"Succesul inseamna sa treci de la un esec la altul fara sa pierzi din entuziasm". Winston Churchill.
marți, 6 noiembrie 2007
Agonie şi extaz
Mă aflu într-un moment profesional când totul în viaţa mea merge perfect sau aproape perfect. Îmi ies toate pe bandă rulantă. Mulţi dintre voi, prietenii mei dragi, sunteţi ziarişti şi ştiţi ce înseamnă să alergi în neştire pentru un material anume sau după o vedetă care într-o zi nu are chef să-ţi răspundă, în alta e prea stresată, în a treia e prea ocupată şi în următoarea s-a trezit pur şi simplu cu faţa la pernă. Ei bine, în ultimul timp, parcă e o minune: toată lumea este draguţă, disponibilă şi amabilă. Şi totuşi nu mă pot bucura de toate aceste realizări: prietena Bianca Brad nu şi-a revenit nici acum după pierderea fetiţei sale, Alexandra Ungureanu, o altă prietenă dragă are ambii părinţi bolnavi de cancer, o altă prietenă a încercat să se sinucidă... Cum pot să mă bucur când atâţia oameni trăiesc drame imense în jurul meu, iar viaţa mea ar fi un nonsens fără ei?Şi spun asta chiar dacă unora dintre ei nici nu le-a păsat la un moment dat de mine... Eu însă am trecut peste toate răutăţile voluntare sau involuntare, îi iubesc şi îi respect pentru valoarea din ei, pentru pecetea artistului care şi-a pus amprenta pe sufletul meu... Fac bine??? Fac rău??? Aştept un răspuns. Oricare...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
asta ne face sa intelegem ca problemele noastre zilnice sunt minore si ca nu ar trebuis a ne plangem din orice: ca nu mai stim cu ce sa ne imbracam, ca azi e prea frig, ca maine nu ne sta freza cum trebuie, ca X s-a uitat la noi acru, ca....Sunt probleme care framanta mai mult si nu e cazul sa ne lamentam din nimic....Fii alaturic at poti de prietenele tale; cu siguranta vei primi ajutorul inapoi atunci cand il vei cere. De la ele sau de la alti prieteni. Daca poti sa fii de folos un minut pentru un om inseamna ca nu existi degeaba! Cam atat...Si eu sunt socata dupa cele ce mi-ai povestit dar sa speram ca va fi bine! Mi-am rapit doua clipe ca sa-ti scriu. Nu mi-a mers bine azi, dar e o problema prea minora ca s-o iau de buna, nu?! Sa fim sanatosi e tot ce conteaza!
Nici nu am ce sa adaug. Are mare dreptate Ionutza80.
Trimiteți un comentariu