-am descarcat pe tine. Uite aici ai 25$

Micutul a sarit, zambind drept in bratele lui:

- Multumesc tati, a zbierat. Dupa aceea a scos un pumn de bani.

Omul a vazut ca baiatul avea deja bani si s-a enervat din nou. Micutul si-a numarat incet banii si s-a uitat catre tatal sau:

- De ce vrei mai multi bani daca deja ai? a spus tatal.

- Pentru ca nu am avut destul, dar acum am, a replicat baiatul. Tati, am 50$. Pot sa cumpar o ora cu tine???? Te rog sa vii mai repede acasa maine. Vreau sa mananc cu tine.

Tatal a fost distrus. Si-a luat baiatul in brate si l-a implorat sa il ierte.

Este doar o reamintire pentru toti ce lucreaza din greu in viata. Nu ar trebui sa lasam timpul sa treaca printre degete fara sa petrecem timp cu cei care chiar conteaza pentru noi, aceia apropiati de inimile noastre. Sa ne amintim sa impartim cei 50$ din timpul nostru cu cineva pe care iubim.

Daca maine murim, compania pentru care lucram ne va inlocui foarte usor, in cateva ore. Dar familia si prietenii pe care ii lasam in urma o sa simta pierderea pentru tot restul vietilor lor

Zambeteeeeeeeeeee

De doua saptamani sunt asa fericita! Fericitaaaaaaaaaaaaaaaaa! Ma simt bine, sunt relaxata, multumita, ma trezesc cu zambetul pe buze. Rad mult, sunt vesela, ador jobul meu. Imi plac copiii, sunt frumosi si destepti. Nu, nu si cuminti! Hai sa nu exageram, totusi! :-)) Sunt extraordinar de incantata ca mi-am regasit echilibrul. Am gasit oameni buni, intelegatori si respectuosi, aici, la 30 de km de Bucuresti.

Sper sa dureze mult starea asta!

Multumesc Florianei ca mi-a adus zambetul pe buze in dimineata asta, ca imi da motive sa ma simt fericita!

Ii multumesc lui DUMNEZEU pentru darul oferit, pentru ca m-a adus aici si ca mi-a scos in cale oameni deosebiti.

Si va multumesc si voua, prieteni dragi, care mi-ati fost alaturi si la bine si la rau!

Cartea fanilor pentru idolul lor

Dragii mei, va anunt ca scriu o carte despre Madalina. O carte in care incerc sa recompun din amintiri vesele, din imagini vii si luminoase, personalitatea si imaginea Madalinei Manole. Daca credeti ca puteti contribui la aceasta carte cu impresii personale, daca ati cunoscut-o pe Madalina Manole si puteti ajuta si voi, va rog sa-mi scrieti aici.
Stiu, o sa spuneti ca s-au scris deja doua carti despre ea. Una din ele, "Ma cheama Madalina" a fost scrisa pe vremea cand Madalina traia si este o carte-fluviu despre viata ei iar cea aparuta de curand cu ziarul "Click" nu stiu cat merita luata in considerare. Personal, nu cred ca o carte se poate scrie in 2-3 saptamani.
Cartea scrisa de noi va fi darul pentru cea care ne-a adus aproape, omagiul si pretuirea noastra pentru un OM si un ARTIST exceptional. O parte din ea va cuprinde marturiile fanilor cu fotografii iar cea de-a doua parte va cuprinde marturiile prietenilor apropiati cu fotografii.
Astept sa contribuiti toti. Cartea va fi lansata in luna ianuarie cand se vor implini 20 de ani de la infiintarea Asociatiei Culturale Madalina Manole.

Thank you :-)

Multumesc din suflet celor peste 60 de prieteni care m-au sunat, mi-au trimis mesaje, mi-au telefonat de ziua mea de nastere. V-am simtit foarte aproape de sufletul meu si mi-ati daruit cel mai frumos cadou din lume: prietenia, dragostea si pretuirea voastra!

Va iubesc si va imbratisez!

P.S. Si va multumesc in felul meu, adica Suchardineste! :-)