Nu am mai scris de mult timp pe blogul asta, insa acum simt nevoia sa o fac. Ieri am vazut o scena in metrou care m-a emotionat profund si pe mine si pe calatorii prezenti.
O fetita discuta cu mama ei si din vorba in vorba au inceput sa se si alinte. La un moment dat fetita s-a asezat in genunchi pe scaun, i-a luat mamei capul in maini si a inceput sa-i sarute incet si cu rabdare gura, obrajii, ochii, fruntea, parul chiar si urechile :-)
M-a emotionat atat de mult dovada aceasta superba de afectiune. Ma gandesc ca asa a fost educata fetita si asta este un lucru extraordinar. Parca era un joc numai de ele stiut. Mamica era tare obosita insa gestul acesta a facut-o sa zambeasca la fel ca pe noi toti de altfel.
Acum doua zile am mers la Andu, un baietel dulce, bolnav de Talasemie majora, boala ce necesita transfuzii si tratamente zilnice. Mi-a facut cadou un ingeras pe care a pus ca semnatura amprenta degetutului sau. Ma misca gesturile acestea superbe ale copiilor pana la lacrimi. Chiar nu se poate descrie si numai cine areun suflet de piatra poate fi insensibil la asemenea dovezi de iubire neconditionata.
As da orice ca toti copiii lumii sa fie sanatosi, sa nu sufere. Doamne, sper ca am reusit sa trec testul acestei vieti si ca prin ceea ce fac sa aduc putina alinare, putina liniste in sufletul celor greu incercati.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu