O să fiu foarte scurtă în ce priveşte concertul lui Iglesias. M-am zbătut mult pentru acreditările astea. După comentariile din presa autohtonă ce au precedat concertele din ţară, am fost convinsă că se va despica scena din Cotroceni în două. Amară deziluzie. "Sound-ul special" nu a fost de fapt decât un sunet cu dilei ca la nuntă care se auzea cu ecou: Manuela, ela, ela, ela... Două cucoane s-au păruit muiereşte în genul poşetăraia spre deliciul celor prezenţi care au savurat de altfel şi partea aceasta şi au declarat-o ca fiind cea mai haioasă din tot spectacolul. Apoi, în timpul concertului, "mitul" a pupat pe gură dansatoarele şi fetele din cor. Om la 65 de ani... Penibil. Starul a căzut într-o mare dizgraţie. Nu mai vorbesc de faptul că a interpretat numai piese bune de adormit copiii pe ele. Şi ca să nu o păţesc, fiindcă alţii au făcut-o:-) am şters-o frumuşel. La ieşire, altă surpriză! un sfert de stadion era deja afară şi îşi cerea banii pe bilete. M-am strecurat iepureşte, furioasă fiind că eu nu am ce să revendic. Păcat... Mare păcat. Ora aia am rezistat eroic pe baricade... Am adormit tare dezamăgită. poate altă dată, cine ştie??? Mai ales că a fost primul star internaţional pe care l-am văzut într-un concert de la noi.
Sper că nu aţi făcut imprudenţa să daţi banii pe bilet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu