Ei bine, s-au inselat!
Anul trecut, satula fiind de situatia din tara noastra, am hotarat sa-mi incerc norocul in strainatate. Am vrut neaparat sa plec printr-o firma de recrutare a fortei de munca, aceasta parandu-mi-se calea cea mai sigura pentru a beneficia de seriozitate si siguranta.
Dupa indelungi cautari pe internet am gasit firma EURO PUBLIC JOBS din Brasov, avand sediul in Str. Muresenilor. Mi s-au parut foarte seriosi, reclama pe care si-o fac pe site fiind una de exceptie.
Ei bine, stiti povestea cu "afara-i vopsit gardul si inauntru-i leopardul"? Cam asa a fost si cu ei!
I-am contactat si mi-am respectat obligatiile din contractul (care nu are nimic de-a face cu ce scrie pe site) pana la ultima virgula. Mi-am platit inclusiv bagajul pentru avion, 25 de euro in plus (bani pe care nu i-am mai recuperat), iar cand am ajuns la aeroport, mi s-a spus ca pentru mine s-a platit doar biletul, nu si bagajul de cala si am fost nevoita sa mai scot 25 de euro din buzunar.
L-am sunat pe patronul firmei, Deaconu se numeste, si i-am cerut explicatii, insa el a inceput sa urle la mine si sa-mi vorbeasca in cel mai infect mod cu putinta pentru o eroare care le apartinea!!!
Am considerat asta un prim semn ca nu ar fi trebuit sa fiu acolo, ca nu ma aflu unde trebuie. Cand am ajuns la Napoli, am fost preluate (eram 4 fete) de un domn foarte, foarte dubios. Vicenzio se numea. De la bun inceput mi s-a parut suspect modul lui de comportare. Ne-a dus pe toate 4 intr-o casa de la periferia orasului Napoli, nu mai retin exact cum se numeste localitatea. Casa in sine era foarte ok, numai ca nu era absolut deloc incalzita (eram in luna februarie si era foarte, foarte frig) iar mancare nu ni se dadea absolut deloc.
Cand am ajuns, mai era acolo o doamna din Romania, care statea deja de o luna si care in afara de faptul ca se imbolnavise foarte rau a declarat ca a fost violata de acest domn, Vicenzio. Eu nu stiu daca este asa sau nu. EU va spun ce am aflat cand am fost acolo.
De la bun inceput am mentionat f clar ca eu vreau sa lucrez ca baby-sitter.
Bun. A doua zi, dupa ce Vicenzio ne-a lasat acolo si am dormit imbracate fiindca era un frig groaznic, a venit dimineata pe la 10 sa mergem cu el pentru a ne cumpara cartele de Italia ca sa putem anunta si noi acasa ca am ajuns bine, fiindca roamingul era f scump. Dupa ce ne-a dus la un magazin (pe mine si pe Antoanela, una din fetele din grup) pe drumul de intoarcere, m-a intrebat daca sunt casatorita. I-am raspuns cu italiana mea stalcita si ajutata de Antoanela ca nu vad ce legatura are cu ce vreau eu sa fac. El razand, i-a spus Antoanelei ca am nevoie de un barbat la care sa ma plaseze. Eu am inteles absolut tot si am rugat-o pe Antoanela sa-i transmita ca nu am nevoie sa ma plaseze la barbati fiindca nu de asta am venit in Italia. El, tot razand, mi-a spus ca asa spun acum, insa mai tarziu o sa-mi placa.
Ajunse acasa am vazut ca a iesit in curte, a dat un telefon si mi-a spus sa ma imbrac fiindca vine un domn si vrea sa ma prezinte. Eu am spus f raspicat ca nu fac acest lucru si ca daca mai insista telefonez in Romania la domnul Deaconu. Probabil ca nu m-a crezut. Acel domn contactat de el a venit si a plecat o alta fata la el acasa. Fata respectiva mi-a spus ca domnul respectiv s-a purtat foarte frumos cu ea, ea i-a facut menajul, DAR i-a facut si anumite propuneri pe care ea le-a refuzat si sunt convinsa de acest lucru.
Mie, sincer, mi s-a facut brusc teama si am sunat in tara la domnul Deaconu, patronul firmei EURO PUBLIC JOBS, si i-am spus ce s-a intamplat si l-am rugat sa faca ceva sa ma scoata de din acea casa, de la Vicenzio. Domnul Deaconu l-a sunat pe Vicenzio si i-a spus probabil ceva, fiindca apoi italianul a venit foarte nervos si mi-a spus sa-mi fac bagajele si sa plec unde vreau fiindca i-am spus domnului Deaconu ca el plaseaza femei romance la italieni. I-am spus ca eu nu plec nicaieri. Sincer va spun ca mi s-a facut foarte frica, fiindca ma aflam intr-o tara straina, fara bani prea multi, fara niciun sprijin din partea romanilor de acolo, care s-au facut ca nu ma cunosc cand i-am sunat. In ultima instanta mi-as fi luat bagajele si as fi mers la politie si as fi fost trimisa inapoi in tara. Insa l-am sunat din nou pe domnul Deaconu si i-am spus ca Vicenzio vrea sa ma dea afara din casa si d-l Deaconu mi-a spus sa ne facem bagajele toate 4 si sa fim pregatite ca il trimite pe un alt agent de-al lui dupa noi, Salvatore se numea.
