Visez la ziua in care valorile etice si estetice vor avea statut iconic si perpetuu in cadrul orelor de dirigentie.
Visez la ziua in care toti copiii vor avea manuale noi pe banci si nu vor fi nevoiti sa-si cumpere auxiliare...
Visez la ziua in care se va ridica anatema aruncata asupra colegilor mei. Nu toti luam spaga, nu toti facem meditatii cu copiii de la clasa pentru a ne face rost de niste venituri suplimentare si pentru a le ridica mediile din catalog.
Visez la ziua in care copiii de la tara vor fi respectati si vor avea aceleasi drepturi ca elevii de la oras. Nu am sa uit niciodata felul dispretuitor in care ne-au privit secretarele de la un liceu bucurestean cand am mers cu doi dintre elevi sa cerem informatii cu privire la admitere.
Visez la ziua in care parintii copiilor mei vor veni cu solutii si propuneri pentru eficientizarea orelor, nu cu reclamatii (de multe ori nefondate) cu privire la calitatea actului de predare sau a evaluarilor. In fata noastra toti copiii sunt egali, dragi parinti! Din pacate, de multe ori, se uita faptul ca interesul elevului este mai presus decat al nostru. Nu este cazul sa intru in detalii si sa descriu aici de cate ori eu si colegii mei am scos bani din buzunar pentru elevii amarati. Si credeti-ma, la noi la tara sunt destui!
Visez la ziua in care nu voi mai fi nevoita sa stau cu chirie ani la rand, fara sa mi se deconteze nici chiria, nici naveta...dar mai ales, visez la ziua in care banca imi va aproba un imprumut prin programul "Prima casa", asta insemnand sa am un salariu suficient de mare ca sa-mi pot permite o astfel de rata...
Visez la ziua in care se vor putea infiinta programe de after-school gratuite pentru copiii de la tara unde parintii nu au timp sa se ocupe de ei. Da, exista copii extraordinar de capabili in mediul rural, dar care isi pierd potentialul din cauza unui sistem vicios care ne cuprinde pe toti deopotriva: pe noi, profesorii, fiindca nu avem timp, din cauza programei supraaglomerate sa ne ocupam de ei asa cum trebuie la clasa, pe parinti fiindca nu mai sunt la curent cu noile cerinte si se simt depasiti de temele pe care le au acestia de facut si, nu in ultimul rand, de copiii care sunt din ce in ce mai acaparati de mediul virtual, de mass-media, etc. Trebuie sa incetam sa afirmam "eheee, ce mai citeam eu cand eram ca tine!". Nu uita ca atunci cand tu erai ca el nu existau atatea tentatii de care am ajuns sa nu stim cum sa-i mai ferim pe cei mici. Fa un exercitiu de imaginatie si gandeste-te cum te-ai fi dezvoltat tu cu atatea antimodele in jur, cu atatea stiri negative care ne-au invadat bunatatea si frumosul din noi.
Visez la ziua in care nu vom mai fi nevoiti sa apelam la ajutorul parintilor pentru a achizitiona material didactic, creta, burete, fete de banca, etc... Asigurati-ne tot ce avem nevoie, ca sa nu mai fim nevoiti sa apelam la clasicul "fond al clasei".
Visez la ziua in care ne vom afla intr-un permanent parteneriat cu parintii, nu in doua tabere diferite intr-o continua disensiune, intr-un permanent conflict, asa cum se intampla acum.
Visez la ziua in care voi putea organiza traininguri la care parintii sa invete sa-i respecte si sa-i inteleaga pe cei mici. De multe ori, mai ales in mediul rural, parintii au impresia ca daca-i asigura necesarul vietii de zi cu zi, datoria lor de parinte s-a terminat... Nu, nu e asa! A fi parinte inseamna sa-ti iei un job cu norma intreaga. 24 de ore din 24 trebuie sa te apleci asupra nevoilor si problemelor cu care se confrunta. Ti se rupe sufletul cand vezi tristetea de pe chipul lor si-ti spun cu glas soptit "mama nu vrea sa vina la sedinta/ mama nu are timp/ mama nu intelege..." Nu noi trebuie sa le stergem lacrimile sau sa-i imbratisam. Noi le asiguram suportul educational, voi ocupati-va de cel emotional!
Visez...
Visez la ziua in care nu voi mai fi nevoita sa visez...
Prof. Ana-Maria Gomboş
Visez la ziua in care toti copiii vor avea manuale noi pe banci si nu vor fi nevoiti sa-si cumpere auxiliare...
Visez la ziua in care se va ridica anatema aruncata asupra colegilor mei. Nu toti luam spaga, nu toti facem meditatii cu copiii de la clasa pentru a ne face rost de niste venituri suplimentare si pentru a le ridica mediile din catalog.
Visez la ziua in care copiii de la tara vor fi respectati si vor avea aceleasi drepturi ca elevii de la oras. Nu am sa uit niciodata felul dispretuitor in care ne-au privit secretarele de la un liceu bucurestean cand am mers cu doi dintre elevi sa cerem informatii cu privire la admitere.
Visez la ziua in care parintii copiilor mei vor veni cu solutii si propuneri pentru eficientizarea orelor, nu cu reclamatii (de multe ori nefondate) cu privire la calitatea actului de predare sau a evaluarilor. In fata noastra toti copiii sunt egali, dragi parinti! Din pacate, de multe ori, se uita faptul ca interesul elevului este mai presus decat al nostru. Nu este cazul sa intru in detalii si sa descriu aici de cate ori eu si colegii mei am scos bani din buzunar pentru elevii amarati. Si credeti-ma, la noi la tara sunt destui!
Visez la ziua in care nu voi mai fi nevoita sa stau cu chirie ani la rand, fara sa mi se deconteze nici chiria, nici naveta...dar mai ales, visez la ziua in care banca imi va aproba un imprumut prin programul "Prima casa", asta insemnand sa am un salariu suficient de mare ca sa-mi pot permite o astfel de rata...
Visez la ziua in care se vor putea infiinta programe de after-school gratuite pentru copiii de la tara unde parintii nu au timp sa se ocupe de ei. Da, exista copii extraordinar de capabili in mediul rural, dar care isi pierd potentialul din cauza unui sistem vicios care ne cuprinde pe toti deopotriva: pe noi, profesorii, fiindca nu avem timp, din cauza programei supraaglomerate sa ne ocupam de ei asa cum trebuie la clasa, pe parinti fiindca nu mai sunt la curent cu noile cerinte si se simt depasiti de temele pe care le au acestia de facut si, nu in ultimul rand, de copiii care sunt din ce in ce mai acaparati de mediul virtual, de mass-media, etc. Trebuie sa incetam sa afirmam "eheee, ce mai citeam eu cand eram ca tine!". Nu uita ca atunci cand tu erai ca el nu existau atatea tentatii de care am ajuns sa nu stim cum sa-i mai ferim pe cei mici. Fa un exercitiu de imaginatie si gandeste-te cum te-ai fi dezvoltat tu cu atatea antimodele in jur, cu atatea stiri negative care ne-au invadat bunatatea si frumosul din noi.
Visez la ziua in care nu vom mai fi nevoiti sa apelam la ajutorul parintilor pentru a achizitiona material didactic, creta, burete, fete de banca, etc... Asigurati-ne tot ce avem nevoie, ca sa nu mai fim nevoiti sa apelam la clasicul "fond al clasei".
Visez la ziua in care ne vom afla intr-un permanent parteneriat cu parintii, nu in doua tabere diferite intr-o continua disensiune, intr-un permanent conflict, asa cum se intampla acum.
Visez la ziua in care voi putea organiza traininguri la care parintii sa invete sa-i respecte si sa-i inteleaga pe cei mici. De multe ori, mai ales in mediul rural, parintii au impresia ca daca-i asigura necesarul vietii de zi cu zi, datoria lor de parinte s-a terminat... Nu, nu e asa! A fi parinte inseamna sa-ti iei un job cu norma intreaga. 24 de ore din 24 trebuie sa te apleci asupra nevoilor si problemelor cu care se confrunta. Ti se rupe sufletul cand vezi tristetea de pe chipul lor si-ti spun cu glas soptit "mama nu vrea sa vina la sedinta/ mama nu are timp/ mama nu intelege..." Nu noi trebuie sa le stergem lacrimile sau sa-i imbratisam. Noi le asiguram suportul educational, voi ocupati-va de cel emotional!
Visez...
Visez la ziua in care nu voi mai fi nevoita sa visez...
Prof. Ana-Maria Gomboş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu