S-au implinit de curand doi ani de cand sunt fan Simona Halep. Simona este o parte din mine, din sufletul meu, din fiinta mea. La inceput, am stat cuminte, in expectativa, studiind-o, nehotarata daca sa o plac sau nu. Am trecut prin toate starile posibile asteptand sa vad cum este ea, pana am invatat s-o cunosc si sa accept cum functioneaza ca om. Mi-este si acum extrem de greu, e dificil sa-mi controlez emotiile si trairile, insa in toata aceasta perioada am invatat atat de multe lucruri despre Simona. Am alintat-o in toate felurile posibile, dar nu s-a suparat niciodata, nici nu a parut s-o deranjeze felul in care m-am adresat, mai ales ca intotdeauna a fost un mod plin de respect si drag pentru ea. A fost Simonica, Simo, Gargarita, Printesa, Curcubeul, insa nu am avut niciodata nici cel mai mic semn ca ar deranja-o. Pe mine insa ma deranjeaza cand altii n-o scot din Halep. Halep in sus, Halep in jos, de parca nici nu ar avea prenume, Da, Halep este un nume atipic, un nume deosebit, cu rezonanta, dar nu-i asa ca uneori iti vine s-o mai strigi si Simonica sau Simo ? Mai ales ca statura ei si chipul dragalas te si ajuta in acest sens. Daca as fi fost fan Maria Sharapova, nu mi-as fi imaginat ca o pot alinta Marioara sau Mariuta. Mi se pare ca acea fiinta are un stil atat de rece si impersonal, un stil care blocheaza orice forma de alint sau asociere cu ceva dragut.
In alta ordine de idei, am invatat ca, indiferent cat de suparata, trista, dezamagita sau furioasa as fi, sa nu actionez sub impulsul momentului si sa nu scriu lucruri pe care mai tarziu le-as regreta. Da, am avut impresia uneori de aroganta, insa ulterior mi-am dat seama ca sub acea aparenta masca se ascunde multa sensibilitate si fragilitate emotionala. Da, m-am suparat pe ea pentru ca a trantit racheta pe teren si s-a facut "proasta" ori mai stiu ce i-a trecut prin minte in acel moment. Da, m-a intristat uneori felul in care s-a purtat cu Darren cand australianul nu voia decat s-o scoata din starea ei de frustare si mi-am jurat de multe ori sa ma detasez, dar n-am putut.
Pentru ca, pana la urma, cine sunt eu sa o judec ? Sa-i judec trairile si emotiile intense provocate de acest sport careia i s-a dedicat in totalitate, uitand de ea, de familie, de casa, de prieteni? Numai de Romania n-a uitat niciodata Simona noastra. Peste tot pe unde a ajuns, a ramas cel mai frumos ambasador pe care l-am fi putut avea.
Joi, la filmarile pentru reclama Dorna, totul s-a desfasurat cu o rapiditate incredibila. Unii au plecat dezamagiti, fiindca n-au reusit sa obtina un autograf sau sa faca o poza cu ea, insa programul Simonei din acea zi a fost infernal. Un interviu-maraton, o sedinta foto, un drum la masa, intoarcere pentru filmare pe terenul de tenis din complexul Izvorani si apoi filmarea cu fanii care a durat per-total 30-40 de minute. La 18 fix a fost nevoita sa plece, fiindca se afla intr-un program strict de recuperare fizica (banuim ca tot sinuzita ei ii da batai de cap). A fost si asa destul de draguta, calma si binevoitoare cu toata lumea. Ne-a trimis pupici, ne-a dat autografe si a facut cateva fotografii.
Fanii s-au inghesuit sa o prinda, dar asta nu trebuie sa ne mire. Asa se intampla peste tot. Fiecare isi doreste sa imortalizeze momentul, sa aiba in casa lui o amintire pretioasa cu Campioana noastra incredibila. Intre fani se duce o lupta acerba, la fel si intre grupuri, fiecare isi doreste intaietate, dorind sa demonstreze cat de mare fan este, uitand ca Simona nu are party-pris-uri cu nimeni. Nu cred ca exista vreun fan care se poate lauda ca a ajuns vreodata la o cafea cu ea sau in casa ei. Nici unul. Pentru ca relatia Simonei cu fanii este una extrem de clara si nu trece frontiera idol-fan. Nici macar o secunda. Mesajul ei este foarte clar: "Va iubesc, imi sunteti dragi, va multumesc pentru tot ce faceti, dar nu accept pe nimeni in spatiul meu personal". Patratica ei si-o consuma cu prietenii ei, aceeasi de ani de zile, cu familia ei de care e foarte legata si cu oamenii din echipa. Am senzatia ca dupa ce fenomenul Simona Halep nu va mai fi asa vizibil, nu vom mai auzi despre ea decat foarte putine lucruri sau poate numai atat cat va vrea ea sa arate.
Simona este o fiinta cu totul si cu totul aparte. E generoasa si sensibila, e dulce si cuminte, hotarata si determinata pe teren, delicata in exprimare si atitudine. E modesta si fina, are un bun-simt iesit din comun pentru vremurile in care traim, insa isi impune punctul de vedere cu fermitate. Stie exact ce vrea de la ea si de la cei din jur. Nu, noi nu suntem inca obisnuiti cu astfel de atitudine. Am invatat sa ne punem poalele-n cap, sa ne tragem de sireturi cu vedetele, dar Simona nu e asa! Lumea frumoasa din care ea vine e una plina de valori si echilibru. Da, din alea de mult uitate, la care am uitat sa marsam. Dar nu-i nimic! Ea ne invata zi de zi, ne educa prin atitudinea ei simpla si atat de aproape de perfectiune, cat de frumos este SA FII OM, SA IUBESTI CEEA CE FACI, SA TE DEDICI PANA LA SACRIFICIU!
Ea este Simona Halep.
"Succesul inseamna sa treci de la un esec la altul fara sa pierzi din entuziasm". Winston Churchill.
Se afișează postările cu eticheta Simona Halep. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Simona Halep. Afișați toate postările
sâmbătă, 12 noiembrie 2016
marți, 9 februarie 2016
Simonica din realitatea mea...
In sfarsit am vazut-o pe Simona. La Fed Cup am trait un regal al tenisului de proportii, datorat in mare parte splendidelor noastre fete Simona Halep si Monica Niculescu. Sambata, cand am ajuns in Sala Polivalenta, am avut sansa sa vorbesc cu mamica Simonei si sa-i dau cadoul pentru ea. Cumva intuiam ca nu am sa pot ajunge direct la Campioana. Nu aveam cum. Regulile de securitate erau foarte stricte, iar programul fetelor DRACONIC. Nu mi-am imaginat, dar asa este: totul este calculat la milimetru, antrenamentul, interviurile, participarea la conferintele de presa, vestiarul, nimic nu este lasat la voia intamplarii. Cuvantul de ordine este: DISCIPLINA. Rareori, fetele au un moment de respiro la astfel de competitii. Evident ca toata lumea voia sa o vada pe Simona, sa o atinga pe Simona, insa Simona nu a stat sa dea autografe si sa faca poze in cele doua zile de competitie decat foarte putin. Era o varianta mai buna participarea la antrenamente in zilele premergatoare evenimentului, atunci fiind mai relaxata.
Ce-am vazut eu ? O Simona foarte diferita de modul in care este perceputa la televizor. Nu este foarte mica, asa cum se spune, adica are o statura medie, in schimb este foarte fragila: maini si picioare foarte subtiri, nici nu ma mai mir acum ca se imbolnaveste atat de des. Apasa foarte multa presiune pe organismul ei. In meciul de sambata, cel cu Plishkova se vedea ce efort incredibil face ca sa tina pasul cu adversara. Trebuie sa alerge enorm ca sa nu scape mingiile servite atat de usor de oponenta. Cand se inalta de la pamant, deplasarea deasupra solului este de aproape 1 m, daca nu si mai bine. Uneori ai senzatia ca zboara, efectiv. Alteori, o vezi bine ca-si doreste mai mult, insa organismul ii impune o anumita limita. Si asta o frustreaza. Efortul ei este de 20 de ori mai mare decat al altor jucatoare, iar asta nu poate decat sa ne faca inca o data teribil de mandri si de fericiti ca aceasta manuta de om a reusit sa ajunga in varful ierarhiei mondiale.
Este incredibil de timida. In sala aceea era adulata efectiv. Un val de simpatie urias venea spre ea, insa am avut senzatia cumva ca asta o sperie, mai mult decat sa o incurajeze. Nu are aere de superstar, nu-i place sa iasa in evidenta cu nimic. In loja echipei, a stat pe randul din spate de scaune, alaturi de Theo Cercel, nu in fata, alaturi de fete, in obiectivul camerelor. Nu este deloc expansiva, nu vorbeste foarte mult, n-am vazut-o discutand nici cu familia ei, nici cu echipa, decat foarte putin. Este extrem de serioasa si de responsabila, isi vede strict de viata ei si de programul riguros pe care il are. Ii trateaza pe cei din jurul ei in mod egal: nu imparte zambete confidentiale cu nimeni, nu se joaca, nu e ghidusa ca Monica Niculescu, nu are afinitati pentru un anume tip de fani sau de sustinatori. Am avut chiar impresia ca e cumva prea mult pentru ea tot ce se intampla. Nu pare sa-si doreasca sa stea in lumina reflectoarelor, nu-i place, se vede asta cu ochiul liber. Si atunci cand se bucura, o face retinut fata de public. Timiditatea ei inca este o caracteristica dominanta si-si pune amprenta definitiv pe tot ce face. Sambata seara, dupa ce a pierdut meciul cu Plishkova, am asteptat-o la iesire, langa masina ei, insa era plansa si trista. Nici nu a ridicat privirea din pamant. Nu a reactionat in niciun fel cand i-am strigat ca o iubim, iar cand s-a uitat pe geamul masinii si i-am facut semn cu mana si-a lasat din nou capul in jos. Se vedea ca nu-si dorea decat sa fuga, sa plece cat mai repede de acolo. Isi traia nefericirea cu aceeasi intensitate interioara cu care-si consuma si frustrarile si durerile personale. Simona are un consum emotional imens, iar asta-i fura din energie.
E frumoasa si dulce... Asta atrage cel mai mult la ea. Copilaria nu pare sa fi fugit definitiv din sufletul si din fiinta ei. Nu-i dai sub nicio forma 24 de ani. Cu thermobagul in spate ai senzatia ca e si mai mica. Si totusi este foarte matura... Parca in fiinta ei sunt doua Simonici aflate intr-o lupta permanenta: una timida, introvertita, blanda si alta impetuoasa, razvratita. In permanenta, una din ele vrea sa o domine pe cealalta... de-asta e si Balanta probabil. Pentru ca fiecare din aceste doua firi o pune in echilibru pe cealalta. Zambetul, optimismul, delicatetea, frumusetea interioara, toate le are de la mamica ei, o doamna deosebita cu care am avut ocazia sa stau de vorba. Calda, naturala si sincera. E cea mai dulce mamica din lume. O protejeaza cu multa blandete pe Simona, o atinge fin, o adora efectiv, o pierde din ochi, se vede limpede cat de mult pretuieste momentele cu ea.
Una peste alta, am trait si acel moment sa ma intalnesc cu parintii Simonei, s-o vad si pe ea de foarte aproape si nu pot decat sa ma simt si mai privilegiata acum, avand dedicatia aceea superba de la ea, mailurile, Plugusorul publicat pe pagina ei, acum, cand stiu ca aceste gesturi nu le face zilnic si nu fata de oricine...
ITI MULTUMESC, SIMONA, PENTRU CLIPELE MAGICE PE CARE NI LE-AI OFERIT! Acum pretuiesc de 10 ori mai mult munca ta, valoarea ta si tot ceea mi-ai daruit in timp... Esti o parte importanta din sufletul meu!
Ce-am vazut eu ? O Simona foarte diferita de modul in care este perceputa la televizor. Nu este foarte mica, asa cum se spune, adica are o statura medie, in schimb este foarte fragila: maini si picioare foarte subtiri, nici nu ma mai mir acum ca se imbolnaveste atat de des. Apasa foarte multa presiune pe organismul ei. In meciul de sambata, cel cu Plishkova se vedea ce efort incredibil face ca sa tina pasul cu adversara. Trebuie sa alerge enorm ca sa nu scape mingiile servite atat de usor de oponenta. Cand se inalta de la pamant, deplasarea deasupra solului este de aproape 1 m, daca nu si mai bine. Uneori ai senzatia ca zboara, efectiv. Alteori, o vezi bine ca-si doreste mai mult, insa organismul ii impune o anumita limita. Si asta o frustreaza. Efortul ei este de 20 de ori mai mare decat al altor jucatoare, iar asta nu poate decat sa ne faca inca o data teribil de mandri si de fericiti ca aceasta manuta de om a reusit sa ajunga in varful ierarhiei mondiale.
Este incredibil de timida. In sala aceea era adulata efectiv. Un val de simpatie urias venea spre ea, insa am avut senzatia cumva ca asta o sperie, mai mult decat sa o incurajeze. Nu are aere de superstar, nu-i place sa iasa in evidenta cu nimic. In loja echipei, a stat pe randul din spate de scaune, alaturi de Theo Cercel, nu in fata, alaturi de fete, in obiectivul camerelor. Nu este deloc expansiva, nu vorbeste foarte mult, n-am vazut-o discutand nici cu familia ei, nici cu echipa, decat foarte putin. Este extrem de serioasa si de responsabila, isi vede strict de viata ei si de programul riguros pe care il are. Ii trateaza pe cei din jurul ei in mod egal: nu imparte zambete confidentiale cu nimeni, nu se joaca, nu e ghidusa ca Monica Niculescu, nu are afinitati pentru un anume tip de fani sau de sustinatori. Am avut chiar impresia ca e cumva prea mult pentru ea tot ce se intampla. Nu pare sa-si doreasca sa stea in lumina reflectoarelor, nu-i place, se vede asta cu ochiul liber. Si atunci cand se bucura, o face retinut fata de public. Timiditatea ei inca este o caracteristica dominanta si-si pune amprenta definitiv pe tot ce face. Sambata seara, dupa ce a pierdut meciul cu Plishkova, am asteptat-o la iesire, langa masina ei, insa era plansa si trista. Nici nu a ridicat privirea din pamant. Nu a reactionat in niciun fel cand i-am strigat ca o iubim, iar cand s-a uitat pe geamul masinii si i-am facut semn cu mana si-a lasat din nou capul in jos. Se vedea ca nu-si dorea decat sa fuga, sa plece cat mai repede de acolo. Isi traia nefericirea cu aceeasi intensitate interioara cu care-si consuma si frustrarile si durerile personale. Simona are un consum emotional imens, iar asta-i fura din energie.
E frumoasa si dulce... Asta atrage cel mai mult la ea. Copilaria nu pare sa fi fugit definitiv din sufletul si din fiinta ei. Nu-i dai sub nicio forma 24 de ani. Cu thermobagul in spate ai senzatia ca e si mai mica. Si totusi este foarte matura... Parca in fiinta ei sunt doua Simonici aflate intr-o lupta permanenta: una timida, introvertita, blanda si alta impetuoasa, razvratita. In permanenta, una din ele vrea sa o domine pe cealalta... de-asta e si Balanta probabil. Pentru ca fiecare din aceste doua firi o pune in echilibru pe cealalta. Zambetul, optimismul, delicatetea, frumusetea interioara, toate le are de la mamica ei, o doamna deosebita cu care am avut ocazia sa stau de vorba. Calda, naturala si sincera. E cea mai dulce mamica din lume. O protejeaza cu multa blandete pe Simona, o atinge fin, o adora efectiv, o pierde din ochi, se vede limpede cat de mult pretuieste momentele cu ea.
Una peste alta, am trait si acel moment sa ma intalnesc cu parintii Simonei, s-o vad si pe ea de foarte aproape si nu pot decat sa ma simt si mai privilegiata acum, avand dedicatia aceea superba de la ea, mailurile, Plugusorul publicat pe pagina ei, acum, cand stiu ca aceste gesturi nu le face zilnic si nu fata de oricine...
ITI MULTUMESC, SIMONA, PENTRU CLIPELE MAGICE PE CARE NI LE-AI OFERIT! Acum pretuiesc de 10 ori mai mult munca ta, valoarea ta si tot ceea mi-ai daruit in timp... Esti o parte importanta din sufletul meu!
Etichete:
Cluj,
Cluj Arena,
entuziasm,
fani,
Fed Cup,
halepenos,
Sala Polivalenta,
Simona Halep
vineri, 1 ianuarie 2016
Asaaaa surprizaaaa!
Draga mea Simonica mi-a facut o surpriza incredibila in ultima zi din 2015 si in prima din 2016. Dupa ce i-am trimis pe mail Plugusorul scris de mine special pentru ea si mi-a raspuns ca i-a placut foarte mult si a amuzat-o, azi-noapte la 00.30 l-a postat pe pagina ei de Facebook. Sunt inca uimita si ma bucur enorm ca a atins-o in mod placut gestul meu. Ce noapte increbila, Doamne! Multumesc, draga mea draga! #mychampmyhero
Etichete:
australian open,
fanii simonei,
halepenos,
plugusor,
Simona Halep
joi, 31 decembrie 2015
Plugusor pentru halepenos!
Aho, aho, copii si frati,
Stati putin si nu manati!
Halepenos, nu dormiti!
Plugusoru-mi auziti ?
Brisbanul acum soseste
Campioana ne trezeste,
Iar pe toti in miez de noapte.
Asadar, cu mic cu mare,
Azi sa-i facem o urare:
Acum la-nceput de an
Openul Australian
Si Fed-Cup-ul cel clujean
Pe toti sa ne reuneasca,
Simo ca sa reuseasca
Meciuri mari sa cucereasca!
Locul I al ei sa fie,
Grand Slam si titluri o mie,
De toate sa aiba parte,
Glorie, succes, multi bani,
La anu' si la multi ani!
Staaaati asaaa, nu va grabiti,
Inca una s-auziti!
