marți, 20 noiembrie 2007

Phoenix

Concert aniversar la 45 de ani de existenţă pe piaţa muzicală

Magia Phoenix

„Fie să renască, numai cel ce har
Are de-a renaşte, curăţit prin jar
Din cenuşa-i proprie şi din propriul fum
Astăzi ca şi mâne, pururi şi acum”

Nu fac parte dintre fanii formaţiei Phoenix. Când am auzit de concertul de aniversare a celor 45 de ani de existenţă pe piaţa muzicală, am luat-o mai mult ca pe o obligaţie profesională. După tot scandalul mediatic vizavi de absenţa lui Mircea Baniciu, nu mă aşteptam sincer, la cine ştie ce. Mai ales că auzisem că preţul biletelor a fost între 300 şi 500 RON. Surâdeam ironic şi mă gândeam ce spectacol poţi să oferi unui public pentru un aşa preţ??? Ei bine, aveam să mă înşel. Şi încă foarte mult.

Tablourile lui Covaci vândute în scop caritabil

La intrare am fost lăsaţi să aşteptăm puţin. Nu s-a făcut diferenţa între public şi ziarişti. Toţi am fost trataţi în mod egal. Nici chiar noi nu am avut privilegiul să intrăm cu cinci minute înainte de ora fixată, adică 18:30. În sfârşit, ni s-a dat drumul. Am fost întâmpinaţi cu zâmbetul pe buze şi cu câte o mică atenţie. În foaierul Teatrului Naţional, toţi oaspeţii au fost serviţi cu snackuri şi şampanie, dar şi întâmpinaţi cu muzica formaţiei. Pe un ecran rula videoclipul piesei „Vremuri”, se vindeau insigne, postere, butoniere şi plachete cu însemnele formaţiei, iar preţurile variau între 10 şi 100 RON. Tot în hol erau expuse pentru vânzare şi tablourile lui Nicu Covaci, magistral realizate (pentru cei care nu ştiu, aceasta este meseria sa). Toţi banii încasaţi din vânzarea biletelor şi a tablourilor au mers către Fundaţia Nicu Covaci care-i va investi în tinerii cu potenţial care doresc să se specializeze în inginerie de sunet pentru spectacol. Şi cum această meserie nu se face încă în România, aceştia vor primi o bursă de studiu în străinătate, cel mai probabil în Germania, ţara de origine a lui Nicu Covaci.

Show incendiar

În fine, la ora 20:00 a început show-ul. Sala aproape plină. Câteva locuri rămăseseră neocupate. Nicu Covaci a mărturisit că şi ei au avut emoţii în privinţa biletelor vândute.
Începe show-ul. Primul invitat? Moni Bordeianu, fost component al formaţiei Phoenix. Ridică sala în picioare cu primul cântec al formaţiei. Urmează Jonny Răducanu. Mâinile sale sunt magice şi aleargă pe clape. Ludovic Orban, cunoscutul politician, este şi el invitat de Nicu Covaci să cânte o piesă. Nu se face de râs. Dumitru Fărcaşu interpretează câteva piese populare autentice. I se alătură Zamfir, cu naiul său ce face minuni. Şopot, tril, gâlgâituri, gemete, apă de munte, codri, toate risipite cu dărnicie. Apare şi Mani Neumann, cu vioara lui fermecată, apoi cu fluierul. Se cântă „Ciocârlia” în variantă stilizată, refăcută. Sala e în delir. După fiecare piesă se aplaudă în picioare. Toate hiturile formaţiei se cântă la unison cu publicul. Avem palmele înroşite. Urcă pe scenă Marius Mihalache. După un solo perfect la ţambal i se alătură Ţăndărică. Întrebare – răspuns. Se înţeleg din ochi. Improvizează. Tavi Colen cântă şi el câteva piese ca solist. Urcă şi Stelu Enache. Toţi sunt aplaudaţi la scenă deschisă. Întregeşte atmosfera o orchestră de cameră formată din şase viori şi două violoncele. Sunt nevoită să plec înainte de sfârşit, dar adorm fericită. Rar mi-a fost dat să văd o aşa desfăşurare de forţe, talent şi măiestrie.
După 45 de ani, Phoenix sunt mai tineri ca niciodată.

Niciun comentariu: