Un articol foarte interesant, asupra caruia merita sa reflectam.
“Daca ne uitam cu atentie la comportamentul nostru, vom vedea ca pretindem cu destula usurinta sa ni se acorde o a doua, a treia, a 77-a sansa din partea celor fata de care gresim, insa nu avem intotdeauna generozitatea de a le acorda celorlalti iertarea de tot atatea ori.
Si care ne este justificarea: “nu pot sa il/o iert pentru ca m-a ranit atat de mult, nu i-a pasat, m-a desconsiderat,” samd.
Si nu numai ca nu ii iertam, dar ne asiguram ca si oamenii din jurul nostru afla cu ce ne-au gresit ceilalti, si ne cream 'aliati', cream un acord printre apropiati despre cata dreptate avem sa nu iertam. Iar daca spunem ca suntem generosi si iertam, ne pastram totusi o usa deschisa care suna cam asa: 'am iertat, dar nu am uitat'. Ce fel de iertare este aceea?
Atata timp cat pastram amintirea greselii si ne tinem de ea, nu am iertat cu adevarat. Sunt persoane pentru care iertarea nu vine prea usor, persoane care iarta dar nu uita, persoane pentru iarta cu mintea dar nu si cu sufletul, persoane pentru care iertarea este direct proportionala cu gravitatea greselii si persoane inflexibile, care habar nu au de semnificatia acestui cuvant.
Gandhi spunea ca iertarea este virtutea celor curajosi, iertarea fiind un gest de curaj, nu unul de lasitate. Multi dintre noi percep insa iertarea ca pe o slabiciune sau ca pe o posibilitate de a-si prelungi statul de victima, starea de suferinta sau resentimentele. Incapacitatea de a ierta nu este insa o dovada de egoism pentru ca refuzi sa acorzi o a doua sau o a treia sansa?
Oare merita sa te condamni singur la clipe de suferinta doar pentru ca te simti ranit pe moment si simti ca ti s-a facut o nedreptate pe care nu o meritai?
Psihologii sunt de parere ca incapacitatea de a ierta este strans legata de sentimentul de dreptate. Orice greseala grava a unei persoane dragi fata de persoana ta atrage dupa sine convingerea ca ai fost nedreptatit. Ca atare, primul impuls este acela de a-l pedepsi pe cel care ti-a facut rau si te-a facut sa suferi. Iar metoda cea mai la indemana prin care poti face acest lucru este refuzarea iertarii, chiar daca acest lucru inseamna a-ti produce suferinta in primul rand tie.
Daca nu esti capabil sa ierti, suferinta ramane incuibata undeva in suflet si chiar atunci cand crezi ca te-ai vindecat de vechile rani, suferinta recidiveaza.
Fără puterea de a ierta devenim nişte conglomerate de resentimente şi ură supuse autodistrugerii. In masura in care nu suntem dispusi sa iertam, acele greseli ale celor din jur raman in viata noastra sub forma de resentimente si atarna ca niste pietre de moara. Si ne intrebam de ce, in timp, avem senzatia de 'inima grea', de suferinta si piedici in viata. Cum sa nu avem aceste sentimente cand incercam sa alergam liberi si veseli ca niste copii, dar avem legate de picioare toate aceste pietre de moara, dovada neiertarilor noastre de-a lungul timpului. Ca sa putem fi liberi si cu inima usoara ca niste copii, este necesar sa iertam.
În psihologie se cunoaşte deja faptul că orice emoţie sau sentiment negativ care nu a fost asimilat pînă la capăt rămîne în "corp" ca un fel de focar toxic, ca un fel de greutate pe aripile sufletului. Acest lucru va conduce treptat la apariţia bolilor.
Iertarea este una dintre cele mai eficiente metode de purificare psihică, de ardere a reziduurilor emoţionale. In momentul in care o nevoie de-a noastra ne a fost incalcata , traim sentimente de furie, rusine, tristete, dezamagire, frustrare, confuzie , descurajare. Ulterior, pot aparea depresia, dorinta de razbunare, precum si alte comportamente autodistructive.
Gîndurile sublime elevează mintea şi purifică sufletul, gîndurile rele excită mintea şi umplu sufletul cu emoţii morbide şi întunecate. Trebuie să fim întotdeauna atenţi la ceea ce gîndim, căci tot ceea ce iese din mintea noastră se întoarce înapoi. Prin rezonanţă, o minte angrenată de gînduri malefice acţionează ca un magnet, atrăgînd în jurul ei gînduri similare şi amplificînd astfel răul iniţial.
