Aseara am fost la "Rebecca". Imi planificasem inca de anul trecut sa ajung. Nu stiu de ce n-am facut-o. A fost probabil unul din momentele alea in care amani si crezi ca ai timp, ca exista un timp pentru toate si ca o vei face candva… Am citit cartea lui Daphne du Maurier acum multi ani, pe cand eram liceeana. M-a impresionat prin ineditul subiectului, prin faptul ca actiunea se petrece dupa moartea personajului central, Rebecca, cea care este si personaj absent. Actiunea romanului se petrece in jurul personajului principal masculin, Max de Winter, cel care raman vaduv in urma decesului suspect al sotiei sale, Rebecca. Max, in urma unei calatorii la Londra, o cunoaste pe cea care ulterior ii va deveni sotie, viitoarea doamna de Winter, actualmente dama de companie a excentricei Missis Van Hoppen. Fire autoritara si dominatoare, doamna Van Hoppen incearca sa o cizeleze pe stearsa sa dama de companie, insa se pare ca nimic nu se lipeste de ea. Insipida domnisoara il cunoaste pe Max in timpul calatoriei la Londra, se indragostesc subit unul de celalalt si hotarasc sa se casatoreasca. Astfel, micuta doamna de companie devine doamna de Winter. Ajunsa impreuna cu sotul sau la conacul Manderley, stangace si sfioasa, aceasta face cunostinta cu personalul castelului de care este intampinat cu raceala. In mod special, cea care o intampina glacial este doamna Danvers, menajera devotata si confidenta Rebeccai de Winter. Dupa o succesiune de intamplari nefericite care o pun intr-o lumina nefavorabila pe micuta doamna de Winter, marcata puternic de spiritul Rebeccai ce pare sa bantuie conacul Manderley si interpretand gresit indiferenta sotului sau care se lupta cu sine si care are un puternic conflict la nivel interior, marcant din punct de vedere psihologic, doamna de Winter isi gaseste totusi puterea sa lupte pentru dragostea sa extraordinara si sa se transforme din soricelul gri si anost care ajunsese la Manderley, intr-o adevarata doamna capabila sa-si impuna punctul de vedere, sa bata cu pumnul in masa daca e cazul, sa o infrunte pe morbida doamna Danvers si sa invete din greselile facute. Actiunea romanului se incheie spectaculos, cu procesul in care Max ( desi este initial suspectat de uciderea Rebeccai ), se sfarseste cu verdictul clar de sinucidere si cu incendiul care cuprinde conacul Manderley, incendiu provocat de doamna Danvers. Insa din cenusa Manderleyului renaste dragostea dintre Max si frumoasa lui sotie care supravietuiesc frumos si traiesc fericiti in continuare.
Aceasta este in mare actiunea romanului.
Spectacolul in sine este impresionant. Incepand de la actiunea piesei care urmareste foarte fidel subiectul romanului, continuand cu jocul actorilor care este senzational, cu o Bianca Ionescu ce impresioneaza prin forta glasului sau nemaipomenit si prin jocul actoricesc de exceptie in rolul doamnei Denvers, cu decorurile ce urmaresc fidel cadrul descris in roman si terminand cu muzica ce aproape ca-ti da imboldul de a sari de pe scaun ca sa dansezi, toate acestea sunt doar o mica parte din grandiosul spectacol ce se desfasoara la Teatrul National de Opereta “Ion Dacian”. Vreau sa desfiintez orice prejudecata a celor care nu gusta genul classic, fiindca spectacolul contine partituri de sansonete, jazz, muzica pop, o muzica nemaipomenit de gustabila si de dansabila, daca-mi sunt permisi termenii.
Intentionat am lasat la urma jocul actritei care interpreteaza rolul doamnei de Winter. In mintea mea de adolescenta nu se formase o reprezentare a personajului central al cartii. As putea fi suspectata de subiectivism, insa nu e asa. Am privit-o cu ochi critic pe Adriana Vlad, chiar daca e prietena mea. Stiam ca are o voce deosebita, insa nu stiam ca este si o actrita desavarsita. A intrat perfect in pielea personajului trecand printr-o multitudine de stari: de la fatuca stearsa, neindemanatica, cu o figura tampa chiar atunci cand se indragosteste, la femeia indragostita, pasionala, capabila sa faca totul pentru iubirea ei, la gazda perfecta, stapana pe sine, o adevarata lady englezoaica, adevarata stapana a Manderleyului. Am fost plina de emotii aseara si am trecut prin toate starile posibile. Am privit spectacolul ca un copil fascinat si mi-am inrosit palmele de aplauzele furtunoase pe care le-am daruit cu generozitate la final actorilor minunati. Am imbratisat-o pe Adriana de mii de ori si i-am spus cat e de minunata. O rog si pe aceasta cale sa ma ierte pentru efuziunea mea nestapanita de admiratie, insa vreau s-o asigur ca a fost izvorata dintr-o certa exprimare a valorii pe care a lasat-o in sufletul meu. Sunt un spectator cu ochi critic si nu as fi facut aceste afirmatii daca nu ar fi fost reale. Am sa merg la Rebecca de cate ori o sa am ocazia si va astept si pe voi cu foarte mult drag, fiindca este un spectacol care nu numai ca merita sa fie vazut, dar la care cu siguranta veti dori sa va reintoarceti.
