Cel mai frumos dar de Craciun

A venit iarna din nou
Neaua-ncet ne va cuprinde
Ajunul prevestitor, sus pe cer o stea aprinde

Maica buna, preacurata
Aduce pe acest pamant, prunc iubit din
Raiul sfant
Iisus este al sau nume
Ales fiind, ca sa mantuie o lume

Gingas, glasuri de copii se inalta catre cer
veseli ei canta in ceata
O ce veste minunata...se arata... si se-ngana leru-i ler...
Magii sunt si ei pe drum si acum,
Bucuria ne cuprinde si
Oriunde,
Soptesc ingerii cu noi, dragi colinde de Craciun...

A fost cel mai delicat si cel mai sensibil cadou primit vreodata. Poezia a fost scrisa de doamna Georgeta Brad, mama Biancai si scrisa pe o felicitare pictata tot de dumneaei si regret ca mi s-a stricat aparatul foto sa va arat si poza.
Multumesc doamna Georgeta Brad! Sunteti cea mai speciala prietena a mea, cea mai dulce mamica si cea mai iubitoare bunicuta. Va iubesc si sa va dea Dumnezeu multa, multa sanatate si fericire alaturi de copii si de nepoti!

31 august 1997

Ziua in care lumea a amutit pentru o clipa.
Acum 11 ani isi pierdea viata in tunelul Alma din Paris, lady Diana Spencer, Printesa Inimilor si iubitul sau Dody Al Fayed.
Abia dadusem examen la Jurnalistica, prima facultate pe care am facut-o. Am dat examen propriu zis, nu a fost concurs de dosare. Asteptam infrigurata rezultatul iar in timpul acesta ma pregateam pentru ziua mea. Pe 30 august 1997 urma sa implinesc 21 de ani. Am hotarat sa imi serbez ziua pe data de 31 august. Veneam din orash cu mama si cu o prietena de-a mamei cand vecina mea de bloc, tanti Ileana a deschis usa si mi-a spus ca sunase tata pe telefonul ei fix si ca ma anuntase ca fusesem admisa la facultate. Fericirea mea a fost fara margini. Imi dorisem mai mult decat orice sa intru la Jurnalistica.
Am intrat in casa si tocmai ne asezasem sa sarbatorim cand am dat drumul la televizor.
O veste groaznica mi-a anihilat si bucuria acelui mic triumf personal si pe cea prilejuita de ziua nasterii mele: in noaptea de 30 spre 31 august august 1997, Printesa Diana a murit la Paris in urma unui groaznic accident de circulatie. Am inghetat... Mi-au tasnit lacrimile din ochi fara sa vreau... DIn acel moment, timp de o saptamana nu am mai fost in stare sa fac nimic. Am stat numai in fata televizorului si am urmarit stirile.




Pe 6 septembrie, am stat timp de 6 ore in fata televizorului in tot timpul ceremoniei de inmormantare si am plans continuu. Nu puteam sa realizez ca fiinta aceea sensibila, superba, plina de viata, plina de compasiune pentru semenii ei, nu mai exista. Ca se dusese subit la ingeri...
Plangeam continuu... Si cand vedeam toate acele buchete de flori asezate in fata Palatului Buckingam cu miile... Si cand vedeam ursuletii asezati pentru Diana... si baloanele... si cand Elton John a cantat "Candle in the whind"... tin minte totul ca si cum a fost ieri...
De ce am scris de abia astazi despre acest lucru? Pentru ca sigur nici voi nu ati uitat-o pe Printesa Inimilor si pentru ca am vazut DVD-ul cu filmul "Regina" care surprinde exact acele momente premergatoare, din timpul si de dupa moartea Printesei Diana.
Cand eram mica imi doream sa o vad macar o singura data si o puneam mereu pe mama sa-mi promita ca ma va duce s-o vad la Bucuresti... Dar Printesa Diana n-a mai venit... A plecat intr-o alta lume, cu mult mai fericita si mai buna decat aceasta, lasandu-ne pe noi, cei de aici, foarte indurerati dupa disparitia ei!
Dormi in pace, suflet de nea! Te voi iubi vesnic si sigur am sa merg sa pun candva o floare pe mormantul tau.

Copiii, cel mai de pret dar al lumii

Nu am mai scris de mult timp pe blogul asta, insa acum simt nevoia sa o fac. Ieri am vazut o scena in metrou care m-a emotionat profund si pe mine si pe calatorii prezenti.
O fetita discuta cu mama ei si din vorba in vorba au inceput sa se si alinte. La un moment dat fetita s-a asezat in genunchi pe scaun, i-a luat mamei capul in maini si a inceput sa-i sarute incet si cu rabdare gura, obrajii, ochii, fruntea, parul chiar si urechile :-)
M-a emotionat atat de mult dovada aceasta superba de afectiune. Ma gandesc ca asa a fost educata fetita si asta este un lucru extraordinar. Parca era un joc numai de ele stiut. Mamica era tare obosita insa gestul acesta a facut-o sa zambeasca la fel ca pe noi toti de altfel.
Acum doua zile am mers la Andu, un baietel dulce, bolnav de Talasemie majora, boala ce necesita transfuzii si tratamente zilnice. Mi-a facut cadou un ingeras pe care a pus ca semnatura amprenta degetutului sau. Ma misca gesturile acestea superbe ale copiilor pana la lacrimi. Chiar nu se poate descrie si numai cine areun suflet de piatra poate fi insensibil la asemenea dovezi de iubire neconditionata.
As da orice ca toti copiii lumii sa fie sanatosi, sa nu sufere. Doamne, sper ca am reusit sa trec testul acestei vieti si ca prin ceea ce fac sa aduc putina alinare, putina liniste in sufletul celor greu incercati.