vineri, 30 octombrie 2009
miercuri, 28 octombrie 2009
Inconstienta celor pe care-i iubim
Vi s-a intamplat vreodata sa vi se para ca ceea ce faceti este perfect si totusi nu sunteti intelesi/ajutati/sprijiniti? Ati avut vreodata sentimentul ca cineva drag va raneste fara sa aiba de fapt un motiv real pentru acest lucru? Ca va doriti cu ardoare o clipa de atentie si de fapt sa fiti respinsi fara sa intelegeti de fapt cauza pentru care cel drag se comporta asa? Sunt sigura ca nimic din ce va spun, nu va este strain. Ieri am primit editorialul de mai jos de la o prietena. Cineva cu care seman perfect ca mod de traire. Un articol care mi-a dat raspunsul la multe dintre intrebarile mele. Merita sa-l cititi!
Multumesc din suflet, draga mea prietena, Georgeta M.!
Editorial - ziarul "National"
Initiatii, dar şi preotii crestini, ne spun ca, pe măsură ce suntem mai iubitori de Dumnezeu si pasim mai hotariti, mai cu putere spre El, fortele intunecate se rascolesc si ele. Nu le vedem ca pe niste entitati, care merg cu tramvaiul sau ne scuipa seminţe pe creştet, dar le putem resimti in tot ce navaleşte sub forma problemelor de viata ce ne apar in cale. Brusc, un prieten pe care-l iubim foarte mult poate incepe sa se comporte alandala. Un om iubit poate sa ne tradeze si sa ne franga inima. O boala poate navali peste noi. Un sef sau un subaltern – de ce nu? – isi poate manifesta Egoul, maltratandu-ne zi de zi cu vorbe si comportamente care ne pot trimite fiori. Pe masura ce devenim mai iubitori, mai toleranţi, mai blanzi si mai puternic conectaţi cu iubirea, se poate sa “deranjam” forte pe care nu le cunoastem indeajuns ori nu le cunoastem deloc. Cand decidem sa ne deschidem catre dragoste, tot ce nu este dragoste ne apare in cale. Opusul dragostei pare sa ni se arate prin oamenii dragi noua, prin cei de care depindem, prin toate lucrurile si fiintele ce ne pareau demne de a fi iubite. Marii initiati descriu aceasta etapă a vietii si insista sa ramanem in rugaciune si in decizia de a merge catre Dumnezeu, orice ar fi. Ei ne invata ca fortele intunecate “par sa ia minţile unora dintre oamenii apropiati” pentru un timp si sa ne atace prin ele. In acel timp, cei mai iubiţi oameni se pot comporta teribil de agresiv cu noi, aducand la suprafaţa constientei noastre trairi, emotii, ganduri si senzatii sfasietoare. Poate fi teama, poate fi ura, poate fi vinovatie ori nefericire intensa. Pot fi lacrimi si pot fi dureri de toate felurile. Oamenii pe care-i iubim par să ne creeze toate acestea si sa afiseze, in acelasi timp, un comportament complet inconstient. Cand ni se intampla astfel, se poate sa fim noi insine atat de absorbiti de tot ce ni se intampla incat sa nu observam “inconstienta” evidenta a celor implicati. Fortele inconstiente care “iau mintea” si o fac incapabila de discernamant, de responsabilitate, de intelepciune, de afectiune ori de frumusete ne acuza chiar pe noi de tot ce se intampla. Ele intind degetul acuzator si iresponsabil catre noi, incercand sa ne demonstreze ca suntem vinovati, ca am participat cumva la actiunile amintite, ca nu suntem demni de iubire, nici prea buni, nici prea inteligenti, nici merituosi. Aceste forte ocolesc logica, ratiunea, adevarul ori dragostea si lovesc cu o incrancenare ce ne poate opri din drumul nostru. Tot ele ne pot induce indoiala, teama si suferinta si – prin acestea – ne sugereaza ca Dumnezeu nu ne vine in ajutor. Inteleptii ne incurajeaza si insista sa ramanem in iertare, in dragoste si-n toleranta, caci raspunsurile de tip “atac” hranesc chiar irationalitatea si indarjesc exprimarea negativitatii in continuare. Daca treceti prin perioade dificile si aveti sentimentul ca sunteţi atacati ori ca totul pare fara speranta, intensificaţi rugaciunea si cereţi puterea de a ierta, de a accepta, de a avea rabdare si a le permite acestor forte inconstiente se-si consume energia.
Multumesc din suflet, draga mea prietena, Georgeta M.!
Editorial - ziarul "National"
Initiatii, dar şi preotii crestini, ne spun ca, pe măsură ce suntem mai iubitori de Dumnezeu si pasim mai hotariti, mai cu putere spre El, fortele intunecate se rascolesc si ele. Nu le vedem ca pe niste entitati, care merg cu tramvaiul sau ne scuipa seminţe pe creştet, dar le putem resimti in tot ce navaleşte sub forma problemelor de viata ce ne apar in cale. Brusc, un prieten pe care-l iubim foarte mult poate incepe sa se comporte alandala. Un om iubit poate sa ne tradeze si sa ne franga inima. O boala poate navali peste noi. Un sef sau un subaltern – de ce nu? – isi poate manifesta Egoul, maltratandu-ne zi de zi cu vorbe si comportamente care ne pot trimite fiori. Pe masura ce devenim mai iubitori, mai toleranţi, mai blanzi si mai puternic conectaţi cu iubirea, se poate sa “deranjam” forte pe care nu le cunoastem indeajuns ori nu le cunoastem deloc. Cand decidem sa ne deschidem catre dragoste, tot ce nu este dragoste ne apare in cale. Opusul dragostei pare sa ni se arate prin oamenii dragi noua, prin cei de care depindem, prin toate lucrurile si fiintele ce ne pareau demne de a fi iubite. Marii initiati descriu aceasta etapă a vietii si insista sa ramanem in rugaciune si in decizia de a merge catre Dumnezeu, orice ar fi. Ei ne invata ca fortele intunecate “par sa ia minţile unora dintre oamenii apropiati” pentru un timp si sa ne atace prin ele. In acel timp, cei mai iubiţi oameni se pot comporta teribil de agresiv cu noi, aducand la suprafaţa constientei noastre trairi, emotii, ganduri si senzatii sfasietoare. Poate fi teama, poate fi ura, poate fi vinovatie ori nefericire intensa. Pot fi lacrimi si pot fi dureri de toate felurile. Oamenii pe care-i iubim par să ne creeze toate acestea si sa afiseze, in acelasi timp, un comportament complet inconstient. Cand ni se intampla astfel, se poate sa fim noi insine atat de absorbiti de tot ce ni se intampla incat sa nu observam “inconstienta” evidenta a celor implicati. Fortele inconstiente care “iau mintea” si o fac incapabila de discernamant, de responsabilitate, de intelepciune, de afectiune ori de frumusete ne acuza chiar pe noi de tot ce se intampla. Ele intind degetul acuzator si iresponsabil catre noi, incercand sa ne demonstreze ca suntem vinovati, ca am participat cumva la actiunile amintite, ca nu suntem demni de iubire, nici prea buni, nici prea inteligenti, nici merituosi. Aceste forte ocolesc logica, ratiunea, adevarul ori dragostea si lovesc cu o incrancenare ce ne poate opri din drumul nostru. Tot ele ne pot induce indoiala, teama si suferinta si – prin acestea – ne sugereaza ca Dumnezeu nu ne vine in ajutor. Inteleptii ne incurajeaza si insista sa ramanem in iertare, in dragoste si-n toleranta, caci raspunsurile de tip “atac” hranesc chiar irationalitatea si indarjesc exprimarea negativitatii in continuare. Daca treceti prin perioade dificile si aveti sentimentul ca sunteţi atacati ori ca totul pare fara speranta, intensificaţi rugaciunea si cereţi puterea de a ierta, de a accepta, de a avea rabdare si a le permite acestor forte inconstiente se-si consume energia.
Castile care fac diferenta
Sunt o persoana cuminte si un cetatean civilizat. Cel putin asa imi place mie sa cred. Doar ca uneori ma apuca dracii si am si eu momentele mele de revolta spontana in fata mitocaniei, a nesimtirii, a lipsei de spirit civic.
Pana acum doua zile, mergeam pe strada ca oricare alt cetatean de varsta mea. Insa de cand cu moastele Sf. Dimitrie, m-am scarpinat dupa vechiul meu telefon care a ramas saracu' pe post de aparat de radio cu casti. Si asta ca sa ma protejez impotriva bruiajelor verbale de tot felul existente in mijloacele urbane. M-am saturat de barfa, de ipocrizie, de datul cu parerea despre toate si am hotarat, ca forma de protest sa-mi astup urechile cu castile care au meritul cel putin, ca-mi ofera muzica buna ca sa nu zic de faptul ca mai aflu si eu cat este euro ca sa stiu de cati lei ma scarpin luna viitoare pentru chirie.
Numai ca, surpriza!
Constat ca forma mea de protectie impotriva mitocaniei urbane se intoarce asemenea unui bumerang. In doua zile, cu toate ca fac exact acelasi gesturi firesti ca si pana acum (ma ridic de pe scaun cand vad un batran, ofer cu amabilitate informatii cand mi se solicita) constat cu stupoare cum parerea oamenilor de langa mine s-a schimbat la 180 de grade. De ce? Ce face diferenta? Castile din urechile mele. Oamenii in varsta cred ca daca ai casti in urechi nu vezi ca e un batran langa tine :-)! Si cand le cedezi politicos locul, se aseaza tacticos pe locul incalzit gata ca si cum erai obligat sa-l cedezi si uita sa-ti multumeasca. Mi-a stat pe limba de cateva ori sa le spun ca au locuri rezervate pe care stau barbati sau domnisoare de cele mai multe ori, dar bunul-simt m-a tras de urechi si n-am facut-o!
Nu inteleg ce au cu bietele casti? Chiar nu sunt surda. Chiar nu am volumul dat la maxim, incat sa ma rup definitiv de tot ceea ce este in jurul meu. Acele casti nu-mi schimba nici optica despre cei de langa mine, nu ma fac sa fiu nici mai buna, nici mai rea, nici mai mult sau mai putin civilizata decat am fost pana acum.
Cred ca pana la urma am sa renunt la ele!
Pana acum doua zile, mergeam pe strada ca oricare alt cetatean de varsta mea. Insa de cand cu moastele Sf. Dimitrie, m-am scarpinat dupa vechiul meu telefon care a ramas saracu' pe post de aparat de radio cu casti. Si asta ca sa ma protejez impotriva bruiajelor verbale de tot felul existente in mijloacele urbane. M-am saturat de barfa, de ipocrizie, de datul cu parerea despre toate si am hotarat, ca forma de protest sa-mi astup urechile cu castile care au meritul cel putin, ca-mi ofera muzica buna ca sa nu zic de faptul ca mai aflu si eu cat este euro ca sa stiu de cati lei ma scarpin luna viitoare pentru chirie.
Numai ca, surpriza!
Constat ca forma mea de protectie impotriva mitocaniei urbane se intoarce asemenea unui bumerang. In doua zile, cu toate ca fac exact acelasi gesturi firesti ca si pana acum (ma ridic de pe scaun cand vad un batran, ofer cu amabilitate informatii cand mi se solicita) constat cu stupoare cum parerea oamenilor de langa mine s-a schimbat la 180 de grade. De ce? Ce face diferenta? Castile din urechile mele. Oamenii in varsta cred ca daca ai casti in urechi nu vezi ca e un batran langa tine :-)! Si cand le cedezi politicos locul, se aseaza tacticos pe locul incalzit gata ca si cum erai obligat sa-l cedezi si uita sa-ti multumeasca. Mi-a stat pe limba de cateva ori sa le spun ca au locuri rezervate pe care stau barbati sau domnisoare de cele mai multe ori, dar bunul-simt m-a tras de urechi si n-am facut-o!
Nu inteleg ce au cu bietele casti? Chiar nu sunt surda. Chiar nu am volumul dat la maxim, incat sa ma rup definitiv de tot ceea ce este in jurul meu. Acele casti nu-mi schimba nici optica despre cei de langa mine, nu ma fac sa fiu nici mai buna, nici mai rea, nici mai mult sau mai putin civilizata decat am fost pana acum.