Paleta de emotii negative create poate varia de la intensitate scazuta a supararii pana la o ura foarte puternica care poate degenera intr-un comportament obsesiv indreptat spre creerea unui cadru in care partea vatamatoare sa fie obligata sa plateasca datoria printr-o suferinta similara cu cea creata sau mai intensa.
Ura, sentimentul jignirii, gîndurile nearmonioase în general, cauzează, prin procesele de rezonanţă declanşate, apariţia unor substanţe toxice în sînge si cand supărarea este ţinută timp îndelungat, ea devine cu mult mai periculoasă, afectîndu-ne chiar şi sănătatea corpului nu numai pe cea a sufletului.
Destinul nostru depinde adeseori de măsura în care ştim să iertăm, deci a ierta pe cineva care ti-a gresit este un mare CADOU, un DAR pe care ti-l faci TIE in primul rand, caci te scutesti de povara resentimentului, a ranchiunii si a dorintei de razbunare. Este, daca vreti, un mare dar de iubire la adresa propriei persoane. .Iertarea nu o faci in beneficiul persoanei care a gresit, ci o faci pentru sufletul tau, pentru linistea ta. Iertarea ne ofera pace si liniste sufleteasca.
Avem deci toate motivele să dorim şi să urmărim să stăpînim arta de a fi iertători şi buni. Atunci cînd totuşi ne confruntăm cu dificultăţi în practicarea sa, este bine să ne gîndim că nimeni nu condamnă un infirm, ci îl tratează cu compasiune şi bunăvoinţă. Cei care au mintea infirmă, plină de prejudecăţi şi de dorinţe egoiste, au într-adevăr dreptul la compasiunea noastră.
Lipsa puterii de a ierta nu înseamnă doar lipsa calităţilor mai sus menţionate, ci un blocaj enorm în calea evoluţiei spirituale. Puterea de a ierta nu trebuie să cunoască limite, nu poţi să spui că ceva poate fi iertat, iar altceva este de neiertat. Incapacitatea de a ierta este spaima egoului şi slăbiciunea lui, percepţia predominant materialistă sau senzorială a vieţii. Atunci cînd cineva spune că nu poate ierta, de fapt, el spune că nu vrea să ierte!
Din puncte de vedere spiritual, invataturile parintilor crestini, si nu numai a lor, ne spun ca nu poti pretinde sa ti se ierte greselile fata de altii sau fata de Creator pana cand nu esti dispus sa acorzi iertare. Si mai mult, ca nu poti obtine iertarea greselilor de la Sfanta Treime nici daca mergi sa te spovedesti, pana cand nu te vei ierta tu pe tine. Ea este pomenită chiar şi în rugăciunea fundamentală Tatăl Nostru: “...Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”
Printre calităţile absolut necesare pentru ca un om să treacă de o anumită etapă a evoluţiei sale se află şi capacitatea de a ierta. Cu alte cuvinte, capacitatea de a ierta este un indicator obiectiv cu ajutorul căruia se poate evalua nivelul de conştiinţă sau gradul de evoluţie spirituală. Aici se ţine cont de o condiţionare reciprocă dintre puterea de a ierta şi importanţa de sine sau orgoliul sau ceea ce numim generic egoul unei fiinţe umane. Cu cît egoul este mai mare sau mai puternic, cu atît capacitatea de a ierta este mai mică sau mai slabă.
Am iertat atunci cand putem privi persoana care ne-a ranit , fara a mai avea resentimente fata de ea.
Insa, cum ramane cu curajul celui care isi cere iertare? Cat de puternic trebuie sa fie un om pentru a se confrunta cu ranile pe care le-a provocat altuia? N-ar trebui sa se ierte pe el insusi mai intai?Poate ca, in anumite situatii, este mai usor sa fii iertat decat sa te ierti pentru raul pricinuit altuia iar procesul de a te ierta pe tine insuti este la fel sau chiar si mai dificil!Ca sa ne eliberam de supãrarea, tristeţea sau resentimentul care ne macinã sufletul şi ne împiedicã sã privim înainte, e obligatoriu să învăţăm să iubim: pe noi insine si pe cei din jur.
Iubirea poate vindeca lumea, iar iertarea este catalizatorul care permite acest lucru”
