Dragii mei, abia m-am intors aseara din excursia câştigată la Milano. Îmi vine si acum să plâng. Parcă a fost un vis frumos. Prima ieşire din ţară. În avion mi-a fost un pic rău la dus. Când am venit nu am avut nici un fel de probleme.
Am ajuns pe aeroportul Malpensa la ora 7.10 (ora Italiei). Am mai stat o oră până au venit grecii (patronii de la BWINsponsorul AC Milan, cei care ne-au oferit excursia), apoi am plecat spre oraş. Am ajuns cam în 30 de minute. Distanţa de la aeroport până în oraş este de vreo 40 de km. Prima impresie: şosele perfecte. Fără gropi, fără denivelări. Chiar glumeam cu colegii mei spunându-le că dacă se face vreo gaură, italienii schimbă şoseaua cu totul. Au o infrastructură excelentă.
Ne-am cazat la Hotel Hilton. La ora 9 dimineaţa eram deja în camere. Până seara free time. Ne-am odihnit cam o oră jumate, apoi am plecat în oraş. Oricum magazinele nu se deschid la ei decât după ora 10, indiferent de zi. Cu atât mai mult atunci, căci era sâmbătă. Am mers cu metroul până în centru în piaţa Domului. Am nimerit în mijlocul unui carnaval. Erau foarte mulţi copii costumaţi, cu măşti, erau multe confetti, spray-uri care lasă aţe colorate... eheeeee, nebunie mare. A doua impresie: italienii sunt foarte relaxaţi şi din ce mi-au povestit colegii mei, am înţeles că în afară ăsta e stilul. Ăştia nu se enervează, nu sunt cu sufletul la gât ca noi. Nu am văzut nici măcar un singur om să ţipe, să se înghesuie, să se împingă, să mănânce pe stradă, să bea ceva pe stradă, nici măcar suc sau apă. De fapt nici nu au nevoie. Sunt cafenele, cofetării şi patiserii la tot pasul, unde totul este foarte ieftin, curat şi frumos. Ce mai, cafenelele sunt un vis. Jur că dacă aş avea bani, m-aş duce în fiecare săptămână să-mi beau cafeaua la Milano sau în alt colţ al lumii.
În prima zi, adică sâmbătă am fost la shopping pe străduţa de lângă Dom. Mi-am luat geci, bluziţe, tot felul de nebunii. Pe la 14 m-am întors la hotel fiindcă la 15 au venit şefii mei, Horia şi Clau. Apoi am plecat cu ei pe Via Montenapoleone, strada celebră unde se află faimoasele magazine Versace, Gucci, Hugo Boss, etc. Şi-au făcut ei ceva cumpărături, apoi ne-am întors în cameră fiindcă la ora 20.00 trebuia să ne întâlnim cu tot grupul nostru (am fost în jur de 17 ziarişti români) pentru a merge la masa festivă.
La restaurant am stat până pe la 11 noaptea, după care am venit în cameră şi am dormit buştean. Duminică am mers iar cu Horia şi Clau la Dom, am făcut poze, iar o tură de shopping, ei mi-au făcut cadou bani ca să-mi iau adidaşi NIKE. Nu mi-am găsit atunci, fiindcă nici nu am avut timp să umblu, deoarece la 12 trebuia să plecăm pe stadion, pe San Siro unde s-a jucat meciul AC Milan cu Siena. Care s-a terminat 1-0. Dar a fost superb. E un spectacol pe care îl recomand tuturor. Ne-am simţit excelent. Am luat masa pe San Siro iar mâncarea a fost excelentă. Ce mi-a plăcut mult în Milano: prăjiturile. La patiserie şi cofetărie sunt super italienii. În schimb sâmbătă seara am mâncat la restaurant ceva paste cu rizzoto care nu mi-au plăcut absolut deloc. După meci am mai mers la o tură de shopping şi mi-am cumpărat şi adidăşeii Nike. :-) Şi mi-am mai luat un troller fiindcă era imposibil să-mi încapă tot ce mi-am cumpărat în geamantănaşul meu micuţ.
Luni dimineaţa am mers dimineaţa la Catselul Sforzesco, un loc extraordinar de plăcut.. Din păcate nu am zăbovit mult fiindcă trebuia să ajung pe Via Montenapoleone ca să ridic o comandă de pantaloni pentru Horia care plecase cu o seară înainte. Atunci mi-am luat şi nişte blugi faini tare şi o geantă super. Am decolat la ora 15. A fost un vis. M-aş întoarce şi mâine dacă s-ar putea. Am întâlnit mulţi români. Am şi făcut schimb de numere de telefon cu câţiva. A fost super. Ce mai... Vă doresc tuturor să mergeţi dacă puteţi.
3 comentarii:
Poooze..de ce n-ai pus poze? :(
ma bucur ca un alt roman are aceeasi parere despre italia ca si mine!cine spune ca n-ar veni in italia pt nimic in lume,ca romania nu-i de lasat,greseste1lume invidioasa!poooooooooop sper sa vezi mai mult decat milano
da e super faina Italia, nu se compara cu Romania noastra, dar pune si ceva poooze.. :D . pup, pa
Trimiteți un comentariu