Cred ca pana la urma am sa renunt la ele!
miercuri, 21 octombrie 2009
Gala Estuar 2009
.jpg)
.jpg)
Nu mai scriu de mult timp despre evenimente mondene, mai exact de aproape doi ani, de cand acestea au inceput sa faca parte din viata mea cotidiana. Ceea ce pentru ceilalti pare iesit din comun, pentru mine a devenit aproape banal. Depinde de unghiul in care stai.In mod normal, nici Gala Estuar 2009 nu facea exceptie. Nu ma asteptam la nimic spectaculos, insa cu cateva zile inainte de aceasta gala, o criza de bila/fiere m-a trantit la pat. Timp de o saptamana n-am facut nimic altceva decat sa stau in pat. Ajunsesem sa ma intreb daca imi va trece sau e ceva serios. Prezenta mea la Gala Estuar era la fel de probabila ca aterizarea unui Beoing pe maidanul din spatele blocului. Am sunat organizatorii cu doua zile inainte sa le spun ca nu pot ajunge. Cu toate ca era premiata Organizatia EMMA, un premiu pe care eu l-am propus si pentru care am mobilizat o multime de prieteni, nu ma simteam efectiv in stare sa ajung. Insa prietena Mariana Armean de la Fundatia Estuar a fost nevoita sa imi dezvaluie surpriza: trebuie sa vii pentru ca esti si tu nominalizata. Desi stateam in pat, am simtit cum mi se scurge tot sangele si am inceput sa tremur si sa plang necontrolat. Rar de tot mi se intampla sa ma doboare emotiile in asa hal incat sa nu-mi gasesc cuvintele.
Asa ca mi-am zis ca si daca va fi ultima zi a vietii mele, tot trebuie sa ma mobilizez si sa merg. Asa ca pe 15 octombrie, inca de pe la ora 11, am inceput sa imi spal parul, sa ma dusez, sa imi fac manichiura, eheeeee, treburi importante. Insa rezultatul a fost pe masura: cand am plecat de acasa, nimic nu ma dadea de gol cum ca mi-ar fi fost rau. Eram fresh.
Am ajuns acolo, insa dupa o saptamana de nemancat si de stat continuu, efortul ma obosise peste masura si am simtit nevoia sa ma asez. A venit si Bi (Bianca Brad), era si Ruxandra Sararu pe care o vedeti alaturi de noi in poza de mai sus. Gala a fost prezentata de Andreea Marin Banica si dr. Cristian Andrei. Premiile noastre s-au acordat spre sfarsitul galei cand deja bila mea atinsese punctul maxim de revolta impotriva mirosurilor de la mancarea servita la mese. Abia asteptam sa ies din sala... In momentul in care Andreea a anuntat premiul meu, m-a inundat o caldura placuta, foarte placuta, o emotie pozitiva cum de mult timp n-am mai simtit... Cuvintele ei au fost: "a mobilizat multi oameni in sustinerea proiectelor Asociatiei Mamelor de Ingeri, Ana este cea care te poate asculta atunci cand ai nevoie, care te va sfatui in momente dificile si care va fi langa tine cand esti fericit. Poti avea incredere in ea si astfel poti fi sincer, capabil de impartasirea unor trairi autentice fara sa iti fie teama ca dezvaluirea acestora te poate face vulnerabil, aceasta este Ana. Ana-Maria Gombos."
Am fost gatuita de emotie cand am urcat pe scena sa-mi primesc premiul. Andreea m-a strans in brate cu atata caldura si dragoste, incat m-am simtit cel mai important om de pe pamant in acea seara si stiu ca nu a facut-o intamplator... Relatia noastra este foarte speciala cu atat mai mult cu cat acum multi ani, cand eu abandonasem si epuizasem toate resursele pentru a lua legatura cu ea, a luat ea legatura cu mine... Si de atunci am ramas prietene... I-am dedicat premiul nasei mele, mama Cica, pe care am pierdut-o cu o luna in urma si tuturor prietenilor mei, cei care m-au ajutat sa ajung pe acea scena.
Am sentimentul, fara sa par lipsita de modestie, ca acest premiu a venit ca o confirmare a tuturor noptilor nedormite, puse in slujba celorlalti, a tuturor sacrificiilor personale, a lacrimilor si a zbuciumului sufletesc, cand tot ce-mi doream era sa il fac fericit pe cel de langa mine.
Premiul inmanat de Fundatia Estuar se numeste: "Mentine legatura cu prietenii".
N-am stiut ca se inmaneaza premiu si pentru ca poti fi un prieten bun, insa m-am inselat... Si MULTUMESC! In acest MULTUMESC imens intrati toti. Nu vreau sa enumar ca sa nu omit pe cineva!
Va iubesc! Va iubesc! Va iubesc!
duminică, 18 octombrie 2009
Floriana
Iar ma aflu pe blogul Florianei Jucan. Am momente de cateva ori pe an cand sunt atrasa irezistibil de blogul acestei femei. Mai des nu pot sa intru. Are o tristete metafizica fiinta asta. E frumoasa, melancolica si mult prea inteligenta pentru lumea in care traim. Are o profunzime pe care putini stiu s-o descifreze...
O admir de mult timp pe Floriana... Vietile noastre sunt atat de asemanatoare... Iubim aceleasi lucruri, am avut aceleasi caderi, aceleasi deziluzii, aceleasi infrangeri... Ea a primit prima papusa la 30 si de ani, eu nu am primit-o nici acum...
Pe Floriana imi vine sa o mangai pe obraz cu delicatete cand o vad, fiindca stiu ca dincolo de aparenta ei duritate se afla un suflet fragil... Fiindca stiu ca e mai sensibila decat vrea sa recunoasca... Dar n-am curaj... Ma pierd in ochii ei frumosi care spun atat de multe... Ultima oara am vazut-o la Gala Unicef... Era la doar cativa metri de mine... Am vrut sa merg la ea si sa-i intind mana, apoi sa ma prezint, sa-i spun ca eu sunt fata care-i scrie uneori mesaje calde si naive... N-am avut curaj... Mi-a fost teama sa nu se destrame mitul? Poate... Am preferat s-o pastrez intr-un vis si sa plec cu lacrimile pe obraz...
Floriana... Ii stiu numarul de telefon dar n-am vorbit decat o singura data... Ii stiu data de nastere dar rareori o felicit... Insa exista in acea zi in gandul meu cand ma rog pentru ea... In fata Florianei imi vine sa ingenunchez... Pentru credinta ei... Pentru dragostea ei neconditionata... Pentru cultul cuvantului transpus in cea mai frumoasa forma posibila... Floriana... Cuvant desprins din adevarul florilor... Lumina infinita de intelepciune si frumusete interioara...
Oare am sa te cunosc vreodata cu adevarat?
O admir de mult timp pe Floriana... Vietile noastre sunt atat de asemanatoare... Iubim aceleasi lucruri, am avut aceleasi caderi, aceleasi deziluzii, aceleasi infrangeri... Ea a primit prima papusa la 30 si de ani, eu nu am primit-o nici acum...
Pe Floriana imi vine sa o mangai pe obraz cu delicatete cand o vad, fiindca stiu ca dincolo de aparenta ei duritate se afla un suflet fragil... Fiindca stiu ca e mai sensibila decat vrea sa recunoasca... Dar n-am curaj... Ma pierd in ochii ei frumosi care spun atat de multe... Ultima oara am vazut-o la Gala Unicef... Era la doar cativa metri de mine... Am vrut sa merg la ea si sa-i intind mana, apoi sa ma prezint, sa-i spun ca eu sunt fata care-i scrie uneori mesaje calde si naive... N-am avut curaj... Mi-a fost teama sa nu se destrame mitul? Poate... Am preferat s-o pastrez intr-un vis si sa plec cu lacrimile pe obraz...
Floriana... Ii stiu numarul de telefon dar n-am vorbit decat o singura data... Ii stiu data de nastere dar rareori o felicit... Insa exista in acea zi in gandul meu cand ma rog pentru ea... In fata Florianei imi vine sa ingenunchez... Pentru credinta ei... Pentru dragostea ei neconditionata... Pentru cultul cuvantului transpus in cea mai frumoasa forma posibila... Floriana... Cuvant desprins din adevarul florilor... Lumina infinita de intelepciune si frumusete interioara...
Oare am sa te cunosc vreodata cu adevarat?
marți, 13 octombrie 2009
Masacrarea limbii romane
Constat cu durere, cum, din zi in zi, facem eforturi uriase sa ucidem tot ce a mai ramas frumos si bun din limba noastra dulce ca un fagure de miere.
