vineri, 13 iunie 2008

Banii

Traim intr-o societate in care banii au un rol primordial si urasc lucrul asta. Fac parte dintre oamenii cei mai putini mercantili. Nu tin la bani, ma servesc doar de ei ca sa-mi ating anumite scopuri. Imi doresc foarte mult sa traiesc intr-o lume unde banul nu este ridicat la rang de zeu. Majoritatea oamenilor din jurul meu au ajuns sa fie sclavul banului. De aici deriva si stresul si oboseala si neintelegerile. Din dorinta asta obsesiva de a alerga tot timpul dupa bani mai multi.
E drept ca nici fara ei nu poti trai, e foarte adevarat ca banii iti pot face viata mai frumoasa, dar nu am de gand sa ma prosternez zeului banului. Chiar daca nu am avut bani, intotdeauna Dumnezeu a gasit o cale sa-mi implineasca un vis.
Ma intreba mami zilele trecute ce as face eu daca as avea bani multi. I-as pune deoparte? Mi-as lua haine scumpe? Nu. sigur nu as manca mai mult decat mananc acum, mi-ar placea sa am haine frumoase dar in niciun caz nu as da 1000 de euro pe o pereche de pantofi. As prefera sa-mi iau o pereche de pantofi mai ieftini si diferenta aceea de bani sa o dau cuiva care are nevoie de ei. M-ar durea sufletul sa stiu ca cineva n-are ce sa manance si eu sa cheltui o avere pe lucruri pana la urma ieftine in esenta lor.
Am vazut oameni cu bani care isi permit sa mearga in strainatate in fiecare luna si totusi nu raman cu nimic din locurile vizitate. Merg la Taj Majal sau la Madame Tussaud cu acelasi interes cu care merg la Zara sau la Harrod's. Evalueaza operele de arta ca pe niste lucruri banale, obisnuite si absolut accesibile lor, oamenilor cu bani.
Mi-ar placea sa existe un for international care sa decida si sa finanteze calatoriile in strainatate pentru oamenii care isi doresc foarte mult acest lucru. Sa-i evalueze in urma unui interviu de cultura generala si sa acorde bani pentru a pleca in scopuri turistice celor care chiar merita, iar cand vin de acolo sa mai dea un test din ce-au vazut, iar pe baza acestuia sa i se finanteze urmatoarea calatorie in strainatate. Hmmm, ar fi fain, nu??? :-)))
Mi-e tare ciuda cand vad ca cei care au, nu-i ajuta pe cei care au nevoie. Zilele trecute mergeam cu autobuzul si la un moment dat s-a urcat o doamna cu un baietel handicapat in brate. De cum a dat ochii cu mine, baietelul acela a intins manutele sa-l iau in brate. Din tot acel autobuz m-a ales pe mine. De ce? Ce resort nevazut l-a impins spre mine, cea care stia sigur ca-l va lua si-l va mangaia??? Toti ceilalti calatori priveau ori cu dispret ori cu indiferenta scena asta. AM coborat plina de durere, de neputinta, de frustrare dar rasplata mea pentru ziua aceea au fost ochii frumosi ai acelui copil si manuta de la revedere pe care mi-a facut-o cand am coborat.
Am venit cu planuri atat de mari in Bucurestiul asta, cu vise si dorinte de a schimba lumea dar crezul meu este valid intr-o alta lume, intr-un alt univers. Am vrut sa schimb lumea dar din pacate, lumea m-a schimbat pe mine.
Ajuta-mi Doamne sa accept hotararile Tale fara sa ma revolt, fara sa cracnesc. Probabil Tu stii cei mai bine de ce se intampla asa.

Niciun comentariu: