Simonica din realitatea mea...

In sfarsit am vazut-o pe Simona. La Fed Cup am trait un regal al tenisului de proportii, datorat in mare parte splendidelor noastre fete Simona Halep si Monica Niculescu. Sambata, cand am ajuns in Sala Polivalenta, am avut sansa sa vorbesc cu mamica Simonei si sa-i dau cadoul pentru ea. Cumva intuiam ca nu am sa pot ajunge direct la Campioana. Nu aveam cum. Regulile de securitate erau foarte stricte, iar programul fetelor DRACONIC. Nu mi-am imaginat, dar asa este: totul este calculat la milimetru, antrenamentul, interviurile, participarea la conferintele de presa, vestiarul, nimic nu este lasat la voia intamplarii. Cuvantul de ordine este: DISCIPLINA. Rareori, fetele au un moment de respiro la astfel de competitii. Evident ca toata lumea voia sa o vada pe Simona, sa o atinga pe Simona, insa Simona nu a stat sa dea autografe si sa faca poze in cele doua zile de competitie decat foarte putin. Era o varianta mai buna participarea la antrenamente in zilele premergatoare evenimentului, atunci fiind mai relaxata.
Ce-am vazut eu ? O Simona foarte diferita de modul in care este perceputa la televizor. Nu este foarte mica, asa cum se spune, adica are o statura medie, in schimb este foarte fragila: maini si picioare foarte subtiri, nici nu ma mai mir acum ca se imbolnaveste atat de des. Apasa foarte multa presiune pe organismul ei. In meciul de sambata, cel cu Plishkova se vedea ce efort incredibil face ca sa tina pasul cu adversara. Trebuie sa alerge enorm ca sa nu scape mingiile servite atat de usor de oponenta. Cand se inalta de la pamant, deplasarea deasupra solului este de aproape 1 m, daca nu si mai bine. Uneori ai senzatia ca zboara, efectiv. Alteori, o vezi bine ca-si doreste mai mult, insa organismul ii impune o anumita limita. Si asta o frustreaza. Efortul ei este de 20 de ori mai mare decat al altor jucatoare, iar asta nu poate decat sa ne faca inca o data teribil de mandri si de fericiti ca aceasta manuta de om a reusit sa ajunga in varful ierarhiei mondiale.
Este incredibil de timida. In sala aceea era adulata efectiv. Un val de simpatie urias venea spre ea, insa am avut senzatia cumva ca asta o sperie, mai mult decat sa o incurajeze. Nu are aere de superstar, nu-i place sa iasa in evidenta cu nimic. In loja echipei, a stat pe randul din spate de scaune, alaturi de Theo Cercel, nu in fata, alaturi de fete, in obiectivul camerelor. Nu este deloc expansiva, nu vorbeste foarte mult, n-am vazut-o discutand nici cu familia ei, nici cu echipa, decat foarte putin. Este extrem de serioasa si de responsabila, isi vede strict de viata ei si de programul riguros pe care il are. Ii trateaza pe cei din jurul ei in mod egal: nu imparte zambete confidentiale cu nimeni, nu se joaca, nu e ghidusa ca Monica Niculescu, nu are afinitati pentru un anume tip de fani sau de sustinatori. Am avut chiar impresia ca e cumva prea mult pentru ea tot ce se intampla. Nu pare sa-si doreasca sa stea in lumina reflectoarelor, nu-i place, se vede asta cu ochiul liber. Si atunci cand se bucura, o face retinut fata de public. Timiditatea ei inca este o caracteristica dominanta si-si pune amprenta definitiv pe tot ce face. Sambata seara, dupa ce a pierdut meciul cu Plishkova, am asteptat-o la iesire, langa masina ei, insa era plansa si trista. Nici nu a ridicat privirea din pamant. Nu a reactionat in niciun fel cand i-am strigat ca o iubim, iar cand s-a uitat pe geamul masinii si i-am facut semn cu mana si-a lasat din nou capul in jos. Se vedea ca nu-si dorea decat sa fuga, sa plece cat mai repede de acolo. Isi traia nefericirea cu aceeasi intensitate interioara cu care-si consuma si frustrarile si durerile personale. Simona are un consum emotional imens, iar asta-i fura din energie.
E frumoasa si dulce... Asta atrage cel mai mult la ea. Copilaria nu pare sa fi fugit definitiv din sufletul si din fiinta ei. Nu-i dai sub nicio forma 24 de ani. Cu thermobagul in spate ai senzatia ca e si mai mica. Si totusi este foarte matura... Parca in fiinta ei sunt doua Simonici aflate intr-o lupta permanenta: una timida, introvertita, blanda si alta impetuoasa, razvratita. In permanenta, una din ele vrea sa o domine pe cealalta... de-asta e si Balanta probabil. Pentru ca fiecare din aceste doua firi o pune in echilibru pe cealalta. Zambetul, optimismul, delicatetea, frumusetea interioara, toate le are de la mamica ei, o doamna deosebita cu care am avut ocazia sa stau de vorba. Calda, naturala si sincera. E cea mai dulce mamica din lume. O protejeaza cu multa blandete pe Simona, o atinge fin, o adora efectiv, o pierde din ochi, se vede limpede cat de mult pretuieste momentele cu ea.
Una peste alta, am trait si acel moment sa ma intalnesc cu parintii Simonei, s-o vad si pe ea de foarte aproape si nu pot decat sa ma simt si mai privilegiata acum, avand dedicatia aceea superba de la ea, mailurile, Plugusorul publicat pe pagina ei, acum, cand stiu ca aceste gesturi nu le face zilnic si nu fata de oricine...
ITI MULTUMESC, SIMONA, PENTRU CLIPELE MAGICE PE CARE NI LE-AI OFERIT! Acum pretuiesc de 10 ori mai mult munca ta, valoarea ta si tot ceea mi-ai daruit in timp... Esti o parte importanta din sufletul meu!