Banii

Traim intr-o societate in care banii au un rol primordial si urasc lucrul asta. Fac parte dintre oamenii cei mai putini mercantili. Nu tin la bani, ma servesc doar de ei ca sa-mi ating anumite scopuri. Imi doresc foarte mult sa traiesc intr-o lume unde banul nu este ridicat la rang de zeu. Majoritatea oamenilor din jurul meu au ajuns sa fie sclavul banului. De aici deriva si stresul si oboseala si neintelegerile. Din dorinta asta obsesiva de a alerga tot timpul dupa bani mai multi.
E drept ca nici fara ei nu poti trai, e foarte adevarat ca banii iti pot face viata mai frumoasa, dar nu am de gand sa ma prosternez zeului banului. Chiar daca nu am avut bani, intotdeauna Dumnezeu a gasit o cale sa-mi implineasca un vis.
Ma intreba mami zilele trecute ce as face eu daca as avea bani multi. I-as pune deoparte? Mi-as lua haine scumpe? Nu. sigur nu as manca mai mult decat mananc acum, mi-ar placea sa am haine frumoase dar in niciun caz nu as da 1000 de euro pe o pereche de pantofi. As prefera sa-mi iau o pereche de pantofi mai ieftini si diferenta aceea de bani sa o dau cuiva care are nevoie de ei. M-ar durea sufletul sa stiu ca cineva n-are ce sa manance si eu sa cheltui o avere pe lucruri pana la urma ieftine in esenta lor.
Am vazut oameni cu bani care isi permit sa mearga in strainatate in fiecare luna si totusi nu raman cu nimic din locurile vizitate. Merg la Taj Majal sau la Madame Tussaud cu acelasi interes cu care merg la Zara sau la Harrod's. Evalueaza operele de arta ca pe niste lucruri banale, obisnuite si absolut accesibile lor, oamenilor cu bani.
Mi-ar placea sa existe un for international care sa decida si sa finanteze calatoriile in strainatate pentru oamenii care isi doresc foarte mult acest lucru. Sa-i evalueze in urma unui interviu de cultura generala si sa acorde bani pentru a pleca in scopuri turistice celor care chiar merita, iar cand vin de acolo sa mai dea un test din ce-au vazut, iar pe baza acestuia sa i se finanteze urmatoarea calatorie in strainatate. Hmmm, ar fi fain, nu??? :-)))
Mi-e tare ciuda cand vad ca cei care au, nu-i ajuta pe cei care au nevoie. Zilele trecute mergeam cu autobuzul si la un moment dat s-a urcat o doamna cu un baietel handicapat in brate. De cum a dat ochii cu mine, baietelul acela a intins manutele sa-l iau in brate. Din tot acel autobuz m-a ales pe mine. De ce? Ce resort nevazut l-a impins spre mine, cea care stia sigur ca-l va lua si-l va mangaia??? Toti ceilalti calatori priveau ori cu dispret ori cu indiferenta scena asta. AM coborat plina de durere, de neputinta, de frustrare dar rasplata mea pentru ziua aceea au fost ochii frumosi ai acelui copil si manuta de la revedere pe care mi-a facut-o cand am coborat.
Am venit cu planuri atat de mari in Bucurestiul asta, cu vise si dorinte de a schimba lumea dar crezul meu este valid intr-o alta lume, intr-un alt univers. Am vrut sa schimb lumea dar din pacate, lumea m-a schimbat pe mine.
Ajuta-mi Doamne sa accept hotararile Tale fara sa ma revolt, fara sa cracnesc. Probabil Tu stii cei mai bine de ce se intampla asa.

Stele-perechi

Ma aflu intr-o perioada cu schimbari majore in viata mea pe toate planurile. Incerc sa depasesc anumite momente de criza si o mai pun si pe seama trecerii lui Mercur prin semnul meu zodiacal.
Astazi am fost la facultate. Am avut un examen restant. Singurul pe care l-am picat. Singurul de care depindea intrarea mea in licenta. Am plecat la examen cu gandul ca las totul in seama lui Dumnezeu. Stiu ca planurile Lui sunt uneori neintelese pentru noi. Si am zis ca daca Dumnezeu ma va ajuta, atunci voi lua acest examen, daca nu, atunci probabil ca EL considera ca este prea mult pentru mine sa dau acum ambele licente.
Am intrat la examen, m-am straduit din rasputeri sa fac ceva dar... am picat. Intrarea mea la licenta a depins doar de 50 de sutimi. Atat. Am facut contestatie dar nu stiu ce s-ar putea rezolva, sincer.
Dupa ce am iesit m-a bufnit plansul. Nu-mi pasa ca se uita o lume intreaga la mine. M-am asezat pe o bordura si am sunat-o pe mama. Toata lumea ca sa ma consoleze nu gasea sa-mi spuna decat un singur lucru: nu mai plange! Nu mai fii trista! etc. Apoi i-am dat un sms Biancai. M-a sunat imediat.
Este incredibil cat de bine poate sa ma cunoasca, cat de mult poate sa ma inteleaga. Stiti ce mi-a spus? "Nu pot sa-ti spun sa nu fii trista, pentru ca nu ai cum sa nu fii trista. Nu am sa-ti spun sa nu plangi. Plangi pana simti ca lasi tot raul afara. Plangi cat poti daca asta te face sa te eliberezi. Incearca doar sa te duci sa-ti iei ceva ce-ti place, o inghetata, o ciocolata, paste, ce vrei tu, ce-ti place tie, fa o nebunie, du-te undeva unde ti-ar placea sa fii."
Mi-a mers drept la sufletel ce mi-a spus si ma gandeam de unde-si ia fiinta asta asa fragila si delicata atata forta nu numai ca sa-si depaseasca problemele ei (care nu sunt putine) dar sa si spuna exact ce trebuie la momentul potrivit.
Doamne, de cand suntem din nou prietene, relatia asta parca e mai frumoasa ca niciodata. E o empatie extraordinara, atatea emotii traite cu atata forta, cu atata intensitate, atata drag exprimat cu atat de multa caldura...
Iti multumesc, Bi drag!
Sigur intr-o alta constelatie am fost stele-perechi, doua suflete gemene care s-au reintalnit aici, acum, in acest timp.