E dureros, e trist si am un gust amar sa constat ca generatia messenger si nu numai, a preluat mai mult decat prescrutarile din sistemul international si ciuntirea, cu buna-stiinta a limbii romane. Din ce in ce mai des, in lucrarile copiilor de la orele de limba romana, apar prescurtari de genul: "vb" in loc de "vorbesc" sau "vorbim", "dak" in loc de "daca" (sper ca se refera doar la conjunctie nu si la substantiv), "pls" in loc de "te rog", "ms" in loc de "merci", "nb" in loc de "noapte buna" si tot asa...
Buaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaai (ca voi altfel nu pricepeti!) treziti-va!
Probabil ca in viitorul apropiat o compunere sau un "eseu" cum i se mai spune acum, desi tot un drac e, se va limita la 5 randuri. Ca o sa ajungeti sa sintetizati in 5 randuri ceea ce trebuia dezvoltat in 5 pagini...
Si ceea ce este mai grav, e ca si parintii vostri va copiaza. Sunt socata sa vad, pe forumul unde activez zilnic, cum mamici cu acte in regula, mamici care au copii sau care-si doresc cu disperare un copil, ciuntesc limba romana in cel mai crud mod cu putinta. Mamici care-si doresc copii frumosi si educati, parinti care (sa recunoastem!) s-au dezvoltat intr-un context in care nici macar nu si-au imaginat messengerul, daramite sa-l foloseasca! Parinti care l-au studiat pe Blaga, Rebreanu, Eminescu, Creanga si care probabil aveau 10 la limba romana si care, probabil, ocupau locuri fruntase la olimpiadele nationale.
Ce fel de exemplu le dam copiilor nostri daca noi insine ne lasam dusi intr-o directie care masacreaza frumosul, care ucide sensibilitatea? Si ne mai intrebam de ce nu citesc copiii nostri... Pai de ce sa mai citeasca? Baga repede pe mess: "pls, zi si u ce avem la rom pt maine" si colega ii da un link spre un site de unde ia cu copy/paste comentariul la "Ion" si gata!
Astia s-au nascut obositi, zau! Le e sila si sa traiasca, daramite sa mai scrie corect romaneste. Cum sa mai savureze ei o piesa de teatru daca au creierii facuti varza de "Hannah Montana" (cine dracu-i asta? parca-i o statiune montana...)... Cum sa mai alerge prin fata blocului, sa sara coarda, daca trebuie sa raspunda prezent pe hi5 si sa-si completeze profilul. Au zeci de prieteni, poate sute si daca-i scuturi putin si-i intrebi cine sunt, habar n-au! Le-au dat accept fiindca e in "trend" sa fii "cool". M-am saturat pana peste cap de englezismele astea. Sunt intoxicata zilnic, bombardata cu expresii in limba engleza, de parca limba noastra romana nu are suficiente expresii frumoase, cu care sa evidentiem expresivitatea. Eeeeeeeei, dar asta nu e in "trend". Am venit noi, "naftalinosii limbii romane" sa le dam lor modele de crestere si educatie. Lasa bre, ca n-au ei nevoie de limba romana. Doar "are mamica si taticu' bani de garaie si-mi da sa ma sopingaresc cat vreau in mall si dak nu, ma cuplez cu unu' cu bani si m-am scos".
Doamne, Doamne, sper sa existe un timp si in tara asta cand se va pune accentul asupra valorilor, cand se va sanctiona drastic la ora de limba romana orice abatere de la normele limbii literare. Cand se vor lasa corigenti in masa pentru ca nu stiu sa scrie corect romaneste sau sa acorde subiectul cu predicatul.
Am tot respectul pentru copiii care acasa fac ce vor, scriu cum vor pe messenger, iar la scoala au rezultate remarcabile. Si am vazut astfel de copii. Am fost de curand intr-o scoala din Bucuresti, unde erau expuse diplomele performerilor din scoala respectiva. Jumatate dintr-un perete era ocupat de diplomele unui SINGUR copil, care excela la foarte multe materii. Da, exista din fericire si astfel de copii, din pacate foarte putini intr-o generatie asa cum era Alis al meu. Tot respectul pentru voi, dragilor!
