Cea mai bună prietenă

Tuturora ne este dat să avem în viaţa noastră o "cea mai bună prietenă". Aici mă refer la fete şi femei pentru că în general femeile îşi fac mai multe confidenţe, ele sunt cele care caută să se destăinuie, să gasească un aliat al suferinţelor lor, omul acela care să asculte, să înţeleagă, să aline, să-ţi întindă o mână atunci când te afli în impas sau să-ţi ofere un umăr pe care să plângi. Dar ce are în plus "cea mai bună prietenă"? Ce o face mai specială, mai deosebită? Ce calităţi întruneşte ea pe lângă cele enumerate deja? Disponibilitatea de a fi lângă tine 24 de ore din 24? Ea este prima care-ţi dă sms de ziua ta imediat după 12 noaptea pentru a fi sigură că nu o va face nimeni înaintea ei? Cea care îţi ştie şi cele mai intime gânduri? Cea care este alături de tine şi în cele mai tragice momente ale vieţii tale dar şi în cele sublime, de fericire desăvârşită? Cea la care alergi mereu când ai nevoie de bani? Care te iubeşte necondiţionat şi stă la căpătâiul tău atunci când eşti bolnavă? Care nu este invidioasă nici pe prietenul tău nici pe celelalte prietene ale tale? Care ştie să tacă atunci când trebuie, să te scuture şi să te aducă brusc cu picioarele pe pământ când începi să o iei razna? Sau care empatizează cu tine şi îţi spune ce vrei să auzi?
Cândva, dăruiam teribil de mult, uitând de mine. Când îmi doream cu orice preţ să am o anume prietenă. Şi nu mă lăsam până ea nu devenea cea pe care eu o numeam "cea mai bună prietenă". Şi ele, simţind adoraţia şi admiraţia mea mă acceptau. În orbirea mea incconştientă, nu realizam că de fapt ele nu erau deloc cele mai bune prietene. Că eu eram o prietenă minunată, le făceam toate gusturile, îmi cumpăram practic prietenia cu disponibilitatea mea, cu dragul meu, cu empatia şi prezenţa mea, cu daruri frumoase şi costistoare iar ele abia catadicseau să mă asculte, sau să-mi ţină minte ziua de naştere. Îmi doream cu disperare o prietenă care să ma adore aşa cum le adoram eu pe fostele mele prietene. Şi Dumnezeu mi-a dat. O prietenă care ar face absolut orice pentru mine. Iar acum încerc să am grijă să nu o rănesc aşa cum am fost eu rănită de toate fostele mele prietene. Şi încerc să o învăţ din experienţa mea.
Dar dacă vă gândiţi că ea e cea mai bună prietenă a mea, ei bine, nu. Eu am mai multe cele mai bune prietene. O să râdeţi. Cum să am mai multe? Uite aşa. Din fiecare perioadă a vieţii mele am păstrat câte o prietenă. Am o prietenă din copilărie, chiar două dacă stau să mă gândesc, o prietenă din şcoala generală, o prietenă din liceu şi una din facultate, am prietenă bună de la ambele foste locuri de muncă, am prietenă bună de la ţară de unde am locuit, prietenă de la bloc, prietenă de pe net şi prietenă... Mai continui? Da, da, ştiu n-o să mă credeţi. Sau o să-mi spuneţi că trebuie să fie una mai aproape de sufletul meu. Ei bine, da. Ea este cea care mă critică atunci când greşesc, care îmi susţine toate realizările, cu care stau la telefon 5 ore fără să mă plicitisesc şi pe care chiar dacă nu am văzut-o niciodată, o simt că este cel mai minunat om de pe pământ. Îţi mulţumesc că exişti prietena mea!