Dana a fost prima mea colega de banca. Colegialitatea a durat numai vreo cateva minute, pana ne-a mutat doamna invatatoare si pe mine m-a asezat cu un baiat in banca. Am plans pana am adormit cu capul pe banca. Era prima mea zi de scoala. Eram prietene inca dinainte de a intra la scoala, de fapt, este una din primele mele amintiri... E cu 9 zile mai mica decat mine, amandoua Fecioare ambitioase, vesele, optimiste.
Am fost colege opt ani, apoi drumurile ni s-au despartit la liceu, insa nu trecea mult pana nu ne vizitam ca sa ne povestim noutatile. Practic, Dana era o prezenta constanta in viata mea. A plecat in Italia odata cu valul de emigranti, adica prin 90 si ceva si acolo a ramas. Ultima data am vazut-o acum 13 ani cand venise in vizita in Romania dupa ce-l nascuse pe baietelul ei, Claudio. De la un timp incoace mi se facuse un dor nebun de ea. Am tot cautat-o pe Facebook insa nicio Daniela Iosef nu seamana cu Dana mea.
Ieri insa, cred ca gandul si dorul meu nebun au chemat-o, pentru ca m-a gasit ea pe mine. Primele vorbe pe care mi le-a spus ? "De cand te caut...".
Plangeam amandoua in fata monitorului de bucurie si de dor... Am plecat cu sufletul plin, plin la scoala. Imi venea sa imbratisez tot Pamantul si toti oamenii care-mi ieseau in cale.
Tot e bun si Facebookul asta!!! Mi-a readus in viata mea toti oamenii de care-mi era dor...
2 comentarii:
Ne leaga amintirile, copilaria noastra, chiar daca nu ne-am vazut de ani buni, tu ai ramas in coltisorul din inima mea unde e loc numai pentru putini. Sper Anamaria sa nu ne pierdem din nou, acum ca ne-am regasit. Esti o persoana speciala, te pup mult.
Ce frumos! Am trait si eu de curand o asemenea reintalnire cu o prietena din copilarie de care nu stiam cum sa mai dau, ma resemnasem... Visam noaptea (uneori) ca ne reintalneam...
Trimiteți un comentariu