Asa am facut si asa am scapat de la Vicenzio, fiindca asta e cuvantul potrivit (am scapat!). Cand am ajuns la Salvatore, am fost cazata intr-o casa, undeva in spatele unei curti. Bucataria se afla la subsol, loc in care am fost nevoite sa stam in fiecare zi, cat era ziua de lunga. Nu aveam voie sa iesim nicaieri, nici macar in curte sa vorbim la telefon, fiindca nu aveam semnal la subsol. Singurul lucru bun a fost ca la Salvatore ni s-a dat mancare! Ajunse acolo, am intalnit alte 4 sau 5 romance care erau aproape disperate ca nu le gasise de lucru Salvatore. Eu i-am spus lui Salvatore ca vreau sa fac baby-sitting si el, foarte binevoitor, mi-a raspuns ca are deja o doamna care-si doreste asa ceva.
Abia a treia zi de dimineata m-a dus la doamna care cauta un asa-zis baby-sitter pentru ca, intre timp, a plasat doua dintre fetele care venisera cu noi, ca menajere la 2 hoteluri.
Asta este a doua parte din contract care nu s-a respectat: una a fost plasata la un hotel pentru 600 de euro pe luna fara sa i se asigure masa, ci numai cazarea, iar cealalta a fost cazata la un alt hotel cu 500 de euro pe luna dar platindu-i-se si cazarea.
Deci sumele alea scrise pe site-ul lor sunt o gogoritza. Nu plateste nimeni in sudul Italiei, nici ca menajera particulara, nici ca menajera la hotel 1000 de euro pe luna. Nici italiencelor lor nu le dau 1000 de euro, d-apoi romancelor.
Bun. A treia zi de cand am ajuns la Salvatore m-a luat si m-a dus la doamna care avea nevoie de baby-sitter. Ajunsa la fata locului mi s-a spus ca programul meu era urmatorul:
1. Sa ma trezesc dimineata la 7, sa le fac curat si sa le pregatesc micul dejun, dupa care ei plecau la lucru si eu ramaneam cu mama ei, o femeie al carui singur scop in viata era curatenia, era pur si simplu maniaca. In fiecare zi trebuiau spalate geamurile, frecat podele, facut paturi, spalat vase, spalat rufe, cam cum facem noi la Paste si la Craciun cand rasturnam toata casa cu fundu'-n sus. Mai aveam sa dau cu var si era tacamul complet.
2. Toate treburile astea trebuiau terminate pana la ora 16 cand soseau copiii de la scoala. De la 16 la 20 trebuia sa stau sa ma joc cu copiii si dupa ora 20 sa stau cu ei la masa, la pizza si la bere pana la 1 sau 2 noaptea cand le plecau musafirii, sa fac curat in urma lor si apoi sa ma odihnesc iar a doua zi sa o iau de la capat de la ora 7.
Asta se numeste baby-sitting in conceptia lor, iar fabuloasa suma cu care eram platita pt aceste servicii era de 500 de euro.
In afara de toate astea, nu aveam voie sa ies cu copiii in parc sau afara, nu aveam voie sa fac niciun fel de cumparatura, singura zi cand aveam voie sa ies era duminica, ziua mea libera, singura zi libera pe care o aveam si cand toate magazinele in Italia sunt inchise (sau aproape toate).
Am refuzat acest job si l-am rugat pe Salvatore sa ma duca in alta parte.
M-a dus la o batrana, care saraca de ea, era tare cumsecade, chiar ne intelegeam f bine, incepusem sa vorbesc aproape cursiv italiana si nici nu aveam mare lucru de facut, insa noaptea mi-a fost foarte, foarte rau, am vomat, am avut febra si dureri de burta, iar batranica l-a sunat pe Salvatore a doua zi dimineata si i-a spus sa vina sa ma ia de acolo, fiindca ea n-are nevoie de oameni bolnavi, de parca zici ca venisem cu cine stie ce boala contagioasa sau incurabila.
Salvatore m-a luat si mi-a spus ca trebuie sa plec acasa, fiindca sunt prea pretentioasa.
Am plecat pe cont propriu de acolo cu o alta fata si dupa vreo 2-3 zile, am reusit sa ne intoarcem acasa tefere si nevatamate.
Da, oameni buni, am fost prea pretentioasa sa-mi doresc o viata mai buna, sa fiu tratata normal, sa fiu tratata ca un om, nu ca o sluga. Abia atunci am inteles la ce umilinte inimaginabile sunt supuse romancele care ajung in strainatate, cat trebuie sa stranga din dinti ca sa poata sa stranga un banut sa trimita in tara.
Eu una, neavand obligatii, am spus pas si am zis "fie painea cat de rea, tot mai bine-n tara mea" si m-am intors. Cum? In ce fel? asta e alta poveste.
Aveti grija toti cei care doriti sa plecati prin firme de recrutare.
Contractul pe care eu l-am semnat cu EURO PUBLIC JOBS a fost ZERO in Italia. Nu a pus nimeni niciun pret pe el. Nici Vicenzio, nici Salvatore, nici angajatorii pentru care noi eram munca la negru.
Nu se castiga atat cat scrie pe site, se castiga mult mai putin.
Nu se respecta nimic din ce vi se spune in tara iar daca trimiteti banii dinainte pentru avion, nu faceti prostia sa platiti ca mine banii pentru bagaj dinainte. Mai bine va pastrati banii si va platiti bagajul la aeroport.
Asta in cazul in care vreti sa aveti de-a face cu aceasta firma si cu tot ce presupune ea.
Mentionez ca la ora actuala sunt profesor titular de limba romana, am fost jurnalist si sunt mandra ca am stiut sa ma impun si ce sa fac intr-o situatie de criza, sunt mandra ca nu m-am lasat calcata in picioare si sunt mandra ca am reusit sa mai scap din acel infern inca doua persoane care mi-au multumit pentru asta!
Pentru orice alte informatii, va stau la dispozitie!
