Vreau o minune!!!

Sunt ravasita. In modul cel mai crunt si mai inaltator sau sublim (cum vreti sa spuneti) in care am fost vreodata.
Am fost 3 zile plecata la mare. Cand m-am intors, am primit doua vesti care s-au intors ca un bumerang si m-au lovit cu o intensitate care m-a lasat fara forta, fara pic de vlaga. Si totusi, de undeva, din interior imi regasesc o putere pe care, sincer, nu mi-o banuiam.
Silvia, galushka noastra mica de care v-am povestit de atatea ori este din nou in pericol. Duminica dimineata s-a trezit cu semipareza pe partea dreapta. Este internata la Iasi dar pana acum nu au reusit sa depsiteze cauza, surse hemiparezei si deci nu au aplicat niciun tratament. Nu-i pot face RMN pentru ca are saturatie mica (84 si minima este 91) si le este teama sa nu moara sub anestezie.
De 4 zile traiesc ca in ceatza. Ma misc, vorbesc, mananc, gandesc ca un robot. Singurul gand care domina, care coplesteste este SILVIA. Am nevoie de EA aici, pe Pamant.
E frumoasa si mica si inocenta si dulce. Am fost la ea acasa, intr-un loc de basm, m-am jucat cu ea, am facut fulgi de hartie si i-am facut sa zboare, iar acesti fulgi o faceau sa rada, sa rada... I-am sarutat manutele si fetzisoara si piciorusele si am aruncat-o in aer si am prins-o... M-a luat de gat si m-a pupat, am tinut-o de manute si am sprijinit-o sa mearga in primii ei pasi spre viata. Am imbracat-o cu rochite pe care i le-am cumparat cu toata dragostea, i-am dus jucarii pe care le-a tinut cu manutele ei micute...
Vreau o minune! Vreau ca Silvia, inimioara noastra mica sa traiasca!!! O vreau aici. Pe Pamant. Vreau sa merg la zilele ei de nastere si vreau s-o vad scolarita...
Doamne, nu-ti cer mai mult! Salveaz-o pe EA!!! E abia la inceput de drum! Ai grija de EA!!! De EA!!!