E dureros, e trist si am un gust amar sa constat ca generatia messenger si nu numai, a preluat mai mult decat prescrutarile din sistemul international si ciuntirea, cu buna-stiinta a limbii romane. Din ce in ce mai des, in lucrarile copiilor de la orele de limba romana, apar prescurtari de genul: "vb" in loc de "vorbesc" sau "vorbim", "dak" in loc de "daca" (sper ca se refera doar la conjunctie nu si la substantiv), "pls" in loc de "te rog", "ms" in loc de "merci", "nb" in loc de "noapte buna" si tot asa...
Buaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaai (ca voi altfel nu pricepeti!) treziti-va!
Probabil ca in viitorul apropiat o compunere sau un "eseu" cum i se mai spune acum, desi tot un drac e, se va limita la 5 randuri. Ca o sa ajungeti sa sintetizati in 5 randuri ceea ce trebuia dezvoltat in 5 pagini...
Si ceea ce este mai grav, e ca si parintii vostri va copiaza. Sunt socata sa vad, pe forumul unde activez zilnic, cum mamici cu acte in regula, mamici care au copii sau care-si doresc cu disperare un copil, ciuntesc limba romana in cel mai crud mod cu putinta. Mamici care-si doresc copii frumosi si educati, parinti care (sa recunoastem!) s-au dezvoltat intr-un context in care nici macar nu si-au imaginat messengerul, daramite sa-l foloseasca! Parinti care l-au studiat pe Blaga, Rebreanu, Eminescu, Creanga si care probabil aveau 10 la limba romana si care, probabil, ocupau locuri fruntase la olimpiadele nationale.
Ce fel de exemplu le dam copiilor nostri daca noi insine ne lasam dusi intr-o directie care masacreaza frumosul, care ucide sensibilitatea? Si ne mai intrebam de ce nu citesc copiii nostri... Pai de ce sa mai citeasca? Baga repede pe mess: "pls, zi si u ce avem la rom pt maine" si colega ii da un link spre un site de unde ia cu copy/paste comentariul la "Ion" si gata!
Astia s-au nascut obositi, zau! Le e sila si sa traiasca, daramite sa mai scrie corect romaneste. Cum sa mai savureze ei o piesa de teatru daca au creierii facuti varza de "Hannah Montana" (cine dracu-i asta? parca-i o statiune montana...)... Cum sa mai alerge prin fata blocului, sa sara coarda, daca trebuie sa raspunda prezent pe hi5 si sa-si completeze profilul. Au zeci de prieteni, poate sute si daca-i scuturi putin si-i intrebi cine sunt, habar n-au! Le-au dat accept fiindca e in "trend" sa fii "cool". M-am saturat pana peste cap de englezismele astea. Sunt intoxicata zilnic, bombardata cu expresii in limba engleza, de parca limba noastra romana nu are suficiente expresii frumoase, cu care sa evidentiem expresivitatea. Eeeeeeeei, dar asta nu e in "trend". Am venit noi, "naftalinosii limbii romane" sa le dam lor modele de crestere si educatie. Lasa bre, ca n-au ei nevoie de limba romana. Doar "are mamica si taticu' bani de garaie si-mi da sa ma sopingaresc cat vreau in mall si dak nu, ma cuplez cu unu' cu bani si m-am scos".
Doamne, Doamne, sper sa existe un timp si in tara asta cand se va pune accentul asupra valorilor, cand se va sanctiona drastic la ora de limba romana orice abatere de la normele limbii literare. Cand se vor lasa corigenti in masa pentru ca nu stiu sa scrie corect romaneste sau sa acorde subiectul cu predicatul.
Am tot respectul pentru copiii care acasa fac ce vor, scriu cum vor pe messenger, iar la scoala au rezultate remarcabile. Si am vazut astfel de copii. Am fost de curand intr-o scoala din Bucuresti, unde erau expuse diplomele performerilor din scoala respectiva. Jumatate dintr-un perete era ocupat de diplomele unui SINGUR copil, care excela la foarte multe materii. Da, exista din fericire si astfel de copii, din pacate foarte putini intr-o generatie asa cum era Alis al meu. Tot respectul pentru voi, dragilor!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)