Sa-i uram de Sorcova
S-o bata pe Sharapova,
Darren antrenor sa-i fie,
De acum pana-n vecie!
Teo mai des sa zambeasca,
Echipa sa o-nsoteasca,
Peste tot, in lumea larga,
Tuturor sa fie draga,
Pe teren sa straluceasca,
Gandul nostru s-o insoteasca
Neincetat, mereu sublim,
Simonicaaaaaaaaaa, te iubim!
Etichete:
australian open,
brisbane,
fanii simonei,
halepenos,
Simona Halep,
tenis
vineri, 3 aprilie 2015
O infrangere cat o victorie uriasa!
Draga Simona Halep,
Probabil ca nu vei citi niciodata scrisoarea mea si o sa raman oricum un fan dintre sutele de mii din toata lumea, insa vreau sa-ti spun ceva, micuto: esti singura tenismena care m-a determinat sa ma uit la meciurile de tenis, un sport caruia i-am descoperit splendoarea datorita TIE!!! M-am trezit din amorteala, brusc, intr-o zi a anului trecut, in micuta cancelarie din scoala noastra, cand toti colegii mei discutau despre ascensiunea ta fulminanta si despre jocul tau senzational. Am devenit atenta si m-am tras singura de urechi. Ma simteam stupida, ignoranta, in afara unei discutii ce parea inteleasa de toti, mai putin de mine. Colegii mei iti stiau si adversarele si jocul si meciurile. Numai eu eram de pe alta planeta. Mi-am reevaluat atitudinea si am inceput sa fiu atenta. Din ce in ce mai atenta. Chiar daca nici acum nu inteleg prea mult din termenii specifici, macar pot sa particip si eu onorant la o discutie cu colegii.
Cu turneul Indian Wells am avut emotii uriase. Mi-a batut inima puternic si ma rugam Domnului sa iti dea putere, sa revii, sa invingi. Si Dumnezeu m-a ascultat. Pentru ca Dumnezeu iubeste invingatorii, copiii ambitiosi ca tine. Am deschis fereastra de cateva ori, am respirat adanc, am urlat de nervi, am sarit in sus de bucurie, am jubilat si am plans de emotie cand am vazut ca ai castigat.
M-a deranjat putin nepotrivirea asta de orar de la Miami, insa am tras de mine, m-am trezit de cate ori am putut si am vrut sa fiu acolo, de fiecare data, fiindca stiam ca ai nevoie de fiecare gand bun indreptat catre tine, de fiecare lumina din sufletul nostru, de toata energia pozitiva care s-o incarce pe-a ta si care sa-ti impulsioneze racheta spre victoria finala.
Meciul cu Serena a fost uluitor. O fi ea mult mai puternica, mai mare cu 10 ani decat tine si mai experimentata, dar nici tu nu esti mai prejos, copil frumos! Mi-a batut inima la fiecare minge pierduta sau castigata si am admirat spectaculozitatea cu care ai scos mingi imposibil de scos pentru o alta jucatoare, am iubit felul in care ai facut-o pe Serena sa-si merite victoria si sa munceasca strangand din dinti pentru ea.
Tu nu ai pierdut, Simona! Tu esti, de fapt, marea castigatoare a sufletelor noastre. Pentru ca finala de la Miami s-a desfasurat azi-noapte. Restul e simplu de prevazut...
Jana Novotna s-a inselat! ESTI WOW! A recunoscut-o si Serena care-ti admira stilul si s-a declarat fanul tau! Iti dai seama ? The Queen. Pentru ca tu ai scris istorie.
Pentru ca nu am mai plans de cand se cocota echipa de gimnastica pe podium si uita sa plece de acolo ani la rand.
Am senzatia ca acesta este doar inceputul, ca turneul de la Miami va fi al tau candva si ca vei castiga tot ce-ti propui tu. Fiindca tu esti o INVINGATOARE NATIVA! Esti ambitia si determinarea intruchipata intr-un corp mic, dar atat de eficient.
Daca as avea posibilitatea, as fugi la toate meciurile tale, peste tot in lume. Insa o sa-ti fiu alaturi cu tot sufletul meu si STIU ca si rugaciunile mele te vor ajuta sa invingi.
A, si inca ceva: gestul tau de a te inchina dupa fiecare meci si de a-i multumi lui Dumnezeu mi-a mers drept la inima.
Succes, Simona Halep! O fi Serena Regina, dar tu esti PRINTESA, si intr-o buna zi, printesele succed in ierarhie la tron. Abia astept sa devii NUMBER ONE!
Etichete:
indian wells.,
infrangere,
Serena Williams,
Simona Halep,
turneu miami,
victorie
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






