Da, tu, cel din ultima banca! La tine ma refer. Iti vad expresia mirata pe fata, expresia unui om imbatranit, nu a unui copil, care stie ca nu a gresit cu nimic. Iti vad mutrita serioasa, aproape incruntata din care nu descifrez nimic decat suferinta, saracie, modestie. Nu stiu cum sa te fac sa zambesti. E atat de rar zambetul tau si atat de nepretuit pentru mine.
Nu iesi niciodata in evidenta, nu te remarci prin nimic in mod special. Nu inveti nici prea mult, nici prea putin, esti cuminte, profund si foarte retras.
Mi-aduc aminte de ochii tai cand te-am anuntat ca faci parte din lista copiilor care vor merge in tabara la Neptun. M-ai privit cu ochii unui caine credincios care linge mainile stapanului ce-l gratuleaza cu un os mare si gustos dupa un efort indelungat.
In tabara ai fost unul din putinii copii care nu si-a cumparat mai nimic, nu dintr-o chibzuinta nespecifica varstei voastre, ci pentru ca nu aveai bani, pentru ca erai unul din cei mai umili copii de-acolo. Cu foarte multa degajare si compasiune te-au scos colegii tai din acest impas. Fara sa te faca sa te simti prost. Fara sa te faca sa te simti dator. Doar dintr-un firesc gest de solidaritate copilareasca pe care tu l-ai acceptat fara prea multa insistenta. Traisei prea mult timp in lipsuri ca sa-ti mai permiti sa refuzi ceva. As fi putut s-o fac si eu, dar gestul meu te-ar fi umilit, sunt sigura, asa ca am lasat totul sa decurga firesc. Si a decurs.
Nu te-am certat nici macar cand ai oprit pentru tine acel telefon mobil pe care l-ai gasit la piscina. Am inteles ca a fost un gest derivat din disperare, neputinta si saracie... M-am uitat doar in ochii tai si ti-am spus sa returnezi ceea ce ti-ai insusit. Mi l-ai adus fara sa scoti un cuvant.
Poti sa stii tu ce-a fost in sufletul meu atunci ??? Se aglomerase un taifun de sentimente: mila, durere, furie, drag... toate ma sugrumau, amenintand sa tanseasca din piept si sa se trnasforme in lacrimi. As fi vrut sa ti-l daruiesc tie, sa-ti spun ca-l poti opri, stiam, eram sigura ca aveai mult mai multa nevoie de el decat copilul care-l pierduse, oricum cred ca el isi luase deja adio de la el. M-am gandit insa la parintii care, poate, i-l cumparasera cu eforturi si am vrut sa fiu dreapta. Stiu, am simtit ca mult timp nu m-ai mai putut privi in ochi pentru ceea ce se intamplase, dar vreau sa stii ca eu te-am iertat de atunci.
As vrea sa stii ca apreciez toate eforturile pe care le faci ca sa obtii o nota onorabila! Stiu ca nu ti-e usor deloc.
Te-am vazut asta-vara cand am venit la tine sa recuperez telefonul si tu erai plecat cu tatal tau la munca si te intorceai cu caruta plina de crengute de vite-de-vie.
Stiu de problemele de sanatate ale surorii tale pentru ca am tinut-o in brate cand a lesinat fiind bolnava de inima si ma doare sufletul ca nu pot sa fac mai mult pentru tine...
Sper sa nu citesti aceste randuri, fiindca le-am scris mai mult pentru neputinta mea, insa iti promit ca ori de cate ori vei avea nevoie, eu voi fi langa tine. Stii unde ma gasesti!
