"O lacrima
Desprinsa dintre genele unei plapande amintiri
Ce sta ascunsa-n fundul unui suflet
Cazu
Pe albul unei fragede petale...
O raza dete peste ea
Si-i zise:
-Simt din caldura ta ca nu esti bob de roua...
De unde vii si ce esti?
In vreme ce se destrama in pulbere de soare,
Raspunse lacrima:
-Eu sunt un strop de suflet
Si sunt
Ca picurii izvoarelor fierbinti
Vin totdeauna din adancuri mari!"
-Lucian Blaga-
sâmbătă, 14 noiembrie 2009
vineri, 13 noiembrie 2009
Lansare de carte Andreea Marin si Mihaela Radulescu
Sambata, 28 noiembrie, la Targul Gaudeamus, divele isi lanseaza cartea. Pardon, cartile! Una la ora 13.00 (Raduleasca) si alta la ora 15.00 (Andreea Marin).
Oare si de data asta este o coincidenta?
Posibil.
Va las pe voi sa trageti concluziile.
Cartea Andreei se numeste "Pretuieste viata". Cartea Mihaelei se numeste "Niste raspunsuri".
Oare si de data asta este o coincidenta?
Posibil.
Va las pe voi sa trageti concluziile.
Cartea Andreei se numeste "Pretuieste viata". Cartea Mihaelei se numeste "Niste raspunsuri".
miercuri, 4 noiembrie 2009
DACA
de Joseph Rudyard Kipling
Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,
Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,
Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,
Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,
Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,
Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,
Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă rege umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,
Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!
Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,
Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,
Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,
Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,
Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,
Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,
Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă rege umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,
Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!
ANTI-DACA
de Kostas Varnalis
De poti sa faci pe prostul cand altul te repede-
Facand-o pe desteptul, si cu-n cuvant nu-l certi;
De nu te-ncrezi in nimeni, si nimeni nu te crede;
De-ti poti ierta pacatul, dar altora nu-l ierti;
De nu amani o clipa un rau sa-l implinesti
Si daca minti mai tare, cand altii nu spoun drept;
De-ti place in iubire cu ura sa izbesti
Si totusi iti pui masca de sfant si de-ntelept;
De te tarasti ca viermii si-n visuri nu-ti iei zborul
Si numai interesul il pui la rang de tel;
De parasesti invinsul si treci cu-nvingatorul
Si-i vinzi, fara sfiala, pe amandoi la fel;
De rabzi sa-ti afli scrisul si spusa talmacita
Drept adevar, sa-nsele multimea oarba, si
Cand vorbele si fapta in vant ti-s risipite,
Tu dandu-le la dracu poti altele scorni
De poti sa faci intr-una dintr-un castig o mie
Si patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;
De nu-ti platesti banutul luat ca datorie
Dar tu sa fi platitul gasesti ca-i drept si demn;
De poti sa-ti storci si gandul, si inima, si nervii
Imbatranite-n rele, sa faca rele noi
Si sub nehotarare plecandu-te ca servii
Cand toti striga-"'nainte !" , tu doar sa strigi "'napoi!";
Daca stand in multime te-mpaunezi semet,
Dar langa cel puternic ingenunchezi slugarnic
Si pe dusmani sau prieteni, tratandu-i cu dispret,
Te faci ca tii la dansii, dar ii inseli amarnic!
Daca nu pierzi momentul sa faci oriunde-un rau
Si-n umbra lui te-nlinisti, ca-n umbra unui pom
Al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau;
Vei fi-ntre Domni, Intaiul, dar niciodata OM ...
De poti sa faci pe prostul cand altul te repede-
Facand-o pe desteptul, si cu-n cuvant nu-l certi;
De nu te-ncrezi in nimeni, si nimeni nu te crede;
De-ti poti ierta pacatul, dar altora nu-l ierti;
De nu amani o clipa un rau sa-l implinesti
Si daca minti mai tare, cand altii nu spoun drept;
De-ti place in iubire cu ura sa izbesti
Si totusi iti pui masca de sfant si de-ntelept;
De te tarasti ca viermii si-n visuri nu-ti iei zborul
Si numai interesul il pui la rang de tel;
De parasesti invinsul si treci cu-nvingatorul
Si-i vinzi, fara sfiala, pe amandoi la fel;
De rabzi sa-ti afli scrisul si spusa talmacita
Drept adevar, sa-nsele multimea oarba, si
Cand vorbele si fapta in vant ti-s risipite,
Tu dandu-le la dracu poti altele scorni
De poti sa faci intr-una dintr-un castig o mie
Si patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;
De nu-ti platesti banutul luat ca datorie
Dar tu sa fi platitul gasesti ca-i drept si demn;
De poti sa-ti storci si gandul, si inima, si nervii
Imbatranite-n rele, sa faca rele noi
Si sub nehotarare plecandu-te ca servii
Cand toti striga-"'nainte !" , tu doar sa strigi "'napoi!";
Daca stand in multime te-mpaunezi semet,
Dar langa cel puternic ingenunchezi slugarnic
Si pe dusmani sau prieteni, tratandu-i cu dispret,
Te faci ca tii la dansii, dar ii inseli amarnic!
Daca nu pierzi momentul sa faci oriunde-un rau
Si-n umbra lui te-nlinisti, ca-n umbra unui pom
Al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau;
Vei fi-ntre Domni, Intaiul, dar niciodata OM ...
vineri, 30 octombrie 2009
miercuri, 28 octombrie 2009
Inconstienta celor pe care-i iubim
Vi s-a intamplat vreodata sa vi se para ca ceea ce faceti este perfect si totusi nu sunteti intelesi/ajutati/sprijiniti? Ati avut vreodata sentimentul ca cineva drag va raneste fara sa aiba de fapt un motiv real pentru acest lucru? Ca va doriti cu ardoare o clipa de atentie si de fapt sa fiti respinsi fara sa intelegeti de fapt cauza pentru care cel drag se comporta asa? Sunt sigura ca nimic din ce va spun, nu va este strain. Ieri am primit editorialul de mai jos de la o prietena. Cineva cu care seman perfect ca mod de traire. Un articol care mi-a dat raspunsul la multe dintre intrebarile mele. Merita sa-l cititi!
Multumesc din suflet, draga mea prietena, Georgeta M.!
Editorial - ziarul "National"
Initiatii, dar şi preotii crestini, ne spun ca, pe măsură ce suntem mai iubitori de Dumnezeu si pasim mai hotariti, mai cu putere spre El, fortele intunecate se rascolesc si ele. Nu le vedem ca pe niste entitati, care merg cu tramvaiul sau ne scuipa seminţe pe creştet, dar le putem resimti in tot ce navaleşte sub forma problemelor de viata ce ne apar in cale. Brusc, un prieten pe care-l iubim foarte mult poate incepe sa se comporte alandala. Un om iubit poate sa ne tradeze si sa ne franga inima. O boala poate navali peste noi. Un sef sau un subaltern – de ce nu? – isi poate manifesta Egoul, maltratandu-ne zi de zi cu vorbe si comportamente care ne pot trimite fiori. Pe masura ce devenim mai iubitori, mai toleranţi, mai blanzi si mai puternic conectaţi cu iubirea, se poate sa “deranjam” forte pe care nu le cunoastem indeajuns ori nu le cunoastem deloc. Cand decidem sa ne deschidem catre dragoste, tot ce nu este dragoste ne apare in cale. Opusul dragostei pare sa ni se arate prin oamenii dragi noua, prin cei de care depindem, prin toate lucrurile si fiintele ce ne pareau demne de a fi iubite. Marii initiati descriu aceasta etapă a vietii si insista sa ramanem in rugaciune si in decizia de a merge catre Dumnezeu, orice ar fi. Ei ne invata ca fortele intunecate “par sa ia minţile unora dintre oamenii apropiati” pentru un timp si sa ne atace prin ele. In acel timp, cei mai iubiţi oameni se pot comporta teribil de agresiv cu noi, aducand la suprafaţa constientei noastre trairi, emotii, ganduri si senzatii sfasietoare. Poate fi teama, poate fi ura, poate fi vinovatie ori nefericire intensa. Pot fi lacrimi si pot fi dureri de toate felurile. Oamenii pe care-i iubim par să ne creeze toate acestea si sa afiseze, in acelasi timp, un comportament complet inconstient. Cand ni se intampla astfel, se poate sa fim noi insine atat de absorbiti de tot ce ni se intampla incat sa nu observam “inconstienta” evidenta a celor implicati. Fortele inconstiente care “iau mintea” si o fac incapabila de discernamant, de responsabilitate, de intelepciune, de afectiune ori de frumusete ne acuza chiar pe noi de tot ce se intampla. Ele intind degetul acuzator si iresponsabil catre noi, incercand sa ne demonstreze ca suntem vinovati, ca am participat cumva la actiunile amintite, ca nu suntem demni de iubire, nici prea buni, nici prea inteligenti, nici merituosi. Aceste forte ocolesc logica, ratiunea, adevarul ori dragostea si lovesc cu o incrancenare ce ne poate opri din drumul nostru. Tot ele ne pot induce indoiala, teama si suferinta si – prin acestea – ne sugereaza ca Dumnezeu nu ne vine in ajutor. Inteleptii ne incurajeaza si insista sa ramanem in iertare, in dragoste si-n toleranta, caci raspunsurile de tip “atac” hranesc chiar irationalitatea si indarjesc exprimarea negativitatii in continuare. Daca treceti prin perioade dificile si aveti sentimentul ca sunteţi atacati ori ca totul pare fara speranta, intensificaţi rugaciunea si cereţi puterea de a ierta, de a accepta, de a avea rabdare si a le permite acestor forte inconstiente se-si consume energia.
Multumesc din suflet, draga mea prietena, Georgeta M.!
Editorial - ziarul "National"
Initiatii, dar şi preotii crestini, ne spun ca, pe măsură ce suntem mai iubitori de Dumnezeu si pasim mai hotariti, mai cu putere spre El, fortele intunecate se rascolesc si ele. Nu le vedem ca pe niste entitati, care merg cu tramvaiul sau ne scuipa seminţe pe creştet, dar le putem resimti in tot ce navaleşte sub forma problemelor de viata ce ne apar in cale. Brusc, un prieten pe care-l iubim foarte mult poate incepe sa se comporte alandala. Un om iubit poate sa ne tradeze si sa ne franga inima. O boala poate navali peste noi. Un sef sau un subaltern – de ce nu? – isi poate manifesta Egoul, maltratandu-ne zi de zi cu vorbe si comportamente care ne pot trimite fiori. Pe masura ce devenim mai iubitori, mai toleranţi, mai blanzi si mai puternic conectaţi cu iubirea, se poate sa “deranjam” forte pe care nu le cunoastem indeajuns ori nu le cunoastem deloc. Cand decidem sa ne deschidem catre dragoste, tot ce nu este dragoste ne apare in cale. Opusul dragostei pare sa ni se arate prin oamenii dragi noua, prin cei de care depindem, prin toate lucrurile si fiintele ce ne pareau demne de a fi iubite. Marii initiati descriu aceasta etapă a vietii si insista sa ramanem in rugaciune si in decizia de a merge catre Dumnezeu, orice ar fi. Ei ne invata ca fortele intunecate “par sa ia minţile unora dintre oamenii apropiati” pentru un timp si sa ne atace prin ele. In acel timp, cei mai iubiţi oameni se pot comporta teribil de agresiv cu noi, aducand la suprafaţa constientei noastre trairi, emotii, ganduri si senzatii sfasietoare. Poate fi teama, poate fi ura, poate fi vinovatie ori nefericire intensa. Pot fi lacrimi si pot fi dureri de toate felurile. Oamenii pe care-i iubim par să ne creeze toate acestea si sa afiseze, in acelasi timp, un comportament complet inconstient. Cand ni se intampla astfel, se poate sa fim noi insine atat de absorbiti de tot ce ni se intampla incat sa nu observam “inconstienta” evidenta a celor implicati. Fortele inconstiente care “iau mintea” si o fac incapabila de discernamant, de responsabilitate, de intelepciune, de afectiune ori de frumusete ne acuza chiar pe noi de tot ce se intampla. Ele intind degetul acuzator si iresponsabil catre noi, incercand sa ne demonstreze ca suntem vinovati, ca am participat cumva la actiunile amintite, ca nu suntem demni de iubire, nici prea buni, nici prea inteligenti, nici merituosi. Aceste forte ocolesc logica, ratiunea, adevarul ori dragostea si lovesc cu o incrancenare ce ne poate opri din drumul nostru. Tot ele ne pot induce indoiala, teama si suferinta si – prin acestea – ne sugereaza ca Dumnezeu nu ne vine in ajutor. Inteleptii ne incurajeaza si insista sa ramanem in iertare, in dragoste si-n toleranta, caci raspunsurile de tip “atac” hranesc chiar irationalitatea si indarjesc exprimarea negativitatii in continuare. Daca treceti prin perioade dificile si aveti sentimentul ca sunteţi atacati ori ca totul pare fara speranta, intensificaţi rugaciunea si cereţi puterea de a ierta, de a accepta, de a avea rabdare si a le permite acestor forte inconstiente se-si consume energia.
Castile care fac diferenta
Sunt o persoana cuminte si un cetatean civilizat. Cel putin asa imi place mie sa cred. Doar ca uneori ma apuca dracii si am si eu momentele mele de revolta spontana in fata mitocaniei, a nesimtirii, a lipsei de spirit civic.
Pana acum doua zile, mergeam pe strada ca oricare alt cetatean de varsta mea. Insa de cand cu moastele Sf. Dimitrie, m-am scarpinat dupa vechiul meu telefon care a ramas saracu' pe post de aparat de radio cu casti. Si asta ca sa ma protejez impotriva bruiajelor verbale de tot felul existente in mijloacele urbane. M-am saturat de barfa, de ipocrizie, de datul cu parerea despre toate si am hotarat, ca forma de protest sa-mi astup urechile cu castile care au meritul cel putin, ca-mi ofera muzica buna ca sa nu zic de faptul ca mai aflu si eu cat este euro ca sa stiu de cati lei ma scarpin luna viitoare pentru chirie.
Numai ca, surpriza!
Constat ca forma mea de protectie impotriva mitocaniei urbane se intoarce asemenea unui bumerang. In doua zile, cu toate ca fac exact acelasi gesturi firesti ca si pana acum (ma ridic de pe scaun cand vad un batran, ofer cu amabilitate informatii cand mi se solicita) constat cu stupoare cum parerea oamenilor de langa mine s-a schimbat la 180 de grade. De ce? Ce face diferenta? Castile din urechile mele. Oamenii in varsta cred ca daca ai casti in urechi nu vezi ca e un batran langa tine :-)! Si cand le cedezi politicos locul, se aseaza tacticos pe locul incalzit gata ca si cum erai obligat sa-l cedezi si uita sa-ti multumeasca. Mi-a stat pe limba de cateva ori sa le spun ca au locuri rezervate pe care stau barbati sau domnisoare de cele mai multe ori, dar bunul-simt m-a tras de urechi si n-am facut-o!
Nu inteleg ce au cu bietele casti? Chiar nu sunt surda. Chiar nu am volumul dat la maxim, incat sa ma rup definitiv de tot ceea ce este in jurul meu. Acele casti nu-mi schimba nici optica despre cei de langa mine, nu ma fac sa fiu nici mai buna, nici mai rea, nici mai mult sau mai putin civilizata decat am fost pana acum.
Cred ca pana la urma am sa renunt la ele!
Pana acum doua zile, mergeam pe strada ca oricare alt cetatean de varsta mea. Insa de cand cu moastele Sf. Dimitrie, m-am scarpinat dupa vechiul meu telefon care a ramas saracu' pe post de aparat de radio cu casti. Si asta ca sa ma protejez impotriva bruiajelor verbale de tot felul existente in mijloacele urbane. M-am saturat de barfa, de ipocrizie, de datul cu parerea despre toate si am hotarat, ca forma de protest sa-mi astup urechile cu castile care au meritul cel putin, ca-mi ofera muzica buna ca sa nu zic de faptul ca mai aflu si eu cat este euro ca sa stiu de cati lei ma scarpin luna viitoare pentru chirie.
Numai ca, surpriza!
Constat ca forma mea de protectie impotriva mitocaniei urbane se intoarce asemenea unui bumerang. In doua zile, cu toate ca fac exact acelasi gesturi firesti ca si pana acum (ma ridic de pe scaun cand vad un batran, ofer cu amabilitate informatii cand mi se solicita) constat cu stupoare cum parerea oamenilor de langa mine s-a schimbat la 180 de grade. De ce? Ce face diferenta? Castile din urechile mele. Oamenii in varsta cred ca daca ai casti in urechi nu vezi ca e un batran langa tine :-)! Si cand le cedezi politicos locul, se aseaza tacticos pe locul incalzit gata ca si cum erai obligat sa-l cedezi si uita sa-ti multumeasca. Mi-a stat pe limba de cateva ori sa le spun ca au locuri rezervate pe care stau barbati sau domnisoare de cele mai multe ori, dar bunul-simt m-a tras de urechi si n-am facut-o!
Nu inteleg ce au cu bietele casti? Chiar nu sunt surda. Chiar nu am volumul dat la maxim, incat sa ma rup definitiv de tot ceea ce este in jurul meu. Acele casti nu-mi schimba nici optica despre cei de langa mine, nu ma fac sa fiu nici mai buna, nici mai rea, nici mai mult sau mai putin civilizata decat am fost pana acum.
Cred ca pana la urma am sa renunt la ele!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)